La mulți ani frumoși și sănătoși!

A mai trecut un an. Cu bune, cu rele. Trăim vremuri interesante, iar cele care vin o să fie și mai interesante. Viața merge înainte. Pentru mine, regretul că nu mă mobilizez să scriu, rămâne. Mereu mi-am spus că dacă Arghezi a publicat primul volum de poezii la 46 de ani, de ce nu aș putea și eu?! Ei, în 2019… fac 46 de anișori, ce aș putea să-mi doresc mai mult pentru mine decât să scriu ?!

Dar, conform ”tradiției”, am să încep cu 2018.

Cel mai mișto lucru pe care l-am făcut în 2018 a fost că am evoluat un pic…în plan spiritual să spunem. În primul râmd, am învățat să mă bucur mai mult de lucrurile mici, dar frumoase. Ei, mai am mult de lucru, important să mențin strocul. De exemplu, sunt fericit că am reușit să fac un traseu montan, pe care mi-l doream de vreo 35 de ani: Valea Râșnoavei – Cabana Poiana Secuilor. Traseul e relativ simplu/ușor, dar …nu-i venise vremea!

Cel puțin la fel de fain este că am întărit o prietenie reluată anul trecut, care a împlinit 3 decenii anul acesta! Mai mult, am (re)început relațiile apropiate cu câteva persoane dragi mie, dar cu care m-am văzut prea rar din motive care-mi scapă.

Cea mai mare descoperire a anului 2018 este The Mono Jacks. De fapt, o redescoperire. Îmi plăcea doar o melodie, cred.  „Gândurile”, desigur. 😉 Vocea lui Doru Trăscău care cere ajutor, strigătul său înăbușit…e wow si acum!

La sfârșitul lui 2017, după ce a apărut albumul „Ușor distorsionat”, i-am văzut la Starea Nației cu ”1000 de DA”. Mi-a plăcut melodia, mi-au plăcut versurile, am tot ascultat-o că prostul ăsta de Google/Youtube nu știa să-mi sugereze altceva. După ce am ascultat albumul pe Spotify și Deezer, m-am lămurit că este vorba de unul dintre cele mai bune albume din rockul românesc. Influențe Nirvana/Kurt Cobain (voce), Muse (chitara) și un pic de U2, dar totuși Moni Jacks sunt originali.

Melodia preferată: ”Un sfert de secundă”, cu un mesaj social actual, categoric cele mai tari versuri ever din muzica românească. Ascultată pe ”loop” și de vreo 30 de ori la rând.

Am fost  suficient de deștept să continui să-mi fac timp să văd cât mai multe filme bune, ceea ce mă bucură tare.

Cel mai bun film văzut în 2018 este un film vechi, de fapt o miniserie de 10 episoade: Camarazi de război. Filmul,realizat în 2001, are ca producători executivi pe Steven Spielberg și Tom Hanks, probabil ca rezultat al bunei cooperări din 1998 de la Saving Private Ryan. Camarazi de război este, pentru mine, de departe, cel mai bun film de război realizat vreodată și, în același timp, cel mai tare serial/miniserie.

Apropo de seriale! Deși nu mă uit la seriale, în 2018 am terminat The Last Ship, un serial drag mie.

Mă abțin la capitolul ”cel mai bun film realizat în 2018” pentru că, spre rușinea mea, nu am apucat încă să văd nici Bohemian Rhapsody, nici Mortal Engines, nici The Old Man & the Gun…

E drept, am recuperat câteva din cele ratate în 2017, în special Dunkirk (capodoperă regizorală), Darkest Hour (realizat 2017, lansat în România abia în 19 ianuarie 2018), Bladerunner 2049, etc.

De asemenea, vreau să vă recomand un film danez ”Sub nisip” și unul german ”Un minut de tacere”.

Nu în ultimul rând, cea mai tare comedie din 2018, de fapt din ultimii ani: Book Club.

Cea mai bună piesă de teatru văzută în 2018: FurtunaCu acest prilej am avut ocazia să văd un Caramitru ajuns la o maturitate profesională de excepție, un Mihai Călin în mare formă, dar și să-l remarc pe Istvan Teglas, un actor tânăr de 37 de ani, care va ajunge departe. Interesantă regia lui Alexander Morfov, cu care Caramitru se pare că are o colaborare foarte bună.

Pentru 2019 …am așteptări mari de la mine. Vreau musai să văd câteva piese de teatru la TNB și Odeon, să recuperez filme ratate în 2018 (cele enumerate mai sus) sau mai vechi (de ex. I Origins)

Nu am să comentez nimic despre politica, nici măcar nu am să pomenesc, așa cum obișnuiam, de unele subiecte macroeconomice. Nu are rost, este un consum inutil de energie și nu pot face altceva decât să mă încarc cu energie negativă, ceea ce nu mai vreau.

Pentru 2019 vă doresc să fiți sănătoși și fericiți. Fericirea nu este în ce așteptăm să se întâmple cu alții sau cu noi. Fericirea este în noi, așteaptă doar să fie descoperită. Go for it!

Pentru cine nu a înțeles asta, o dedicație care să-i îndrume spre revelația de care au nevoie:

Reclame

Așteptându-l pe 2018

În august 2017 blogul ăsta a împlinit 10ani, dar de vreo 3 ani scriu tot mai rar. Probabil și eu îi lipsesc lui și el mie. 🙂 Așa că îngraș porcul în ajun de An Nou.

Am să încep cu ce mi-a plăcut în 2017 și am să spun că în primul rând nu a fost așa de agitat și greu de digerat ca 2016. La experiențe pozitive aș nominaliza în primul rând concediul în superba Lefkada, care a generat la rândul ei mai multe premiere pentru mine (prima oară când plec cu familia ”afară”, prima oară când nu ies din țară cu avionul, ci cu mașina, multe experiențe culinare inedite, croaziera, etc.). Interesantă și ”vizita de lucru” la Viena, nu zic nu, dar, după cum se spune, la pomul laudat sa nu te duci cu sacul!

Mi-a plăcut că am fost suficient de deștept să-mi fac timp să văd mai multe filme bune.

Cel mai bun film din 2017: Valerian and the City of a Thousand Planets

Cel mai bun film românesc din 2017: Octav

Nu prea mă uit la seriale, dar mi-a plăcut noul Twin Peaks. Adevărul este că HBO a făcut o treabă excelentă redifuzând vechiul serial. Nu am revăzut prea multe episoade, doar vreo 4-5, dar suficient pentru un refresh.

Sunt câteva filme din 2017 pe care n-am apucat să le văd: Dunkirk, Bladerunner 2049, dar mai ales Darkest Hour, care urmează să fie lansat în cinematografele din România pe 19 decembrie 2018. Numai pe baza celor două trailer-uri, îndrăznesc să afirm că Garry Oldman îl joacă atât de bine pe Churchill, încât sunt aproape convins că va lua Oscarul pentru cel mai bun rol.

Cea mai frumoasă surpriză muzicală a anului: The Motans -August. Da, nu e o melodie nouă U2 că m-au supărat grav anul ăsta: nu am reușit să prind bilete pentru concertul de la Amsterdam 😦 Doamne, cât m-am chinuit să aliniez planetele să pot ajunge acolo, dar nu a fost să fie! În plus, turneul din 2018 se pare că va fi iar doar în State…

Cărți? Ăăăă…nu prea! Să fiu sincer am citit prea puțin, mai mult pe Kindle. Pentru mine cartea care mi-a plăcut cel mai mult în 2017 a fost una cu poze! Serios! Este vorba de Atlasul Frumuseții, un album foto de mare excepție care prezintă femeile lumii în 500 de portrete.

Cel mai bun articol: „Să nu înţelegi ce e Halep sau ce face Hagi înseamnă să fii prost!” al lui Marius Mitran. Nu e vorba doar despre sport, hater-eală, TV și FB, este vorba despre decăderea socială a României de astăzi.

Ce nu mi-a plăcut în 2017? Politica, politicienii (toți, începând cu Dragnea, Tudose și Iohannis și încheind cu Orban, Nicușor Dan sau cine vreți voi), ”piața”, nici ziariștii (vorba vine!) nu mi-au plăcut, nici manipulatorii și manupulații, nici nimic. Inclusiv prietenii de pe FB care au luat-o razna într-o direcție sau alta. Citiți articolul lui Marius Mitran!

Nu văd cine ne va uni în 2018. Nici măcar cine ar putea. Dar să fim optimiști! Eu cred că nimic nu este întâmplător. Poate că merităm să se întâmple toate acestea pentru ca la final să se facă curat și să dispară mizeria și mizerabilii.

În ceea ce mă privește, va fi un an al schimbărilor. În bine. Ce, cum și în ce fel? Habar n-am, dar așa va fi! Simt schimbarea, e la mai puțin de 12 ore distanță!

La mulți ani frumoși și sănătoși!

Speranța

Fabulos articolul lui Alexandru Mironov! L-am ratat atunci, dar m-am imbogatit acum! Un articol scris fara patima ilogica cu care se vorbeste despre invatamant, despre viitor si, mai ales, despre ceea ce ar trebui sa fie invatamantul in viitor.
Tata are o vorba „decat sa mergi haotic, fara nici un plan, mai bine mergi pe un plan prost”. Romania se afla in primul scenariu de foarte multi ani. Isarescu este singurul care a facut un plan (pe termen mediu): cel de aderare la UE, ulterior implementat mai ales de Nastase, dar si de Tariceanu. Discutii despre cat a fost bun sau rau planul si implementarea sunt in subsidiar, important a fost ca s-a atins obiectivul.
Dupa 2007…nu stiu cum sa spun….Romania s-a inchis la loc in propria neputinata de a visa, de a spera si, implicit, de a planifica un obiectiv, un succes cat de mic.
Daca as putea si, evident, daca Alexandru Mironov ar vrea, l-as numi pe el directorul unui proiect de modernizare si a invatamantului cu orizont de cateva decenii. Succesul acelui proiect ne-ar da aproape certitudinea ca nu vom mai transmite din generatii in generatii cocoasa noastra istorica, ci dorinta de a visa si de a face!

Năpădiți de ignoranță

Motto: „Tine minte ce-ti spun eu: daca poporul asta va fi candva sters de pe harta, nu va fi nici fiindca l-ar ocupa rusii, turcii, americanii, indienii, chinezii; ci din indolenta, pasivitatea, lipsa de civism, din propria nepasare si din complicitatile interne oferite oricarui inamic.” ILEANA VULPESCU

De mai bine de un deceniu, vorbele celei mai mari doamne a literaturii române, devin de la o zi la alta tot mai actuale. Că rădăcinile răului sunt în politică, e relativ, nu despre politică vreau să vorbim acum. Deși tradiția de a vota gunoaie se regăsește foarte bine în tema noastră: IGNORANȚA.

România este astăzi mai mult decât oricând un simplu exemplu de ignoranță, este însăși definiția ei. Parcă îl aud pe tata spunând că da, așa este, dar nu suntem toți așa. Sigur, nu suntem toți, dar majoritatea covârșitoare este ignorantă.

Ni se trage de la exodul masiv al românilor plecați la muncă prin Europa sau chiar mai departe. Marea majoritate au reușit, dacă nu să-și facă un rost acolo, măcar să supraviețuiască împreună cu familia într-un mod decent. Da, majoritatea a reușit,  dar nu așa cum se vehiculează doar pentru că „românul este muncitor”, ci mai ales pentru că s-au adaptat la reguli. Orice societate supraviețuiește prin reguli, nu prin haos și descurcăleală. 

Acolo, dacă ai călcat strâmb, ai încurcat-o, aici poate scapi dacă ai noroc să cunoști pe cine trebuie sau poate nu te-a văzut nimeni sau nu există legi sau poate există legi, dar nu există norme, etc. Iar dacă totuși ești găsit vinovat, se găsesc destui să spună că ai greșit și că greșeala este umană.

Și uite așa ajungem la subiectul care m-a intrigat foarte-foarte tare (și nu doar pe mine): tânărul de 30 de ani care a murit înecat după ce a sărit în apă să salveze o mamă și copilui ei de 9 ani (știrea aici). Toată lumea îl consideră erou și chiar este! Dar de ce a murit?

L-a omorât ignorața. Nu, nu ignoranța sa. Ci a imbecilei care s-a gândit că dacă s-a chinuit un an de zile să strângă bani sa poată duce copilul la mare, ce dacă e steagul roșu ridicat?! Mai mult, aflu astăzi cu stupoare, că acel copil de 9 ani a înțeles mai bine pericolul decât maică-sa!

Din câte relatau azi şi ieri pe plajă vecinii de şezlong ai celor implicaţi în incident, au spus că femeia era în apa cu un copil (fetiţă) de 9 ani şi copilul zbieră din valuri «Mami, mami, hai să ieşim că mi-e frică!», dar ea nu voia nicicum să iasă. La un moment dat a venit un val mai mare şi i-a tras sub el… în larg.” (Citeste mai mult: adev.ro/oufdi3 )

Dacă aceasta este situația reală (la câtă lume era pe plaja, e imposibil să se nu poată afla adevărul), atunci autoritățile trebuie să se autosesizeze în 2 privințe:

  1. femeia aia trebuie decăzută din drepturile părintești pentru că a pus copilul în pericol de moarte și l-a traumatizat psihic.
  2. procurorii trebuie să o trimită în judecată pentru omor din culpă, iar instanța să decidă.

Frica fetiței față de mare, de apă, nu știm dacă exista de dinainte sau a fost doar o sperietură când a văzut natura dezlănțuită. Dar îmi amintește de altă aberație românească: majoritatea românilor își învață copiii să înoate aruncându-i în apă și forțându-i să se descurce. Chiar dacă ignorăm posibilele traume psihice pe care le pot dezvolta acei copii, cred că nu putem caracteriza metoda asta decât ca fiind barbară.

La fel ca și forțarea copilului să scrie cu dreapta deși este stângaci. Stânga se lega la spate și hai, scrie cu dreapta. Iar asta se întâmpla în anii 70-80 și nu doar prin cine știe ce comune izolate, ci inclusiv în București!

Sau să discutăm despre cum se circulă pe șoselele patriei? Păi hai să spunem cum se dau carnetele și, mai ales, cum nu se iau. Îmi povestea cineva cum puștanii care stăteau la coadă la Pipera se întrebau unii de alții cât au dat șpagă. În sediul poliției rutiere! Să discutăm despre cei de vârsta a treia pe care nu-i verifică nimeni dacă mai au skill-urile necesare să conducă o mașină (nu mă refer doar la reflexe, ci mai ales la văz, auz, etc.). Într-o zi făceam giratoriul și ieșeam pe a 4-a strada din cele 5, iar un batrân de peste 70 de ani a intrat cu aproximativ 70-80 km/h (apropo, strada de pe care venea are limitare la 40 km/h) în giratoriu și era să ne facă muci. Că acu’ 50 de ani când și-a luat el carnet era prioritatea celui care intra în giratoriu! Ce mai contează că s-a schimbat legislația rutieră de vreo 20 de ani?!

Asta ca să nu mai vorbim de ignoranța din spitale, veritabile centre de creștere a stafilococului auriu. Sau de ignoranța din sistemul de învățământ unde la examenul de tituarizare a educatorilor unul dintre subiecte este „capodepera” Hanul Ancuței, după o programă ticluită în mare parte acum 50 de ani și care ignoră până la a destesta importanți scriitori actuali (de la Vișniec la Lucian Dan Teodorovici, de la Dan Lungu la Radu Paraschivescu). Și pe urmă te miri de ce nu mai citesc copiii cum citeau pe vremuri…

Ignoranții ne-au năpădit. De vreo 10 ani sunt majoritari. Asta e realitatea. D-aia nu ne mai mirăm că ditamai șeful diviziei Telecom de la Samsung România spunea anul trecut că este de preferat să avem tablete în şcoli şi pe urmă să rezolvăm problema toaletelor din curte. 

Știu, devine trist. E cazul să mă opresc.

Soluții? Oho, există, nu-i bai. Toată treaba e să se înceapă și să se continue, iar dacă adăugăm un strop răbdare, avem șanse mari să reușim. Dar dacă nu vom face legi, reguli și norme care să pună punct cretinismelor din țara asta, atunci să nu ne mirăm dacă se va adeveri, Doamne-ferește!, ce spune Doamna Vulpescu!

Război civil pentru un „false flag”

Eu am ajuns aseară la concluzia că Dragnea vrea sa pice guvernul.
În plus, TOATE trusturile de presă au reacţionat prea rapid (evident, o eficienţă tipică partizanatului lor), ca şi cum ştiau de dinainte ce sa spună. Fuseseră pregătiţi să fie în alertă. Inclusiv TVR, care la faze d’astea se mişcă greu, a transmis live din Pţa Victoriei.
Cel mai grav/trist/ etc. este ca nu ştim cine cu cine se bate pe România acum.
La cum au procedat toţi (PSD, opoziţie, preşedinte, etc.) am avut mereu senzaţia că deciziile ai fost luate de mult şi totul se rezumă la un teatru prost. După ce am văzut aseară în media (TV, presa online, FB, etc.) cât de bine erau pregătiţi toţi „formatorii de opinie”, senzaţia a devenit certitudine.
Deşi au o mare tradiţie în materie de teatru, în ceea ce priveşte teatrul politic…ruşii au stat mereu prost. Spun asta clar pentru că dpmdv e clar că sunt principalii diavoli care şi-au băgat coada.
Reamintesc că în 2014 Kaplan a spus ca trebuie să ne aşteptăm în următorii ani ca serviciile secrete ruse să lucreze intens la subminarea țărilor estice care sunt la graniță cu sfera de influență a Rusiei. Şi a pus accentul pe România şi Polonia, care au luat poziţie critică faţă de criza ucraineană din 2013.
În plus, întotdeauna când Rusia şi Germania au bătut palma, Romania a avut de pierdut. În urmă cu aproape 8 decenii a fost Pactul Hitler-Stalin (mai cunoscut în România sub denumirea de Pactul Ribentrop – Molotov), acum avem Pactul Merkel – Putin sau cum o să-l numească istoricii. La fel de învrăjbiţi eram şi atunci, la fel suntem şi acum. Şi asta nu doar datorită altora (duşmani direcţi sau nu), ci în primul rând datorită nouă.
Aşa că dpmdv în stradă nu se rezolvă nimic mai mult decât se creează atmosferă.  Sigur, asta nu înseamnă să stăm cu mâinile în sân, să punem mâinile pe piept şi să ne aşteptăm moartea. Dar nici să fim precum cavaleria poloneză trimisă să lupte împotriva panzerelor germane.

Oricum, indiferent de amploarea mişcărilor de stradă, guvernul Grindeanu va cădea la momentul potrivit, parte a planului pe care Dragnea doar îl execută…

Eu îl detest sincer pe Dragnea. Nu de acum, ci cu mult înainte, probabil dintotdeauna. Este la fel de malefic precum Blaga, însă i s-a dat acces la funii mai serioase. Şi, pe româneşte, îl doare-n c** de orice şi de oricine. Inclusiv de România.
Iohannis este însă cu mult mai rău. Nu ştiu dacă este malefic, dacă e slugoi sau ce IQ are, dar este incredibil de incompetent pentru ceea ce scrie în fişa postului său. Se ştie, România funcţionează după Principiul lui Peter – „În orice ierarhie, fiecare angajat tinde să avanseze până atinge propriul prag de incompetenţă”. Însă Iohannis operează după Legea lui Godin „Generalizarea incompetenţei este proporţională cu înălţimea ierarhică”. Mai facem haz de necaz, că aşa-i românul, dar reţineţi ideea asta: este periculos de incompetent!
Înainte de a fi romani, suntem oameni. Şi mulţi se întreabă astăzi de ce nu au plecat. Sau dacă ar trebui să plece acum. Strict ca om, te gândeşti cel mai mult la copii. Ei bine, mărturisesc că şi eu am trăit acest sentiment în ultima vreme. Şi, judecând exclusiv din acest punct de vedere, probabil ar fi fost mai bine să plec. În fond suntem datori (faţă de noi înşine, faţă de Dumnezeu, depinde de fiecare) să ne împlinim menirea. Pentru copiii mei ar fi fost mai mult ca sigur mai bine din punct de vedere al sistemului de învăţământ sau a celui de sănătate. Plus multe alte oportunităţi pe care le-ar fi avut…
Dar au fost luate în calcul multe alte lucruri. Iar acum e cam târziu.
Generaţia mea, chiar dacă a făcut schimbarea – sau cel puţin a început-o!, nu a reuşit să rupă pisica in două. Ne-am agitat mult, am crezut în forţa exemplului şi ne-am trezit acum la vârse de peste 40 de ani că de fapt fiecare a tras în altă direcţie. Fix ca generaţia părinţilor noştri.
În concluzie, asistăm la o operaţiune tipică de „false flag”, problemele mari sunt altele.
De aceea ar fi bine întâi să gândim şi apoi să acţionăm. Şi întotdeauna să alegem libertatea de a crede şi respectul de a lăsa pe ceilalţi să creadă ce vor. Altfel, nu avem şanse decât să inventăm forme moderne de război civil…
P.S. Au trecut aproape 20 de ore de când s-au lansat ordonanţele şi văd că nimeni nu a observat ceva evident…modificarea articolului privind favorizarea făptuitorului – şi anume că nu se pedepseşte pentru rude până la nivel de afin de gradul 2 este pe faţă o dedicaţie pentru băsescu. Era chiar aşa se greu să se prindă „formatorii de opinie”?

Adio 2016, bun venit 2017!

De prin primăvară tot aștept anul 2017. Nu că aștept ceva anume, dar 2016…nu mi-a plăcut. A fost un an plin, dar parcă prea a fost plin de rele…parafrazând un film celebru pot spune că am avut parte de doua nunți și-o înmormântare. Și multe spitale, și mulți medici, implicit și multă alergătură, multe emoții, bătaie de cap cât cuprinde.

Mai mult, 2016 nu mi-a luat doar pe cineva drag, ci și mulți artiști dragi mie, dar și alte personalități de calibru.

În primul rând Leonard Cohen, un artist de geniu. A fost de două ori în România, dar nu am putut ajunge prima oară pentru că eram în concediu în perioada aia, a doua oară nu am mai găsit bilete când m-am întors din concediu (cred că de atunci nu mai plec în concediu fără laptop).

Prince – o altă mare dispariție. Când spun Prince, îmi vin în minte două melodii: Purple rain, dar mai ales celebrul live de la ”While my guitar gentle weeps”

Apoi…David Bowie, Natalie Cole, Greg Lake (ex.King Crimson, Emerson, Lake & Palmer), George Michael, Adrian Enescu, Gene Wilder, Robert Vaughn, Michael Cimino, Andrzej Wajda, Bud Spencer, George Kennedy, Alan Rickman sau foarte tânărul Anton Yelchin. Plus John Glen , plus Muhammad Ali, Elisabeta Polihroniade, Cornel Patrichi, Solomon Marcus, Umberto Eco, etc.

Din nefericire, avem o listă lungă și de actori români care ne-au părăsit în 2016: Beligan, Albulescu, Marin Moraru, Papaiani, Gyuri (un artist complet, nu doar actor), George Alexandru.

În paranteză fie spus, Nick Serpell de la BBC are o explicație – încep să plece generația baby-boomers (cei născuți după Al doilea război mondial, aproximativ între 1946 și 1964): ”Cei care au început să devină faimoși în anii 1960 trec în această perioada de pragul celor 70 de ani și încep să se stingă”.

Sigur, vârsta e o explicație, dar cine nu ar vrea să vadă un film în regia lui Wajda cu Alan Rickman în rol principal și cu o coloană sonoră compusă de Adrian Enescu?!

Mai mult și fără echivoc, vârsta nu e o consolare pentru apropiații celui care a murit!  Sună a platitudine, lucrurile evidente nu se spun, dar uneori sunt necesare să ne reamintească aspectele primordiale.

Așadar, adio 2016! Nu mă plâng de tine, alții – inclusiv persoane de lângă mine – au avut un an muuult mai greu. Dar am prins și vremuri mai bune…

Bine ai venit mult-așteptatule 2017! Să fim sănătoși și să dea Dumnezeu să ne meargă bine!

Am zis!

 

 

The World is Changing

Lumea a început de astăzi să se schimbe. În ultimele secole, schimbările majore au fost date de obicei de Europa. Acum, la un secol de când este principala putere mondială, SUA a dat și un semnal al schimbării mondiale. Trump, chiar dacă va eșua, a pornit tăvălugul implacabil al schimbărilor sistemice. Istoria va consemna momentul ca fiind primordial în ceea ce privește schimbarea SISTEMULUI.

Mai întâi, aș vrea să demontez ideea aparent spectaculoasă că asistăm la un moment istoric prin faptul că un om de afaceri învinge în alegeri un om politic. Nimic mai fals! Au existat alte 6 cazuri mai înainte, din care două în istoria recentă Bush Sr. și Bush Jr. (ceilalți au fost, pe rând, Harding, Hoover, Truman și Carter). Fără a fi mare specialist în istorie, dar cred că toți putem identifica cu ușurință faptul că datorită spiritului antreprenorial pronunțat au reușit – cu bune și cu rele – să fie vector imporanți ai schimbării.

În al doilea rând, este important de subliniat faptul că americanii au reușit să treacă peste niște tabuuri clasice mai mult de tip monden decât elitist. Mod normal, un scandal de genul celui prin care a trecut Trump în septembrie fiind catalogat drept misogin, ar fi fost imposibil de învins în ultimele decenii. Se pot găsi n argumente, dar faptul că față de 2012 doar 1% dintre femei s-au mutat de la republicani la democați demonstrează că americanii au pus de această dată mai mare preț pe aspecte importante decât pe chestiuni de imagine.

Hillary reprezintă pentru oricine omul Sistemului. Pentru cei amatori de teoria conspirației, reprezintă ”oculta mondială”. Este soția lui Bill Clinton, fost de 2 ori președinte SUA și de 5 ori guvernator de Arkansas, calitate pe care multe voci au considerat-o ca fiind principalul criteriu de calificare în postul de secretar de stat în timpul celui de-al doilea mandat al lui Obama. Nu în ultimul rând, a fost indirect parte a unui scandal sexual mult mai mare decât cel cu Donald Trump.

Cifrele vorbesc de la sine

Cătălin Tolontan a scris azi de dimineață un articol excelent ”Donald Trump încremenește lumea! Și nu, să nu spunem că au votat ”cei din Teleorman”! Cronica unei nopți americane. ”Perdanții globalizării” au vorbit și au vorbit clar”. În media românească a fost primul (cred singurul până la această oră) care a atras atenția că nu este cazul să explicăm surpriza în stilul clasic:

Nimeni nu e imun la demagogie și nici la insultele dinspre cei care se consideră superiori. Chiar echipa lui Clinton recunoaște că ”în multe locuri din America rurală au ieșit cu 10% mai mulți oameni la vot decît ne-am așteptat”. Ceva i-a scos din case ca să voteze cu Trump. Dorința de cineva diferit?

Instrumentele guvernării sunt grele, Donald Trump nu va putea reinventa binele public, iar viața nu se poate îmbunătăți decît cu răbdare, iar oamenii nu mai au. Pericolul autoritarismului e mare.

Democrația liberală suferă.

Se va spune ca netul a cîștigat alegerile, că presa și televiziunea sînt moarte.

Vor începe răfuielile și se va scanda după paternalism în numele libertății. Siteul autorității de emigrare din Canada a căzut din cauza cererilor bulucite de la americanii care vor să ia cetățenie la vecini. Cei răniți de rezultat îi vor răni în continuare pe cei care au votat pentru că au fost răniți.

Totodată, Tolontan face și o excelentă paralelă – pe care toți cred că am simțit-o – cu turul doi de la prezidențialele din anul 2000. Surpriza a fost la ei, a câștigat Trump, echivalent demagogic al lui Vadim. Citiți articolul, e de neratat!

Parcă vrând să-i dea dreptate lui Tolontan, The New York Times a publicat un exit-poll care arată detaliat profilul votanților de la aceste alegeri. Multe aspecte le știam cu toții de dinainte de vot. Tocmai din acest motiv, cred că e necesar să NU ne apucam să căutăm acele elemente care să ne confirme teoriile. Din contră, să vedem de unde vine surpriza!

Personal, cred că trebuie să ne atragă atenția următoarele aspecte:

  • 83% au considerat că Trump poate aduce schimbarea ”Can bring needed change”;
  • 58% dintre protestanți, respectiv 52% dintre catolici au votat Trump. Mai mult, 56% merg cel puțin o dată la biserică (față de 40% în cazul democratei H.C.) și 49% merg cel puțin o dată pe lună (față  de 46%);
  • 53% dintre căsătoriți au fost de partea lui Trump (față de 43%)
  • 61% dintre cei care au efectuat serviciul militar au fost de partea republicanului Trump (față de doar 34% în cazul lui Hillary)

Din punctul meu de vedere, americanii au votat ”back to the roots”. Aici problematica devine discutabilă. Fanii lui Hillary vor spune că cei de vârsta a doua și a treia sunt cei care au înclinat votul spre Donald Trump. Ceea ce este perfect adevărat. Dar nimic negativ în situația dată.

Vârsta a treia înseamnă în mare măsură generația hippie, care a marcat istoria prin rock, prin ridicarea împotriva războiului din Vietnam, care mai apoi a înfrânt comunismul în anii 80 și l-a propulsat la putere pe Bill Clinton în anii 90.

Vâsta a doua este generația care facut din anii 90 și prima parte a anilor 2000 o veritabilă relansare economică din revoluția IT, au pornit globalizarea și liberalizarea piețelor

Grupele de vârstă tinere 18-29 ani și 30-44 ani au prins prea puțin din cele de mai sus. În schimb, au trăit la cote înalte criza economică, drept urmare nu doar că nu au avut ocazia să schimbe prea multe, dar nici nu prea au termeni de comparație.

Întoarcerea situației

Mă așteptam să câștige Hillary. Tocmai datorită Sistemului. Dar și datorită sondajelor de opinie din ultimele luni. Aici este vorba nu doar de caracterul manipulativ (depinde cine comandă sondajul!), ci și de faptul că nehotărâții s-au îndreptat în mod decisiv spre Trump.

Pe de altă parte, CNN – supranumită mai în glumă, mai în serios ”Clinton News Network” – nu mai are aceeași putere de influență/manipulare. Trăim în epoca internetului, evident supus acelorași tendințe de manipulare de care vobeam mai sus, dar care oferă oportunitatea de alege sursele și de a trage concluziile, dacă omul chiar își dorește asta.

Stilul exagerat elitist a fost înfrânt. În fond, aceasta este esența democrației așa cum a fost reinventată de francezi în secolul XVIII: drepturi egale. Indiferent de rasă, de etnie, de opțiuni politice, de sex, de orice. Inclusiv indiferent de nivelul de educație sau de cel de trai. Pentru că înainte de a fi american sau român, bărbat sau femeie, protestant sau ortodox, ei bine înainte de orice sunte oameni și ar trebui să ne preocupe interesul speciei, nu doar cel individual izvorât din interese meschine neoliberale (nu neapărat copooratiste).

Ceea ce în România se numește capitalism sălbatic a ajuns să deranjeze o lume întreagă. Și în SUA, dar și în România se mai numește Sistem. Indiferent cum e numit sau supranumit, deranjează. Mult mai mult decât a deranjat problema lui Hillay numită Benghazi, scandalul Lewinsky sau orice altceva.

Încă ceva. Alegerea lui Trump este considerată o surpriză la fel de mare ca Brexitul. De fapt, privind prin această prismă, putem spune încă o dată că asistăm la eșecul Uniunii Europene așa cum este ea condusă de Merkel. Putem spune că acesta este motivul – da nu și scuza – pentru care un maniac precum Putin are tot felul de adepți  ai stilului său comunist în toată Europa.

În aceste condiții, victoria lui Trump nu este nici pe departe întâmplătoare și va genera schimbări importante la nivel mondial. Pentru că lumea se schimbă.

The World is Changing!