România pitorească – ediția 2021

Anul acesta am parcurs în concediu aproximativ 2500 km. Pentru România nu e deloc puțin. Pentru mine nu este o noutate, totuși voi aborda și subiectul circulației rutiere în România în această postare sau într-una viitoare. Au mai fost concediile în Apuseni, cele din Moldova, zona Cheile Nerei sau cele din Grecia, sunt însă niște diferențe. Anul acesta am ales Maramureș. De fapt, era o dorință a noastră mai veche, din 2008 tot am vrut să facem acolo un concediu și vreo 4-5 ani la rând a trebuit să renunțăm când aflam de inundații.

Eu am mai fost în MM. Se întâmpla în urmă cu 35 de ani, când am fost în tabără la Baia Mare cu cel mai bun prof de gimnaziu pe care l-am avut… Dl. Niță, prof de istorie de mare calibru, pedagog de excepție și om de caracter , ne-a plimbat în cele 10 sau 12 zile ale taberei prin (aproape) tot Maramureșul. Mi-au rămas de atunci 3 lucruri pe care mi-am dorit să le revăd: cimitirul de la Săpânța, Muzeul Florilor de Mina (de Mineralogie) din Baia Mare și excursia spre Creasta Cocoșului. Ultima, nu am reușit să o reeditez după 35 de ani, dar …na!, sunt mereu și lucruri irepetabile sau care te pot determina să te întorci după o perioadă.

Așadar…Maramureș!

În primul rând, conform obiceiurilor mele din ultimii vreo 10 ani, am ”cheltuit” vreo 2 zile ca să găsesc cazarea care să-mi convină, anul acesta s-a numit Pensiunea Acasă în Maramureș, care are o mâncare de nota 10, o curte imensă, jacuzzi, balansoar, cafea și horincă/afinată din partea casei și, nu în ultimul rând, gazde primitoare și prețuri bune!

Sincer, nu știam de dinainte cât de bine am ales pensiunea, că am căutat – ca de obicei – cu Google si am ales-o pentru că este localizată perfect, în mijlocul Maramureșului, ceea ce face ca în aproximativ 1 h de mers cu mașina să poți ajunge oriunde. În 5-10 min intrii pe Valea Izei (la localitatea Vadu Izei) sau la Ocna Șugatag, in 20 ajungi în Sighet sau pe Valea Vișeului, tot de aici ai drum direct spre Baia Mare, ai drumul și spre Cavnic, cred ca sunt suficiente exemple :).Ca idee…dacă te cazezi în Baia Mare, faci 2 h până la Borșa, iar de la Borșa la Săpânța cam tot atât, ori astfel de pierderi de vreme de 4 ore dus-întors chiar nu-s deloc OK pentru concediu.

Noi am mizat pe 9 zile / 8 nopți, pe care le-am petrecut după cum urmează:

Ziua 1: am ajuns târziu în satul Ferești, dar nu regretăm, că ne-a plăcut să vedem Râpa Roșie, să mâncăm excelent la Lemnul Verde din Dej – probabil cel mai bun restaurant la care am mâncat într-un oraș mic (sub 35 mii locuitori). Nu în ultimuș rând, am traversat Țara Lăpușului beneficiind de niște peisaje superbe!

Râpa Roșie

Ziua 2: am început frumos! Mănăstirea Peri-Săpânța, Cimitirul Vesel (colosal!), plăcinte maramureșene, apoi Sighetul Marmației – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței (fondatori Ana Blandiana şi Romulus Rusan), Cuiul lui Pepelea, o limonadă bună și o plimbare scurtă prin oraș.

Mănăstirea Peri-Săpânța e un must-see, deși lumea nu se înghesuie, iar administratorii mănăstirii merg pe ideea de a încuia și de a se feri de turiști. E urât, dar trăim în secolul XXI, marcat de demența anti-religie, ceea ce a condus la reacții de conservare uneori exagerate, așa cum este și în acest caz. Totuși…biserica, fie ea și cea a unei mănăstiri, e făcută pentru oameni.

Mănăstirea Peri

Cimitirul Vesel – în ciuda unor voci pesimiste care m-au anunțat răspicat că nu mai e ce știam eu din anii ’80 – continuă să fie o experiență deosebită. Sigur, e cimitir, nu un loc de o mare incarcatura spirituala. Dar este o mare încărcătură de spirit românesc, ăla clasic de a lua c în râs și viața, și moartea, măcar un pic.

Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței este o experiență de neratat! Dar – îmi pare rău să o spun – muzeul nu este bibliotecă. Sunt exagerat de multe informații istorice de citit, ceea ce este important pentru vizitatorii tineri sau cei care nu prea știu ce s-a întâmplat în România anilor 1945-1989. Mod normal, ar fi trebuit aceste texte sî fie doar ascultate la cască, iar muzeul să abunde de exemple concrete ale nebuniei comuniste. Sigur, nu toate pot fi reconstituite cu obiecte originale, dar pot recreate pentru că la acest tip de muzeu nu autenticitatea obiectelor este importantă, ci mesajuil / emoția transmisă : jocul de șah cusut în închisoare de Radu Rosetti, săpunul cu mesajul ”Te iubesc”, motocicleta construită de 3 ingineri de aviație (doi de la IAR Brașov), etc. Este extrem de important ca muzeul să fie credibil și să dea de gândit vizitatorilor. Sincer, am văzut destui oameni care veniseră doar să bifeze vizita că așa e trendy…dar și aceia trebuie să afle ce s-a întâmplat ca să perceapă adevărul.

Ziua 3: Valea Izei! Probabil cea mai frumoasă zi! Am ajuns în 3 locuri minunante: Mănăstirea Bârsana, Muzeul Țărăncii Române și Izbucul Izei.

La Bârsana pe platoul acela, nu doar mănăstirea, ci tot complexul în sine reprezintă o bijuterie a arhitecturii. Pacea pe care o simți acolo e deosebită, unică poate, nu am cuvinte multe ca să descriu, dar dacă ați fost în locuri de acest gen, știți sigur despre ce vorbesc. 🙂

Fiind una dintre cele mai celebre mănăstiri din țară, Bârsana nu este ocolită de factorul comercial. Dar nu agresiv și kitschos ca la Voroneț! Bunul simț rămâne prezent și asta e mare lucru!

Ca paranteză…sunt multe locuri unde grupuri mai mici sau mai mari de turiști vin doar ca să le bifeze, să poată să spună că a fost și el acolo, dar sunt total absenți sau chiar plictisiți. Încercați să-i ignorați și o să vă simțiți mult mai bine.

Mai departe, am parcurs practic toată Valea, până la Izbucul Izei. Nu înainte de a ne opri la Muzeul Țărăncii Române. Un muzeu mic, dar cu suflet mare – ca și cel al Doamnei Zubascu, muzeograful institutiei care ne-a povestit cu detalii, folosind regionalisme, dar și ”traducerea” acestora, despre fiecare obiect, legându-l inteligent și cu umor fin de principalele evenimente de viață. Un loc minunat cu un muzeograf 100% dăruit!

Sculpturi în curtea Muzeului Țărăncii Române

Ultimii vreo 4 km din cei 5 km ai drumul forestier care duce la Izbuc, l-am parcurs pe jos pentru că era un brad marișor care acoperea drumul. Probabil era ”opera” mafiei lemnului care are astfel de obiceiuri pentru a diminua numărul celor care îi pot filma sau fotografia. Dar drumul e usor, frumos, era pustiu, iar peisajele de vis…

Spre Izbucul Izei

Ziua 4: După lunga zi precedentă, am zis să fie o zi mai liniștită. Așa că am purces spre Muzeul Satului Maramureșean. Țeapă mare! Cel mai slab muzeul al satului pe care l-am văzut. Deși se întinde pe o suprafață relativ mare (peste cel din București, dar sub cel din Sibiu) și, implicit, te aștepți la ceva pe măsură, dezamăgirea e profundă. Muzeul are multe case vechi, dacă rețin corect, cea mai veche era din secolul 16, dar cu 2-3 excepții sunt foarte prost întreținute… , acoperișul spart, plouă înauntru, curat nu prea se face (am fost acolo un pic după deschidere, urmele de turiști nesimțiți păreau rămase de cu o zi înainte), scânduri lipsă, sfori care să te oprească să intrii un pic măcar în casă sau chiar puse sub lacăt. La fel și biserica de lemn… Cum spuneam, doar cele 2-3 de care vă spuneam sunt amenajate profesionist, cu manechine îmbrăcate cu portul maramureșean, alte obiecte specifice zonei rurale din secolele trecute, în rest praf…și la propriu, și la figurat. Efectiv, lipsa de dezinteres ne-a făcut să plecăm înainte de a vedea totul…este prima oară când pățim așa ceva, noi fiind mari amatori de muzee în general, de cele ale satului în mod special. Mare păcat!

Am fost apoi la Mănăstirea Petrova. De la Sighet vreo 10 km pe Valea Vișeului și apoi stânga vreo 2 km…Doamne, ce frumos! Un loc minunat, binecuvântat de Dumnezeu, fără turiști grăbiți și agitați. Liniște, pace și spiritualitate.

Ziua 5: Am fost la Ocna Șugatag. O dată că era zi de târg acolo și astea-s frumoase în orice zonă, apoi ca să ne scăldăm în apa aia sărată, că pentru dupăamiaza era anunțată ploia. Care a și venit la ora 14 fix, cum au anunțat-o 🙂 A fost zi de relaxare și liniște.

Ziua 6: Iar ploaie, de data asta toată ziua! Hai la Baia Mare să vedem Muzeul de Mineralogie, că era pe lista scurtă! Drumul prin Pasul Gutâi e foarte frumos, dar asta am constatat abia la întoarcere, că la dus am prins o ceață de nu vedeai mai mult de 5-7 m. Muzeul de Mineralogie este ceva deosebit și trebuie văzut măcar o dată în viață deoarece conține multe flori de mină cum nici nu-ți poți imagina. Este întreținut OK, e un pic modernizat, dar cam mic față de numărul mare de exponate. Dintr-un film documentar care rula în muzeu am înțeles că-s expuse doar vreo mie din cele câteva zeci de mii pe care le deține. Nu mai spun că majoritatea celor din film erau chiar mai frumoase decât multe din muzeu! Bine ar face să bage un preț mare al biletului, iar cu banii strânși să se extindă și să aibă o securitate sporită.

Ne-am plimbat prin oraș – e frumușel, tipic transilvan, dar nu extraordinar – , Turnul lui Ștefan, apoi am mâncat, iar ne-am plimbat și am plecat spre casă. Ne-am oprit la Baia Sprie să vedem Lacul Albastru, care e mai mult verde 🙂 – doar dintr-o parte se vede un pic turcoaz, dar poate a fost de vină și cerul destul de înnorat …

Ziua 7: Cascada Cailor! Extraordinară! Noi am făcut traseul pe jos dus-întors. Sunt vreo 2 pante în prima jumătate care trebuie abordate fără pic de grabă, altfel taie răsuflarea! Apoi drum frumos, ușor, predominant prin pădure.

Am ales deliberat ziua de sâmbătă ca să fim siguri că va fi mai multă lume pe traseu, aspect important în perioada asta când urșii sunt o mare problemă. A fost OK, dar majoritatea celor pe care-i vedeți în fotografie au ajuns acolo cu telescaunul…

Cea mai mare cascada din România

Ziua 8: Ultima zi trebuia musai să fie o zi în care să stăm mai puțin în mașină. Am dat din nou o fugă la Sighet să luăm niște ”amintiri” gen specialități locale de brânză-șuncă-slănină-etc., dar spre stupoarea noastră erau închise tarabele. Partea faină a fost că am nimerit la o expoziție a retroclubului automobilistic din localitate și am putut admira cam toate generațiile de autoturisme românești aflate într-o stare excelentă, inclusiv o Dacie de Miliție și una de ACR. Plus o Volgă de lux, cu interior de piele bej, care era atracția numărul 1!

Am fost apoi la Oncești și am bănănăit pe dealuri ca să vedem, chipurile, ruinele unei cetăți dacice. De fapt, sunt niște …urme de ruine care – din păcate – vor dispărea probabil în câțiva ani.

Pe drum, la intrarea spre Valea Izei – am făcut ce-am făcut și tot pe acolo am ajuns că ne-a plăcut foarte mult – am trecut pe lângă biserică. Probabil se terminase slujba și oamenii plecau de la biserică și erau îmbrăcați (aproape toți) în portul popular. Am mers pe lângă ei cam 1 km…foarte frumos, o senzație deosebită.

Ziua 9: La dus am mers București – Pitești – Sibiu – Sebeș – Cluj -Dej – Lăpuș – Cavnic – Ferești, multe porțiuni de autostradă, drum rapid în mare măsură, deși aglomerat pe alocuri. La întoarcere am zis să venim pe traseul vechi, clasic: Ferești – Săcel – Salva – Năsăud – Bistrița – Reghin – Târgu Mureș – Sighișoara – Brașov – București. 14 ore, din care o oră și jumătate pauză de masă și o oră bară la bară pe Valea Prahovei (f’king Waze, f’king Google Maps, f’king semafoare Bușteni). Lung, dar frumos. Mai ales zona – necunoscută pentru noi – Săcel – Bistrița – Târgu Mureș.

În concluzie, a meritat! Zona este frumoasă, merită vizitată oricând dacă ești amator de rural, peisaje frumoase, spiritualitate, mers pe munte și multe altele. Inclusiv turism gastronomic.

Pe de altă parte e obositor. Ajungi mai repede în Grecia – Kassandria, deși distanța e de vreo 800 km față de cei 600 km ce despart Bucureștiul de Sighetul Marmației, iar chestia asta e tristă rău. Pe de altă parte, dacă vrei să vezi ce-ți dorești sunt multe drumuri de făcut zilnic, deci timpul de relaxare-odihnă scade.

Încă un aspect. Oamenii sunt faini în MM. Pe lângă faptul că sunt primitori și binevoitor cu turiștii, sunt foarte liniștiți. Numai că au liniștea asta și în circulația rutieră, iar la unii (nu toți!) se transformă în nepăsare inconștientă, care se traduce în pietoni – kamikaze, bicicliști – kamikaze, șoferi care blochează realmente drumurile total aiurea: parchează aiurea, inclusiv în dreptul altor mașini, camioane parcate înainte de curbe cu vizibilitate mică, nu dau semnal, etc. Am văzut și un accident frontal, evident ambele mașini aveau număr de MM…

Totuți, nu am să abordez acum și subiectul circulației rutiere în România, ca să nu dau o notă tristă finalului de articol.

Din contră, vreau să vă încurajez să faceți un drum acolo. E o zonă frumoasă a Românii frumoase!

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.