Ce am mai făcut anul ăsta?

În general, am făcut bine. Ar fi fost un an chiar bun, dacă nu era necazul din articolul precedent, așa că pot spune că în plan personal chiar au fost multe lucruri bune care mi s-au întâmplat.

Ca de obicei la final de an, vreau să vă împărtășesc câteva dintre superlativele anului 2020.

Am fost la teatru doar de 2 ori, la recomandarea prietenului Florin, să-l văd pe Bartoș în comediile spumoase de la Odeon ”Natură moartă cu nepot obez” și ”Svejk”. Căutam de zor să găsesc bilete la Richard-ul de la Bulandra, dar nu a fost să fie. Sper , totuși, să reușesc să-l văd cândva. Deși nu cred, sper ca voi să fi văzut mai multe piese. Nu am avut stare să mă uit online, deși oferta a fost foarte generoasă!, cred că nu am văzut cap-coadă măcar o piesă. M-am uitat un pic la ”Discutabil” (un fel de teatru TV) și cam atât.

Filmele sunt o supriză…negativă! Am văzut puține filme, probabil un record al pentru ultimii … nu știu… 15 ani? Nu vă speriați, nu e grav, nu e ireversibil. 🙂 Și oricum au fost suficiente în prima jumătate a anului încât să pot face un top și să vă recomand câteva:

  • Superfilmul anului: Pain and Glory Cel mai bun film Almodovar. Idem Banderas. Film de referință pentru cinematografie, îndraznesc să anticipez că va deveni un clasic și chiar va fi un film ce va fi studiat la micile și marile școli de film.
  • Cel mai bun film văzut în 2020: Ford vs Ferrari (2019) ex aequo cu Trumbo (2015). Dacă le-ați văzut, știți de ce, dacă nu – aveți temă!
  • Cel mai bun scurt metraj văzut în 2020: The Neighbors’ Window (2019). Probabil cel mai bun scurtmetraj ever, fără nicio exagerare.
  • Cea mai bună comedie văzută în 2020 – Happy Ending – la cât de rare sunt comediile de calitate, insist să fac măcar o recomandare pe an, de data aceasta una dulce-amăruie. Mai ales că e un film danez, o nație dragă mie care în ultimii ani a făcut filme bune.
  • Mențiune specială pentru un film care este ”altceva”: Nosso Lar (2010)

Cărțile nu mai sunt punctul meu forte de mult. Probabil că citesc mai mult decât media, dar față de vremurile bune…chiar foarte puțin! Anul ăsta am o premieră: am început multe cărți pe care nu le-am terminat, dar e avantajul că te axezi să termini ce- chiar îți place. Recomand De ce rade Dumnezeu? de Deepak Chopra. E uimitor chiar și pentru mine că pun pe primul loc o carte de dezvoltare personală, dar este o carte de un nivel spiritual cam rar de găsit în vremurile noastre.

Am lăsat la final superlativele din muzică. După doi ani de ascultat The Mono Jacks, iată-mă că schimb ”placa”. Prin ianuarie eram la semafor și începe pe Smart Radio o melodie veche, de nu o mai ascultasem de ț ani. Zic WTF, cine cântă că am uitat și titlul, și trupa! Pff, bag repede Shazam și …. James – Getting Away With it (All Messed Up). Nu mai ascultasem James de niște ani buni, așa că am luat-o bătrânește și am ascultat mai întâi toate alea clasice ale lor (She’s a Star, Sometimes, Tomorrow, Sit Down, etc.), apoi ultimele albume de care nu aveam habar și care sunt efectiv geniale. O spun p’aia veche: James sunt ca vinul, de la an la an sunt mai buni! Da, chiar da!, ultimul lor album Living in Extraodinary Times este…extraordinary! Mi-au mers la suflet melodiile lor anul ăsta, indiferent de moment…

Cu James vă las (un live de mare excepție!) și vă urez sănătate maximă și un 2021 cât mai bun din toate punctele de vedere, dar mai ales fizic, psihic și spiritual!

Anul în care a murit Tata

Pentru mine 2020 este anul în care a murit Tata. Nebunia cu COVID-19 și tot restul sunt în plan secund.

Tata nu și a putut continua investigațiile medicale în luna Martie pentru că el nu reprezenta o urgență medicală în termenii definiți de autorități. Putem spune, așadar, că a trăit și a murit în cea mai birocratică Românie din istorie. Când s-a putut, și-a reluat investigațiile, a durat ceva că trebuia să le refacă și la începutul lui Iunie s a lămurit situația, trebuia internat. Dar stai să facem test Covid, hai încă unul … Evident nu avea pentru că s-a ferit, în lockdown l-am ajutat noi cu aprovizionarea și cu ce mai avea nevoie.

Și uite așa din amânări în amânări … început de iulie a facut AVC. Unul dintre medici a spus că se poate să fi fost cauzat chiar de boala lui. Dupa AVC a stat în spital până când a murit pentru că i a cedat inima (a fost ținut în viață doar de aparate timp de mai multe săptămâni). Toată viața a spus că îi mulțumește lui Dumnezeu că are probleme cu inima, obișnuia să adauge ”nu vreau la bătrânețe, dacă ajung neputincios, să fiu o povară pentru copiii mei”. Între noi fie vorba, inima i-a rezistat foarte bine în situația dată și, oricum, nu a fost niciodată neputincios.

Nu vreau să scriu alte detalii …sunt dureroase și personale, plus că mi se pare că aș comite o indiscreție.

Actele emise de spital menționează la cauza morții stop cardiac, iar la cauze secundare AVC și boala lui.
Nu am cum sa demonstrez, dar cred că ar fi trăit și acum, dacă incompetentul de Tătaru nu oprea internările.
Practic, deși nu a avut covid, tot din cauza lui a murit. Din cauza unui lockdown ale cărui detalii au fost gândite prost. Foarte prost. Din punctul meu de vedere Tătaru ar trebui să fie judecat pentru miile de cazuri similare. O să primească, la fel ca oricare, și judecata divină. Dar asta acolo…Aici ar merita un proces pentru genocid, să se plimbe zilnic pe la tribunal câteva luni. Nu vreau răzbunare, pur și simplu cred că asta ar merita.

Ca să poți să iei decizii la nivel de minister, trebuie să ai skill-uri și experiență de manager, nu să fi fost doar un pârlit de medic de țară (social vorbind, Huși e doar un sat mai mare, tot mediul rural este acolo) ajuns director adjunct al spitalului local fiindcă era membru PNL. Principiul lui Peter : ”În orice ierarhie, fiecare salariat are tendința de a urca până la nivelul său maxim de incompetență.” Lui Tătaru chiar i a reușit!

Vă aduc aminte de ministrul Victor Costache, cu o experiență managerială net superioară cel puțin (dar și ca medic, ca studii, din punct de vedere comunicare, etc.) și a dat demn demisia când Orban și Iohannis, în nimicnicia lor, i-au dat peste mână când a venit cu ideea de testare în masă. Vorbise cu Firea și urma să înceapă marea testare în București…. Demn și consecvent unor principii sănătoase, Victor Costache și-a dat demisia și de la spitalul din Sibiu plecând la Brașov, la alt spital privat. Tătaru, băiat ascultător, a fost menținut în funcție până în ultima zi de existență a guvernului Orban.

Scuzele cu greaua moștenire, cu 25 de miniștrii care timp de 30 de ani nu au făcut nimic, deși reale sunt pentru naivi și pentru cei cu memoria foarte scurtă. Cine are un minim de informație, știe nu doar de scandalul de la Unifarm și de producția eșuată de la Romarm, ci și de toate celelalte neajunsuri generate de Ministerul Sănătății în 2020, nu înainte!, precum lipsa avizelor pentru spitalele mobile, de faptul că timp de peste 6 luni nu s-au organizat să extindă numărul de paturi de la ATI, nu au comandat ventilatoare, aparatură și prea puține echipamente de protecție, pe scurt că nu au făcut nimic pentru a se pregăti de valul doi.

Sigur că sunt încă marcat de moartea Tatei și poate că încă mă simt frustrat de toată birocrația și proasta organizare care au grăbit plecarea lui, dar aici nu este vorba doar de mine și de familia mea. Moartea cuiva drag este o dramă pentru fiecare familie în parte, dar sunt mii de drame similare…oameni care au murit fără a avea cea mai mică șansă ca să se trateze în spitalele din România, bune sau proaste cum sunt ele. S-a vorbit mai mult de bolnavii de cancer, care nu au putut să facă un minim tratament, dar se pare că nu a fost vorba doar de oncologie, ci de tot felul de situații și la cardiologie, neurologie și neurochirurgie, gastroenterologie, etc. Toate aceste cazuri s-au agravat și au dus la un record negru de 27.491 de morți în luna octombrie, cu 5.518 mai multe decese decât în luna septembrie 2020 și cu 6.412 peste totalul raportat în aceeași lună de anul trecut, conform datelor publicate de INS. Sigur, au fost și morții de covid, dar – făcând o comparație plastică – când traversezi nu te ferești doar de tirul care vine din stânga, ci și de mașina care vine din dreapta!

Aceste mii de drame similare de care nu vorbește nimeni alcătuiesc o tragedie națională, familii întregi care urăsc debandada girată de Tătaru, și apoi ne mirăm că intră AUR – acest nou PRM – în Parlament cu 10%?! Sigur, dacă până acum ai înghițit toată manipularea anti-PSD, anti-PNL, anti-USR și anti-orice și ”toți e hoți și e proști, hai să nu mai respectăm pe nimeni”, e greu de priceput că unii pot să fie și pro-ceva-altceva, chiar pro extremism.

Totuși, Iohannis insistă în nimicnicia lui să ducă țara din rău în mai rău, punând un premier incompetent și la Sănătate un pui de securist habarnist. Cât o să fie același chiriaș la Cotroceni, probabil până în 2024, România va merge doar în jos. Iar ce va fi la Sănătate…mi-e frică și să mă gândesc! Virusul este periculos, suferă mutații, așa că pandemia va mai dura ceva timp. Dar la noi nu asta contează. S-a schimbat guvernul și foamea de contracte e mare, pe cine interesează sănătatea oamenilor bolnavi de covid sau de orice altceva?!

Bă, Iohannis, că respectul pentru tine mi l-am pierdut de mult, chiar nu mai ai nici un pic de bun-simț și o minimă logică?! Iar este ”nevoie să moară oameni”?!

Atenție la știri, atenție și la fake news (I)

În decursul a peste 25 de ani muncă m-am ocupat, pe lângă activitățile specifice profesiei de economist, și de diverse alte domenii conexe. La un moment dat am coordonat și o echipă mică, dar performantă, de competitive intelligence. Articolul este scris, așadar, prin prisma acestui instrument, fără a mă considera un mare specialist in domeniu.

Criza creată de COVID-19 este până la acest moment una socială și va fi urmată în mod cert și de una economică (probabil și de altele, dar despre asta cu altă ocazie). O criză socială fără precendent pentru toate generațiile aflate în viață. Ceaușescu sau orice alt dictator, nici măcar Stalin!, nu cred că au visat vreodată să poată băga o națiune întreagă în casă la ordin. Liderii lumii au băgat însă toată lumea în casă! De aici au apărut și multe teorii ale conspirației, nu e cazul să le repet și eu, care s-au suprapus pe schemele clasice care functionează de mulți ani pe internet  și de mai multe decenii în lumea televiziunii: fake news, scenarită cronică, manipulare, exerciții de PR, etc.

Trebuie remarcat că pentru prima dată intoxicarea informațională din mediul online a depășit-o clar pe cea practicată de televiziuni.

Acest bombardament informațional, de cele mai multe ori cu caracter intenționat agresiv!, a lovit din plin populația deja afectată și psihic de statul în casă pe multe direcții:

  • lipsa interacțiunii cu semenii (omul este un animal social)
  • stresul vizavi de boala, de criza economică, de lipsa bunurilor de strictă necesitate, de situația în care se află părinții/bunicii și orice alte persoane de vârsta a treia
  • lipsa de activitate, în mod special de activitate fizică
  • potențialele efecte ale carenței de vitamina D – de la bine-cunoscutele probleme cu calciul (care ajută la buna funcționare a creierului), până la toate celelalte efecte menționate de specialiști, inclusiv ”Depresie și episoade anxioase, schizofrenie, tulburări cognitive”

Din acest amalgam multă lume a luat-o razna. De la idioții se filmează făcând glume proaste referitor la covid până la cei care cred că este o conspirație scrisă în ”celebrul” roman SF din 1981.

Sigur, putem admite că am fost băgați în casă în urma unei înțelegeri a liderilor lumii. Dar care are fi motivul? Există voci serioase, autorități în diferite domenii, care nu doar pun la îndoială eficiența acestei măsuri împotriva pandemiei, dar și atrag atenția asupra faptului că ceva s-ar putea întâmpla în spatele cortinei.  Foarte interesant este că premierul Boris Johnson, liderul care a reacționat cel mai greu la ”marea închidere în casă” s-a trezit infectat cu coronavirus și a stat o săptămână  la terapie intensivă. Probabilitatea ca infectarea să fie doar o întâmplare pare redusă. Poate să fie sau să nu fie, dar nu putem trage concluzii pe genunchi. E plină istoria WW2 de astfel de ”întâmplări” sau ”coincidențe”, care astăzi se cunosc  detaliat sau chiar se învață la gimnaziu.

Revin la romanul SF din 1981. Dacă ar fi existat un astfel de plan diabolic pe termen de 40 de ani, autorii l-ar fi făcut public?! Adică dacă cineva ar fi putut face asta, era clar geniu, dar în același timp și un idiot ca să și publice planul? Serios?

Una dintre cele mai populare conspirații este cea cu 5G: suntem ținuți în casă ca să nu vedem că sunt puse antenele. Lăsând la o parte imbecilitatea umoristică a celor care spun că ”nu trebuie să vedem că sunt montate antenele și trase cablurile”  (wtf?! asta e gluma anului!), eu vin și pun o întrebare simplă: dar antenele 5G deja montate până în martie? Ca să nu mai vorbesc de generațiile anterioare 4G, 3G…și atunci au fost voci împotriva lor, dar nu am văzut pe nimeni fără telefon mobil legându-se de vreo antenă sau făcând greva foamei.

Altă aberație: să nu vedem că sunt lansați sateliții lui Elron Musk că sunt pentru tehnologie 5G ca să ne prăjească creierii. Scenariul ăsta este pentru inculți și sfertodocți. Unu: sateliții de orbită joasă sunt la o altitudine cuprinsă între 180 și 2000 Km (cei ai lui Musk sunt la 550 km, în timp ce Stația Spațială Internațională e la 350 km), iar 5G-ul bate maxim 500 m.  Doi: proiectului Starlink a fost demarat în urmă cu 5 ani, prima lansare de test a fost în 2018, iar în 2019 au început să funcționeze. Că lumea nu știe pentru că a fost mai interesată să vadă episodul 427 dintr-un serial de pe Netlix sau să urmărească o mizerie de emisiune TV cu Capatos și Florin Salam e altă treabă…se numește incultură!

Ei bine, am dat aceste exemple dintre cele mai vehiculate atât la noi, cât și afară pentru că îndeplinesc toate criteriile de fake news:

nu sunt asumate de nimeni. Pornesc de pe site-uri de știri false, care nu au o redacție prezentată în descrierea sa ori un autor care semnează articolul, apoi se rostogolesc pe site-urile conspiraționiste. Uneori, când se viralizează sunt preluate și de presa mainstream, de un redactor în goană după senzațional.

nu precizează sursa informației primare /a fotografiei sau, dacă totuși o face, aceasta este falsă. Sâmbăta trecută un post de radio din America Latină a pus pe net un filmulet de pe CNN cu ”arestarea americanului care a creat coronavirusul”. Noroc că am recunoscut imaginile de la o știre din ianuarie când omul fusese arestat de fapt pentru evaziune fiscală de proporții.

se folosesc de nume celebre, sonore, dar care nu au nicio legătură cu subiectul. Fie sunt utilizate nume ale unor persoane care nu folosesc social media, fie sunt nume inventate, care doar seamănă cu cele ale unor autorități din domeniu (mai țineți minte pantofii Abibas sau casetele Suny? ei bine ce spuneți, sună interesant să aflii  opinia medicului britanic Churchill Barrington? Ei bine, numele real este Gary S. Churchill și trăiește în localitatea Barrington din SUA. E doar un exemplu. Sau cum s-a inventat știrea că vezi-Doamne Kissinger a spus prin 2012 că Israelul o să dispară ca stat în maxim 10 ani. Știrea a fost publicată în NY Post în weekend, luni la prima oră a fost retractată, dar așa-zisul citat încă circulă pe internet.

traduceri greșite, greșeli gramaticale și ortografice – în general sunt de mici dimensiuni. Vor să sublinieze graba de a da știrea pentru a determina subiectul să o transmită.

conțin îndemnuri la promovare ”Trimite la toți prietenii tăi” sau ”Asta trebuie să afle toată lumea”, etc.

– sunt jumătăți de adevăr. Pornește de la o știre reală, dar adaugă tot felul de aberații pentru a și urmări scopul manipulării. Aici România este campioană mondială sau pe acolo… La câți oameni naivi cred toate știrile astea inventate, ai spune că suntem o nație de idioți. Sigur, sunt și ei printre noi, dar este incredibil câți oameni cu pretenții cred vrute și nevrute.  Aici vreau să dau 2 exemple recente, care au la bază legile promulgate de Iohannis pe 3 aprilie 2020. Una este a taberei tefeliste (și PNL-iste), iar cealaltă a taberei conservatoare (și PSD-iste).

  1. O distribuire pe facebook a lui Dănileț care vorbește de o modificare a Legii nr. 114/2007 privind sprijinul financiar acordat de statul român Schitului românesc „Prodromu”, de la Muntele Athos, prin care s-a mărit contribuția anuală de la 250 mii EUR/an la aproape 1 mil EUR (960 mii EUR mai exact). Inițiativa aparține unui parlamentar PSD și autorul postării înjură că din cauza PSD e situația actuală, că uite-i cum ia bani de la sănătate și-i bagă în biserici. Sună cunoscut, nu? De fapt este vorba de un proiect de lege adoptat de Senat in octombrie 2019, înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor în februarie 2020 , după ce a trecut de comisii, și aprobat la începutul lunii martie. Lăsând la o parte reaua-credință a lui Dănileț,  este greu de înțeles cum poate cineva să ignore termenele legale care curg firesc (d-aia sunt legi care trec de Parlament prin procedura tacită!), inclusiv  cele 30 de zile în care președintele trebuie să promulge legea sau să o trimită înapoi.  Și încă ceva: printre cei 90 de semnatari sunt membrii de la toate partidele parlamentare, inclusiv miniștrii PNL Predoiu și Bode sau influentul Cezar Preda.

2. Cealalta distribuție pe FB aparține unui ilustru necunoscut mie cu numele de Gabriel Apreutesei. Omul se prezintă ca fiind ”Jurnalist de investigatii la NasulTv Canada”, respectiv ”Realizator/Moderator la Nasul.tv”. Prin alte părți am văzut că se prezintă ”antrenor de box/kcik boxing” (greseala apartine autorului, evident). Foarte tare, bravo lui. Iată cum începe postarea lui lungă cât o zi de post :

”AU FOST INTRODUSE LECȚII DE MASTURBARE PENTRU COPIII DE 0-4 ANI! PRIN NOUA LEGE APROBATĂ ACUM! Nu este o glumă! Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind educația șexuală în școli. Deoarece suntem în plină epidemie de coronavirus această știre a trecut neobservată.”

De fapt, sunt 3 articole modificate la Legea 272/2004. Articolul nou la care se refera este asta: „i) derularea sistematică în unitățile școlare, cel puțin o dată pe semestru, de programe de educație pentru viață, inclusiv educație sexuală pentru copii, în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor.”  Cu toate acestea, omul nu anexeaza legea (nici cea veche, nici cea noua sau, ideal, varianta actuala), ci face referire la un document OMS din 2010 în care se vorbește pe undeva și de masturbarea la copii. Ce legătură are legea cu acel material OMS?! Nu se precizează nicăieri, dar imaginația e bogată când oamenii nu-și iau tratamentul prescris de psihiatru!

Astea sunt „perdele de fum” ca să ne ia ochii de la mizeriile mari pe care le fac Orban și Iohannis în perioada asta: lucratorii români trebuie să stea acasă, dar au voie sa plece să muncească în Germania, echipament medical cumpărat prin firme-paravan la pret de 3 ori mai mare (vezi deja mult mediatizatul caz cu firma din Giurgiu) ,etc. Și alte lucruri, multe din ele chiar mai grave,  de care sunt convins ca multă lume este conștientă. Ca urmare apar acești „formatori de opinie” doar ca sa ne distragă atenția.

Similar, sunt perdele de fum la nivel global. Știrile importante abia răzbat în această perioadă. Postacii și răspândacii sunt pe metereze să ne intoxice.

Informați-vă, dar fiți vigilenți! E prea devreme pentru concluzii, veți vedea. 

Filme din ”anii zece”:)

Se vorbește de anii ’80, ’90 sau anii 2000, dar deceniul ăsta 2010-2019 cum îl prescurtăm? 🙂 Anii ’10 merge scris, dar cum citim?! Dacă suntem de acord din start că ”anii zece” ar fi o porcărie, atunci întrebarea rămâne, evident doar retorică. 🙂

Ei, printre piftii, tobă și sarmale, mă întrebam zilele astea cam care este regizorul care a performat cel mai bine în ”anii zece”. Am ajuns relativ repede la concluzia că e Christopher Nolan și că, deși au mai fost destui regizori în formă, nu mă pot gândi serios la cineva care să fi făcut mai mult de o capodoperă în perioada asta. Nolan a făcut două: Interstellar și Dunkirk.

Am făcut și un top 10 filme al perioadei (click aici). Dacă ați ratat vreunul dintre ele, poate aveți timp să-l vedeți zilele astea înainte să trecem în anii douăzeci 🙂

P.S. Taman ce m-am uitat la Gran Torino (2008). Păi dacă adăugăm și Million Dollar Baby (2004), Mystic River (2003), Changeling (2008), Invictus (2009), dar și cele 2 filme pereche din 2006  Letters from Iwo Jima și Flags of Our Fathers … e cineva care poate să îi conteste lui Clint Eastwood că a fost cel mai bun regizor al anilor 2000?!

Nevoia de strategie (II). Agricultura și turismul

În prima parte am vorbit despre nevoia de strategie în învățământ și am prezentat suficient de multe argumente, prin  care să arat, dacă mai era necesar, de ce este primordialitatea acestei strategii. Însă trebuie să avem în vedere mijloacele economice prin care să ajungem acolo. Resursele umane trebuie dublate de un efort investițional susținut – iar aici aș începe cu lucrurile de bază. În primul rând trebuie să înceteze această situație medievală în care școlile își desfășoară activitatea, mai ales cele din mediul rural, cu fose septice în care anual mor copii, cu bănci etern reparate sau înlocuite cu mizerii ieftine în care copiii își strică coloana, lumină deficitară și își strică și ochii, etc. Dar ca să ajungi ca fiecare școală sau măcar liceu să aibă un teren de tenis sau un bazin de înot trebuie bani grei. Parteneriatul public-privat a început deja să dea roade la unele școli profesionale si licee, dar realist vorbind este nevoie de bani mulți de la buget pe termen lung. Cum facem asta? 

În general statele care au implementat cu succes strategii economice pe termen lung de câteva decenii, au prioritizat 2-3, hai 4 domenii. Noi avem deja tradiția industriei constructoare de mașini, cu cele două mari Ford și Renault în Sud și multele fabrici mici-mijlocii din Transilvania (zona Brașov-Sibiu, zona Cluj-Oradea, Timisoara, etc.). Mai nou avem și tradiția IT&C. Acestea două domenii de vârf funcționează bine (firesc, sunt firme private!) și au nevoie doar să li se ofere posibilitatea de a crește natural.

Însă este nevoie de (re)lansarea unor noi domenii. Agricultura și turismul.

Înainte de orice, simt nevoia de câteva explicații pentru sceptici, în special pentru țăranii industrializați de comunism și urmașii acestora – acea parte din millennials care este foarte vocală, semidoctă și incapabilă să-și asume responsabilități. Aceștia visează doar industrie, oftează doar că România a pierdut investiția Mercedes care a preferat Ungaria în fața României, dar nu realizează cât de importante sunt investițiile în certificarea şi menţinerea certificării pentru spaţiile de depozitare şi pentru exploataţiile de legume și fructe (fix ce importăm mult și de proastă calitate) sau cât de mare este oportunitatea pentru producțiile eco/bio. De asemenea, visează doar concedii afară, vacanțe în zona mediteraneană și city-break-uri în destinați clasice gen Paris, Barcelona sau Praga.

Agricultura este privită și astăzi așa cum comuniștii au vrut să ne învețe: o muncă prost retribuită. Fără să intru în labirintul de legislativ de după ’89, evoluția agriculturii a fost haos total. Lucrurile s-au mai schimbat în ultimii ani datorită celui mai bun ministru al agriculturii din cel mai prost guvern: Daea. Dincolo de miștorui, soluțiile identificate de el au dat roade. Problemele care persistă sunt la raportul preț-calitate, pe care orășeanul de rând, de obicei cu venituri mici,  nu-l ia în calcul și preferă să mănânce mai ieftin, mai mult și mai prost. Exemplul roșiilor turcești este deja antologic, ceapa roșie din Olanda sau Austria, merele din Polonia, etc. Exemplele se împut rău când vine vorba de alimente procesate, iar aici sărăcia poate fi o scuză doar până la un punct. De ce să preferi să cumperi marfă proastă, plină de chimicale, când există soluții rezonabile?! Lidl a început în România cu produse low-end: crenvursti cu o treime carne, ciocolata care n-a vazut cacaoa, telemea cu 50% ulei de palmier, etc. Fabricile românești, câte mai sunt, fie s-au poziționat sus pe segmentul îngust de calitate (gen Angst), fie – majoritatea – au trecut la reduceri de costuri și au transformat rețetele din ce în ce mai mult în mizerii ieftine. Discuția e lungă aici. Nu vreau să fac pe deșteptul, și eu am produse care le prefer din import, și eu mai cumpăr de la Lidl hamburger congelat din carne de vita irlandeza, dar nu insist în prostie….

Prin cumpărarea de produse alimentare românești de calitate nu doar ajuți vecinii și agricultorii, ci te ajuți și pe tine. Iar un măr de calitate, nu este unul strălucitor ca în poze, neatinns de nimeni, ci unul din care a mușcat și viermele…

 Soluția strategică este, așadar, promovarea produselor românești, educarea populației prin explicații clare, simple. Apoi, continuarea programelor existente (oaia, roșia, usturoiul, etc.) și adăugarea altora noi. În paralel trebuie găsite soluții de tip parteneriat public-privat care să creeze condițiile pentru depozitarea și desfacerea legumelor și fructelor proaspete, ceea ce ar crește substanțial prezența produselor autohtone la raft.  

Nu în ultimul rând, implementarea unor măsuri de tipul celor luate în Franța pentru limitarea creșterii exagerate a prețurilor unor produse de bază. Astfel, legea franceză interzice supermarketurilor să mai facă discounturi mai mari de 34%, dar și să vândă un produs la un preț mai mic decât costul plătit furnizorului plus 10%. A vrut și Daea, dar au sărit tot felul de ageamii că trebuie lăsată piața liberă… Dacă piața e liberă acum, cum rămâne cu dublul standard pe care Vestul îl aplică Estului ?!

Turism. Un cuvânt cât 101 de locuri frumoase din România. Dacă spui turism, spui România. (Ar merge de slogan, mă mulțumesc cu 10% 🙂 )

În România se poate face orice categorie de turism, nu doar mare și munte, cum suntem obișnuiți. Se poate face birdwatching ca in Florida, turism ecumenic/religios așa cum se face în China, turism gastronomic ca în Franța, etc. Lista e imensă, de la balneo la turismul de distracție (cluburi bune, femei frumoase și băuturi ieftine), de la turismul medical la cel al jocurilor de noroc, etc.

Ce ne lipsește? În primul rând respectul de sine, de a nu mai împroșca cu noroi orice e românesc, de a nu mai înjura guvernarea din opoziție, de a anunța apocaliptic corupție, criză, nenorociri. Am vorbit cu mulți străini care au lucrat în România sau care au venit des cu business în București. Singura problemă reală de care s-au plâns ani de zile a fost cea a câinilor vagabonzi, iar aia s-a rezolvat de mult. Dacă îi cunoști suficient de bine și discuți cu ei mai mult despre probleme concrete, care nouă ni se par hopuri mari pentru a face turism serios, ai surpriza să vezi cum se transformă într-un apărător al României. Le zici de traficul sufocant al Bucureștiului, îți râd în nas că este peste tot la fel. Le spui de hoteluri sau restaurante ca-s puține de calitate, ei  le lauda.

Evident, problema apăsătoare este lipsa autostrăzilor. La capitolul ăsta e unanimitate. Pitești – Sibiu și București – Brașov sunt niște priorități clare. Pentru că nu poți să-l aduci pe un englez în 3 ore de la Londra cu avionul ca să facă 4h în autocar până la Sinaia sî vadă Peleșul și apoi încă 2h până la Bran. Nu ai cum…ăla nu mai vine a doua oară și îți face și imagine proastă în țara lui.

Soluția nu constă doar în autostrăzi, desigur. Trebuie promovat un brand de țară, dar nu amatorisme gen frunza lui Udrea. Singura idee interesantă, criticată însă de mulți habarniști, a fost cea lui Agaton care a vrut să facă Dracula Park. De undeva trebuie plecat cu promovarea. Că e Delta, ca e agroturismul sau ce o fi, e OK, important este să se promoveze acel ceva, se mai pomenesc apoi în treacăt și de celelalte opțiuni turistice (cetăți, bisericile fortificate din Transilvania, peșterile, stațiunile balneo, mănăstirile din Nordul Olteniei sau din Moldova, etc.). Target-ul nu trebuie să fie din prima foarte sus, trebuie răbdare, iar rezultatele se vor vedea în 5-10 ani.

Pe cât de simple și de logice sunt măsurile ce trebuie luate în aceste două domenii, pe atât de mult se complică inutil lucrurile în dezbateri caragialești.

 

Nevoia de strategie (I). Despre învățământ

90% din operele literare studiate în școală sunt aceleași ca în urmă cu 50 de ani. Cei din generația mea își aduc probabil aminte că majoritatea manualelor din anii ’80 erau concepute prin perioada 1968-1975 (unele, foarte puțin modificate la edițiile ulterioare).  Dar autorii de manuale au mers în continuare pe principiul ”cărțile din cărți se scriu”. E mai ușor, aia au făcut toată viața, de ce să supere pe cei mai în vârstă, mulți dintre ei odihnindu-se prin minister incapabili să construiască ceva pe termen lung. Sigur, o strategie adecvată în învățământ se poate face doar după ce s-ar elabora o strategie la nivel național. Dar când vezi după 30 de ani că școala românească nu a fost capabilă să formeze oameni care să înțeleagă importanța unei strategii de țară cu tot ce decurge de aici în plan economic, social, educațional, ș.a.m.d., atunci devine clar că primul plan pe termen lung care trebuie făcut este cel al învățământului.

O strategie a învățământului trebuie gândită pe o perioadă de 20-25 de ani, să ai timp să vezi rezultatele nu doar ca simple note la examene și concursuri, că nu ăla este scopul, ci ca impact social, în special pe piața muncii: oameni pregătiți, calificați, capabili să gândească măcar un pic mai mult decât dilema de a avea sau nu ce pune pe masă. La acel moment zero copii care intră în școală  să știe (ei, părinții lor, profesorii, etc.) toate examene care urmează până la doctorat, toate materiile și toate opțiunile pe care le are pe tot parcursul său educațional. Atenție!, e la fel de important să existe un plan de implementare al acelei strategii și, totodată, care să ofere posibilitatea unor mici corecții, dar doar dacă este absolut necesar (de ex. actualizarea manualelor de științe în funcție de noile cercetări/descoperiri).

Sunt multe materii la care problematica este complexă: de la incoerența programei (de ex. nenumăratele cazuri când profesorii de matematică de liceu au semnalat că nu se pot preda anumite noțiuni pentru că s-a scos teoria necesară din gimnaziu) până la lipsa de profesori bine pregătiți (de ex. limbile străine altele decât engleza și informatica – pentru simplul motiv că salariile sunt mici în învățământ, iar opțiunile pe piața muncii sunt mult mai avantajoase).

Insă, de departe, cea mai groaznică situație este la limba și literatura română. În loc să-i determine pe copii să citească, pentru că asta este BAZA educației, programa mai rău îi determină să fugă literatură. Vorbim de milioane de copii care au terminat liceul în ultimii 20 de ani și care nu au citit niciodată un roman sau o nuvelă de 100 de pagini. Aceștia sunt analfabeții funcționali de astăzi și, la cum decurg lucrurile, de mâine.  Continuă lectura

Fabricat în România anului 2019

În urmă cu o lună mi-a atras atenția un titlu din Ziarul Financiar”Dragoş Damian, Terapia Cluj: Stiti cum nu se inchideau Rieker in Lugoj si Clujana in Cluj? Daca romanii cumparau pantofi Fabricati in Romania”. Sună bine, nu? Mă bucur când văd această atitudine față de produsele românești, dar lucrurile nu stau chiar așa din mai multe motive.

Dacă ne referim la cele două exemple, foarte bune de altfel, putem răspunde și din exterior, fără cine știe ce analize, dar cunoscând piața. În primul rând Clujana, deși (încă) este un brand valoros, nu știe să vândă și să se promoveze, meteahnă veche a întreprinderilor de stat. Lipsa produselor Clujana de pe piața bucureșteană este impardonabilă. Am căutat pe internet acum și am găsit o știre din 2014 că ar fi deschis un magazin la Bucur Obor. Este trist și amuzant în același timp…să sperăm că după recenta aprobare a planului de reorganizare, se vor adeveri previziunile de ieșire din procedura de insolvență în maxim trei luni.

Reiker este altă poveste. În primul rând, e jenant să te plângi de forța de muncă atâta vreme cât declari că ai avut peste 20 mii de angajați în 20 de ani, o medie așadar de 1000 de angajați/an raportat la cei 700 de angajați actuali. La o asemenea fluctuație de personal nu cred că mă pripesc când spun că aveau niște probleme de management, mai ales că fluctuația aia se bate cap în cap cu alt argument invocat ”lipsa forţei de muncă calificată în domeniul confecţii încălţăminte din cauza absenţei şcolilor profesionale”, în contextul în care au folosit și deținuți de la mai multe penitenciare, iar CEO-ul Markus Rapp s-a plâns inclusiv în presă că angajații îi sunt furați de alte firme precum Autoliv sau  Schieffer. Repet, este jenant. Fără a lungi discuția, având în vedere că prețurile la pantofii Rieker sunt peste media prețurilor la încălțămintea fabricată în România, cred că lucrurile sunt evidente și fără a intra în discuțiile care s-au purtat pe internet cu privire la condițiile de muncă și nu numai. De fapt, Reiker reprezintă exemplul clasic de firmă străină care închide prăvălia și pleacă. Nu cred că România mai este în situația în care să plângă după angajatori cu valoare adăgată redusă și care nu-și pot susține afacerea decât în condițiile înghețării salariului minim pe economie.

Mă întorc la afirmația lui Dragoș Damian, care cred că s-a grăbit să generalizeze. Decizia consumatorului nu poate fi doar o chestie naționalistă. Dacă ne raportăm la cohordele de millenials și de pensionari care cumpără fake-uri de cașcaval produs în Germania în loc să cumpere cașcaval adevărat românesc, atunci da, e rost de educația consumatorului. Situația e similară nu doar pentru produse alimentare, ci și pentru produse cosmetice, detergenți, materiale de construcție sau mobilă.

Totuși, există branduri românești de succes cu cote importante de piață. Multe dintre ele sunt vechi, care  s-au menținut, inclusiv după privatizare, la un nivel ridicat pe piață (de la celebrele Dacia și Arctic, până la Farmec sau, de ce nu?, Terapia). Dar și altele noi precum Bitdefender, Jolidon sau Allview.

Chiar, cum a reușit Allview să vândă milioane de telefoane și acum să-și permită să se concentreze pe telefoane mai scumpe, în timp ce Utok, de exemplu nu a reușit mare lucru? Diferența semnificativă vine din calitatea managementului. De la un preț-calitate adecvat la un service decent.

Problema majoră este la produsele alimentare, unde legislația este deficitară și pe etichetă se poate minți cu acte în regulă. Sigur, mai sunt probleme și la unele produse de larg consum unde lumea cumpără brandul (cafea, ciocolată, cosmetice, etc.), dar diferența o face deseori bugetul de promovare. Pe de altă parte, au apărut numeroase produse sub marca proprie a marilor lanțuri de magazine, ceea ce nu este rău deloc. Unele sunt produse afară, dar sunt destule produse și în România. Datorită costurilor mai mici (dispar costurile de publicitate, branding, promovarea din magazin, etc., scad cheltuielile de aprovizionare și depozitare, etc.) și a tendinței globale a consumatorilor de a dezvolta o atitudine critică față de mărci, unele produse chiar au reușit să se impună cu succes. Sunt producători români care au reușit astfel să crească an de an. Pe de altă parte, există categorii uriașe de clienți low cost pe care nu-i interesează o minimă calitate a produsului, unde a fost fabricat, etc. din cauza nivelului scăzut de trai, ceea ce se traduce pentru producătorii locali în riscul de a nu se putea dezvolta sau a se dezvolta greoi.

Dar să ne întoarcem la pantofii fabricați în România. Conform informațiilor din media din ultimii ani, cea mai rentabilă firmă este Marelbo. Știți ce face Marelbo în anul de grație 2019? Se dezvoltă! Atât prin comerțul tradițional – anul acesta deschide 6 noi magazine, din care 3 în București (primul a și fost inaugurat săptămâna trecută în Cora Lujerului) – cât și pe segmentul de ecommerce, unde vinde aproximativ 10% din producție, procentul fiind în creștere.

Deci se poate ca producătorii români să fie pe placul consumatorilor. Dar nu mai cumpără nimeni doar pentru că e fabricat aici.

 

La mulți ani frumoși și sănătoși!

A mai trecut un an. Cu bune, cu rele. Trăim vremuri interesante, iar cele care vin o să fie și mai interesante. Viața merge înainte. Pentru mine, regretul că nu mă mobilizez să scriu, rămâne. Mereu mi-am spus că dacă Arghezi a publicat primul volum de poezii la 46 de ani, de ce nu aș putea și eu?! Ei, în 2019… fac 46 de anișori, ce aș putea să-mi doresc mai mult pentru mine decât să scriu ?!

Dar, conform ”tradiției”, am să încep cu 2018.

Cel mai mișto lucru pe care l-am făcut în 2018 a fost că am evoluat un pic…în plan spiritual să spunem. În primul râmd, am învățat să mă bucur mai mult de lucrurile mici, dar frumoase. Ei, mai am mult de lucru, important să mențin strocul. De exemplu, sunt fericit că am reușit să fac un traseu montan, pe care mi-l doream de vreo 35 de ani: Valea Râșnoavei – Cabana Poiana Secuilor. Traseul e relativ simplu/ușor, dar …nu-i venise vremea!

Cel puțin la fel de fain este că am întărit o prietenie reluată anul trecut, care a împlinit 3 decenii anul acesta! Mai mult, am (re)început relațiile apropiate cu câteva persoane dragi mie, dar cu care m-am văzut prea rar din motive care-mi scapă.

Cea mai mare descoperire a anului 2018 este The Mono Jacks. De fapt, o redescoperire. Îmi plăcea doar o melodie, cred.  „Gândurile”, desigur. 😉 Vocea lui Doru Trăscău care cere ajutor, strigătul său înăbușit…e wow si acum!

La sfârșitul lui 2017, după ce a apărut albumul „Ușor distorsionat”, i-am văzut la Starea Nației cu ”1000 de DA”. Mi-a plăcut melodia, mi-au plăcut versurile, am tot ascultat-o că prostul ăsta de Google/Youtube nu știa să-mi sugereze altceva. După ce am ascultat albumul pe Spotify și Deezer, m-am lămurit că este vorba de unul dintre cele mai bune albume din rockul românesc. Influențe Nirvana/Kurt Cobain (voce), Muse (chitara) și un pic de U2, dar totuși Moni Jacks sunt originali.

Melodia preferată: ”Un sfert de secundă”, cu un mesaj social actual, categoric cele mai tari versuri ever din muzica românească. Ascultată pe ”loop” și de vreo 30 de ori la rând.

Am fost  suficient de deștept să continui să-mi fac timp să văd cât mai multe filme bune, ceea ce mă bucură tare.

Cel mai bun film văzut în 2018 este un film vechi, de fapt o miniserie de 10 episoade: Camarazi de război. Filmul,realizat în 2001, are ca producători executivi pe Steven Spielberg și Tom Hanks, probabil ca rezultat al bunei cooperări din 1998 de la Saving Private Ryan. Camarazi de război este, pentru mine, de departe, cel mai bun film de război realizat vreodată și, în același timp, cel mai tare serial/miniserie.

Apropo de seriale! Deși nu mă uit la seriale, în 2018 am terminat The Last Ship, un serial drag mie.

Mă abțin la capitolul ”cel mai bun film realizat în 2018” pentru că, spre rușinea mea, nu am apucat încă să văd nici Bohemian Rhapsody, nici Mortal Engines, nici The Old Man & the Gun…

E drept, am recuperat câteva din cele ratate în 2017, în special Dunkirk (capodoperă regizorală), Darkest Hour (realizat 2017, lansat în România abia în 19 ianuarie 2018), Bladerunner 2049, etc.

De asemenea, vreau să vă recomand un film danez ”Sub nisip” și unul german ”Un minut de tacere”.

Nu în ultimul rând, cea mai tare comedie din 2018, de fapt din ultimii ani: Book Club.

Cea mai bună piesă de teatru văzută în 2018: FurtunaCu acest prilej am avut ocazia să văd un Caramitru ajuns la o maturitate profesională de excepție, un Mihai Călin în mare formă, dar și să-l remarc pe Istvan Teglas, un actor tânăr de 37 de ani, care va ajunge departe. Interesantă regia lui Alexander Morfov, cu care Caramitru se pare că are o colaborare foarte bună.

Pentru 2019 …am așteptări mari de la mine. Vreau musai să văd câteva piese de teatru la TNB și Odeon, să recuperez filme ratate în 2018 (cele enumerate mai sus) sau mai vechi (de ex. I Origins)

Nu am să comentez nimic despre politica, nici măcar nu am să pomenesc, așa cum obișnuiam, de unele subiecte macroeconomice. Nu are rost, este un consum inutil de energie și nu pot face altceva decât să mă încarc cu energie negativă, ceea ce nu mai vreau.

Pentru 2019 vă doresc să fiți sănătoși și fericiți. Fericirea nu este în ce așteptăm să se întâmple cu alții sau cu noi. Fericirea este în noi, așteaptă doar să fie descoperită. Go for it!

Pentru cine nu a înțeles asta, o dedicație care să-i îndrume spre revelația de care au nevoie:

Așteptându-l pe 2018

În august 2017 blogul ăsta a împlinit 10ani, dar de vreo 3 ani scriu tot mai rar. Probabil și eu îi lipsesc lui și el mie. 🙂 Așa că îngraș porcul în ajun de An Nou.

Am să încep cu ce mi-a plăcut în 2017 și am să spun că în primul rând nu a fost așa de agitat și greu de digerat ca 2016. La experiențe pozitive aș nominaliza în primul rând concediul în superba Lefkada, care a generat la rândul ei mai multe premiere pentru mine (prima oară când plec cu familia ”afară”, prima oară când nu ies din țară cu avionul, ci cu mașina, multe experiențe culinare inedite, croaziera, etc.). Interesantă și ”vizita de lucru” la Viena, nu zic nu, dar, după cum se spune, la pomul laudat sa nu te duci cu sacul!

Mi-a plăcut că am fost suficient de deștept să-mi fac timp să văd mai multe filme bune.

Cel mai bun film din 2017: Valerian and the City of a Thousand Planets

Cel mai bun film românesc din 2017: Octav

Nu prea mă uit la seriale, dar mi-a plăcut noul Twin Peaks. Adevărul este că HBO a făcut o treabă excelentă redifuzând vechiul serial. Nu am revăzut prea multe episoade, doar vreo 4-5, dar suficient pentru un refresh.

Sunt câteva filme din 2017 pe care n-am apucat să le văd: Dunkirk, Bladerunner 2049, dar mai ales Darkest Hour, care urmează să fie lansat în cinematografele din România pe 19 decembrie 2018. Numai pe baza celor două trailer-uri, îndrăznesc să afirm că Garry Oldman îl joacă atât de bine pe Churchill, încât sunt aproape convins că va lua Oscarul pentru cel mai bun rol.

Cea mai frumoasă surpriză muzicală a anului: The Motans -August. Da, nu e o melodie nouă U2 că m-au supărat grav anul ăsta: nu am reușit să prind bilete pentru concertul de la Amsterdam 😦 Doamne, cât m-am chinuit să aliniez planetele să pot ajunge acolo, dar nu a fost să fie! În plus, turneul din 2018 se pare că va fi iar doar în State…

Cărți? Ăăăă…nu prea! Să fiu sincer am citit prea puțin, mai mult pe Kindle. Pentru mine cartea care mi-a plăcut cel mai mult în 2017 a fost una cu poze! Serios! Este vorba de Atlasul Frumuseții, un album foto de mare excepție care prezintă femeile lumii în 500 de portrete.

Cel mai bun articol: „Să nu înţelegi ce e Halep sau ce face Hagi înseamnă să fii prost!” al lui Marius Mitran. Nu e vorba doar despre sport, hater-eală, TV și FB, este vorba despre decăderea socială a României de astăzi.

Ce nu mi-a plăcut în 2017? Politica, politicienii (toți, începând cu Dragnea, Tudose și Iohannis și încheind cu Orban, Nicușor Dan sau cine vreți voi), ”piața”, nici ziariștii (vorba vine!) nu mi-au plăcut, nici manipulatorii și manupulații, nici nimic. Inclusiv prietenii de pe FB care au luat-o razna într-o direcție sau alta. Citiți articolul lui Marius Mitran!

Nu văd cine ne va uni în 2018. Nici măcar cine ar putea. Dar să fim optimiști! Eu cred că nimic nu este întâmplător. Poate că merităm să se întâmple toate acestea pentru ca la final să se facă curat și să dispară mizeria și mizerabilii.

În ceea ce mă privește, va fi un an al schimbărilor. În bine. Ce, cum și în ce fel? Habar n-am, dar așa va fi! Simt schimbarea, e la mai puțin de 12 ore distanță!

La mulți ani frumoși și sănătoși!

Speranța

Fabulos articolul lui Alexandru Mironov! L-am ratat atunci, dar m-am imbogatit acum! Un articol scris fara patima ilogica cu care se vorbeste despre invatamant, despre viitor si, mai ales, despre ceea ce ar trebui sa fie invatamantul in viitor.
Tata are o vorba „decat sa mergi haotic, fara nici un plan, mai bine mergi pe un plan prost”. Romania se afla in primul scenariu de foarte multi ani. Isarescu este singurul care a facut un plan (pe termen mediu): cel de aderare la UE, ulterior implementat mai ales de Nastase, dar si de Tariceanu. Discutii despre cat a fost bun sau rau planul si implementarea sunt in subsidiar, important a fost ca s-a atins obiectivul.
Dupa 2007…nu stiu cum sa spun….Romania s-a inchis la loc in propria neputinata de a visa, de a spera si, implicit, de a planifica un obiectiv, un succes cat de mic.
Daca as putea si, evident, daca Alexandru Mironov ar vrea, l-as numi pe el directorul unui proiect de modernizare si a invatamantului cu orizont de cateva decenii. Succesul acelui proiect ne-ar da aproape certitudinea ca nu vom mai transmite din generatii in generatii cocoasa noastra istorica, ci dorinta de a visa si de a face!