Ce am mai făcut anul ăsta?

În general, am făcut bine. Ar fi fost un an chiar bun, dacă nu era necazul din articolul precedent, așa că pot spune că în plan personal chiar au fost multe lucruri bune care mi s-au întâmplat.

Ca de obicei la final de an, vreau să vă împărtășesc câteva dintre superlativele anului 2020.

Am fost la teatru doar de 2 ori, la recomandarea prietenului Florin, să-l văd pe Bartoș în comediile spumoase de la Odeon ”Natură moartă cu nepot obez” și ”Svejk”. Căutam de zor să găsesc bilete la Richard-ul de la Bulandra, dar nu a fost să fie. Sper , totuși, să reușesc să-l văd cândva. Deși nu cred, sper ca voi să fi văzut mai multe piese. Nu am avut stare să mă uit online, deși oferta a fost foarte generoasă!, cred că nu am văzut cap-coadă măcar o piesă. M-am uitat un pic la ”Discutabil” (un fel de teatru TV) și cam atât.

Filmele sunt o supriză…negativă! Am văzut puține filme, probabil un record al pentru ultimii … nu știu… 15 ani? Nu vă speriați, nu e grav, nu e ireversibil. 🙂 Și oricum au fost suficiente în prima jumătate a anului încât să pot face un top și să vă recomand câteva:

  • Superfilmul anului: Pain and Glory Cel mai bun film Almodovar. Idem Banderas. Film de referință pentru cinematografie, îndraznesc să anticipez că va deveni un clasic și chiar va fi un film ce va fi studiat la micile și marile școli de film.
  • Cel mai bun film văzut în 2020: Ford vs Ferrari (2019) ex aequo cu Trumbo (2015). Dacă le-ați văzut, știți de ce, dacă nu – aveți temă!
  • Cel mai bun scurt metraj văzut în 2020: The Neighbors’ Window (2019). Probabil cel mai bun scurtmetraj ever, fără nicio exagerare.
  • Cea mai bună comedie văzută în 2020 – Happy Ending – la cât de rare sunt comediile de calitate, insist să fac măcar o recomandare pe an, de data aceasta una dulce-amăruie. Mai ales că e un film danez, o nație dragă mie care în ultimii ani a făcut filme bune.
  • Mențiune specială pentru un film care este ”altceva”: Nosso Lar (2010)

Cărțile nu mai sunt punctul meu forte de mult. Probabil că citesc mai mult decât media, dar față de vremurile bune…chiar foarte puțin! Anul ăsta am o premieră: am început multe cărți pe care nu le-am terminat, dar e avantajul că te axezi să termini ce- chiar îți place. Recomand De ce rade Dumnezeu? de Deepak Chopra. E uimitor chiar și pentru mine că pun pe primul loc o carte de dezvoltare personală, dar este o carte de un nivel spiritual cam rar de găsit în vremurile noastre.

Am lăsat la final superlativele din muzică. După doi ani de ascultat The Mono Jacks, iată-mă că schimb ”placa”. Prin ianuarie eram la semafor și începe pe Smart Radio o melodie veche, de nu o mai ascultasem de ț ani. Zic WTF, cine cântă că am uitat și titlul, și trupa! Pff, bag repede Shazam și …. James – Getting Away With it (All Messed Up). Nu mai ascultasem James de niște ani buni, așa că am luat-o bătrânește și am ascultat mai întâi toate alea clasice ale lor (She’s a Star, Sometimes, Tomorrow, Sit Down, etc.), apoi ultimele albume de care nu aveam habar și care sunt efectiv geniale. O spun p’aia veche: James sunt ca vinul, de la an la an sunt mai buni! Da, chiar da!, ultimul lor album Living in Extraodinary Times este…extraordinary! Mi-au mers la suflet melodiile lor anul ăsta, indiferent de moment…

Cu James vă las (un live de mare excepție!) și vă urez sănătate maximă și un 2021 cât mai bun din toate punctele de vedere, dar mai ales fizic, psihic și spiritual!

Publicitate

Anul în care a murit Tata

Pentru mine 2020 este anul în care a murit Tata. Nebunia cu COVID-19 și tot restul sunt în plan secund.

Tata nu și a putut continua investigațiile medicale în luna Martie pentru că el nu reprezenta o urgență medicală în termenii definiți de autorități. Putem spune, așadar, că a trăit și a murit în cea mai birocratică Românie din istorie. Când s-a putut, și-a reluat investigațiile, a durat ceva că trebuia să le refacă și la începutul lui Iunie s a lămurit situația, trebuia internat. Dar stai să facem test Covid, hai încă unul … Evident nu avea pentru că s-a ferit, în lockdown l-am ajutat noi cu aprovizionarea și cu ce mai avea nevoie.

Și uite așa din amânări în amânări … început de iulie a facut AVC. Unul dintre medici a spus că se poate să fi fost cauzat chiar de boala lui. Dupa AVC a stat în spital până când a murit pentru că i a cedat inima (a fost ținut în viață doar de aparate timp de mai multe săptămâni). Toată viața a spus că îi mulțumește lui Dumnezeu că are probleme cu inima, obișnuia să adauge ”nu vreau la bătrânețe, dacă ajung neputincios, să fiu o povară pentru copiii mei”. Între noi fie vorba, inima i-a rezistat foarte bine în situația dată și, oricum, nu a fost niciodată neputincios.

Nu vreau să scriu alte detalii …sunt dureroase și personale, plus că mi se pare că aș comite o indiscreție.

Actele emise de spital menționează la cauza morții stop cardiac, iar la cauze secundare AVC și boala lui.
Nu am cum sa demonstrez, dar cred că ar fi trăit și acum, dacă incompetentul de Tătaru nu oprea internările.
Practic, deși nu a avut covid, tot din cauza lui a murit. Din cauza unui lockdown ale cărui detalii au fost gândite prost. Foarte prost. Din punctul meu de vedere Tătaru ar trebui să fie judecat pentru miile de cazuri similare. O să primească, la fel ca oricare, și judecata divină. Dar asta acolo…Aici ar merita un proces pentru genocid, să se plimbe zilnic pe la tribunal câteva luni. Nu vreau răzbunare, pur și simplu cred că asta ar merita.

Ca să poți să iei decizii la nivel de minister, trebuie să ai skill-uri și experiență de manager, nu să fi fost doar un pârlit de medic de țară (social vorbind, Huși e doar un sat mai mare, tot mediul rural este acolo) ajuns director adjunct al spitalului local fiindcă era membru PNL. Principiul lui Peter : ”În orice ierarhie, fiecare salariat are tendința de a urca până la nivelul său maxim de incompetență.” Lui Tătaru chiar i a reușit!

Vă aduc aminte de ministrul Victor Costache, cu o experiență managerială net superioară cel puțin (dar și ca medic, ca studii, din punct de vedere comunicare, etc.) și a dat demn demisia când Orban și Iohannis, în nimicnicia lor, i-au dat peste mână când a venit cu ideea de testare în masă. Vorbise cu Firea și urma să înceapă marea testare în București…. Demn și consecvent unor principii sănătoase, Victor Costache și-a dat demisia și de la spitalul din Sibiu plecând la Brașov, la alt spital privat. Tătaru, băiat ascultător, a fost menținut în funcție până în ultima zi de existență a guvernului Orban.

Scuzele cu greaua moștenire, cu 25 de miniștrii care timp de 30 de ani nu au făcut nimic, deși reale sunt pentru naivi și pentru cei cu memoria foarte scurtă. Cine are un minim de informație, știe nu doar de scandalul de la Unifarm și de producția eșuată de la Romarm, ci și de toate celelalte neajunsuri generate de Ministerul Sănătății în 2020, nu înainte!, precum lipsa avizelor pentru spitalele mobile, de faptul că timp de peste 6 luni nu s-au organizat să extindă numărul de paturi de la ATI, nu au comandat ventilatoare, aparatură și prea puține echipamente de protecție, pe scurt că nu au făcut nimic pentru a se pregăti de valul doi.

Sigur că sunt încă marcat de moartea Tatei și poate că încă mă simt frustrat de toată birocrația și proasta organizare care au grăbit plecarea lui, dar aici nu este vorba doar de mine și de familia mea. Moartea cuiva drag este o dramă pentru fiecare familie în parte, dar sunt mii de drame similare…oameni care au murit fără a avea cea mai mică șansă ca să se trateze în spitalele din România, bune sau proaste cum sunt ele. S-a vorbit mai mult de bolnavii de cancer, care nu au putut să facă un minim tratament, dar se pare că nu a fost vorba doar de oncologie, ci de tot felul de situații și la cardiologie, neurologie și neurochirurgie, gastroenterologie, etc. Toate aceste cazuri s-au agravat și au dus la un record negru de 27.491 de morți în luna octombrie, cu 5.518 mai multe decese decât în luna septembrie 2020 și cu 6.412 peste totalul raportat în aceeași lună de anul trecut, conform datelor publicate de INS. Sigur, au fost și morții de covid, dar – făcând o comparație plastică – când traversezi nu te ferești doar de tirul care vine din stânga, ci și de mașina care vine din dreapta!

Aceste mii de drame similare de care nu vorbește nimeni alcătuiesc o tragedie națională, familii întregi care urăsc debandada girată de Tătaru, și apoi ne mirăm că intră AUR – acest nou PRM – în Parlament cu 10%?! Sigur, dacă până acum ai înghițit toată manipularea anti-PSD, anti-PNL, anti-USR și anti-orice și ”toți e hoți și e proști, hai să nu mai respectăm pe nimeni”, e greu de priceput că unii pot să fie și pro-ceva-altceva, chiar pro extremism.

Totuși, Iohannis insistă în nimicnicia lui să ducă țara din rău în mai rău, punând un premier incompetent și la Sănătate un pui de securist habarnist. Cât o să fie același chiriaș la Cotroceni, probabil până în 2024, România va merge doar în jos. Iar ce va fi la Sănătate…mi-e frică și să mă gândesc! Virusul este periculos, suferă mutații, așa că pandemia va mai dura ceva timp. Dar la noi nu asta contează. S-a schimbat guvernul și foamea de contracte e mare, pe cine interesează sănătatea oamenilor bolnavi de covid sau de orice altceva?!

Bă, Iohannis, că respectul pentru tine mi l-am pierdut de mult, chiar nu mai ai nici un pic de bun-simț și o minimă logică?! Iar este ”nevoie să moară oameni”?!

Nevoia de strategie (II). Agricultura și turismul

În prima parte am vorbit despre nevoia de strategie în învățământ și am prezentat suficient de multe argumente, prin  care să arat, dacă mai era necesar, de ce este primordialitatea acestei strategii. Însă trebuie să avem în vedere mijloacele economice prin care să ajungem acolo. Resursele umane trebuie dublate de un efort investițional susținut – iar aici aș începe cu lucrurile de bază. În primul rând trebuie să înceteze această situație medievală în care școlile își desfășoară activitatea, mai ales cele din mediul rural, cu fose septice în care anual mor copii, cu bănci etern reparate sau înlocuite cu mizerii ieftine în care copiii își strică coloana, lumină deficitară și își strică și ochii, etc. Dar ca să ajungi ca fiecare școală sau măcar liceu să aibă un teren de tenis sau un bazin de înot trebuie bani grei. Parteneriatul public-privat a început deja să dea roade la unele școli profesionale si licee, dar realist vorbind este nevoie de bani mulți de la buget pe termen lung. Cum facem asta? 

În general statele care au implementat cu succes strategii economice pe termen lung de câteva decenii, au prioritizat 2-3, hai 4 domenii. Noi avem deja tradiția industriei constructoare de mașini, cu cele două mari Ford și Renault în Sud și multele fabrici mici-mijlocii din Transilvania (zona Brașov-Sibiu, zona Cluj-Oradea, Timisoara, etc.). Mai nou avem și tradiția IT&C. Acestea două domenii de vârf funcționează bine (firesc, sunt firme private!) și au nevoie doar să li se ofere posibilitatea de a crește natural.

Însă este nevoie de (re)lansarea unor noi domenii. Agricultura și turismul.

Înainte de orice, simt nevoia de câteva explicații pentru sceptici, în special pentru țăranii industrializați de comunism și urmașii acestora – acea parte din millennials care este foarte vocală, semidoctă și incapabilă să-și asume responsabilități. Aceștia visează doar industrie, oftează doar că România a pierdut investiția Mercedes care a preferat Ungaria în fața României, dar nu realizează cât de importante sunt investițiile în certificarea şi menţinerea certificării pentru spaţiile de depozitare şi pentru exploataţiile de legume și fructe (fix ce importăm mult și de proastă calitate) sau cât de mare este oportunitatea pentru producțiile eco/bio. De asemenea, visează doar concedii afară, vacanțe în zona mediteraneană și city-break-uri în destinați clasice gen Paris, Barcelona sau Praga.

Agricultura este privită și astăzi așa cum comuniștii au vrut să ne învețe: o muncă prost retribuită. Fără să intru în labirintul de legislativ de după ’89, evoluția agriculturii a fost haos total. Lucrurile s-au mai schimbat în ultimii ani datorită celui mai bun ministru al agriculturii din cel mai prost guvern: Daea. Dincolo de miștorui, soluțiile identificate de el au dat roade. Problemele care persistă sunt la raportul preț-calitate, pe care orășeanul de rând, de obicei cu venituri mici,  nu-l ia în calcul și preferă să mănânce mai ieftin, mai mult și mai prost. Exemplul roșiilor turcești este deja antologic, ceapa roșie din Olanda sau Austria, merele din Polonia, etc. Exemplele se împut rău când vine vorba de alimente procesate, iar aici sărăcia poate fi o scuză doar până la un punct. De ce să preferi să cumperi marfă proastă, plină de chimicale, când există soluții rezonabile?! Lidl a început în România cu produse low-end: crenvursti cu o treime carne, ciocolata care n-a vazut cacaoa, telemea cu 50% ulei de palmier, etc. Fabricile românești, câte mai sunt, fie s-au poziționat sus pe segmentul îngust de calitate (gen Angst), fie – majoritatea – au trecut la reduceri de costuri și au transformat rețetele din ce în ce mai mult în mizerii ieftine. Discuția e lungă aici. Nu vreau să fac pe deșteptul, și eu am produse care le prefer din import, și eu mai cumpăr de la Lidl hamburger congelat din carne de vita irlandeza, dar nu insist în prostie….

Prin cumpărarea de produse alimentare românești de calitate nu doar ajuți vecinii și agricultorii, ci te ajuți și pe tine. Iar un măr de calitate, nu este unul strălucitor ca în poze, neatinns de nimeni, ci unul din care a mușcat și viermele…

 Soluția strategică este, așadar, promovarea produselor românești, educarea populației prin explicații clare, simple. Apoi, continuarea programelor existente (oaia, roșia, usturoiul, etc.) și adăugarea altora noi. În paralel trebuie găsite soluții de tip parteneriat public-privat care să creeze condițiile pentru depozitarea și desfacerea legumelor și fructelor proaspete, ceea ce ar crește substanțial prezența produselor autohtone la raft.  

Nu în ultimul rând, implementarea unor măsuri de tipul celor luate în Franța pentru limitarea creșterii exagerate a prețurilor unor produse de bază. Astfel, legea franceză interzice supermarketurilor să mai facă discounturi mai mari de 34%, dar și să vândă un produs la un preț mai mic decât costul plătit furnizorului plus 10%. A vrut și Daea, dar au sărit tot felul de ageamii că trebuie lăsată piața liberă… Dacă piața e liberă acum, cum rămâne cu dublul standard pe care Vestul îl aplică Estului ?!

Turism. Un cuvânt cât 101 de locuri frumoase din România. Dacă spui turism, spui România. (Ar merge de slogan, mă mulțumesc cu 10% 🙂 )

În România se poate face orice categorie de turism, nu doar mare și munte, cum suntem obișnuiți. Se poate face birdwatching ca in Florida, turism ecumenic/religios așa cum se face în China, turism gastronomic ca în Franța, etc. Lista e imensă, de la balneo la turismul de distracție (cluburi bune, femei frumoase și băuturi ieftine), de la turismul medical la cel al jocurilor de noroc, etc.

Ce ne lipsește? În primul rând respectul de sine, de a nu mai împroșca cu noroi orice e românesc, de a nu mai înjura guvernarea din opoziție, de a anunța apocaliptic corupție, criză, nenorociri. Am vorbit cu mulți străini care au lucrat în România sau care au venit des cu business în București. Singura problemă reală de care s-au plâns ani de zile a fost cea a câinilor vagabonzi, iar aia s-a rezolvat de mult. Dacă îi cunoști suficient de bine și discuți cu ei mai mult despre probleme concrete, care nouă ni se par hopuri mari pentru a face turism serios, ai surpriza să vezi cum se transformă într-un apărător al României. Le zici de traficul sufocant al Bucureștiului, îți râd în nas că este peste tot la fel. Le spui de hoteluri sau restaurante ca-s puține de calitate, ei  le lauda.

Evident, problema apăsătoare este lipsa autostrăzilor. La capitolul ăsta e unanimitate. Pitești – Sibiu și București – Brașov sunt niște priorități clare. Pentru că nu poți să-l aduci pe un englez în 3 ore de la Londra cu avionul ca să facă 4h în autocar până la Sinaia sî vadă Peleșul și apoi încă 2h până la Bran. Nu ai cum…ăla nu mai vine a doua oară și îți face și imagine proastă în țara lui.

Soluția nu constă doar în autostrăzi, desigur. Trebuie promovat un brand de țară, dar nu amatorisme gen frunza lui Udrea. Singura idee interesantă, criticată însă de mulți habarniști, a fost cea lui Agaton care a vrut să facă Dracula Park. De undeva trebuie plecat cu promovarea. Că e Delta, ca e agroturismul sau ce o fi, e OK, important este să se promoveze acel ceva, se mai pomenesc apoi în treacăt și de celelalte opțiuni turistice (cetăți, bisericile fortificate din Transilvania, peșterile, stațiunile balneo, mănăstirile din Nordul Olteniei sau din Moldova, etc.). Target-ul nu trebuie să fie din prima foarte sus, trebuie răbdare, iar rezultatele se vor vedea în 5-10 ani.

Pe cât de simple și de logice sunt măsurile ce trebuie luate în aceste două domenii, pe atât de mult se complică inutil lucrurile în dezbateri caragialești.

 

La mulți ani frumoși și sănătoși!

A mai trecut un an. Cu bune, cu rele. Trăim vremuri interesante, iar cele care vin o să fie și mai interesante. Viața merge înainte. Pentru mine, regretul că nu mă mobilizez să scriu, rămâne. Mereu mi-am spus că dacă Arghezi a publicat primul volum de poezii la 46 de ani, de ce nu aș putea și eu?! Ei, în 2019… fac 46 de anișori, ce aș putea să-mi doresc mai mult pentru mine decât să scriu ?!

Dar, conform ”tradiției”, am să încep cu 2018.

Cel mai mișto lucru pe care l-am făcut în 2018 a fost că am evoluat un pic…în plan spiritual să spunem. În primul râmd, am învățat să mă bucur mai mult de lucrurile mici, dar frumoase. Ei, mai am mult de lucru, important să mențin strocul. De exemplu, sunt fericit că am reușit să fac un traseu montan, pe care mi-l doream de vreo 35 de ani: Valea Râșnoavei – Cabana Poiana Secuilor. Traseul e relativ simplu/ușor, dar …nu-i venise vremea!

Cel puțin la fel de fain este că am întărit o prietenie reluată anul trecut, care a împlinit 3 decenii anul acesta! Mai mult, am (re)început relațiile apropiate cu câteva persoane dragi mie, dar cu care m-am văzut prea rar din motive care-mi scapă.

Cea mai mare descoperire a anului 2018 este The Mono Jacks. De fapt, o redescoperire. Îmi plăcea doar o melodie, cred.  „Gândurile”, desigur. 😉 Vocea lui Doru Trăscău care cere ajutor, strigătul său înăbușit…e wow si acum!

La sfârșitul lui 2017, după ce a apărut albumul „Ușor distorsionat”, i-am văzut la Starea Nației cu ”1000 de DA”. Mi-a plăcut melodia, mi-au plăcut versurile, am tot ascultat-o că prostul ăsta de Google/Youtube nu știa să-mi sugereze altceva. După ce am ascultat albumul pe Spotify și Deezer, m-am lămurit că este vorba de unul dintre cele mai bune albume din rockul românesc. Influențe Nirvana/Kurt Cobain (voce), Muse (chitara) și un pic de U2, dar totuși Moni Jacks sunt originali.

Melodia preferată: ”Un sfert de secundă”, cu un mesaj social actual, categoric cele mai tari versuri ever din muzica românească. Ascultată pe ”loop” și de vreo 30 de ori la rând.

Am fost  suficient de deștept să continui să-mi fac timp să văd cât mai multe filme bune, ceea ce mă bucură tare.

Cel mai bun film văzut în 2018 este un film vechi, de fapt o miniserie de 10 episoade: Camarazi de război. Filmul,realizat în 2001, are ca producători executivi pe Steven Spielberg și Tom Hanks, probabil ca rezultat al bunei cooperări din 1998 de la Saving Private Ryan. Camarazi de război este, pentru mine, de departe, cel mai bun film de război realizat vreodată și, în același timp, cel mai tare serial/miniserie.

Apropo de seriale! Deși nu mă uit la seriale, în 2018 am terminat The Last Ship, un serial drag mie.

Mă abțin la capitolul ”cel mai bun film realizat în 2018” pentru că, spre rușinea mea, nu am apucat încă să văd nici Bohemian Rhapsody, nici Mortal Engines, nici The Old Man & the Gun…

E drept, am recuperat câteva din cele ratate în 2017, în special Dunkirk (capodoperă regizorală), Darkest Hour (realizat 2017, lansat în România abia în 19 ianuarie 2018), Bladerunner 2049, etc.

De asemenea, vreau să vă recomand un film danez ”Sub nisip” și unul german ”Un minut de tacere”.

Nu în ultimul rând, cea mai tare comedie din 2018, de fapt din ultimii ani: Book Club.

Cea mai bună piesă de teatru văzută în 2018: FurtunaCu acest prilej am avut ocazia să văd un Caramitru ajuns la o maturitate profesională de excepție, un Mihai Călin în mare formă, dar și să-l remarc pe Istvan Teglas, un actor tânăr de 37 de ani, care va ajunge departe. Interesantă regia lui Alexander Morfov, cu care Caramitru se pare că are o colaborare foarte bună.

Pentru 2019 …am așteptări mari de la mine. Vreau musai să văd câteva piese de teatru la TNB și Odeon, să recuperez filme ratate în 2018 (cele enumerate mai sus) sau mai vechi (de ex. I Origins)

Nu am să comentez nimic despre politica, nici măcar nu am să pomenesc, așa cum obișnuiam, de unele subiecte macroeconomice. Nu are rost, este un consum inutil de energie și nu pot face altceva decât să mă încarc cu energie negativă, ceea ce nu mai vreau.

Pentru 2019 vă doresc să fiți sănătoși și fericiți. Fericirea nu este în ce așteptăm să se întâmple cu alții sau cu noi. Fericirea este în noi, așteaptă doar să fie descoperită. Go for it!

Pentru cine nu a înțeles asta, o dedicație care să-i îndrume spre revelația de care au nevoie:

Adio 2016, bun venit 2017!

De prin primăvară tot aștept anul 2017. Nu că aștept ceva anume, dar 2016…nu mi-a plăcut. A fost un an plin, dar parcă prea a fost plin de rele…parafrazând un film celebru pot spune că am avut parte de doua nunți și-o înmormântare. Și multe spitale, și mulți medici, implicit și multă alergătură, multe emoții, bătaie de cap cât cuprinde.

Mai mult, 2016 nu mi-a luat doar pe cineva drag, ci și mulți artiști dragi mie, dar și alte personalități de calibru.

În primul rând Leonard Cohen, un artist de geniu. A fost de două ori în România, dar nu am putut ajunge prima oară pentru că eram în concediu în perioada aia, a doua oară nu am mai găsit bilete când m-am întors din concediu (cred că de atunci nu mai plec în concediu fără laptop).

Prince – o altă mare dispariție. Când spun Prince, îmi vin în minte două melodii: Purple rain, dar mai ales celebrul live de la ”While my guitar gentle weeps”

Apoi…David Bowie, Natalie Cole, Greg Lake (ex.King Crimson, Emerson, Lake & Palmer), George Michael, Adrian Enescu, Gene Wilder, Robert Vaughn, Michael Cimino, Andrzej Wajda, Bud Spencer, George Kennedy, Alan Rickman sau foarte tânărul Anton Yelchin. Plus John Glen , plus Muhammad Ali, Elisabeta Polihroniade, Cornel Patrichi, Solomon Marcus, Umberto Eco, etc.

Din nefericire, avem o listă lungă și de actori români care ne-au părăsit în 2016: Beligan, Albulescu, Marin Moraru, Papaiani, Gyuri (un artist complet, nu doar actor), George Alexandru.

În paranteză fie spus, Nick Serpell de la BBC are o explicație – încep să plece generația baby-boomers (cei născuți după Al doilea război mondial, aproximativ între 1946 și 1964): ”Cei care au început să devină faimoși în anii 1960 trec în această perioada de pragul celor 70 de ani și încep să se stingă”.

Sigur, vârsta e o explicație, dar cine nu ar vrea să vadă un film în regia lui Wajda cu Alan Rickman în rol principal și cu o coloană sonoră compusă de Adrian Enescu?!

Mai mult și fără echivoc, vârsta nu e o consolare pentru apropiații celui care a murit!  Sună a platitudine, lucrurile evidente nu se spun, dar uneori sunt necesare să ne reamintească aspectele primordiale.

Așadar, adio 2016! Nu mă plâng de tine, alții – inclusiv persoane de lângă mine – au avut un an muuult mai greu. Dar am prins și vremuri mai bune…

Bine ai venit mult-așteptatule 2017! Să fim sănătoși și să dea Dumnezeu să ne meargă bine!

Am zis!

 

 

The World is Changing

Lumea a început de astăzi să se schimbe. În ultimele secole, schimbările majore au fost date de obicei de Europa. Acum, la un secol de când este principala putere mondială, SUA a dat și un semnal al schimbării mondiale. Trump, chiar dacă va eșua, a pornit tăvălugul implacabil al schimbărilor sistemice. Istoria va consemna momentul ca fiind primordial în ceea ce privește schimbarea SISTEMULUI.

Mai întâi, aș vrea să demontez ideea aparent spectaculoasă că asistăm la un moment istoric prin faptul că un om de afaceri învinge în alegeri un om politic. Nimic mai fals! Au existat alte 6 cazuri mai înainte, din care două în istoria recentă Bush Sr. și Bush Jr. (ceilalți au fost, pe rând, Harding, Hoover, Truman și Carter). Fără a fi mare specialist în istorie, dar cred că toți putem identifica cu ușurință faptul că datorită spiritului antreprenorial pronunțat au reușit – cu bune și cu rele – să fie vector imporanți ai schimbării.

În al doilea rând, este important de subliniat faptul că americanii au reușit să treacă peste niște tabuuri clasice mai mult de tip monden decât elitist. Mod normal, un scandal de genul celui prin care a trecut Trump în septembrie fiind catalogat drept misogin, ar fi fost imposibil de învins în ultimele decenii. Se pot găsi n argumente, dar faptul că față de 2012 doar 1% dintre femei s-au mutat de la republicani la democați demonstrează că americanii au pus de această dată mai mare preț pe aspecte importante decât pe chestiuni de imagine.

Hillary reprezintă pentru oricine omul Sistemului. Pentru cei amatori de teoria conspirației, reprezintă ”oculta mondială”. Este soția lui Bill Clinton, fost de 2 ori președinte SUA și de 5 ori guvernator de Arkansas, calitate pe care multe voci au considerat-o ca fiind principalul criteriu de calificare în postul de secretar de stat în timpul celui de-al doilea mandat al lui Obama. Nu în ultimul rând, a fost indirect parte a unui scandal sexual mult mai mare decât cel cu Donald Trump.

Cifrele vorbesc de la sine

Cătălin Tolontan a scris azi de dimineață un articol excelent ”Donald Trump încremenește lumea! Și nu, să nu spunem că au votat ”cei din Teleorman”! Cronica unei nopți americane. ”Perdanții globalizării” au vorbit și au vorbit clar”. În media românească a fost primul (cred singurul până la această oră) care a atras atenția că nu este cazul să explicăm surpriza în stilul clasic:

Nimeni nu e imun la demagogie și nici la insultele dinspre cei care se consideră superiori. Chiar echipa lui Clinton recunoaște că ”în multe locuri din America rurală au ieșit cu 10% mai mulți oameni la vot decît ne-am așteptat”. Ceva i-a scos din case ca să voteze cu Trump. Dorința de cineva diferit?

Instrumentele guvernării sunt grele, Donald Trump nu va putea reinventa binele public, iar viața nu se poate îmbunătăți decît cu răbdare, iar oamenii nu mai au. Pericolul autoritarismului e mare.

Democrația liberală suferă.

Se va spune ca netul a cîștigat alegerile, că presa și televiziunea sînt moarte.

Vor începe răfuielile și se va scanda după paternalism în numele libertății. Siteul autorității de emigrare din Canada a căzut din cauza cererilor bulucite de la americanii care vor să ia cetățenie la vecini. Cei răniți de rezultat îi vor răni în continuare pe cei care au votat pentru că au fost răniți.

Totodată, Tolontan face și o excelentă paralelă – pe care toți cred că am simțit-o – cu turul doi de la prezidențialele din anul 2000. Surpriza a fost la ei, a câștigat Trump, echivalent demagogic al lui Vadim. Citiți articolul, e de neratat!

Parcă vrând să-i dea dreptate lui Tolontan, The New York Times a publicat un exit-poll care arată detaliat profilul votanților de la aceste alegeri. Multe aspecte le știam cu toții de dinainte de vot. Tocmai din acest motiv, cred că e necesar să NU ne apucam să căutăm acele elemente care să ne confirme teoriile. Din contră, să vedem de unde vine surpriza!

Personal, cred că trebuie să ne atragă atenția următoarele aspecte:

  • 83% au considerat că Trump poate aduce schimbarea ”Can bring needed change”;
  • 58% dintre protestanți, respectiv 52% dintre catolici au votat Trump. Mai mult, 56% merg cel puțin o dată la biserică (față de 40% în cazul democratei H.C.) și 49% merg cel puțin o dată pe lună (față  de 46%);
  • 53% dintre căsătoriți au fost de partea lui Trump (față de 43%)
  • 61% dintre cei care au efectuat serviciul militar au fost de partea republicanului Trump (față de doar 34% în cazul lui Hillary)

Din punctul meu de vedere, americanii au votat ”back to the roots”. Aici problematica devine discutabilă. Fanii lui Hillary vor spune că cei de vârsta a doua și a treia sunt cei care au înclinat votul spre Donald Trump. Ceea ce este perfect adevărat. Dar nimic negativ în situația dată.

Vârsta a treia înseamnă în mare măsură generația hippie, care a marcat istoria prin rock, prin ridicarea împotriva războiului din Vietnam, care mai apoi a înfrânt comunismul în anii 80 și l-a propulsat la putere pe Bill Clinton în anii 90.

Vâsta a doua este generația care facut din anii 90 și prima parte a anilor 2000 o veritabilă relansare economică din revoluția IT, au pornit globalizarea și liberalizarea piețelor

Grupele de vârstă tinere 18-29 ani și 30-44 ani au prins prea puțin din cele de mai sus. În schimb, au trăit la cote înalte criza economică, drept urmare nu doar că nu au avut ocazia să schimbe prea multe, dar nici nu prea au termeni de comparație.

Întoarcerea situației

Mă așteptam să câștige Hillary. Tocmai datorită Sistemului. Dar și datorită sondajelor de opinie din ultimele luni. Aici este vorba nu doar de caracterul manipulativ (depinde cine comandă sondajul!), ci și de faptul că nehotărâții s-au îndreptat în mod decisiv spre Trump.

Pe de altă parte, CNN – supranumită mai în glumă, mai în serios ”Clinton News Network” – nu mai are aceeași putere de influență/manipulare. Trăim în epoca internetului, evident supus acelorași tendințe de manipulare de care vobeam mai sus, dar care oferă oportunitatea de alege sursele și de a trage concluziile, dacă omul chiar își dorește asta.

Stilul exagerat elitist a fost înfrânt. În fond, aceasta este esența democrației așa cum a fost reinventată de francezi în secolul XVIII: drepturi egale. Indiferent de rasă, de etnie, de opțiuni politice, de sex, de orice. Inclusiv indiferent de nivelul de educație sau de cel de trai. Pentru că înainte de a fi american sau român, bărbat sau femeie, protestant sau ortodox, ei bine înainte de orice sunte oameni și ar trebui să ne preocupe interesul speciei, nu doar cel individual izvorât din interese meschine neoliberale (nu neapărat copooratiste).

Ceea ce în România se numește capitalism sălbatic a ajuns să deranjeze o lume întreagă. Și în SUA, dar și în România se mai numește Sistem. Indiferent cum e numit sau supranumit, deranjează. Mult mai mult decât a deranjat problema lui Hillay numită Benghazi, scandalul Lewinsky sau orice altceva.

Încă ceva. Alegerea lui Trump este considerată o surpriză la fel de mare ca Brexitul. De fapt, privind prin această prismă, putem spune încă o dată că asistăm la eșecul Uniunii Europene așa cum este ea condusă de Merkel. Putem spune că acesta este motivul – da nu și scuza – pentru care un maniac precum Putin are tot felul de adepți  ai stilului său comunist în toată Europa.

În aceste condiții, victoria lui Trump nu este nici pe departe întâmplătoare și va genera schimbări importante la nivel mondial. Pentru că lumea se schimbă.

The World is Changing!

 

Explicații logice pentru români

Noi, „regăţenii”, avem multe metehne moştenite după sute de ani de stăpânire otomană, fanariotă şi rusească. Aşa cum şi ardelenii au după ocupaţia austro-ungară. Dar, pentru că toţi suntem români, avem şi metehne comune, pur româneşti.

Unul dintre cele mai mari defecte româneşti este spiritul justiţiar deformat. Se manifestă la iresponsabili: atunci când apare o problemă, vinovat este altul. Se manifestă la pupincurişti: de la „da, doamna dirigintă, aşa e, cum spuneţi dvs.” până la „da, şefu’, sigur că ai dreptate”. Se manifestă la frustraţi: de la dinamoviştii care sunt convinşi că Steaua a avut rezultate mult mai bune în cupele europene datorită norocului până la grasa care înfulecă 3 meniuri de 5 lei de Mc şi nu înţelege că nu neapărat metabolismul o salvează de la obezitate pe vecina care-şi cumpără la aceiaşi bani un McTasty. Acest spirit justiţiar deformat se manifestă în fel şi chip, influenţat – desigur – şi de educaţie, de IQ şi EQ, aşa cum este oriunde pe lumea asta.

Noi însă suntem mai deosebiţi: atunci când românul nu poate găsi o explicaţie logică, plauzibilă, dă vina pe forţe superioare, oculte, paranormale.

Exemplul 1 „aşa a vrut Dumnezeu”

Dacă se urcă unul beat la volan, sigur se găseşte un idiot „să-l înţeleagă” şi să ofteze „aşa a vrut Dumnezeu”.  Poftim?! Sigur, viaţa ne învăţă că multe lucruri se întâmplă pentru că „aşa a vrut Dumnezeu” (alţii, în funcţie de preferinţe pot spune soartă, coincidenţe, fiecare cu sistemul său de valori), dar asta nu înseamnă că poţi fi un dement iresponsabil fără consecinţe.

Exemplul 2 „străinii sunt vinovaţi” 

În ultima vreme o bună parte din presă şi din reţele de socializare vehiculează ideea că austriecii sunt vinovaţi de despădurirea şi deşertificarea României, nu legile proaste care permit prea multe şi nu pedepsesc suficient, nu partea coruptă a autorităţilor locale şi centrale, nu vecinii care tac complice când văd şmenarii care coboară sâmbăta seară cu camioanele pline, etc. Sau nu ştiţi faza cu 100 de maramureşenii care au luat cu asalt maşina poliţiştilor de frontieră calmaţi brusc abia când a venit primarul?…

Exemplul 3 „scenarita”

Dacă oamenii ar fi luat de bun doar ceea ce îi spun alţii, probabil am fi trăit tot în peşteri, neştiind nici măcar că Pământul e rotund. Stresaţi de anii comunismului, când propaganda era pe cele mai înalte culmi ale succesului, iar Europa Liberă contracara, aşa cum aveam să constatăm ulterior, utilizând exagerări sau minciuni prin omisiune, dupa 1989 românii au furat această manie, dând crezare aproape oricărui scenariu. Vă mai amintiţi desigur isteria miliardelor de dolari pe care i-ar fi avut Ceauşescu la băncile elveţiene şi câte altele! Sigur, stresul, secretomania, lipsa de transparenţă a unor subiecte de larg interes şi alte metehne comuniste a generat o creştere spectaculoasă a interesului faţă de scenarita – la început serialele din reviste, precum Zig-Zag, apoi EVZ, OTV, ajungând acum pe tot felul de site-uri. Temele sunt foarte variate: de la cele politice la cele de ştiinţă.

Am să  zăbovesc un pic aici datorită diversităţii de situaţii la care mă refer. Am să dau două exemple de tip … MTV ca să spun aşa! Then & Now (Atunci şi acum).

Exemplul 1:

Then

În 1994 aflam cu uimire de la un amic care lucra în media, că Adrian Năstase şi Dinu Patriciu fac afaceri împreună. Un pesedist cu liberal?! Cine credea aşa ceva atunci? S-a convins lumea mult mai târziu, când Năstase a continuat cu pomana începută de Isărescu.

Now

În exclusivitate! Breaking news! Nu o să-ţi vină să crezi! Dă click aici să vezi ce ţi se potriveşte! Dar de ce e prieten Băsescu cu Oprea….n-ai să afli! Sau nu din presă!

Exemplul 2:

Then

Zig-Zag 1990: rubrica de fenomene paranormale este coordonată de Dan Mirahorian.

Now

Un cercetător britanic spune că Pământul e plat şi că suntem manipulaţi de sute de ani să credem asta. Informaţia este preluată de toată media (agenţii de presă, TV, etc.) şi expusă ca teorie pe picior de egalitate cu teoria lui Galileo Galilei, de fapt cu tot ce se învaţă în şcoală la fizică şi geografie! Doar e libertate, putem abera orice!

Bine ne-am găsit!

În primul rând: bine aţi venit! Indiferent de cât de mult sau de puţin ne cunoaştem, vreau să vă mulţumesc că aveţi răbdare să citiţi aceste rânduri şi, sper eu, în special cele ce vor urma.

Aşa cum lejer se poate observa, deocamdată blogul nu este organizat. Am decis să îl pornesc şi apoi să îmi aleg categoriile, linkurile etc., lucruri formale şi fireşti pe toate blogurile.

Mulţumiri tuturor celor care într-un fel sau altul m-au făcut să demarez acest proiect personal. Un plus de mulţumiri pentru Cristi Banu, cel care m-a adus şi în presa scrisă şi m-a încurajat.

Să ne vedem sănătoşi!