Interstellar – un film de 5 stele

Ieri am fost la Interstellar. Film foarte intens, am preferat să las această mini-cronică pe azi.

Întâi de toate să notăm câteva nume care îl recomandă. Scenariulși regia: Christopher Nolan, rolul principal Matthew McConaughey. Muzica excelentă Hans Zimmer.

Overall, l-am notat pe IMDB cu 9/10 (nota generală de a votanților site-ului este pe aproape, mai exact 8,9).

Așadar, film bun, dar greu – poate și pentru că eu am intrat un pic cam greu în atmosferă. OK, poate am fost prea relaxat și a durat ceva până să mi se activeze neuronu’, dar modul de construcție – atât în ceea ce privește atmosfera, dar mai ales povestea – a fost ușor cam ”împiedicat”. Ceea ce mi-a amintit oarecum de Inception…care, deși a avut alt stil, a avut același regizor. Ei bine, Inception este singurul film la care am avut așteptări ridicate (vezi comparațiile exagerate cu Matrix) și am reușit doar să adorm. Pe de altă parte, tot Nolan a performat cu The Prestige…poate cel mai bun al său. De filmele din seria Batman nu comentez pentru că nu m-a pasionat niciun film din această serie.

Pe de altă parte, după vreo jumătate de oră din cele trei pe care le are filmul, ca spectator începi să îți pui multe întrebări. Sunt mai multe teme destul de uzitate în ultimii ani: un Pământ decăzut care nu mai are decât puterea de a se lupta pentru a scăpa de foamete. Nu mai e nevoie de ingineri, ci doar de fermieri. Atmosfera e resemnată, gri, dar nicidecum disperată sau creepy cum obișnuiesc producțiile hollywoodiene. Adevărul ascuns populației este că situația se va înrăutăți și ultima generație care va supraviețui foametei este deja născută. Foarte mișto scena în care bunicul povestește cum pe vremea lui se lansau zilnic tot felul de gadget-uri, iar acum toate acestea au dispărut, NASA nu mai există, astfel accentuând declinul, lipsa de progres, finalmente – de opțiuni.

Cooper (Matthew McConaughey cred că are șanse reale să ia al doilea Oscar după cel de anul acesta!) este fost pilot NASA – și inginer, după cum îi place să puncteze – transformat în fermier. Neîmpăcat nu doar cu noul său statut, cât mai ales cu lipsa de ambiție și de perspective a omenirii, Cooper are șansa de a descoperi că de fapt NASA există și are planuri de a salva omenirea, fie ca sumă de indivizi, fie doar ca specie.

Binențeles, Cooper devine pilotul acestei misiuni extraordinare, plină de aventuri, de noi și noi provocări, de dileme filosofice sau fizice. Iar fimul devine altceva decât ați mai văzut până acum, probabil unul dintre cele mai realistice SF-uri. Oarecum poate fi comparat acest film cu Odiseea Spațială a lui Arthur Clarke…de fapt atât cu 2001, cât și cu 2010.

Nici de această nu am să povestesc mai mult, scopul meu fiind doar de a vă tenta să-l vizionați. 🙂

Pe final, doresc să mai punctez câteva aspecte:

– un număr mare de roluri secundare sunt interpretate de actori buni (Matt Daemon, Anne Hathaway, Michael Caine, John Lithgow, Casey Affleck, etc.), care ridică mult valoarea unor scene-cheie;

– SF de succes bazat foarte mult pe poveste și mai puțin pe efecte speciale – deși acestea nu sunt slabe;

– bugetul a fost destul de generos, IMDB estimându-l la 165 mil. $. Poate surprinzător, filmările au durat doar 4 luni (august – decembrie 2013). Totuși, având în vedere că a durat aproape un an până la lansarea sa oficială din 7 noiembrie (atât în SUA, cât și în România), lălăiala din debutul filmului îmi aruncă o umbră de îndoială asupra filmului.

De altfel, Interstellar are multe ingrediente ce îl recomandă în a fi multi-oscarizat: are scenariu bun, are și o poveste de dragoste sugerată, are un actor bun în formă, are actori buni în roluri secundare să-l susțină, are o muzică de nota 11 și are un suspans bine susținut.

P.S. Din mai multe motive, pot spune că Lucy mi-a plăcut mult mai mult. După cum am scris aici, i-am dat 10 cu felicitări. Din și mai multe motive, pe care nu are niciun rost să le reiau, prevăd că Interstellar se va prezenta foarte  bine la gala din 22 Februarie 2015, Lucy  să zică merci dacă va fi nominalizat(ă). 🙂

Anunțuri

Top Ten U2

Știam, dar parcă nu-mi venea să cred că am multe ”top ten”-uri pe blog, dar nu am și pentru U2.

Când am realizat că am reușit să fac Top 10 Beatles, dar nu și pentru U2, mi-am dat seama că … sunt obligat!
1. New Year’s Day (pentru că e cea mai veche melodie de care nu mă pot despărți niciodată!)
2.Until The End OF The World (pentru că e prima melodie ascultată de n ori împreună cu soția mea)
3. One (pentru că e cea mai tare melodie U2? Corbjin version – cel mai tare videoclip? sau pentru că îmi place enorm? sau toate acestea? 🙂 )
4. Beautiful Day
5. Window in the sky
6. The Saints are Coming (feat. Green Day)
7. No Line On The Horizont
8. Where The Streets Have No Name
9. October
10. Pride

Bonus: Invisible (cea mai nouă melodie este și cea mai tare,nu?) Ah!, între timp a apărut și The Miracle … frumos an 2014!

Fără Tropicana…

Mă știți…o bună parte din replicile mele sunt poantele de la bancuri, expresii și gafe ”celebre” (cel puțin pentru mine) de care am avut norocul să mă ”lovesc”. Nu în ultimul rând – din reclame reușite.

Azi, luat tare de fi-miu cu ”ce faci, tată?” mi-am amintit de replica ”prepar niște suc de portocale” din reclama de la Tropicana de pe la începutul anilor 90. Cred că încă eram în liceu când apăruse, deci maxim 1992. Am scormonit un pic internetul, dar n-am găsit-o.

Însă am găsit câteva haioase din anii 90 pe care îmi face plăcere să le arăt în premieră copiilor mei, dar și vouă.

Enjoy!

Prima, evident!!!, Pepsi la litru… 🙂

Prigat…ia-o acasă, nu e numai pentru tine! 🙂

Norvea – Dar cu dragostea cum stai?! 🙂

Mai multe aici.

ShortsUp

Am fost și la cel de-al doilea eveniment ShortsUp organizat în această vară. De primul – chiar dacă a avut mai multe filme – nu am putut scrie aici pentru că a apărut o urgență și a trebuit să plec (sau, altfel spus, ”s-a tăiat filmul”).

Tot răul spre bine! Aseară am avut parte de un eveniment peste cel de la final de iunie. În primul rând e mai fain să urmărești filme stând pe scaun  la Teatrul de Vară Herăstrău, decât pe scaunul pliant de acasă sau pe o pătură ca la picnic. În al doilea rând am avut șansa să descopăr o trupă românească bună: We Singing Colors. Ca să mă duc cu temele făcute, am ascultat ieri dimineață câteva melodii pe Youtube, din care aș recomanda în special Say You’re Mine, care mi-a plăcut mult

Vreau să spun că formația s-a prezentat foarte bine live, mă rog sunetistul părea câștigat la un pariu prost, dar asta e altceva…sau, ca să nu fiu prea cârcotaș, să spunem că mixerul nu era foarte performant 🙂

Ei bine, după o oră de concert, ce poată să meargă mai bine ca două ore de filme scurte și bune. Sau, cum au spus organizatorii, ”Best of ShortsUp 2013-2014”. Din cele 9 filmulețe, 8 le consider excelente, unul singur a fost ”doar” bunicel (Diagnostic – de regizorul francez Fabrice Bracq). Cel mai mult mi-au plăcut: Problema Voorman/The Voorman Problem (văzut și în iunie, dar – la cât de deștept e filmul – mi s-a părut mai interesant la re-vizionare), Candidatul, Eșarfa pierdută și Ferma de ponei.

În concluzie, a fost frumos, aștept cu interes evenimentele viitoare!

Încă un aspect important pe care vreau de mai mult timp să-l punctez aici: sunt tot mai multe evenimente culturale la sfârșit de săptămână în București unde poți merge fără să se pună problema bugetului. Similar cu evenimentele ce se petrec și în capitalele Europei de Vest. Prețul biletului, 25 de lei/persoană dacă îl cumpărai din timp, este chiar OK, similar cu cel de la un film oarecare de la un mall oarecare.

Mai mult, apar și multe evenimente gratuite, așa cum sunt cele propuse de Gratuitor.

Toate aceste lucruri au un numitor comun: tinerii de 20-30 de ani, semn că țara asta chiar are o șansă! Dar despre acest subiect, cu altă ocazie. Promit!

Altfel de Top 10

După concediu, după revenirea în agitația de la jobși după un film Lucy care îl consider în mod categoric unul dintre cele mai bune din ultimii 15 ani (da, a lui Besson, cel care a regizat capodopere de la Nikita și Leon, până la Fifth Element, ca să nu mai pomenesc de producerea celebrelor serii Taxi și Trasporter), simt nevoia să răspund unei provocări nerostite pe FB:

TOP TEN melodii din anii 60 care sunt sau nu în topul personal (deci fără ”greii” Beatles, Rolling Stones, Doors, Led Zepp, Pink Floyd, etc.), dar pot fi în topul copiilor noștri care știu limba engleză mai bine decât o știam noi la vârsta lor!

Așadar…

1. Animals – House of Rising Sun

2. Moody Blues – Nights In White Satin

3. Simon & Garfukel – Sound of Silence (The Graduate …Doamne, ce film!)

4. Scott MacKenzie – San Francisco

5. Sinatra – My Way (thanks again Paul Anka!)

6. Janis Joplin – Me and Bobby McGee

7. The Mamas & The Papas – California Dreamin’

8. The Beach Boys – Good Vibrations

9. Yardbirds – For your love

10. Bob Dylan – Blowin’ in the Wind

Top 7 cărți care m-au torturat

Bookaholic.ro este un site bunicel. Recunosc că nu îl citesc des, dar în ultimul newsletter am găsit ceva foarte  interesant: ”Șapte cărți care m-au torturat – din copilărie până în prezent”. Uite așa mi-am adus aminte de o idee mai veche care îmi zvârcolește (și) ultimul neuron: un top al cărților necitite. Sau al autorilor. Cred că dilema asta m-a oprit. Până acum!

Dacă mă bag la autori, e oarecum ciudat…pe Shakespeare l-am citit mai mult ca poezie, iar în teatru doar ”repovestit” și nici așa complet, iar cu Balzac m-am chinuit deseori, dar nu cred că am reușit vreodată să citesc mai mult de 50 de pagini – pur și simplu nu mi-a plăcut! Pe de altă parte, dacă mă gândesc la scriitorii laureați cu Nobel pentru literatură, cred că n-am citit nici măcar un sfert dintre ei. Sigur, au fost o mulțime de scriitori care ar fi meritat marele premiu, dar nu au avut această șansă … de la Kafka la Sorescu – pe care i-am citit din scoarță în scoarță, inclusiv postume! Plus marii autori ai genului SF, în frunte cu Asimov, pe nedrept ignorați la ”nominalizări” – deși, din cele citite de mine, cred că ar fi meritat MULT mai mult.

Deci nu e bine să fac o listă de autori, ar fi poate prea lungă. Cea a cărților necitite – prea subiectivă. Dar al cărților care m-au torturat…de ce nu?!

Așadar, iată topul cărților care m-au torturat:

1. Așa grăit-a Zarathustra – Nietzsche. M-am apucat de ea prea devreme. Aveam vreo 16 ani și am fost depășit de situație. M-am chinuit cu ea exagerat de mult. Poate pentru că în perioada aia devoram Eliade și Cioran.

2. Vicontele de Bragelonne – Dumas. Am citit de câteva ori Cei trei mușchetari, iar După 20 de ani cred că am citit-o de vreo 20 de ori. Aceasta din urmă mi-a plăcut atât de mult încât Vicontele nu l-am putut citi niciodată cap-coadă.

3.  Crimă și Pedeapsă – Dostoievski. Mi-a plăcut atât de mult Frații Karamazov, încât acesta carte nu am putut să o ridic la un nivel comparabil. Mare greșeală!

4. În căutarea timpului pierdut – Proust. Aici chiar a fost timp pierdut. Am încercat-o mult prea de mic. Big mistake!

5. Zorba Grecul – Kazantzakis. Una dintre rare situații în care filmul este atât de bine făcut încât nu am reușit niciodată măcar să deschid cartea. Asta chinuială! În general am considerat generic că filmul este bătut la fund de carte. Ei bine, nu și de această dată, când mi-a plăcut filmul atât de mult, încât cartea a devenit subiect tabu!

6. Taras Bulba – Gogol. Un coleg de liceu mi-a vorbit prin 1990 atât de frumos de această carte, încât spiritul meu rebel a evitat-o la acea vreme. Norocul meu a fost reeditarea la Adevărul în colecția 100 de cărți . Drept urmare am devorat-o abia în 2011.

7. Luntrea lui Caron – Blaga. Cartea asta mi-am luat-o cu aventuri mari. Am dat și ultimul leu ca să o cumpăr, inclusiv banii de bilet de autobuz, numai ca să o cumpăr. A venit controlorul, peripeții mari / chestiii….de fiecare dată când zăresc în bibliotecă această carte îmi amintesc acel moment și gândul îmi zboară aiurea la acele magnifice ”aventuri” din anii de liceu de la începutul anilor 90. Nu știu de ce, dar îmi amintesc inclusiv și cum m-am învoit la profu’ de informatică ca să fiu prezent la lansarea albumului Iris IV la magazinul Muzica :).