În prima parte am vorbit despre nevoia de strategie în învățământ și am prezentat suficient de multe argumente, prin care să arat, dacă mai era necesar, de ce este primordialitatea acestei strategii. Însă trebuie să avem în vedere mijloacele economice prin care să ajungem acolo. Resursele umane trebuie dublate de un efort investițional susținut – iar aici aș începe cu lucrurile de bază. În primul rând trebuie să înceteze această situație medievală în care școlile își desfășoară activitatea, mai ales cele din mediul rural, cu fose septice în care anual mor copii, cu bănci etern reparate sau înlocuite cu mizerii ieftine în care copiii își strică coloana, lumină deficitară și își strică și ochii, etc. Dar ca să ajungi ca fiecare școală sau măcar liceu să aibă un teren de tenis sau un bazin de înot trebuie bani grei. Parteneriatul public-privat a început deja să dea roade la unele școli profesionale si licee, dar realist vorbind este nevoie de bani mulți de la buget pe termen lung. Cum facem asta?
În general statele care au implementat cu succes strategii economice pe termen lung de câteva decenii, au prioritizat 2-3, hai 4 domenii. Noi avem deja tradiția industriei constructoare de mașini, cu cele două mari Ford și Renault în Sud și multele fabrici mici-mijlocii din Transilvania (zona Brașov-Sibiu, zona Cluj-Oradea, Timisoara, etc.). Mai nou avem și tradiția IT&C. Acestea două domenii de vârf funcționează bine (firesc, sunt firme private!) și au nevoie doar să li se ofere posibilitatea de a crește natural.
Însă este nevoie de (re)lansarea unor noi domenii. Agricultura și turismul.
Înainte de orice, simt nevoia de câteva explicații pentru sceptici, în special pentru țăranii industrializați de comunism și urmașii acestora – acea parte din millennials care este foarte vocală, semidoctă și incapabilă să-și asume responsabilități. Aceștia visează doar industrie, oftează doar că România a pierdut investiția Mercedes care a preferat Ungaria în fața României, dar nu realizează cât de importante sunt investițiile în certificarea şi menţinerea certificării pentru spaţiile de depozitare şi pentru exploataţiile de legume și fructe (fix ce importăm mult și de proastă calitate) sau cât de mare este oportunitatea pentru producțiile eco/bio. De asemenea, visează doar concedii afară, vacanțe în zona mediteraneană și city-break-uri în destinați clasice gen Paris, Barcelona sau Praga.
Agricultura este privită și astăzi așa cum comuniștii au vrut să ne învețe: o muncă prost retribuită. Fără să intru în labirintul de legislativ de după ’89, evoluția agriculturii a fost haos total. Lucrurile s-au mai schimbat în ultimii ani datorită celui mai bun ministru al agriculturii din cel mai prost guvern: Daea. Dincolo de miștorui, soluțiile identificate de el au dat roade. Problemele care persistă sunt la raportul preț-calitate, pe care orășeanul de rând, de obicei cu venituri mici, nu-l ia în calcul și preferă să mănânce mai ieftin, mai mult și mai prost. Exemplul roșiilor turcești este deja antologic, ceapa roșie din Olanda sau Austria, merele din Polonia, etc. Exemplele se împut rău când vine vorba de alimente procesate, iar aici sărăcia poate fi o scuză doar până la un punct. De ce să preferi să cumperi marfă proastă, plină de chimicale, când există soluții rezonabile?! Lidl a început în România cu produse low-end: crenvursti cu o treime carne, ciocolata care n-a vazut cacaoa, telemea cu 50% ulei de palmier, etc. Fabricile românești, câte mai sunt, fie s-au poziționat sus pe segmentul îngust de calitate (gen Angst), fie – majoritatea – au trecut la reduceri de costuri și au transformat rețetele din ce în ce mai mult în mizerii ieftine. Discuția e lungă aici. Nu vreau să fac pe deșteptul, și eu am produse care le prefer din import, și eu mai cumpăr de la Lidl hamburger congelat din carne de vita irlandeza, dar nu insist în prostie….
Prin cumpărarea de produse alimentare românești de calitate nu doar ajuți vecinii și agricultorii, ci te ajuți și pe tine. Iar un măr de calitate, nu este unul strălucitor ca în poze, neatinns de nimeni, ci unul din care a mușcat și viermele…
Soluția strategică este, așadar, promovarea produselor românești, educarea populației prin explicații clare, simple. Apoi, continuarea programelor existente (oaia, roșia, usturoiul, etc.) și adăugarea altora noi. În paralel trebuie găsite soluții de tip parteneriat public-privat care să creeze condițiile pentru depozitarea și desfacerea legumelor și fructelor proaspete, ceea ce ar crește substanțial prezența produselor autohtone la raft.
Nu în ultimul rând, implementarea unor măsuri de tipul celor luate în Franța pentru limitarea creșterii exagerate a prețurilor unor produse de bază. Astfel, legea franceză interzice supermarketurilor să mai facă discounturi mai mari de 34%, dar și să vândă un produs la un preț mai mic decât costul plătit furnizorului plus 10%. A vrut și Daea, dar au sărit tot felul de ageamii că trebuie lăsată piața liberă… Dacă piața e liberă acum, cum rămâne cu dublul standard pe care Vestul îl aplică Estului ?!
Turism. Un cuvânt cât 101 de locuri frumoase din România. Dacă spui turism, spui România. (Ar merge de slogan, mă mulțumesc cu 10% 🙂 )
În România se poate face orice categorie de turism, nu doar mare și munte, cum suntem obișnuiți. Se poate face birdwatching ca in Florida, turism ecumenic/religios așa cum se face în China, turism gastronomic ca în Franța, etc. Lista e imensă, de la balneo la turismul de distracție (cluburi bune, femei frumoase și băuturi ieftine), de la turismul medical la cel al jocurilor de noroc, etc.
Ce ne lipsește? În primul rând respectul de sine, de a nu mai împroșca cu noroi orice e românesc, de a nu mai înjura guvernarea din opoziție, de a anunța apocaliptic corupție, criză, nenorociri. Am vorbit cu mulți străini care au lucrat în România sau care au venit des cu business în București. Singura problemă reală de care s-au plâns ani de zile a fost cea a câinilor vagabonzi, iar aia s-a rezolvat de mult. Dacă îi cunoști suficient de bine și discuți cu ei mai mult despre probleme concrete, care nouă ni se par hopuri mari pentru a face turism serios, ai surpriza să vezi cum se transformă într-un apărător al României. Le zici de traficul sufocant al Bucureștiului, îți râd în nas că este peste tot la fel. Le spui de hoteluri sau restaurante ca-s puține de calitate, ei le lauda.
Evident, problema apăsătoare este lipsa autostrăzilor. La capitolul ăsta e unanimitate. Pitești – Sibiu și București – Brașov sunt niște priorități clare. Pentru că nu poți să-l aduci pe un englez în 3 ore de la Londra cu avionul ca să facă 4h în autocar până la Sinaia sî vadă Peleșul și apoi încă 2h până la Bran. Nu ai cum…ăla nu mai vine a doua oară și îți face și imagine proastă în țara lui.
Soluția nu constă doar în autostrăzi, desigur. Trebuie promovat un brand de țară, dar nu amatorisme gen frunza lui Udrea. Singura idee interesantă, criticată însă de mulți habarniști, a fost cea lui Agaton care a vrut să facă Dracula Park. De undeva trebuie plecat cu promovarea. Că e Delta, ca e agroturismul sau ce o fi, e OK, important este să se promoveze acel ceva, se mai pomenesc apoi în treacăt și de celelalte opțiuni turistice (cetăți, bisericile fortificate din Transilvania, peșterile, stațiunile balneo, mănăstirile din Nordul Olteniei sau din Moldova, etc.). Target-ul nu trebuie să fie din prima foarte sus, trebuie răbdare, iar rezultatele se vor vedea în 5-10 ani.
Pe cât de simple și de logice sunt măsurile ce trebuie luate în aceste două domenii, pe atât de mult se complică inutil lucrurile în dezbateri caragialești.
Blogul unei nopţi de vară 