Explicații logice pentru români

Noi, „regăţenii”, avem multe metehne moştenite după sute de ani de stăpânire otomană, fanariotă şi rusească. Aşa cum şi ardelenii au după ocupaţia austro-ungară. Dar, pentru că toţi suntem români, avem şi metehne comune, pur româneşti.

Unul dintre cele mai mari defecte româneşti este spiritul justiţiar deformat. Se manifestă la iresponsabili: atunci când apare o problemă, vinovat este altul. Se manifestă la pupincurişti: de la „da, doamna dirigintă, aşa e, cum spuneţi dvs.” până la „da, şefu’, sigur că ai dreptate”. Se manifestă la frustraţi: de la dinamoviştii care sunt convinşi că Steaua a avut rezultate mult mai bune în cupele europene datorită norocului până la grasa care înfulecă 3 meniuri de 5 lei de Mc şi nu înţelege că nu neapărat metabolismul o salvează de la obezitate pe vecina care-şi cumpără la aceiaşi bani un McTasty. Acest spirit justiţiar deformat se manifestă în fel şi chip, influenţat – desigur – şi de educaţie, de IQ şi EQ, aşa cum este oriunde pe lumea asta.

Noi însă suntem mai deosebiţi: atunci când românul nu poate găsi o explicaţie logică, plauzibilă, dă vina pe forţe superioare, oculte, paranormale.

Exemplul 1 „aşa a vrut Dumnezeu”

Dacă se urcă unul beat la volan, sigur se găseşte un idiot „să-l înţeleagă” şi să ofteze „aşa a vrut Dumnezeu”.  Poftim?! Sigur, viaţa ne învăţă că multe lucruri se întâmplă pentru că „aşa a vrut Dumnezeu” (alţii, în funcţie de preferinţe pot spune soartă, coincidenţe, fiecare cu sistemul său de valori), dar asta nu înseamnă că poţi fi un dement iresponsabil fără consecinţe.

Exemplul 2 „străinii sunt vinovaţi” 

În ultima vreme o bună parte din presă şi din reţele de socializare vehiculează ideea că austriecii sunt vinovaţi de despădurirea şi deşertificarea României, nu legile proaste care permit prea multe şi nu pedepsesc suficient, nu partea coruptă a autorităţilor locale şi centrale, nu vecinii care tac complice când văd şmenarii care coboară sâmbăta seară cu camioanele pline, etc. Sau nu ştiţi faza cu 100 de maramureşenii care au luat cu asalt maşina poliţiştilor de frontieră calmaţi brusc abia când a venit primarul?…

Exemplul 3 „scenarita”

Dacă oamenii ar fi luat de bun doar ceea ce îi spun alţii, probabil am fi trăit tot în peşteri, neştiind nici măcar că Pământul e rotund. Stresaţi de anii comunismului, când propaganda era pe cele mai înalte culmi ale succesului, iar Europa Liberă contracara, aşa cum aveam să constatăm ulterior, utilizând exagerări sau minciuni prin omisiune, dupa 1989 românii au furat această manie, dând crezare aproape oricărui scenariu. Vă mai amintiţi desigur isteria miliardelor de dolari pe care i-ar fi avut Ceauşescu la băncile elveţiene şi câte altele! Sigur, stresul, secretomania, lipsa de transparenţă a unor subiecte de larg interes şi alte metehne comuniste a generat o creştere spectaculoasă a interesului faţă de scenarita – la început serialele din reviste, precum Zig-Zag, apoi EVZ, OTV, ajungând acum pe tot felul de site-uri. Temele sunt foarte variate: de la cele politice la cele de ştiinţă.

Am să  zăbovesc un pic aici datorită diversităţii de situaţii la care mă refer. Am să dau două exemple de tip … MTV ca să spun aşa! Then & Now (Atunci şi acum).

Exemplul 1:

Then

În 1994 aflam cu uimire de la un amic care lucra în media, că Adrian Năstase şi Dinu Patriciu fac afaceri împreună. Un pesedist cu liberal?! Cine credea aşa ceva atunci? S-a convins lumea mult mai târziu, când Năstase a continuat cu pomana începută de Isărescu.

Now

În exclusivitate! Breaking news! Nu o să-ţi vină să crezi! Dă click aici să vezi ce ţi se potriveşte! Dar de ce e prieten Băsescu cu Oprea….n-ai să afli! Sau nu din presă!

Exemplul 2:

Then

Zig-Zag 1990: rubrica de fenomene paranormale este coordonată de Dan Mirahorian.

Now

Un cercetător britanic spune că Pământul e plat şi că suntem manipulaţi de sute de ani să credem asta. Informaţia este preluată de toată media (agenţii de presă, TV, etc.) şi expusă ca teorie pe picior de egalitate cu teoria lui Galileo Galilei, de fapt cu tot ce se învaţă în şcoală la fizică şi geografie! Doar e libertate, putem abera orice!

Nu-mi place Nicușor Dan

Nu-mi place Nicușor Dan.
99% din programul lui pe care îl share-uiți mulți într-o veselie sunt lozinci, nimic concret. Plus că le-am tot auzit …. și la băsescu, și Geoană, și la Videanu, și la Blaga, și la Oprescu. Bine, Oprescu e singurul care a făcut ceva, nu-i corect să-l pun alături de celelalte hahalere.
Ce nu-mi place mie la Nicușor Dan e altceva: vine cu un alt tip de minciună. Una care prinde bine la naivi și la spălații pe creier cu ajutorul Internetului. Mișcarea e gândită bine, excelent față de data trecută (am scris aici), pentru că în București nu iese la vot ca in Suceava, Teleorman sau Alba. Să explic un pic de ce…
– Electoratul bucureștean e mult mai influențabil de Facebook decât de toate televiziunile la un loc. Sigur, ține și de faptul că media de vârstă în București este printre cele mai reduse din țară, dacă nu cumva chiar e pe primul loc.
– Numărul mare de votanți de tip ”emoțional-neinformat” – nu au timp sau nu vor să se informeze, dar votează … că așa e moda! (trendy!).
– Sictirul populației față de reprezentanții partidelor politice parlamentare.
Bucurestenii sunt un barometru mai sensibil, un electorat care a inceput sa urasca partidele. Timp de 15 ani a respins stanga, acum respinge partidismul.
In plus mai este si un electorat imprevizibil, mobil, nu este usor de prins la evenimente electorale. Din perspectiva marketingului electoral Bucurestiul are cel mai mare electorat indecis si cel mai mare numar de electori neafiliati politic.
Indecisii sunt intr-un procent de peste 40% si jumatate dintre ei sunt oameni intre 35 si 50 de ani. Populatie tanara, interesata de viitor. Sunt interesati de proiectele candidatilor, vor sa vada bilantul candidatilor.” Vasile Dâncu 2012
– Aparent, electoratul bucureștean iese ușor în stradă. Da, dar numai când îl deranjează ceva. Nu prea merge la manifestații publice, de lansare a unui candidat, când are 1001 alte posibilități de a-și petrece seara (mai mult sau mai puțin) gratis.
Revin la Nicușor Dan. Programul lui e plin de idei care par a rezolva probleme stringente, de care nu a reușit nimeni să se atingă sau, dacă a încercat, s-a ales praful.
Cum a fost ideea aia năstrușnică de a fluidiza traficul: să învețe toți elevii dimineața, că știe el că se poate. Pe bune?! Nu cred ca există 10% din școlile Capitalei în care se învață acum într-un singur schimb. Cum faci cu celelalte? Faci clase de 60 de elevi sau construiești școli (unde?!) și dublezi numărul de profesori?! Un alt exemplu este propunerea privind încălzirea blocurilor, pentru care și-a și luat-o chiar pe FB pentru ideea aberantă cu firma care a implementat la Iași și care presupunea, pe lângă investițiile importante, și ciopârțirea tuturor blocurilor pentru o iluzorie scădere a prețului gigacaloriei. Sute de mesaje (inclusiv tehnice, de la specialisti) care îi spuneau că bate câmpii, dar nu a catadicsit să răspundă…
În plus, este o prostie (nu naivitate!) să spui că îl votezi pe N.D. pentru că nu este politician. În primul rând că atât campania electorală, cât și activitatea ca primar presupune nu doar abilități administrativ-gospodărești, ci și negocierea cu Consiliul Local, fără de care nu poți face nimic. Oricum, dacă nu știți, Uniunea Salvați Bucureștiul este partid politic înregistrat la Tribunal încă din decembrie 2015, cu Nicușor Dan președinte.
Mă opresc aici și nu spun nimic de micile scandaluri în care se spune că ar fi implicat și despre care am tot citit pe Internet în ultimii ani.
Omul ăsta, cât o fi el de geniu al matematicii și de om bine-intenționat, nu e OK nici dpdv management. Nu judec pe nimeni, dar la peste 40 de ani te privește dacă nu ai familie, dar…o casă e cam musai! A se vedea declarația de avere din 2012 (sursa: aici)
E vorba aia românească…omul în viață trebuie să realizeze 3 lucruri: să facă un copil, să aibă o casă și să planteze un copac. În acest context, ori este naiv, ori ne crede naivi. Oricum, e de rău.
Dar cel mai rău aspect este altul: singurul contracandidat anunțat oficial și cu șanse teoretice este madam Firea, pe care nu dau 2 bani. La cât mai multe voturi anulate!
Concediu 2015_302

România pitorească – ediția 2015

A doua oară în Moldova. Prima oară am fost în 2010 și am văzut zona Neamț (povestea: aici) și, oricât ne-am fi străduit atunci, nu am fi reușit să facem mai mult. 10 zile au părut inițital suficiente, dar cam la limită.

Acum, 5 ani mai târziu, ne-am hotărât să vedem și cealaltă jumătate turistică: zona Sucevei, Bucovina. 9 zile am zis noi, că mai puțin nu prea merită pentru că e lung drumul. Și unde puteam să stăm mai bine dacă nu în Pojorâta, comuna unde începe Transrarăul. În plus, vroiam să petrecem mai multe zile făcând trasee montane și mai puțin să stăm cu fundul în mașină și să mergem să le vedem pe toate mai mult ca să le bifăm.

Apropo de mașină! Drumul până la Roman este OK. Zice lumea că sunt 2 benzi, eu spun că e o exprimare cam metaforică, prima bandă fiind îngustă ca o bandă de urgență. Drept urmare la depășiri cam trebuie să treci un pic sau mai mult pe sensul celălalt. Nu ar fi niciun bai, dar grijă mare că sunt destul de mulți șoferi-berbeci. După Roman, o bandă. Până la Fălticeni, e OK de depășit. Apoi, treptat, cu cât intrii mai mult în munte, sunt puține zone în care poți depăși camioane, tiruri și alți melci obosiți. Dar cum ieși de pe ”european”, drumurile se cam strică. Cu excepția drumurilor asfaltate spre mănăstirile celebre. Închei paranteza cu un sfat: grijă mare când intrați pe drumurile neasfaltate, spre deosebire de Neamț, aici majoritatea lor sunt foarte grele, nu merge decât cu mașini înalte, de la Duster în sus.

Ei bine, indiferent că mergi cu mașina pe ”european”, pe Transrarău sau urci muntele cu piciorul, peisajele sunt extraordinare. Oriunde te uiți, Bucovina este foarte frumoasă.

Desigur, cele mai frumoase priveliști le-am văzut din Rarău-Giumalău. În Rarău am fost la Pietrele Doamnei (există un traseu circular de 2 ore), la Piatra Șoimului (15 min de urcat de la Cabana Rarău) și aproape pe Vărful Rarău – ”pădurea” de antene ne-a determinat să ne oprim pe un pisc un pic mai jos. Dar cel mai frumos nu e Rarăul, ci Giumalăul. Este mai înalt (1858m, cu 200 de m mai mult ca Rarăul), iar panorama de sus îți taie respirația…iar dacă ai noroc ca noi să fie senin vezi 360 grade aproape toți munții Moldovei: Călimani (una dintre cele mai impresionante priveliști din tot ce am văzut vreodată), Suhard, Bistritei, Obcinile și, dacă m-am orientat corect, cred că am văzut în depărtări și Rodnei (99% sigur), și Ceahlăul (50%). Peisaj de vis!

Concediu 2015_132

Concediu 2015_119Toate bune și frumoase, dar traseele din Giumalău sunt prost marcate. Cabanierul, om de treabă, ne spunea că au fost remarcate acum 2 sau 3 ani. Așa o fi, dar nu s-a făcut treabă bună, fiind semnul fiind din 2 în 2, plus că din ce am înțeles sunt și destui moldoveni proști care au tăiat fix copacii cu semne…

Prima oară am vrut să urcăm Giumalăul venind dinspre Rarău. Țeapă! Am lăsat mașina pe șosea și am luat-o prin pădure după semn, care se pierde nu după mult timp … am rătăcit în două direcții vreo oră și jumătate, după care am renunțat pentru că am considerat că era deja prea târziu și cald. A doua zi, a plecat pe jos din Pojorâta pe un drum de car nemarcat făcut de un localnic care își duce vara vacile sus pe Giumalău. Da, eu pe drum nemarcat!, prima oară și probabil ultima… Așa că în loc să fie traseu de 8 ore dus-întors, am făcut 11 ore. Pentru mine, un record. Alt record…că ne-am rătăcit. La o intersectie aveam de ales 3 drumuri și, evident, nu am luat-o pe cel bun. Am cotit dreapta și ne-am dus și tot dus până ne-am intersectat cu drumul marcat cu bulina roșie (tot prost marcat!) care venea din Pojorâta, mergând pe el am ajuns într-o poiană unde se vedea Rarăul, am înțeles că am mers în sensul greșit de mers și am luat-o în sens invers ca să ne intersectăm cu traseul cu bulina albastră care ducea, în sfârșit!, spre vârf. Pe la ora 14, plecați de la 9-9:15….și evident că nu mai aveam decât juma de litru din cei 4 cu care plecasem. (Cât să car și eu?!) Drept urmare luăm decizia să coborâm la Cabana Giumalău, aflată mai jos, pe la 1600-1650m altitudine, spre care scria că se fac 30 minute. Poate, dar nu noi, nu deja obosiți și, mai ales, nu coborând panta aia abruptă. Deși aveam ceva de gustărit la noi, am zis că și mâncăm o ciorbă caldă la cabană, dar … din nou țeapă! Nu se poate mânca. Ne-am odihnit un pic, am băut o bere și…urcă panta aia la loc! Pfoa! Ajungem înapoi în vârf la ora 16:50, devorăm rapid ce aveam la noi (o conservă, o pâine, o ciocolată și 2 banane) și tai-o în jos pe drumul cel bun de această dată, lămuriți de cabanier. Ora târzie și teama că nu avem lanternă la noi au pus picioarele la spinare și, cu ajutorul lui Dumnezeu, am coborât până să se întunece, pe la ora 20-20:15 eram înapoi. Rupți, dar satisfăcuți! Totuși, nu satisfăcuți pe de-a întregul…putea să fie mai frumos dacă nu ne rătăceam și aveam mai mult timp de stat sus, dacă se putea mânca la cabană (orice!). Așa, oboseala fizică și-a spus cuvântul și nu ne-am putut bucura de traseu. Când a auzit cât și pe unde am umblat, a spus că e o performanță! Și, pentru noi, chiar a fost!

Munțomani, drumurile nu sunt foarte lungi, dar pantele sunt foarte abrupte și par nesfârșite. Diferit față de ce am văzut în restul Carpaților, d-aia e o destinație de neratat.

Am vrut să mergem și pe Vf. Oușoru din Suhard, dar și aici aceeași țeapă cu lipsa marcajelor. Localnicii ne-au zis să o luăm fix în sus, dar nu ne-am mai riscat…

În celelalte zile am avut activități mai mult sau mai puțin sedentare. Într-o zi am fost la Moldovița-Sucevița-Putna. În altă zi la Muzeul Oului (extraordinar, de neratat dacă ajungeți în zonă!) și la Voroneț. Mănăstirile astea mega-vizitate au ajuns să fie mai mult oaze de comerț decât orice altceva! Nu sperați că mă înșel, dezamăgirea va fi cu atât mai mare!

În primul rând nu am înțeles ideea de a cere taxă de intrare…mai mult ca sigur, ideea lui Daniel…Dom’le, dacă vrei să vizitezi muzeul mănăstirii, e OK să ceri bani, dar lasă-mă să intru să văd mănăstirea și să decid eu dacă intru și la muzeu, mai ales că nu la toate exponatele chiar merită văzute! Plus, altă taxă, pentru fotografiat mănăstirea din exterior! Din interior, înțeleg, dar din exterior…să fim serioși!

În al doilea rând, iar asta e strigător la cer!, se șterg picturile exterioare de pe bisericile acestor mănăstiri celebre! Nu știu ce se urmărește, dacă e prostie sau răutate sau ce o fi, dar așa ceva este inadmisibil! În loc să fie conservate, picturile sunt șterse. Că o să le repicteze ei sau nu, nu are nicio relevanță, ceea ce se petrece acolo este o distrugere deliberată a patrimoniului național!

Iar la Voroneț…să mă ierte Dumnezeu, dar abia așteptam să plec! Traseul de la parcare (altă taxă!) până la intrarea în mănăstire, lung de vreo 300-400 m era plin și pe stânga și pe dreapta de buticuri care vând orice. ORICE! Și la ce prețuri, nu mai spun…o ie care costa 75 de lei în C-lung Moldovenesc, aici era 150-200 lei. Icoane, linguri de lemn, jucării, cărți de joc, ceramică de Voroneț și ceramică de 2 lei, brelocuri cu plusuri vândute ca ”handmade”, dar mai mult ca sigur ”Made in China”…o industrie permisă care distruge toate semnificațiile istorice, religioase și culturale.

O zi frumoasă a fost când am mers la Suceava. Din copilărie mi-am dorit să văd Cetatea. Am văzut-o, din păcate, doar de afară, consolidarea urmând să se termine la o săptămână după. Însă ne-am scos pârleala cu Muzeul Satului Bucovinean, probabil singurul obiectiv turistic bine administrat de către Statul Român din tot județul Suceava! Deși se află pe o suprafață destul de mică, este foarte bine organizat și la fiecare casă sunt trecute specificațiile necesare (zona, când a fost construită și când a fost adusă la muzeu, etc.) astfel încât să și pricepi ce vezi. Ne-au plăcut mult cele 3 case tematice cu cele 3 momente importante din viață: nașterea, căsătoria, moartea. Cu manechine îmbrăcate în costume populare, cu acareturile lângă ei, cu înregistrări audio care să sublinieze mai bine atmosfera (cântec de leagăn, bocitoarele, etc.). Foarte frumos și interesant, bravo lor!

Lângă Suceava, la vreo 20 km, se află Mănăstirea Dragomirna. Nu foarte celebră, dar foarte frumoasă și, nefiind foarte populată de turiști, chiar m-am simțit ca la o mănăstire. Aici și la Schitul Ioan-Iacob Corlateni, 1 km prin pădure din Transrarău.

Nu pot să închei fără să vorbesc și de mult lăudatele bucate moldovenești. Se gătește bine, gustos, dar gras și greu. Cel mai bine am mâncat în prima zi, pe drum, la Hanul Ancuței. Toți patru aproape că ne-am lins degetele. În rest, după cum spuneam, mâncare bună, servire proastă. Recordul a fost la Hanul lui Miron (C-lung Moldovenssc) unde cele patru porții au venit în trei ture, pe parcursul a vreo 40 min… Mă întreb dacă nu eram 4, ci 7 sau 10 oameni, cum ar fi fost…pentru primul era prânz, iar pentru ultimul cina?! De când sunt nu am pățit așa ceva nici la cea mai proastă crâșmă.  Servire bună a fost în schimb la Cabana Zugreni, situată pe o insulă de pe Bistrița, dar și în Vatra Dornei. În fine, în zonă recomand ciorba rădăuțană, tochitura și ciupercile de orice fel.

Așadar o vacanță plăcută, amintiri frumoase și cu aventuri.

Mai mult ca sigur, la anul mergem iar la Gura Râului. Abia aștept!

Poate că e bun Grexitul

Din punct de vedere politic, eu văd viitorul omenirii pe termen lung cam ca în Star Trek: o federație, cu United Earth Starfleet și toate acareturile. Cu cât mai repede se va întâmpla asta, cu atât mai bine. Nu glumesc absolut deloc, cel mult pot fi acuzat de idealism, ca în celebrul banc cu librarul care spune ”utopie și SF la etajul 2, vă rog”.

Și din acest motiv, unul dintre primii pași absolut necesari este cel al formării Statelor Unite Europene, o Uniune Europeană care să funcționeze pe toate paliere posibile la nivel politic, economic, social, educațional, cultural, șamd. Ideea sperie pe mulți, aceștia gândind mai mult în termenii situației actuale. Pe logica asta, în anii 80 aș fi fost considerat nu un utopic, ci efectiv idiot. Cine se putea gândi atunci că UE (în forma sa de atunci) poate fi condusă de un polonez?! Mai mult, chiar paradoxal, singurul român care a susținut această idee este băsescu, adică fix cel mai toxic politician român, singurul pe care nu l-am suportat niciodată, sub nicio formă.

Înainte de a fi bucureștean, român sau european, sunt om. Toți suntem oameni. Mai buni, mai răi, ca peste tot, dar suntem oameni. Eu nu cred în concepte de tipul ”popoare bune” și ”popoare rele”, e o prostie hitleristă care îndeamnă spre aceleași tipuri de neghiobii pe care le-a făcut un neamțul cel nebun și liota care l-a urmat.

Pe aceeași logică, nu există state de prim rang și state ”second hand”. Declarativ, toată Europa este de aceeași părere. În realitate, lucrurile nu stau așa nici pe departe. Exemplele recente la adresa României care provin din UK și Austria sunt grăitoare în acest sens. Și denotă nimicnicie. De cea mai joasă speță, de cocalar care se dă mare cu banii săi. Atitudinea tipică de boier care privește cu superioritate și toleranță către pălmași, e dispărută de mult. Studiile sociologilor arată că țărănimea – izvorul natural al omenirii – a fost distrusă de cele două războaie mondiale. Însă, eu adaug că dispariția țărănimii nu putea să fie univocă, ea a condus și la dispariția nobilimii. Că unii și-au păstrat titlurile și în ziua de astăzi este oarecum asemănător cu situația colecționarilor de diplome universitare care nu știu să facă nimic.

Dar să revin la subiect. Grecia nu este un stat second hand. Nu este un stat tolerat, un stat de puturoși asistați social, de idioți care nu vor să muncescă. NU! Grecia este un stat european membru UE, care a fost invitat să adere la UE!  Mai mult, a adoptat euro, susținând astfel probabil cel mai ambițios proiect la nivel european din istorie.

Sigur, Grecia a mințit și a raportat indicatorii macroeconomici cum se declara și la noi în anii 80 ”cincinal în patru ani”. De acord, a fost o mizerie, dar pun o întrebare: cifrele alea, așa seci cum sunt ele pentru majoritatea nespecialiștilor în domeniu, chiar nu au fost verificate, chiar așa au fost înghițite pe nemestecate, ca și cum nu puteau fi corelate cu nimic?! Să fim serioși! Extinderea UE și a monedei unice europene a fost o decizie politică  la cel mai înalt nivel.

Probabil că hotărârea a fost luată la presiunea marilor corporații care din 1990 până prin 2008 nu știau cum să facă să crească tot mai mult, mai mult decât le era pătura. O logică economică firească a stat în spatele acestui lobby, dar metodele nu au fost deloc fair-play. O știm și noi, românii, pe pielea noastră. Ca să intrăm în UE a fost nevoie să ne privatizăm și sistemul bancar, și cel energetic, și utilitățile, TOT. Absolut tot, indiferent că era necesar sau nu. Tot ce merita și ce putea aduce consolidare pe piață și rate ridicate de profitabilitate. Se știe foarte bine că ani la rând profitul grupului OMV a fost dat în primul rând de performanța Petrom, Erste – datorită BCR, Renault – pe umerii Dacia, etc. (Cu toate acestea, Dacia este un exemplu pozitiv de privatizare!). Iar când a venit criza…oops! suntem prea expuși pe România, ia împrumutați-vă că altfel vine apocalipsa!

Grecia – alt context, dar aceeași idee. Criza elenă a fost inițial o problemă reală. Problemele financiare nu existau doar pe hârtie. Dar situația a escaladat din rău în mai rău. Grecii au fost mai întâi forțați să se împrumute din ce în ce mai mult, iar apoi au fost forțați să cheltuie banii de aiurea. Rămâne celebru episodul din 2010 când au primit o tranșă de câteva miliarde de euro, din care 2 miliarde s-au dus pe echipamente militare cumpărate din Germania și Franța, avioane și respectiv nave de luptă. În plină criză mondială, cu Grecia în rol principal, statul elen a ajuns pe locul 5 în lume la importul de armament. A cam ieșit scandal la vremea respectivă, mai ales că cele 2 mld. au fost ”la pachet” cu tăierea unui miliard de euro de la capitolul de cheltuieli cu protecția socială… Franța și Germania au lăsat lucrurile să se liniștească un pic, apoi în 2011-2012 Merkel și Sarkozy au reluat presiunile asupra Greciei de a-și respecta comenzile făcute cu mulți ani înainte de criză. Ca fapt divers, principalul importator de armament german din UE este Grecia. Știți cine e pe locul al doilea? Portugalia. Da, alt stat UE cu mari probleme financiare. (Detalii mai multe puteți găsi pe internet, recomand un articol din The Guardian pe care îl puteți citi aici).

Mai mult, zilele trecute FMI a dat dreptate guvernului Alexis Tsipras, arătând că datoria Greciei este nesustenabilă și că aceasta are nevoie de o perioadă de grație de 20 de ani, dar și de o amplă tăiere a datoriei. Nu în ultimul rând, Grecia are nevoie de 60 miliarde de euro în următorii 3 ani, din care 10 miliarde imediat.

Nici grecilor, nici nemților nu le  place ideea că Grecia este un sac fără fund. Nimănui. Dar hai să nu ne mai grăbim să ne uităm la ce spun lupii moraliști de teapa lui Merkel – cel mai mare comunist european al secolului XXI! Germania lui Merkel vroia (nu știu dacă a pus în practică!) să exporte bătrânii în Europa de Est pentru că ”e mai ieftin”. Ca economist, înțeleg că dorința de a tăia cheltuieli de la bugetul statului poate naște idei aberante, imbecile chiar. Dar ca om, nu pot admite nici măcar că poate să îți treacă prin cap o idee de cea mai joasă speță, comparabilă poate doar cu ideile antisemite ale lui Hitler.

Mâine, duminică, are loc în Grecia unul dintre cele mai importante referendumuri care au existat vreodată în lume. Sondajele nu indică un trend clar, e și greu având în vedere că a fost organizat pe repede înainte. Indiferent de rezultat, principalul câștig este referendumul în sine. Indiferent ce se va decide, poporul grec va plăti timp de multe generații datoriile acumulate. Chiar dacă vor fi iertați de o parte de datorii, grecii le vor plăti indirect și pe acelea. Nimic nu e gratis pe lumea asta. Și da, grecii trebuie să realizeze asta.

Și pentru România este o lecție importantă. Deși susțin ideea adoptării euro și la noi, cred că trebuie să ne gândim mai bine la momentul în care vom face pasul. Trebuie avute în vedere mai multe priorități. Românii sunt însă îndoctrinați de mass-media cu tâmpenii care mai de care mai sinistre scrise de jurnaliști făcuți la apelul seară…au fost și ei o dată la Paralia Katerini și au văzut românii pe post de ospătari, iar grecii că stăteau la terase, la siestă…Cine judecă astfel lucrurile e un sfertodoct infect care nu a auzit de Mikis Theodorakis, de Cacoyannis sau de Maria Callas, habar nu au că au două premii Nobel pentru literatură (1963 Odysseas Elytis și 1979 Giorgos Seferis) și de multe alte vârfuri ale societății elene contemporane.

Apropo de premiul Nobel, recentele puncte de vedere ale celor doi laureați pentru economie Joseph Stiglitz și Paul Krugman ar fi trebuit să atragă atenția mai mult ziariștilor români, dar, deh!, dacă sunt pro-Grecia nu dă bine la o populație îndobitocită să ridice în slăvi poporul german și să scuipe poporul grec (sau român!).

Mi-a plăcut o postare pe FB a scriitorului Dan Alexe care trăiește la Bruxelles de vreo 3 decenii:

Ce nu înțelege românul anti-helen, care se bucură de necazul grecilor fără să priceapă ce-a fost acolo este că Grecia a fost expusă două decenii mai mult decâtRomânia manipulărilor băncilor occidentale.

Manipulări la propriu. Sigur, și în România au existat creditele doar pe buletin, fără verificare resurselor de plată, dar nu s-a trecut prin dezmățul anilor 2.000, când băncile, în occident și în Grecia, îți scriau și te sunau să mergi acolo să iei credit, oricât…

Tâmpiții moraliștii fără inimă și psihologie, care te freacă acum la creier cu „responsabilitatea individuală” sunt ca unchiul ăla canceros, care n-a fumat și n-a băut (și care tocmai de-aia e așa arțăgos) si care nu știe ce înseamnă să te hărțuiască banca cu:

— Bonjour, Monsieur Alexe… Nu v-ar atrage o Visa Gold? Cadmium? Interstellar? Veniti si v-o dam pe loc.

Așa au fost anii ăia, iar nenorociții care au căzut în capcană, pentru că ni se vindea în occident iluzia progresului financiar infinit și a vieții pe credit, trebuie priviți mai degrabă ca victimele manipulatorilor sexuali, decât ca niște persoane care și-au făcut- o cu mâna lor.

De fapt, au avut incredere, ceea ce e liantul elementar al unei societati.

Deși în această partidă țin cu grecii, mi-e greu să spun care ar fi soluția mai bună pentru ei. În condițiile în care nu există o soluție cu adevărat bună, e greu de cântărit dezavantajele.

Nu mi-a plăcut că Primatul Bisericii Ortodoxe din Grecia, arhiepiscopul Ieronim al II-lea al Atenei, s-a alăturat taberei „da”. E nefiresc, e chiar jenant. Îmi spunea cineva care cânta într-un cor bisericesc și a avut un turneu în Grecia anilor 94-95: ”„Episcopii grecilor sunt cam cum erau Prim-secretarii de județ, la noi, pe vremea lui Ceașcă”!

Dacă s-a ajuns și la manipulări de acest nivel, tind să cred că este mai bine pentru toată lumea ca Grecia să iasă din zona euro. Grecii au puterea sa scoale Europa din somn, nu știu dacă mai este un stat capabil să facă asta în ziua azi. Sper să realizeze asta atunci când vor vota. Este spre binele lor, dar și al Europei. Chiar și al viitorului monedei euro. O lume perfect dreaptă nu se poate, dar o lume mai dreaptă se poate și trebuie să fie deviza schimbării Europei încremenite de prea mult timp.

Later edit: spelling (scuze, tastatură proastă)

Borg de România sau fals tratat de identificat bizonii

Ce se întâmplă în România este, de mulți ani, echivalentul unui curs de manipulare. Luând în considerare succesului punerii în practică, probabil că în curând la cursuri chiar vor fi date exemple concrete despre evenimentele din ultima perioadă.

Succesul este evident…grămada de bizoni care au votat mereu ”cu cine trebuie”, cu Iliescu, apoi cu Constantinescu, apoi iar cu Iliescu (sau Vadim!), de două ori cu băse și o dată cu Iohannis. Bizonii au forța turmei, nu avem ce face. Problema e că bizonul nu are mult creier, el votează schimbarea, mereu ”trendy” că așa e ”cool”. Nu vreau să discut de data aceasta că bizonul e influențat de Gigi Becali, Vadim, Liiceanu și Patapievici (alăturarea nu e întâmplătoare!). Nici de faptul că 90% din presă critică doar în funcție de interese. Nici de canalele pe care sunt influențați – tv, facebook, etc. Nici de interese străine (economice, politice, etc.). Nu vreau să vorbesc despre acestea pentru că s-a vorbit mult, s-a realizat puțin. Vreau să vorbesc despre bizoni.

Bizonii sunt de două feluri, după cum văd viața, unii roz, alții de culoare neagră. Ca orice turmă, și cea de bizoni are un stăpân care îi dă direcția: hăis sau cea. Ca să nu bat câmpii, dau și exemplu cu ce am văzut chiar astăzi referitor la Ponta, DNA, ambasade, politicieni cu apucături de onaniști mereu în căutare de pupat un cur de la Înalta Poartă.

Vestea bună este că pe Facebook eu unul nu am prieteni bizoni. Vestea proastă este că unii dintre ei au. (Problema lor, sper să nu se introducă și impozit pe cap de bizon…) Astăzi am văzut că au postat și ei una-alta, au mai comentat. Mă rog, fiecare cu opțiunile sale. Dacă nu suntem de acord, asta nu înseamnă că unul dintre noi e bizon (dacă nu ai înțeles asta, recitește ”definiția” de mai sus, dacă nici după recitire nu ai înțeles, chiar tu ești bizon și te rog să te identifici!). Mă rog, dacă ai o zi proastă și ai făcut greșeala să încurajezi bizonul, ți-o furi.

Ei bine, haitele de bizoni s-au încăierat astăzi. Din nou. Pe eternul principiu ”cine nu e cu noi, e împotriva noastră”. Bun prof Stalin ăsta! Uite, la o declarație făcută de Monica Macovei – vă rog să nu începeți încă să râdeți! – cineva a scris ”Să dea D-zeu să ajungeți premier!”. Acum puteți să râdeți, eu unul am râs în hohote! Comentariile sunt de prisos!

Sau ziariștii, care în graba de a grăbi știrile fac gafe incredibile. De exemplu: poza asta epocală cu Alina Gorghiu. Aici comentariile nu au fost de prisos.😉

Desigur, adunătura obișnuită – semidocți, sfertodocți, grandilocvenți sau, pur și simplu, idioți. Unul, cel mai bizon dintre bizonii de astăzi, a adus argument la știrea cu ambasadele că ”eu vb in calitate de cetatean al Romaniei, dar care mai are si o alta nationalitate; prin urmare nu traiesc doar in Romania”. Wow! Categoria ”Din puțul gândirii”. Mai mult, și categoria ”Eu am trei în loc de două…” , l-am și întrebat, să știu și eu – muritor de rând – cu cine stau de vorbă. Mi-a răspuns cu o întrebare la datoria externă, apoi cu alta referitor la taxele introduse de Ponta. Normal, ”dacă nu poți să-i convingi, zăpăcește-i!”.

Și numărul de bizoni crește, să vedeți la alegerile din 2016!

Nicio șansă să scăpăm de ei! Se înmulțesc ca iepurii. Ca virușii de Windows. Ca Borg-ul!

”We Are the Borg. You Will be Assimilated. Resistance is Futile.”

Picard_as_Locutus(sursa foto: Wikipedia)

 

Discriminat, ca de obicei

România este probabil cel mai bun exemplu de dictatura minorității. Ești minoritar, ai șanse să ai niște drepturi în plus, condiția e să te descurci. Foarte asemănător cu situația de dinainte de 1990.

Concret, m-a iritat ideea asta a lui Ponta: „Opinia mea este că alocaţia pentru copii trebuie să fie diferenţiată, în funcţie de cine are nevoie de bani, pentru că 82 de lei pentru o familie amărâtă sunt foarte puţini şi 82 de lei pentru o familie care are posibilităţi nu contează, probabil că nici nu-şi încasează. Ideea de a da 82 de lei la toată lumea în mod egal e o idee pe care eu o consider nepractică. Aş fi preferat să dau nu 82, ci, nu ştiu, 164 sau 328 de lei la familiile care au venituri reduse (…) şi să nu mărim la cei care oricum nu vor lua cei 42 de lei, pentru că au părinţii venituri suficiente şi la care cei 42 de lei nu contează” (sursa: Mediafax)

Mai mult, i-a dat temă și Rovanei Plumb, care a declarat astăzi că va întreba la Curtea Constituțională dacă alocaţia copiilor este drept universal sau diferenţiat!

WTF?!

În actuala situație, eu mă simt discriminat față de cei care au salariul minim pe economie datorită următoarelor aspecte:

1. plătesc impozit de venit peste medie, deci și peste cei cu venituri mici (”amărâți”, după cum i-a numit Ponta)

2. nu beneficiez de nicio deducere din impozit pentru copii pentru că depășesc limita stabilita prin lege

3. familia mea are un venit de peste 530 lei/membru, deci nu beneficiem de ajutorul de 42 lei/copil/luna (hotărâre luată chiar de Mr. Ponta în mijlocul campaniei din 2014).

4. nu beneficiez de niciun ajutor direct de stat (ex. ajutor pentru încălzire în sezonul rece)

5. am cumpărat aproape în fiecare an manuale din banii mei pentru că erau fie mizerabile, fie lipsă (recordul a fost cu manualul de istorie parcă tipărit în 2009 și atât, dar după care se preda și în anul 2014!). Pentru că nu a fost gata școala de renovat, noi părinții am decis în 2007 să achiziționăm bănci din banii noștri pentru ca să poată copiii noștri să învețe să scrie (clasa I-a). Și mai am n exemple similare din învățământ, sănătate, etc.

6. nu am primit casă de la ANL, deși îndeplineam mai multe condiții încă din anii 2000-2001 de când am depus cererea (căsătorit, copil, etc.). În schimb, au primit casă (achiziție sau închiriere) oameni care nu îndeplineau/îndeplinesc condițiile deloc sau aproape deloc. Unii le-au luat ”ca investiție, ca să le închiriem”, în schimb eu a trebuit să aștept câțiva ani să am posibilitatea de a-mi lua casă și de a plăti 20 de ani rate. Și, mulțumesc lui D-zeu, nici nu am încurcat băncile vreodată. Evident, nu am beneficiat de Prima Casă (un program foarte bun!).

7. Evident, nu am beneficiat de Prima Mașină (alt program, dar doar … bunicel!)

…..

Lista e lungă. Nu îmi propun nici să mă laud, nici să mă plâng. Înțeleg foarte bine protecția socială și mecanismele acesteia, inclusiv dpdv financiar.

Desigur, e absolut normal ca statul să ajute populația de ”amărâți”. Dar hai să nu întindem coarda prea tare, că se rupe. Să nu mai încurajăm țiganii să facă 10 copii care să trăiască din alocații și/sau din furtișaguri.

Eu unul, deși consider că e mică alocația, chiar și așa mărită la 84 de lei, este un plus pentru orice buget. Un copil, din care să iasă un om care să producă pe viitor, nu să fie un asistat social, costă mult lună de lună. Asta e datorita mea firească, normală, de părinte responsabil.

Dar tu pleci de la premiza că ăia cu bani nu își ridică alocațiile, că toți copiii au smartphone și alte aberații d-astea, înseamnă că ești rupt total de realitate.

Trezirea!

P.S. Pentru cei care au semnalat și nu numai… Greșeala cu 82 de lei în loc de 84 de lei îi aparține lui Ponta, nu mie!

Papahagi – nici Papă, nici Hagi, doar un demagog

Nu mi-a plăcut niciodată Adrian Papahagi. Întotdeauna mi s-a părut aciuat pe lângă tripleta băse-Boc-Udrea. (Vizual ceva de genul acesta.)

Mă abţin să intru în detalii, deşi cred că am destule argumente.

Aflu însă de o recentă declaraţie a sa, cu care sunt în mare măsură de acord.

Iată teoria mea asupra ciclurilor istorico-morale: efectele devastatoare ale comunismului se văd doar acum, la zeci de ani distanţă. Omul nou, parvenitul fără studii şi moralitate, impostorul, ţoapa (e.g. Udrea, Zgonea, Vanghelie, Ponta etc.) a ajuns dominant. În anii cei mai negri ai comunismului – 50-60 – erau activi încă oamenii din interbelic. În anii 70-90 omul interbelic mai trăia încă, iar cei maturi erau elevii lui. Abia după anii ’90, şi mai ales în anii 2000 s-a impus definitiv omul nou, născut, crescut, educat de alţi oameni noi, în comunism.

La fel în Occident. După război domina o generaţie austeră, morală, conservatoare, creştină, care cunoscuse oroarea şi preţuia cum se cuvine patriotismul, morala, tradiţia. Mai 1968, cu toată agitaţia marxistoidă, comunistoidă, anti-valori, anticreştină, cu toată depravarea şi deconstrucţia aferente, îşi dă abia azi roadele, când soixantehuitarzii de ieri au ajuns sexagenarii care conduc Europa. Graniţa sunt anii ’90, când au ieşit din scenă ultimii lideri născuţi în interbelic, care trăiseră la o vârstă matură războiul şi aveau alt tip de educaţie: Thatcher (1925), Reagan (1911), şi chiar Mitterand (1916), Kohl (1930)”.

Sursa: TheEpochTimes

Apreciez declaraţia. Nu şi demagogia! El s-a trezit să vorbească?!

1. Sunt cu 3 ani mai mare ca el, iar tata e născut cu 4 ani înaintea lui taică-su. Deci aceeaşi generaţie, educaţi de aceeaşi generaţie. Da, aceeaşi generaţie cu Ponta sau Udrea. Sau Ridzi. Sau Funeriu. Asta e, nici mie nu-mi face plăcere să o spun. Dar sigur nu sunt cu generaţia decreţeilor Vanghelie sau Zgonea, generația celor care au făcut Revoluția din 1989, dar care a reușit să scoată în prim-plan mai mult ”șmecherașii” decât oamenii de valoare. Sociologii pot să explice mai bine ca mine de ce, dar intuiți și voi.

2. A intrat în politică în 2010 – consilier al ministrului Teodor Baconsky -, iar doi ani mai târziu era, împreună cu Udrea, unul dintre cei mai aprinși susținători ai lui Băsescu pe perioada suspendării acestuia. Demagogie curată, Coane Fănică! În 2012 a candidat cu probabil cel mai aberant slogan posibil „Forţa mea eşti tu! Femeie romă, lesbiană şi atee„.

La urma urmei, dacă am ajuns să avem un premier plagiator, pucist şi cheguevarist, de ce n-am avea în scurtă vreme o preşedintă romă, lesbiană şi atee„, a scris Papahagi pe pagina sa de Facebook la acea vreme. Prin această postare, se pare că a vrut să-i dea o replică lui Remus Cernea, consilier al premierului Victor Ponta în acel moment, care declrase că: „România va fi cu adevărat liberă şi democratică atunci când va avea preşedinte o femeie romă, lesbiană şi atee„.

A pierdut și vroia să schimbe legea, să se judece cu cineva, era greu de digerat eșecul. O altă mizerie – când i-a șoptit tot Elenei Udrea să spună de Ponta și Antonescu că sunt ”SIDA și cancerul”, dar aceasta a preferat expresia ”tusea și junghiul” șoptită de Baconsky (vezi aici, dacă ai uitat). De fapt prietenia Papahagi – Baconsky este una firească în condițiile în care amândoi au același nivel de bun-simț: zero barat. Firesc, doar sunt ”copiii” lui băsescu.

3. Întotdeauna pozează în posturi foarte elitiste. (Putem spune firesc, pentru că se adresa electoratul băsist, care ”pune botul” ușor la nunanțele superficiale.) Probabil și datorită faptului că, având studii și în România, dar și în străinătate, își imaginează că este superior. Probabil mai țineți minte când i-a spus cu nesimțire totală profesorului universitar Vlad Nistor: ”Am auzit că sunteţi profesor. Aţi studiat ca mine la Sorbona? Aţi trimis studii ca mine la Sorbona?” (link aici, dacă ai uitat). Nu contest valoarea sa profesională – chiar nu mă interesează! – , ci valorile sale umane de joasă speță. Studiile îți pot deschide mintea, crea numeroase oportunități, dar drumul ți-l alegi singur.

Mă opresc aici, dacă îmi mai amintesc ceva, sigur am nevoie de un antivomitiv…