România pitorească – ediția 2021

Anul acesta am parcurs în concediu aproximativ 2500 km. Pentru România nu e deloc puțin. Pentru mine nu este o noutate, totuși voi aborda și subiectul circulației rutiere în România în această postare sau într-una viitoare. Au mai fost concediile în Apuseni, cele din Moldova, zona Cheile Nerei sau cele din Grecia, sunt însă niște diferențe. Anul acesta am ales Maramureș. De fapt, era o dorință a noastră mai veche, din 2008 tot am vrut să facem acolo un concediu și vreo 4-5 ani la rând a trebuit să renunțăm când aflam de inundații.

Eu am mai fost în MM. Se întâmpla în urmă cu 35 de ani, când am fost în tabără la Baia Mare cu cel mai bun prof de gimnaziu pe care l-am avut… Dl. Niță, prof de istorie de mare calibru, pedagog de excepție și om de caracter , ne-a plimbat în cele 10 sau 12 zile ale taberei prin (aproape) tot Maramureșul. Mi-au rămas de atunci 3 lucruri pe care mi-am dorit să le revăd: cimitirul de la Săpânța, Muzeul Florilor de Mina (de Mineralogie) din Baia Mare și excursia spre Creasta Cocoșului. Ultima, nu am reușit să o reeditez după 35 de ani, dar …na!, sunt mereu și lucruri irepetabile sau care te pot determina să te întorci după o perioadă.

Așadar…Maramureș!

În primul rând, conform obiceiurilor mele din ultimii vreo 10 ani, am ”cheltuit” vreo 2 zile ca să găsesc cazarea care să-mi convină, anul acesta s-a numit Pensiunea Acasă în Maramureș, care are o mâncare de nota 10, o curte imensă, jacuzzi, balansoar, cafea și horincă/afinată din partea casei și, nu în ultimul rând, gazde primitoare și prețuri bune!

Sincer, nu știam de dinainte cât de bine am ales pensiunea, că am căutat – ca de obicei – cu Google si am ales-o pentru că este localizată perfect, în mijlocul Maramureșului, ceea ce face ca în aproximativ 1 h de mers cu mașina să poți ajunge oriunde. În 5-10 min intrii pe Valea Izei (la localitatea Vadu Izei) sau la Ocna Șugatag, in 20 ajungi în Sighet sau pe Valea Vișeului, tot de aici ai drum direct spre Baia Mare, ai drumul și spre Cavnic, cred ca sunt suficiente exemple :).Ca idee…dacă te cazezi în Baia Mare, faci 2 h până la Borșa, iar de la Borșa la Săpânța cam tot atât, ori astfel de pierderi de vreme de 4 ore dus-întors chiar nu-s deloc OK pentru concediu.

Noi am mizat pe 9 zile / 8 nopți, pe care le-am petrecut după cum urmează:

Ziua 1: am ajuns târziu în satul Ferești, dar nu regretăm, că ne-a plăcut să vedem Râpa Roșie, să mâncăm excelent la Lemnul Verde din Dej – probabil cel mai bun restaurant la care am mâncat într-un oraș mic (sub 35 mii locuitori). Nu în ultimuș rând, am traversat Țara Lăpușului beneficiind de niște peisaje superbe!

Râpa Roșie

Ziua 2: am început frumos! Mănăstirea Peri-Săpânța, Cimitirul Vesel (colosal!), plăcinte maramureșene, apoi Sighetul Marmației – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței (fondatori Ana Blandiana şi Romulus Rusan), Cuiul lui Pepelea, o limonadă bună și o plimbare scurtă prin oraș.

Mănăstirea Peri-Săpânța e un must-see, deși lumea nu se înghesuie, iar administratorii mănăstirii merg pe ideea de a încuia și de a se feri de turiști. E urât, dar trăim în secolul XXI, marcat de demența anti-religie, ceea ce a condus la reacții de conservare uneori exagerate, așa cum este și în acest caz. Totuși…biserica, fie ea și cea a unei mănăstiri, e făcută pentru oameni.

Mănăstirea Peri

Cimitirul Vesel – în ciuda unor voci pesimiste care m-au anunțat răspicat că nu mai e ce știam eu din anii ’80 – continuă să fie o experiență deosebită. Sigur, e cimitir, nu un loc de o mare incarcatura spirituala. Dar este o mare încărcătură de spirit românesc, ăla clasic de a lua c în râs și viața, și moartea, măcar un pic.

Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței este o experiență de neratat! Dar – îmi pare rău să o spun – muzeul nu este bibliotecă. Sunt exagerat de multe informații istorice de citit, ceea ce este important pentru vizitatorii tineri sau cei care nu prea știu ce s-a întâmplat în România anilor 1945-1989. Mod normal, ar fi trebuit aceste texte sî fie doar ascultate la cască, iar muzeul să abunde de exemple concrete ale nebuniei comuniste. Sigur, nu toate pot fi reconstituite cu obiecte originale, dar pot recreate pentru că la acest tip de muzeu nu autenticitatea obiectelor este importantă, ci mesajuil / emoția transmisă : jocul de șah cusut în închisoare de Radu Rosetti, săpunul cu mesajul ”Te iubesc”, motocicleta construită de 3 ingineri de aviație (doi de la IAR Brașov), etc. Este extrem de important ca muzeul să fie credibil și să dea de gândit vizitatorilor. Sincer, am văzut destui oameni care veniseră doar să bifeze vizita că așa e trendy…dar și aceia trebuie să afle ce s-a întâmplat ca să perceapă adevărul.

Ziua 3: Valea Izei! Probabil cea mai frumoasă zi! Am ajuns în 3 locuri minunante: Mănăstirea Bârsana, Muzeul Țărăncii Române și Izbucul Izei.

La Bârsana pe platoul acela, nu doar mănăstirea, ci tot complexul în sine reprezintă o bijuterie a arhitecturii. Pacea pe care o simți acolo e deosebită, unică poate, nu am cuvinte multe ca să descriu, dar dacă ați fost în locuri de acest gen, știți sigur despre ce vorbesc. 🙂

Fiind una dintre cele mai celebre mănăstiri din țară, Bârsana nu este ocolită de factorul comercial. Dar nu agresiv și kitschos ca la Voroneț! Bunul simț rămâne prezent și asta e mare lucru!

Ca paranteză…sunt multe locuri unde grupuri mai mici sau mai mari de turiști vin doar ca să le bifeze, să poată să spună că a fost și el acolo, dar sunt total absenți sau chiar plictisiți. Încercați să-i ignorați și o să vă simțiți mult mai bine.

Mai departe, am parcurs practic toată Valea, până la Izbucul Izei. Nu înainte de a ne opri la Muzeul Țărăncii Române. Un muzeu mic, dar cu suflet mare – ca și cel al Doamnei Zubascu, muzeograful institutiei care ne-a povestit cu detalii, folosind regionalisme, dar și ”traducerea” acestora, despre fiecare obiect, legându-l inteligent și cu umor fin de principalele evenimente de viață. Un loc minunat cu un muzeograf 100% dăruit!

Sculpturi în curtea Muzeului Țărăncii Române

Ultimii vreo 4 km din cei 5 km ai drumul forestier care duce la Izbuc, l-am parcurs pe jos pentru că era un brad marișor care acoperea drumul. Probabil era ”opera” mafiei lemnului care are astfel de obiceiuri pentru a diminua numărul celor care îi pot filma sau fotografia. Dar drumul e usor, frumos, era pustiu, iar peisajele de vis…

Spre Izbucul Izei

Ziua 4: După lunga zi precedentă, am zis să fie o zi mai liniștită. Așa că am purces spre Muzeul Satului Maramureșean. Țeapă mare! Cel mai slab muzeul al satului pe care l-am văzut. Deși se întinde pe o suprafață relativ mare (peste cel din București, dar sub cel din Sibiu) și, implicit, te aștepți la ceva pe măsură, dezamăgirea e profundă. Muzeul are multe case vechi, dacă rețin corect, cea mai veche era din secolul 16, dar cu 2-3 excepții sunt foarte prost întreținute… , acoperișul spart, plouă înauntru, curat nu prea se face (am fost acolo un pic după deschidere, urmele de turiști nesimțiți păreau rămase de cu o zi înainte), scânduri lipsă, sfori care să te oprească să intrii un pic măcar în casă sau chiar puse sub lacăt. La fel și biserica de lemn… Cum spuneam, doar cele 2-3 de care vă spuneam sunt amenajate profesionist, cu manechine îmbrăcate cu portul maramureșean, alte obiecte specifice zonei rurale din secolele trecute, în rest praf…și la propriu, și la figurat. Efectiv, lipsa de dezinteres ne-a făcut să plecăm înainte de a vedea totul…este prima oară când pățim așa ceva, noi fiind mari amatori de muzee în general, de cele ale satului în mod special. Mare păcat!

Am fost apoi la Mănăstirea Petrova. De la Sighet vreo 10 km pe Valea Vișeului și apoi stânga vreo 2 km…Doamne, ce frumos! Un loc minunat, binecuvântat de Dumnezeu, fără turiști grăbiți și agitați. Liniște, pace și spiritualitate.

Ziua 5: Am fost la Ocna Șugatag. O dată că era zi de târg acolo și astea-s frumoase în orice zonă, apoi ca să ne scăldăm în apa aia sărată, că pentru dupăamiaza era anunțată ploia. Care a și venit la ora 14 fix, cum au anunțat-o 🙂 A fost zi de relaxare și liniște.

Ziua 6: Iar ploaie, de data asta toată ziua! Hai la Baia Mare să vedem Muzeul de Mineralogie, că era pe lista scurtă! Drumul prin Pasul Gutâi e foarte frumos, dar asta am constatat abia la întoarcere, că la dus am prins o ceață de nu vedeai mai mult de 5-7 m. Muzeul de Mineralogie este ceva deosebit și trebuie văzut măcar o dată în viață deoarece conține multe flori de mină cum nici nu-ți poți imagina. Este întreținut OK, e un pic modernizat, dar cam mic față de numărul mare de exponate. Dintr-un film documentar care rula în muzeu am înțeles că-s expuse doar vreo mie din cele câteva zeci de mii pe care le deține. Nu mai spun că majoritatea celor din film erau chiar mai frumoase decât multe din muzeu! Bine ar face să bage un preț mare al biletului, iar cu banii strânși să se extindă și să aibă o securitate sporită.

Ne-am plimbat prin oraș – e frumușel, tipic transilvan, dar nu extraordinar – , Turnul lui Ștefan, apoi am mâncat, iar ne-am plimbat și am plecat spre casă. Ne-am oprit la Baia Sprie să vedem Lacul Albastru, care e mai mult verde 🙂 – doar dintr-o parte se vede un pic turcoaz, dar poate a fost de vină și cerul destul de înnorat …

Ziua 7: Cascada Cailor! Extraordinară! Noi am făcut traseul pe jos dus-întors. Sunt vreo 2 pante în prima jumătate care trebuie abordate fără pic de grabă, altfel taie răsuflarea! Apoi drum frumos, ușor, predominant prin pădure.

Am ales deliberat ziua de sâmbătă ca să fim siguri că va fi mai multă lume pe traseu, aspect important în perioada asta când urșii sunt o mare problemă. A fost OK, dar majoritatea celor pe care-i vedeți în fotografie au ajuns acolo cu telescaunul…

Cea mai mare cascada din România

Ziua 8: Ultima zi trebuia musai să fie o zi în care să stăm mai puțin în mașină. Am dat din nou o fugă la Sighet să luăm niște ”amintiri” gen specialități locale de brânză-șuncă-slănină-etc., dar spre stupoarea noastră erau închise tarabele. Partea faină a fost că am nimerit la o expoziție a retroclubului automobilistic din localitate și am putut admira cam toate generațiile de autoturisme românești aflate într-o stare excelentă, inclusiv o Dacie de Miliție și una de ACR. Plus o Volgă de lux, cu interior de piele bej, care era atracția numărul 1!

Am fost apoi la Oncești și am bănănăit pe dealuri ca să vedem, chipurile, ruinele unei cetăți dacice. De fapt, sunt niște …urme de ruine care – din păcate – vor dispărea probabil în câțiva ani.

Pe drum, la intrarea spre Valea Izei – am făcut ce-am făcut și tot pe acolo am ajuns că ne-a plăcut foarte mult – am trecut pe lângă biserică. Probabil se terminase slujba și oamenii plecau de la biserică și erau îmbrăcați (aproape toți) în portul popular. Am mers pe lângă ei cam 1 km…foarte frumos, o senzație deosebită.

Ziua 9: La dus am mers București – Pitești – Sibiu – Sebeș – Cluj -Dej – Lăpuș – Cavnic – Ferești, multe porțiuni de autostradă, drum rapid în mare măsură, deși aglomerat pe alocuri. La întoarcere am zis să venim pe traseul vechi, clasic: Ferești – Săcel – Salva – Năsăud – Bistrița – Reghin – Târgu Mureș – Sighișoara – Brașov – București. 14 ore, din care o oră și jumătate pauză de masă și o oră bară la bară pe Valea Prahovei (f’king Waze, f’king Google Maps, f’king semafoare Bușteni). Lung, dar frumos. Mai ales zona – necunoscută pentru noi – Săcel – Bistrița – Târgu Mureș.

În concluzie, a meritat! Zona este frumoasă, merită vizitată oricând dacă ești amator de rural, peisaje frumoase, spiritualitate, mers pe munte și multe altele. Inclusiv turism gastronomic.

Pe de altă parte e obositor. Ajungi mai repede în Grecia – Kassandria, deși distanța e de vreo 800 km față de cei 600 km ce despart Bucureștiul de Sighetul Marmației, iar chestia asta e tristă rău. Pe de altă parte, dacă vrei să vezi ce-ți dorești sunt multe drumuri de făcut zilnic, deci timpul de relaxare-odihnă scade.

Încă un aspect. Oamenii sunt faini în MM. Pe lângă faptul că sunt primitori și binevoitor cu turiștii, sunt foarte liniștiți. Numai că au liniștea asta și în circulația rutieră, iar la unii (nu toți!) se transformă în nepăsare inconștientă, care se traduce în pietoni – kamikaze, bicicliști – kamikaze, șoferi care blochează realmente drumurile total aiurea: parchează aiurea, inclusiv în dreptul altor mașini, camioane parcate înainte de curbe cu vizibilitate mică, nu dau semnal, etc. Am văzut și un accident frontal, evident ambele mașini aveau număr de MM…

Totuți, nu am să abordez acum și subiectul circulației rutiere în România, ca să nu dau o notă tristă finalului de articol.

Din contră, vreau să vă încurajez să faceți un drum acolo. E o zonă frumoasă a Românii frumoase!

Despre autostrăzi (in)existente

Carambolul de ieri de pe A2 cu 55 de mașini implicate în care se aflau 155 persoane este o oglindă a modului în care se circulă în România.

Titi Aur este singurul care vorbește de cursuri de conducere defensivă, regula celor 2 secunde, regula fermoarului sau că franarea pe coborâre trebuie să se faca mai devreme ca trebuie învinsă și gravitația. De fapt, este singurul care este luat în seamă de media, pentru că în realitate mai sunt o mulțime de firme care fac astfel de cursuri. Dar puțină lume ia în calcul nu doar oportunitatea unui astfel de curs, dar măcar regulile de bază la care face referire.

Sunt lucruri ma importante care nu se fac sau se fac total greșit.

Primul lucru, și cel mai greu de schimbat, este bunul simț în trafic. Dacă pornești la drum cu ideea că ești ”ești cetățean european și ai drepturi”, inclusiv dreptul de a greși tu, dar nu și ceilalți, nu-i OK deloc. La primul colț înjuri/claxonezi un începător sau pe cineva care a făcut o greșeală (voită sau nevoită), nu faci altceva decât să tensionezi participanții la trafic, iar asta se va cascada prin alte greșeli, tensiunea crește mai mult, alte greșeli etc.

Aici intră și ceilalți participanți la trafic – motocicliști kamikaze, bicicliști care nu se opresc la culoarea roșie a semaforului, traversează pe bicicletă, etc,, ”trotinetiști” care lovesc oameni și nici măcar nu opresc, pietonii care traversează și aiurea, și în fugă.

Toate lucrurile astea pornesc de la 7 ani de acasă. Apoi și de la lipsa educației rutiere. Bine că se fac materii absolut inutile aberante precum Tehnologia, care ”te învață” la clasa a VI-a despre realizarea produselor din lut și ceramică, și alte tâmpenii sinistre similare, dar nu se pot face cursuri despre circulația rutieră pentru pietoni. Acolo unde mai sunt profesori și învățărori old-school, se mai face câte o întâlnire cu Poliția Rutieră în Săptămâna Altfel, dar cam atât. Ceea ce e foarte puțin.

Ieri, în spatele salvărilor se înfigeau și unele autoturisme ale unor șmecherași care vroiau să se bage în față….

Școala de șoferi nu este o școală, ci un curs practic care îți dă un minim minimorum de experiență pentru a ieși în trafic. Cursuri de teorie se țin doar ….teoretic, în realitate este un scurt breefing, o testare cu 2-3 chestionare și cam atât. Instructorii auto nu mai prezintă un minim de mecanică, necesar pentru a înțelege nu doar cum funcționează automobilul, ci mai ales implicațiile în circulația rutieră.

Eu am avut norocul de a nimeri un instructor de nota 10 (Dl. Tătaru), care m-a dus în poligon – deși dispăruse acest tip de examen, m-a învățat pornirea din rampă în diferite situații (evident, acu’ 20+ ani nu exista hill hold control), m-a scos și în trafic liber, dar și bară-la-bară, mai spre sfârșit când nu mai făceam greșeli m-a scos și în afara localității ca să experimentez și alte situații la alte viteze, etc. Câți instructori fac așa ceva astăzi?! Să fim serioși!

Poliția rutieră este una dintre instituțiile publice cele mai depășite de realitate. În urmă cu vreo 12 ani stăteam la coadă la sediul din Pipera că-mi expira permisul, iar puștanii de 18-20 ani din jurul meu vorbeau tare și dezinvolt depre cât au dat șpagă ca să ia carnetul. În sediul DRPCIV!

Că mai apar situații de genul celor de la Suceava, nu trebuie să mire pe nimeni. E tipul de problemă care se rezolvă violent: pur și simplu dați toți afară. Cine este prins – judecat, restul …îmi pare sincer rău pentru ei, dar dacă tolerează astfel de specimene lângă ei fără să facă nimic, atunci să-și găsească altceva de făcut!

Credibilitatea lor în trafic este minimă, din acest motiv mulți șoferi efectiv negociază să le dea doar un avertisment sau cel mult o amendă pentru nepurtarea centurii deși au făcut una gogonată.

Cabinetele medicale care eliberează fișa medicală pentru permis auto sunt în marea lor majoritate o adunătură de medici inconștienți. La ultima preschimbare a carnetului am fost efectiv șocat de modul în care au decurs totul, maxim 15 min…singurul loc în care am fost un pic verificat a fost la oftalmologie, dar asta probabil pentru că port ochelari. Nu pot să-l uit pe medicul de la psihiatrie…un puști care părea drogat și care stătea cu picioarele pe birou ca un cowboy când am intrat (avea ușa deschisă), mi-a pus vreo 2 întrebări de formă, gen dacă am epilepsie, operații la cap sau dacă mă droghez, a semnat și am plecat.

Mai trist este că la fel procedau și cu șoferii profesioniști.

Ăștia nu merită să fie medici, merită să rămână fără dreptul de a profesa.

Obsesia autostrăzilor. Lipsa autostrăzilor este o realitate care are mai mult de-a face cu creșterea cheltuielilor firmelor decât cu necesitățile reale. De fapt, sunt doar câteva zone care nu pot fi deblocate altfel, gen București – Otopeni, Comarnic – Brașov, Pitești – Rm. Vâlcea, Slatina – Craiova, Cluj – Gherla, Brașov – Codlea, Iași – Roman, Constanța – Eforie, București – Buzău. Posibil să fie și altele, dar să avem în vedere că zone precum Sibiu-Deva (faimoasa coadă de la Sebeș!), Timişoara-Arad sau Cluj-Turda, care s-au rezolvat deja cu autostrăzi, nu mai există în prezent.

În schimb există prostie multă. Dovadă cozile de weekend la taxarea podului de la Cernavodă. Se poate plăti online, prin SMS, la benzinărie – ca să nu mai spun că prin SMS se poate face și dupa trecere, în termen de 24 de ore. Degeaba! Oamenii cer o bandă în plus! Nu, puturosule, dai SMS. Eu aș face taxarea la barieră doar pentru străini, pentru români obligatoriu benzinărie, online sau SMS. Nu vrei, lasă că te convingi tu după ce iei amendă!

Nu sunt împotriva autostrăzilor, că am mai multă minte decât băsescu, dar o altă prostie este să gândești o autostradă la traficul actual și nu la cel viitor. Chiar dacă populația este în scădere, traficul va continua să crească.

Pe de altă parte, sunt multe drumuri aglomerate unde este suficient să ai drum european (2 benzi pe sens), sensuri giratorii și câteva șosele de centură.

Majoritatea românilor consideră ca se pricep la circulația rutieră, știu ce este de făcut, inclusiv autostrăzi, plus ca se consideră adevărați ași ai volanului, iar ceilalți niște proști.

Mai este mult până departe!

Toți greșim, nimeni nu acceptă să-i fie luat carnetul pentru o greșeală, fiecare vrea ca schimbarea să înceapă cu altul, nu cu el. Totuși, lucrurile trebuie împinse înainte. Iar pentru asta fiecare participant la trafic este responsabil.

Dacă aștepți să se circule bine și corect ca să fi și tu corect, nu faci altceva decât să te complaci a fi parte din sistemul pe care îl critici.

Drumuri bune, fără incidente!

Decăderea Uniunii

De vreo 10 ani caut un Seldon. De fapt, aștept să apară, că – din păcate – nu am cum să-l caut. Între timp, lucrurile se înrăutățesc…

Principala aberație care a ajuns să tembelizeze societatea actuală este hyperlibertatea opiniilor. Nu mai există idei mai bune decât altele, acum toată lumea are dreptate. Decât să fie verificată o informație și să vedem care este situația adevărată, spunem că e o altă variantă de răspuns. E ca și cum ai considera că afirmația România se învecinează la nord cu Polonia poate fi considerată adevărată doar pentru că așa stăteau lucrurile în 1939.

Dar din start vă spun să nu vă gândiți că în România e foarte rău. Nici pe departe!, la noi e parfum față de ce se întâmplă în Occident, deschideți-vă bine ochii!

Dreptul de a fi normal este călcat în picioare în numele drepturilor oricărui tip de minoritate. Dacă ar fi vorba de minoritățile clasice bazate pe etnie, rasă, religie, avere, etc., ar fi OK, dar din nefericire au apărut tot felul de minorități care – deși nu sunt atacate de nimeni – au o propagandă agresivă care de mult nu mai este absolut deloc OK. Practic oamenii echilibrați sunt băgați în aceeași oală cu conservatorii înrăiți și, ca să evite această demență a societății actuale, majoritatea preferă să nu își mai expună părerile, să nu mai ia atitudine când vorbele sau faptele degenerează, pe scurt dispare sistemul de valori, iar acolo unde încă mai există este înlocuit cu mediocritate.

Așa se dezvoltă spiritul de turmă, care a stat la baza controlului maselor în Evul Mediu, când accesul la educație, sănătate, justiție corectă, etc. era doar a ”elitei” de tip politic și financiar.

Dictaturile revin mereu, bine ar fi să le prevenim din fașă. Drepturile limitate de fascism și comunism sunt astăzi împinse în față de egalitarismul incult de tip Patul lui Procust pe care Uniunea moartă și neîngropată o impune de-a valma bătrânului continent. Vezi declarația sfertodoctă ale lui Macron „Trebuie să încercăm să aflăm cum pot ajunge unele ţări în această situaţie. Trebuie să ducem o bătălie culturală, o bătălie a civilizaţiilor.” Nu știu cum să cataloghez o astfel de prostie ….că e om de paie, nevertebrată…mă rog, până la urmă este vorba de lipsa lui de cultură față de Estul Europei și, cel mai important, de libertate.

Declarația lui Macron a venit după reacțiile Poloniei și Ungariei la Raportul Matic. Ați citit raportul? Are 25 de pagini, dar câți mai citesc atât astăzi?! Lasă că vin păcălici pe post de formatori de opinie care explică limpede oricui este nevoie că albul e negru, iar negrul e alb.

Paranteză, ca să ne înțelegem. În România, unde populația încă are vie în memorie efectele Decretului nr. 770 din 1 octombrie 1966, care interzicea întreruperea de sarcină, nu se pune problema încă 100 de ani de a nu fi respectat dreptul femeilor la avort. Homosexuali, lesbiene, etc. am văzut nu doar în București, iar oamenii se comportă în general normal – excepțiile de tip bătrâni de 80 de ani care privesc șocați nu reprezintă o problemă reală. Da, în mediul rural (includ aici orașele mici unde mentalitățile sunt similare) problemele se complică, dar acolo trebuie rezolvate primordial alte 3 aspecte: WC-urile din fundul curții, drumurile desfundate și periculoase, accesul la internet – iar acestea trei vor rezolva în timp nu doar mentalitățile învechite, ci majoritatea problemelor satului românesc din secolul XXI (învățământ, sănătate, ordine publică, etc.). Așă că asta cu drepturile minorităților sexuale în România este o falsă problemă, de fapt ei fac ce vor și până la urmă e treaba lor!

Revin la Raportul Matic. Dacă l-ați citit, fie măcar și în diagonală, sunteți lămuriți că e o salată cu de toate: 5 pagini de ”având în vedere” și încă 6 de ”întrucât”, urmate de recomandări și propuneri făcute la grămadă doar pentru că într-o măsură sau alta au legătură cu SRHR (Sexual and Reproductive Health and Rights). Nu vreau să arunc în derizoriu acest raport deoarece are și niște părți bune, de ex. recomandarea privind scutirea de TVA sau cote de 0 % de TVA la produsele pentru menstruație sau că ”îndeamnă statele membre să asigure accesul deplin la tratamente de fertilitate și la îngrijiri pentru fertilitate în timpul pandemiei de COVID-19”.

Problema este că acestea reprezintă doar lozinci, vorbe goale, între care au inclus și exprimări voit neclare care lasă loc și pentru tâmpenii sinistre gen bărbați care să nască sau eliminarea dreptului la libertatea de conștiință a medicilor și personalului medical, care nu fac avort deoarece le încarcă conștiința.

Dacă după 2 ani nu pot să scrii decât un raport talmeș-balmeș, iar el să fie votat în plen, nu pot să mă duc după fentă. Și dacă aș fi credul, tot aș cere ca exprimările să fie clare și precise pentru toată lumea, nu un limbaj de lemn din care să nu înțeleagă nimeni nimic și să fie prilej de dezbateri nesfârșite.

Eu aș propune o investigație privind sumele cheltuite pentru acest raport. Cine, ce și cât a lucrat, de acolo aș începe, că miroase a bani dați cu nemiluita pe nimic. Și să nu-l uităm pe Matic! El este cunoscut în Croația deoarece ar fi fost arestat și torturat de sârbi în urma masacrului de la Vukovar. (Btw: pentru că presa și internetul ne ”învață” doar despre relele făcute de sârbi, uitându-le pe celelalte, țin să amintesc că episodul de la Vukovar a avut ca punct de plecare crimele făcute de grupările croaților extremiști, în urma cărora armata sârbă a luat cu asalt orașul.) După război, a fost ministru, consilier prezidențial, plus alte funcții specifice vieții politice, acum este europarlamentar. Și cam asta e tot, nu se cunosc prea multe lucruri despre el. Nu vreau să-l judec, dar mă întreb cum a fost parașutat acolo să coordoneze raportul.

În final, nu e vorba doar despre Raporul Matic, ci despre dreptul de a fi normal. Libertatea opiniei se referă la exprimare, la libertatea de a gândi ce și cum vrei, nu la a te da cu părerea despre ceea ce cunoști ca nespecialist. Cultura locală, indiferent că ne referim la o țară, o regiune sau un sat, este sursa primordială de tradiție, dar și de evoluție, pentru că să fi și sa faci altfel fără a impune nimănui nimic este chintesența originalității umane.

Originalitatea, dublată de creativitate, spiritualitate și multă muncă au produs evoluția omului atât din punct de vedere al progresului, cât și al spiritualității. Până la urmă, chiar dacă nu au gândit foarte filosofic, din acest motiv s-a votat Brexit-ul. Totuși, U.E. continuă să facă lucrurile pe dos. În ritmul ăsta, până în 2030 Merkel & Co. reușesc să pună bomboana pe coliva Europei.

Ce am mai făcut anul ăsta?

În general, am făcut bine. Ar fi fost un an chiar bun, dacă nu era necazul din articolul precedent, așa că pot spune că în plan personal chiar au fost multe lucruri bune care mi s-au întâmplat.

Ca de obicei la final de an, vreau să vă împărtășesc câteva dintre superlativele anului 2020.

Am fost la teatru doar de 2 ori, la recomandarea prietenului Florin, să-l văd pe Bartoș în comediile spumoase de la Odeon ”Natură moartă cu nepot obez” și ”Svejk”. Căutam de zor să găsesc bilete la Richard-ul de la Bulandra, dar nu a fost să fie. Sper , totuși, să reușesc să-l văd cândva. Deși nu cred, sper ca voi să fi văzut mai multe piese. Nu am avut stare să mă uit online, deși oferta a fost foarte generoasă!, cred că nu am văzut cap-coadă măcar o piesă. M-am uitat un pic la ”Discutabil” (un fel de teatru TV) și cam atât.

Filmele sunt o supriză…negativă! Am văzut puține filme, probabil un record al pentru ultimii … nu știu… 15 ani? Nu vă speriați, nu e grav, nu e ireversibil. 🙂 Și oricum au fost suficiente în prima jumătate a anului încât să pot face un top și să vă recomand câteva:

  • Superfilmul anului: Pain and Glory Cel mai bun film Almodovar. Idem Banderas. Film de referință pentru cinematografie, îndraznesc să anticipez că va deveni un clasic și chiar va fi un film ce va fi studiat la micile și marile școli de film.
  • Cel mai bun film văzut în 2020: Ford vs Ferrari (2019) ex aequo cu Trumbo (2015). Dacă le-ați văzut, știți de ce, dacă nu – aveți temă!
  • Cel mai bun scurt metraj văzut în 2020: The Neighbors’ Window (2019). Probabil cel mai bun scurtmetraj ever, fără nicio exagerare.
  • Cea mai bună comedie văzută în 2020 – Happy Ending – la cât de rare sunt comediile de calitate, insist să fac măcar o recomandare pe an, de data aceasta una dulce-amăruie. Mai ales că e un film danez, o nație dragă mie care în ultimii ani a făcut filme bune.
  • Mențiune specială pentru un film care este ”altceva”: Nosso Lar (2010)

Cărțile nu mai sunt punctul meu forte de mult. Probabil că citesc mai mult decât media, dar față de vremurile bune…chiar foarte puțin! Anul ăsta am o premieră: am început multe cărți pe care nu le-am terminat, dar e avantajul că te axezi să termini ce- chiar îți place. Recomand De ce rade Dumnezeu? de Deepak Chopra. E uimitor chiar și pentru mine că pun pe primul loc o carte de dezvoltare personală, dar este o carte de un nivel spiritual cam rar de găsit în vremurile noastre.

Am lăsat la final superlativele din muzică. După doi ani de ascultat The Mono Jacks, iată-mă că schimb ”placa”. Prin ianuarie eram la semafor și începe pe Smart Radio o melodie veche, de nu o mai ascultasem de ț ani. Zic WTF, cine cântă că am uitat și titlul, și trupa! Pff, bag repede Shazam și …. James – Getting Away With it (All Messed Up). Nu mai ascultasem James de niște ani buni, așa că am luat-o bătrânește și am ascultat mai întâi toate alea clasice ale lor (She’s a Star, Sometimes, Tomorrow, Sit Down, etc.), apoi ultimele albume de care nu aveam habar și care sunt efectiv geniale. O spun p’aia veche: James sunt ca vinul, de la an la an sunt mai buni! Da, chiar da!, ultimul lor album Living in Extraodinary Times este…extraordinary! Mi-au mers la suflet melodiile lor anul ăsta, indiferent de moment…

Cu James vă las (un live de mare excepție!) și vă urez sănătate maximă și un 2021 cât mai bun din toate punctele de vedere, dar mai ales fizic, psihic și spiritual!

Anul în care a murit Tata

Pentru mine 2020 este anul în care a murit Tata. Nebunia cu COVID-19 și tot restul sunt în plan secund.

Tata nu și a putut continua investigațiile medicale în luna Martie pentru că el nu reprezenta o urgență medicală în termenii definiți de autorități. Putem spune, așadar, că a trăit și a murit în cea mai birocratică Românie din istorie. Când s-a putut, și-a reluat investigațiile, a durat ceva că trebuia să le refacă și la începutul lui Iunie s a lămurit situația, trebuia internat. Dar stai să facem test Covid, hai încă unul … Evident nu avea pentru că s-a ferit, în lockdown l-am ajutat noi cu aprovizionarea și cu ce mai avea nevoie.

Și uite așa din amânări în amânări … început de iulie a facut AVC. Unul dintre medici a spus că se poate să fi fost cauzat chiar de boala lui. Dupa AVC a stat în spital până când a murit pentru că i a cedat inima (a fost ținut în viață doar de aparate timp de mai multe săptămâni). Toată viața a spus că îi mulțumește lui Dumnezeu că are probleme cu inima, obișnuia să adauge ”nu vreau la bătrânețe, dacă ajung neputincios, să fiu o povară pentru copiii mei”. Între noi fie vorba, inima i-a rezistat foarte bine în situația dată și, oricum, nu a fost niciodată neputincios.

Nu vreau să scriu alte detalii …sunt dureroase și personale, plus că mi se pare că aș comite o indiscreție.

Actele emise de spital menționează la cauza morții stop cardiac, iar la cauze secundare AVC și boala lui.
Nu am cum sa demonstrez, dar cred că ar fi trăit și acum, dacă incompetentul de Tătaru nu oprea internările.
Practic, deși nu a avut covid, tot din cauza lui a murit. Din cauza unui lockdown ale cărui detalii au fost gândite prost. Foarte prost. Din punctul meu de vedere Tătaru ar trebui să fie judecat pentru miile de cazuri similare. O să primească, la fel ca oricare, și judecata divină. Dar asta acolo…Aici ar merita un proces pentru genocid, să se plimbe zilnic pe la tribunal câteva luni. Nu vreau răzbunare, pur și simplu cred că asta ar merita.

Ca să poți să iei decizii la nivel de minister, trebuie să ai skill-uri și experiență de manager, nu să fi fost doar un pârlit de medic de țară (social vorbind, Huși e doar un sat mai mare, tot mediul rural este acolo) ajuns director adjunct al spitalului local fiindcă era membru PNL. Principiul lui Peter : ”În orice ierarhie, fiecare salariat are tendința de a urca până la nivelul său maxim de incompetență.” Lui Tătaru chiar i a reușit!

Vă aduc aminte de ministrul Victor Costache, cu o experiență managerială net superioară cel puțin (dar și ca medic, ca studii, din punct de vedere comunicare, etc.) și a dat demn demisia când Orban și Iohannis, în nimicnicia lor, i-au dat peste mână când a venit cu ideea de testare în masă. Vorbise cu Firea și urma să înceapă marea testare în București…. Demn și consecvent unor principii sănătoase, Victor Costache și-a dat demisia și de la spitalul din Sibiu plecând la Brașov, la alt spital privat. Tătaru, băiat ascultător, a fost menținut în funcție până în ultima zi de existență a guvernului Orban.

Scuzele cu greaua moștenire, cu 25 de miniștrii care timp de 30 de ani nu au făcut nimic, deși reale sunt pentru naivi și pentru cei cu memoria foarte scurtă. Cine are un minim de informație, știe nu doar de scandalul de la Unifarm și de producția eșuată de la Romarm, ci și de toate celelalte neajunsuri generate de Ministerul Sănătății în 2020, nu înainte!, precum lipsa avizelor pentru spitalele mobile, de faptul că timp de peste 6 luni nu s-au organizat să extindă numărul de paturi de la ATI, nu au comandat ventilatoare, aparatură și prea puține echipamente de protecție, pe scurt că nu au făcut nimic pentru a se pregăti de valul doi.

Sigur că sunt încă marcat de moartea Tatei și poate că încă mă simt frustrat de toată birocrația și proasta organizare care au grăbit plecarea lui, dar aici nu este vorba doar de mine și de familia mea. Moartea cuiva drag este o dramă pentru fiecare familie în parte, dar sunt mii de drame similare…oameni care au murit fără a avea cea mai mică șansă ca să se trateze în spitalele din România, bune sau proaste cum sunt ele. S-a vorbit mai mult de bolnavii de cancer, care nu au putut să facă un minim tratament, dar se pare că nu a fost vorba doar de oncologie, ci de tot felul de situații și la cardiologie, neurologie și neurochirurgie, gastroenterologie, etc. Toate aceste cazuri s-au agravat și au dus la un record negru de 27.491 de morți în luna octombrie, cu 5.518 mai multe decese decât în luna septembrie 2020 și cu 6.412 peste totalul raportat în aceeași lună de anul trecut, conform datelor publicate de INS. Sigur, au fost și morții de covid, dar – făcând o comparație plastică – când traversezi nu te ferești doar de tirul care vine din stânga, ci și de mașina care vine din dreapta!

Aceste mii de drame similare de care nu vorbește nimeni alcătuiesc o tragedie națională, familii întregi care urăsc debandada girată de Tătaru, și apoi ne mirăm că intră AUR – acest nou PRM – în Parlament cu 10%?! Sigur, dacă până acum ai înghițit toată manipularea anti-PSD, anti-PNL, anti-USR și anti-orice și ”toți e hoți și e proști, hai să nu mai respectăm pe nimeni”, e greu de priceput că unii pot să fie și pro-ceva-altceva, chiar pro extremism.

Totuși, Iohannis insistă în nimicnicia lui să ducă țara din rău în mai rău, punând un premier incompetent și la Sănătate un pui de securist habarnist. Cât o să fie același chiriaș la Cotroceni, probabil până în 2024, România va merge doar în jos. Iar ce va fi la Sănătate…mi-e frică și să mă gândesc! Virusul este periculos, suferă mutații, așa că pandemia va mai dura ceva timp. Dar la noi nu asta contează. S-a schimbat guvernul și foamea de contracte e mare, pe cine interesează sănătatea oamenilor bolnavi de covid sau de orice altceva?!

Bă, Iohannis, că respectul pentru tine mi l-am pierdut de mult, chiar nu mai ai nici un pic de bun-simț și o minimă logică?! Iar este ”nevoie să moară oameni”?!

Atenție la știri, atenție și la fake news (I)

În decursul a peste 25 de ani muncă m-am ocupat, pe lângă activitățile specifice profesiei de economist, și de diverse alte domenii conexe. La un moment dat am coordonat și o echipă mică, dar performantă, de competitive intelligence. Articolul este scris, așadar, prin prisma acestui instrument, fără a mă considera un mare specialist in domeniu.

Criza creată de COVID-19 este până la acest moment una socială și va fi urmată în mod cert și de una economică (probabil și de altele, dar despre asta cu altă ocazie). O criză socială fără precendent pentru toate generațiile aflate în viață. Ceaușescu sau orice alt dictator, nici măcar Stalin!, nu cred că au visat vreodată să poată băga o națiune întreagă în casă la ordin. Liderii lumii au băgat însă toată lumea în casă! De aici au apărut și multe teorii ale conspirației, nu e cazul să le repet și eu, care s-au suprapus pe schemele clasice care functionează de mulți ani pe internet  și de mai multe decenii în lumea televiziunii: fake news, scenarită cronică, manipulare, exerciții de PR, etc.

Trebuie remarcat că pentru prima dată intoxicarea informațională din mediul online a depășit-o clar pe cea practicată de televiziuni.

Acest bombardament informațional, de cele mai multe ori cu caracter intenționat agresiv!, a lovit din plin populația deja afectată și psihic de statul în casă pe multe direcții:

  • lipsa interacțiunii cu semenii (omul este un animal social)
  • stresul vizavi de boala, de criza economică, de lipsa bunurilor de strictă necesitate, de situația în care se află părinții/bunicii și orice alte persoane de vârsta a treia
  • lipsa de activitate, în mod special de activitate fizică
  • potențialele efecte ale carenței de vitamina D – de la bine-cunoscutele probleme cu calciul (care ajută la buna funcționare a creierului), până la toate celelalte efecte menționate de specialiști, inclusiv ”Depresie și episoade anxioase, schizofrenie, tulburări cognitive”

Din acest amalgam multă lume a luat-o razna. De la idioții se filmează făcând glume proaste referitor la covid până la cei care cred că este o conspirație scrisă în ”celebrul” roman SF din 1981.

Sigur, putem admite că am fost băgați în casă în urma unei înțelegeri a liderilor lumii. Dar care are fi motivul? Există voci serioase, autorități în diferite domenii, care nu doar pun la îndoială eficiența acestei măsuri împotriva pandemiei, dar și atrag atenția asupra faptului că ceva s-ar putea întâmpla în spatele cortinei.  Foarte interesant este că premierul Boris Johnson, liderul care a reacționat cel mai greu la ”marea închidere în casă” s-a trezit infectat cu coronavirus și a stat o săptămână  la terapie intensivă. Probabilitatea ca infectarea să fie doar o întâmplare pare redusă. Poate să fie sau să nu fie, dar nu putem trage concluzii pe genunchi. E plină istoria WW2 de astfel de ”întâmplări” sau ”coincidențe”, care astăzi se cunosc  detaliat sau chiar se învață la gimnaziu.

Revin la romanul SF din 1981. Dacă ar fi existat un astfel de plan diabolic pe termen de 40 de ani, autorii l-ar fi făcut public?! Adică dacă cineva ar fi putut face asta, era clar geniu, dar în același timp și un idiot ca să și publice planul? Serios?

Una dintre cele mai populare conspirații este cea cu 5G: suntem ținuți în casă ca să nu vedem că sunt puse antenele. Lăsând la o parte imbecilitatea umoristică a celor care spun că ”nu trebuie să vedem că sunt montate antenele și trase cablurile”  (wtf?! asta e gluma anului!), eu vin și pun o întrebare simplă: dar antenele 5G deja montate până în martie? Ca să nu mai vorbesc de generațiile anterioare 4G, 3G…și atunci au fost voci împotriva lor, dar nu am văzut pe nimeni fără telefon mobil legându-se de vreo antenă sau făcând greva foamei.

Altă aberație: să nu vedem că sunt lansați sateliții lui Elron Musk că sunt pentru tehnologie 5G ca să ne prăjească creierii. Scenariul ăsta este pentru inculți și sfertodocți. Unu: sateliții de orbită joasă sunt la o altitudine cuprinsă între 180 și 2000 Km (cei ai lui Musk sunt la 550 km, în timp ce Stația Spațială Internațională e la 350 km), iar 5G-ul bate maxim 500 m.  Doi: proiectului Starlink a fost demarat în urmă cu 5 ani, prima lansare de test a fost în 2018, iar în 2019 au început să funcționeze. Că lumea nu știe pentru că a fost mai interesată să vadă episodul 427 dintr-un serial de pe Netlix sau să urmărească o mizerie de emisiune TV cu Capatos și Florin Salam e altă treabă…se numește incultură!

Ei bine, am dat aceste exemple dintre cele mai vehiculate atât la noi, cât și afară pentru că îndeplinesc toate criteriile de fake news:

nu sunt asumate de nimeni. Pornesc de pe site-uri de știri false, care nu au o redacție prezentată în descrierea sa ori un autor care semnează articolul, apoi se rostogolesc pe site-urile conspiraționiste. Uneori, când se viralizează sunt preluate și de presa mainstream, de un redactor în goană după senzațional.

nu precizează sursa informației primare /a fotografiei sau, dacă totuși o face, aceasta este falsă. Sâmbăta trecută un post de radio din America Latină a pus pe net un filmulet de pe CNN cu ”arestarea americanului care a creat coronavirusul”. Noroc că am recunoscut imaginile de la o știre din ianuarie când omul fusese arestat de fapt pentru evaziune fiscală de proporții.

se folosesc de nume celebre, sonore, dar care nu au nicio legătură cu subiectul. Fie sunt utilizate nume ale unor persoane care nu folosesc social media, fie sunt nume inventate, care doar seamănă cu cele ale unor autorități din domeniu (mai țineți minte pantofii Abibas sau casetele Suny? ei bine ce spuneți, sună interesant să aflii  opinia medicului britanic Churchill Barrington? Ei bine, numele real este Gary S. Churchill și trăiește în localitatea Barrington din SUA. E doar un exemplu. Sau cum s-a inventat știrea că vezi-Doamne Kissinger a spus prin 2012 că Israelul o să dispară ca stat în maxim 10 ani. Știrea a fost publicată în NY Post în weekend, luni la prima oră a fost retractată, dar așa-zisul citat încă circulă pe internet.

traduceri greșite, greșeli gramaticale și ortografice – în general sunt de mici dimensiuni. Vor să sublinieze graba de a da știrea pentru a determina subiectul să o transmită.

conțin îndemnuri la promovare ”Trimite la toți prietenii tăi” sau ”Asta trebuie să afle toată lumea”, etc.

– sunt jumătăți de adevăr. Pornește de la o știre reală, dar adaugă tot felul de aberații pentru a și urmări scopul manipulării. Aici România este campioană mondială sau pe acolo… La câți oameni naivi cred toate știrile astea inventate, ai spune că suntem o nație de idioți. Sigur, sunt și ei printre noi, dar este incredibil câți oameni cu pretenții cred vrute și nevrute.  Aici vreau să dau 2 exemple recente, care au la bază legile promulgate de Iohannis pe 3 aprilie 2020. Una este a taberei tefeliste (și PNL-iste), iar cealaltă a taberei conservatoare (și PSD-iste).

  1. O distribuire pe facebook a lui Dănileț care vorbește de o modificare a Legii nr. 114/2007 privind sprijinul financiar acordat de statul român Schitului românesc „Prodromu”, de la Muntele Athos, prin care s-a mărit contribuția anuală de la 250 mii EUR/an la aproape 1 mil EUR (960 mii EUR mai exact). Inițiativa aparține unui parlamentar PSD și autorul postării înjură că din cauza PSD e situația actuală, că uite-i cum ia bani de la sănătate și-i bagă în biserici. Sună cunoscut, nu? De fapt este vorba de un proiect de lege adoptat de Senat in octombrie 2019, înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor în februarie 2020 , după ce a trecut de comisii, și aprobat la începutul lunii martie. Lăsând la o parte reaua-credință a lui Dănileț,  este greu de înțeles cum poate cineva să ignore termenele legale care curg firesc (d-aia sunt legi care trec de Parlament prin procedura tacită!), inclusiv  cele 30 de zile în care președintele trebuie să promulge legea sau să o trimită înapoi.  Și încă ceva: printre cei 90 de semnatari sunt membrii de la toate partidele parlamentare, inclusiv miniștrii PNL Predoiu și Bode sau influentul Cezar Preda.

2. Cealalta distribuție pe FB aparține unui ilustru necunoscut mie cu numele de Gabriel Apreutesei. Omul se prezintă ca fiind ”Jurnalist de investigatii la NasulTv Canada”, respectiv ”Realizator/Moderator la Nasul.tv”. Prin alte părți am văzut că se prezintă ”antrenor de box/kcik boxing” (greseala apartine autorului, evident). Foarte tare, bravo lui. Iată cum începe postarea lui lungă cât o zi de post :

”AU FOST INTRODUSE LECȚII DE MASTURBARE PENTRU COPIII DE 0-4 ANI! PRIN NOUA LEGE APROBATĂ ACUM! Nu este o glumă! Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind educația șexuală în școli. Deoarece suntem în plină epidemie de coronavirus această știre a trecut neobservată.”

De fapt, sunt 3 articole modificate la Legea 272/2004. Articolul nou la care se refera este asta: „i) derularea sistematică în unitățile școlare, cel puțin o dată pe semestru, de programe de educație pentru viață, inclusiv educație sexuală pentru copii, în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor.”  Cu toate acestea, omul nu anexeaza legea (nici cea veche, nici cea noua sau, ideal, varianta actuala), ci face referire la un document OMS din 2010 în care se vorbește pe undeva și de masturbarea la copii. Ce legătură are legea cu acel material OMS?! Nu se precizează nicăieri, dar imaginația e bogată când oamenii nu-și iau tratamentul prescris de psihiatru!

Astea sunt „perdele de fum” ca să ne ia ochii de la mizeriile mari pe care le fac Orban și Iohannis în perioada asta: lucratorii români trebuie să stea acasă, dar au voie sa plece să muncească în Germania, echipament medical cumpărat prin firme-paravan la pret de 3 ori mai mare (vezi deja mult mediatizatul caz cu firma din Giurgiu) ,etc. Și alte lucruri, multe din ele chiar mai grave,  de care sunt convins ca multă lume este conștientă. Ca urmare apar acești „formatori de opinie” doar ca sa ne distragă atenția.

Similar, sunt perdele de fum la nivel global. Știrile importante abia răzbat în această perioadă. Postacii și răspândacii sunt pe metereze să ne intoxice.

Informați-vă, dar fiți vigilenți! E prea devreme pentru concluzii, veți vedea. 

Filme din ”anii zece”:)

Se vorbește de anii ’80, ’90 sau anii 2000, dar deceniul ăsta 2010-2019 cum îl prescurtăm? 🙂 Anii ’10 merge scris, dar cum citim?! Dacă suntem de acord din start că ”anii zece” ar fi o porcărie, atunci întrebarea rămâne, evident doar retorică. 🙂

Ei, printre piftii, tobă și sarmale, mă întrebam zilele astea cam care este regizorul care a performat cel mai bine în ”anii zece”. Am ajuns relativ repede la concluzia că e Christopher Nolan și că, deși au mai fost destui regizori în formă, nu mă pot gândi serios la cineva care să fi făcut mai mult de o capodoperă în perioada asta. Nolan a făcut două: Interstellar și Dunkirk.

Am făcut și un top 10 filme al perioadei (click aici). Dacă ați ratat vreunul dintre ele, poate aveți timp să-l vedeți zilele astea înainte să trecem în anii douăzeci 🙂

P.S. Taman ce m-am uitat la Gran Torino (2008). Păi dacă adăugăm și Million Dollar Baby (2004), Mystic River (2003), Changeling (2008), Invictus (2009), dar și cele 2 filme pereche din 2006  Letters from Iwo Jima și Flags of Our Fathers … e cineva care poate să îi conteste lui Clint Eastwood că a fost cel mai bun regizor al anilor 2000?!

Nevoia de strategie (II). Agricultura și turismul

În prima parte am vorbit despre nevoia de strategie în învățământ și am prezentat suficient de multe argumente, prin  care să arat, dacă mai era necesar, de ce este primordialitatea acestei strategii. Însă trebuie să avem în vedere mijloacele economice prin care să ajungem acolo. Resursele umane trebuie dublate de un efort investițional susținut – iar aici aș începe cu lucrurile de bază. În primul rând trebuie să înceteze această situație medievală în care școlile își desfășoară activitatea, mai ales cele din mediul rural, cu fose septice în care anual mor copii, cu bănci etern reparate sau înlocuite cu mizerii ieftine în care copiii își strică coloana, lumină deficitară și își strică și ochii, etc. Dar ca să ajungi ca fiecare școală sau măcar liceu să aibă un teren de tenis sau un bazin de înot trebuie bani grei. Parteneriatul public-privat a început deja să dea roade la unele școli profesionale si licee, dar realist vorbind este nevoie de bani mulți de la buget pe termen lung. Cum facem asta? 

În general statele care au implementat cu succes strategii economice pe termen lung de câteva decenii, au prioritizat 2-3, hai 4 domenii. Noi avem deja tradiția industriei constructoare de mașini, cu cele două mari Ford și Renault în Sud și multele fabrici mici-mijlocii din Transilvania (zona Brașov-Sibiu, zona Cluj-Oradea, Timisoara, etc.). Mai nou avem și tradiția IT&C. Acestea două domenii de vârf funcționează bine (firesc, sunt firme private!) și au nevoie doar să li se ofere posibilitatea de a crește natural.

Însă este nevoie de (re)lansarea unor noi domenii. Agricultura și turismul.

Înainte de orice, simt nevoia de câteva explicații pentru sceptici, în special pentru țăranii industrializați de comunism și urmașii acestora – acea parte din millennials care este foarte vocală, semidoctă și incapabilă să-și asume responsabilități. Aceștia visează doar industrie, oftează doar că România a pierdut investiția Mercedes care a preferat Ungaria în fața României, dar nu realizează cât de importante sunt investițiile în certificarea şi menţinerea certificării pentru spaţiile de depozitare şi pentru exploataţiile de legume și fructe (fix ce importăm mult și de proastă calitate) sau cât de mare este oportunitatea pentru producțiile eco/bio. De asemenea, visează doar concedii afară, vacanțe în zona mediteraneană și city-break-uri în destinați clasice gen Paris, Barcelona sau Praga.

Agricultura este privită și astăzi așa cum comuniștii au vrut să ne învețe: o muncă prost retribuită. Fără să intru în labirintul de legislativ de după ’89, evoluția agriculturii a fost haos total. Lucrurile s-au mai schimbat în ultimii ani datorită celui mai bun ministru al agriculturii din cel mai prost guvern: Daea. Dincolo de miștorui, soluțiile identificate de el au dat roade. Problemele care persistă sunt la raportul preț-calitate, pe care orășeanul de rând, de obicei cu venituri mici,  nu-l ia în calcul și preferă să mănânce mai ieftin, mai mult și mai prost. Exemplul roșiilor turcești este deja antologic, ceapa roșie din Olanda sau Austria, merele din Polonia, etc. Exemplele se împut rău când vine vorba de alimente procesate, iar aici sărăcia poate fi o scuză doar până la un punct. De ce să preferi să cumperi marfă proastă, plină de chimicale, când există soluții rezonabile?! Lidl a început în România cu produse low-end: crenvursti cu o treime carne, ciocolata care n-a vazut cacaoa, telemea cu 50% ulei de palmier, etc. Fabricile românești, câte mai sunt, fie s-au poziționat sus pe segmentul îngust de calitate (gen Angst), fie – majoritatea – au trecut la reduceri de costuri și au transformat rețetele din ce în ce mai mult în mizerii ieftine. Discuția e lungă aici. Nu vreau să fac pe deșteptul, și eu am produse care le prefer din import, și eu mai cumpăr de la Lidl hamburger congelat din carne de vita irlandeza, dar nu insist în prostie….

Prin cumpărarea de produse alimentare românești de calitate nu doar ajuți vecinii și agricultorii, ci te ajuți și pe tine. Iar un măr de calitate, nu este unul strălucitor ca în poze, neatinns de nimeni, ci unul din care a mușcat și viermele…

 Soluția strategică este, așadar, promovarea produselor românești, educarea populației prin explicații clare, simple. Apoi, continuarea programelor existente (oaia, roșia, usturoiul, etc.) și adăugarea altora noi. În paralel trebuie găsite soluții de tip parteneriat public-privat care să creeze condițiile pentru depozitarea și desfacerea legumelor și fructelor proaspete, ceea ce ar crește substanțial prezența produselor autohtone la raft.  

Nu în ultimul rând, implementarea unor măsuri de tipul celor luate în Franța pentru limitarea creșterii exagerate a prețurilor unor produse de bază. Astfel, legea franceză interzice supermarketurilor să mai facă discounturi mai mari de 34%, dar și să vândă un produs la un preț mai mic decât costul plătit furnizorului plus 10%. A vrut și Daea, dar au sărit tot felul de ageamii că trebuie lăsată piața liberă… Dacă piața e liberă acum, cum rămâne cu dublul standard pe care Vestul îl aplică Estului ?!

Turism. Un cuvânt cât 101 de locuri frumoase din România. Dacă spui turism, spui România. (Ar merge de slogan, mă mulțumesc cu 10% 🙂 )

În România se poate face orice categorie de turism, nu doar mare și munte, cum suntem obișnuiți. Se poate face birdwatching ca in Florida, turism ecumenic/religios așa cum se face în China, turism gastronomic ca în Franța, etc. Lista e imensă, de la balneo la turismul de distracție (cluburi bune, femei frumoase și băuturi ieftine), de la turismul medical la cel al jocurilor de noroc, etc.

Ce ne lipsește? În primul rând respectul de sine, de a nu mai împroșca cu noroi orice e românesc, de a nu mai înjura guvernarea din opoziție, de a anunța apocaliptic corupție, criză, nenorociri. Am vorbit cu mulți străini care au lucrat în România sau care au venit des cu business în București. Singura problemă reală de care s-au plâns ani de zile a fost cea a câinilor vagabonzi, iar aia s-a rezolvat de mult. Dacă îi cunoști suficient de bine și discuți cu ei mai mult despre probleme concrete, care nouă ni se par hopuri mari pentru a face turism serios, ai surpriza să vezi cum se transformă într-un apărător al României. Le zici de traficul sufocant al Bucureștiului, îți râd în nas că este peste tot la fel. Le spui de hoteluri sau restaurante ca-s puține de calitate, ei  le lauda.

Evident, problema apăsătoare este lipsa autostrăzilor. La capitolul ăsta e unanimitate. Pitești – Sibiu și București – Brașov sunt niște priorități clare. Pentru că nu poți să-l aduci pe un englez în 3 ore de la Londra cu avionul ca să facă 4h în autocar până la Sinaia sî vadă Peleșul și apoi încă 2h până la Bran. Nu ai cum…ăla nu mai vine a doua oară și îți face și imagine proastă în țara lui.

Soluția nu constă doar în autostrăzi, desigur. Trebuie promovat un brand de țară, dar nu amatorisme gen frunza lui Udrea. Singura idee interesantă, criticată însă de mulți habarniști, a fost cea lui Agaton care a vrut să facă Dracula Park. De undeva trebuie plecat cu promovarea. Că e Delta, ca e agroturismul sau ce o fi, e OK, important este să se promoveze acel ceva, se mai pomenesc apoi în treacăt și de celelalte opțiuni turistice (cetăți, bisericile fortificate din Transilvania, peșterile, stațiunile balneo, mănăstirile din Nordul Olteniei sau din Moldova, etc.). Target-ul nu trebuie să fie din prima foarte sus, trebuie răbdare, iar rezultatele se vor vedea în 5-10 ani.

Pe cât de simple și de logice sunt măsurile ce trebuie luate în aceste două domenii, pe atât de mult se complică inutil lucrurile în dezbateri caragialești.

 

Nevoia de strategie (I). Despre învățământ

90% din operele literare studiate în școală sunt aceleași ca în urmă cu 50 de ani. Cei din generația mea își aduc probabil aminte că majoritatea manualelor din anii ’80 erau concepute prin perioada 1968-1975 (unele, foarte puțin modificate la edițiile ulterioare).  Dar autorii de manuale au mers în continuare pe principiul ”cărțile din cărți se scriu”. E mai ușor, aia au făcut toată viața, de ce să supere pe cei mai în vârstă, mulți dintre ei odihnindu-se prin minister incapabili să construiască ceva pe termen lung. Sigur, o strategie adecvată în învățământ se poate face doar după ce s-ar elabora o strategie la nivel național. Dar când vezi după 30 de ani că școala românească nu a fost capabilă să formeze oameni care să înțeleagă importanța unei strategii de țară cu tot ce decurge de aici în plan economic, social, educațional, ș.a.m.d., atunci devine clar că primul plan pe termen lung care trebuie făcut este cel al învățământului.

O strategie a învățământului trebuie gândită pe o perioadă de 20-25 de ani, să ai timp să vezi rezultatele nu doar ca simple note la examene și concursuri, că nu ăla este scopul, ci ca impact social, în special pe piața muncii: oameni pregătiți, calificați, capabili să gândească măcar un pic mai mult decât dilema de a avea sau nu ce pune pe masă. La acel moment zero copii care intră în școală  să știe (ei, părinții lor, profesorii, etc.) toate examene care urmează până la doctorat, toate materiile și toate opțiunile pe care le are pe tot parcursul său educațional. Atenție!, e la fel de important să existe un plan de implementare al acelei strategii și, totodată, care să ofere posibilitatea unor mici corecții, dar doar dacă este absolut necesar (de ex. actualizarea manualelor de științe în funcție de noile cercetări/descoperiri).

Sunt multe materii la care problematica este complexă: de la incoerența programei (de ex. nenumăratele cazuri când profesorii de matematică de liceu au semnalat că nu se pot preda anumite noțiuni pentru că s-a scos teoria necesară din gimnaziu) până la lipsa de profesori bine pregătiți (de ex. limbile străine altele decât engleza și informatica – pentru simplul motiv că salariile sunt mici în învățământ, iar opțiunile pe piața muncii sunt mult mai avantajoase).

Insă, de departe, cea mai groaznică situație este la limba și literatura română. În loc să-i determine pe copii să citească, pentru că asta este BAZA educației, programa mai rău îi determină să fugă literatură. Vorbim de milioane de copii care au terminat liceul în ultimii 20 de ani și care nu au citit niciodată un roman sau o nuvelă de 100 de pagini. Aceștia sunt analfabeții funcționali de astăzi și, la cum decurg lucrurile, de mâine.  Continuă lectura

Fabricat în România anului 2019

În urmă cu o lună mi-a atras atenția un titlu din Ziarul Financiar”Dragoş Damian, Terapia Cluj: Stiti cum nu se inchideau Rieker in Lugoj si Clujana in Cluj? Daca romanii cumparau pantofi Fabricati in Romania”. Sună bine, nu? Mă bucur când văd această atitudine față de produsele românești, dar lucrurile nu stau chiar așa din mai multe motive.

Dacă ne referim la cele două exemple, foarte bune de altfel, putem răspunde și din exterior, fără cine știe ce analize, dar cunoscând piața. În primul rând Clujana, deși (încă) este un brand valoros, nu știe să vândă și să se promoveze, meteahnă veche a întreprinderilor de stat. Lipsa produselor Clujana de pe piața bucureșteană este impardonabilă. Am căutat pe internet acum și am găsit o știre din 2014 că ar fi deschis un magazin la Bucur Obor. Este trist și amuzant în același timp…să sperăm că după recenta aprobare a planului de reorganizare, se vor adeveri previziunile de ieșire din procedura de insolvență în maxim trei luni.

Reiker este altă poveste. În primul rând, e jenant să te plângi de forța de muncă atâta vreme cât declari că ai avut peste 20 mii de angajați în 20 de ani, o medie așadar de 1000 de angajați/an raportat la cei 700 de angajați actuali. La o asemenea fluctuație de personal nu cred că mă pripesc când spun că aveau niște probleme de management, mai ales că fluctuația aia se bate cap în cap cu alt argument invocat ”lipsa forţei de muncă calificată în domeniul confecţii încălţăminte din cauza absenţei şcolilor profesionale”, în contextul în care au folosit și deținuți de la mai multe penitenciare, iar CEO-ul Markus Rapp s-a plâns inclusiv în presă că angajații îi sunt furați de alte firme precum Autoliv sau  Schieffer. Repet, este jenant. Fără a lungi discuția, având în vedere că prețurile la pantofii Rieker sunt peste media prețurilor la încălțămintea fabricată în România, cred că lucrurile sunt evidente și fără a intra în discuțiile care s-au purtat pe internet cu privire la condițiile de muncă și nu numai. De fapt, Reiker reprezintă exemplul clasic de firmă străină care închide prăvălia și pleacă. Nu cred că România mai este în situația în care să plângă după angajatori cu valoare adăgată redusă și care nu-și pot susține afacerea decât în condițiile înghețării salariului minim pe economie.

Mă întorc la afirmația lui Dragoș Damian, care cred că s-a grăbit să generalizeze. Decizia consumatorului nu poate fi doar o chestie naționalistă. Dacă ne raportăm la cohordele de millenials și de pensionari care cumpără fake-uri de cașcaval produs în Germania în loc să cumpere cașcaval adevărat românesc, atunci da, e rost de educația consumatorului. Situația e similară nu doar pentru produse alimentare, ci și pentru produse cosmetice, detergenți, materiale de construcție sau mobilă.

Totuși, există branduri românești de succes cu cote importante de piață. Multe dintre ele sunt vechi, care  s-au menținut, inclusiv după privatizare, la un nivel ridicat pe piață (de la celebrele Dacia și Arctic, până la Farmec sau, de ce nu?, Terapia). Dar și altele noi precum Bitdefender, Jolidon sau Allview.

Chiar, cum a reușit Allview să vândă milioane de telefoane și acum să-și permită să se concentreze pe telefoane mai scumpe, în timp ce Utok, de exemplu nu a reușit mare lucru? Diferența semnificativă vine din calitatea managementului. De la un preț-calitate adecvat la un service decent.

Problema majoră este la produsele alimentare, unde legislația este deficitară și pe etichetă se poate minți cu acte în regulă. Sigur, mai sunt probleme și la unele produse de larg consum unde lumea cumpără brandul (cafea, ciocolată, cosmetice, etc.), dar diferența o face deseori bugetul de promovare. Pe de altă parte, au apărut numeroase produse sub marca proprie a marilor lanțuri de magazine, ceea ce nu este rău deloc. Unele sunt produse afară, dar sunt destule produse și în România. Datorită costurilor mai mici (dispar costurile de publicitate, branding, promovarea din magazin, etc., scad cheltuielile de aprovizionare și depozitare, etc.) și a tendinței globale a consumatorilor de a dezvolta o atitudine critică față de mărci, unele produse chiar au reușit să se impună cu succes. Sunt producători români care au reușit astfel să crească an de an. Pe de altă parte, există categorii uriașe de clienți low cost pe care nu-i interesează o minimă calitate a produsului, unde a fost fabricat, etc. din cauza nivelului scăzut de trai, ceea ce se traduce pentru producătorii locali în riscul de a nu se putea dezvolta sau a se dezvolta greoi.

Dar să ne întoarcem la pantofii fabricați în România. Conform informațiilor din media din ultimii ani, cea mai rentabilă firmă este Marelbo. Știți ce face Marelbo în anul de grație 2019? Se dezvoltă! Atât prin comerțul tradițional – anul acesta deschide 6 noi magazine, din care 3 în București (primul a și fost inaugurat săptămâna trecută în Cora Lujerului) – cât și pe segmentul de ecommerce, unde vinde aproximativ 10% din producție, procentul fiind în creștere.

Deci se poate ca producătorii români să fie pe placul consumatorilor. Dar nu mai cumpără nimeni doar pentru că e fabricat aici.