Borg de România sau fals tratat de identificat bizonii

Ce se întâmplă în România este, de mulți ani, echivalentul unui curs de manipulare. Luând în considerare succesului punerii în practică, probabil că în curând la cursuri chiar vor fi date exemple concrete despre evenimentele din ultima perioadă.

Succesul este evident…grămada de bizoni care au votat mereu ”cu cine trebuie”, cu Iliescu, apoi cu Constantinescu, apoi iar cu Iliescu (sau Vadim!), de două ori cu băse și o dată cu Iohannis. Bizonii au forța turmei, nu avem ce face. Problema e că bizonul nu are mult creier, el votează schimbarea, mereu ”trendy” că așa e ”cool”. Nu vreau să discut de data aceasta că bizonul e influențat de Gigi Becali, Vadim, Liiceanu și Patapievici (alăturarea nu e întâmplătoare!). Nici de faptul că 90% din presă critică doar în funcție de interese. Nici de canalele pe care sunt influențați – tv, facebook, etc. Nici de interese străine (economice, politice, etc.). Nu vreau să vorbesc despre acestea pentru că s-a vorbit mult, s-a realizat puțin. Vreau să vorbesc despre bizoni.

Bizonii sunt de două feluri, după cum văd viața, unii roz, alții de culoare neagră. Ca orice turmă, și cea de bizoni are un stăpân care îi dă direcția: hăis sau cea. Ca să nu bat câmpii, dau și exemplu cu ce am văzut chiar astăzi referitor la Ponta, DNA, ambasade, politicieni cu apucături de onaniști mereu în căutare de pupat un cur de la Înalta Poartă.

Vestea bună este că pe Facebook eu unul nu am prieteni bizoni. Vestea proastă este că unii dintre ei au. (Problema lor, sper să nu se introducă și impozit pe cap de bizon…) Astăzi am văzut că au postat și ei una-alta, au mai comentat. Mă rog, fiecare cu opțiunile sale. Dacă nu suntem de acord, asta nu înseamnă că unul dintre noi e bizon (dacă nu ai înțeles asta, recitește ”definiția” de mai sus, dacă nici după recitire nu ai înțeles, chiar tu ești bizon și te rog să te identifici!). Mă rog, dacă ai o zi proastă și ai făcut greșeala să încurajezi bizonul, ți-o furi.

Ei bine, haitele de bizoni s-au încăierat astăzi. Din nou. Pe eternul principiu ”cine nu e cu noi, e împotriva noastră”. Bun prof Stalin ăsta! Uite, la o declarație făcută de Monica Macovei – vă rog să nu începeți încă să râdeți! – cineva a scris ”Să dea D-zeu să ajungeți premier!”. Acum puteți să râdeți, eu unul am râs în hohote! Comentariile sunt de prisos!

Sau ziariștii, care în graba de a grăbi știrile fac gafe incredibile. De exemplu: poza asta epocală cu Alina Gorghiu. Aici comentariile nu au fost de prisos. 😉

Desigur, adunătura obișnuită – semidocți, sfertodocți, grandilocvenți sau, pur și simplu, idioți. Unul, cel mai bizon dintre bizonii de astăzi, a adus argument la știrea cu ambasadele că ”eu vb in calitate de cetatean al Romaniei, dar care mai are si o alta nationalitate; prin urmare nu traiesc doar in Romania”. Wow! Categoria ”Din puțul gândirii”. Mai mult, și categoria ”Eu am trei în loc de două…” , l-am și întrebat, să știu și eu – muritor de rând – cu cine stau de vorbă. Mi-a răspuns cu o întrebare la datoria externă, apoi cu alta referitor la taxele introduse de Ponta. Normal, ”dacă nu poți să-i convingi, zăpăcește-i!”.

Și numărul de bizoni crește, să vedeți la alegerile din 2016!

Nicio șansă să scăpăm de ei! Se înmulțesc ca iepurii. Ca virușii de Windows. Ca Borg-ul!

”We Are the Borg. You Will be Assimilated. Resistance is Futile.”

Picard_as_Locutus(sursa foto: Wikipedia)

 

Discriminat, ca de obicei

România este probabil cel mai bun exemplu de dictatura minorității. Ești minoritar, ai șanse să ai niște drepturi în plus, condiția e să te descurci. Foarte asemănător cu situația de dinainte de 1990.

Concret, m-a iritat ideea asta a lui Ponta: „Opinia mea este că alocaţia pentru copii trebuie să fie diferenţiată, în funcţie de cine are nevoie de bani, pentru că 82 de lei pentru o familie amărâtă sunt foarte puţini şi 82 de lei pentru o familie care are posibilităţi nu contează, probabil că nici nu-şi încasează. Ideea de a da 82 de lei la toată lumea în mod egal e o idee pe care eu o consider nepractică. Aş fi preferat să dau nu 82, ci, nu ştiu, 164 sau 328 de lei la familiile care au venituri reduse (…) şi să nu mărim la cei care oricum nu vor lua cei 42 de lei, pentru că au părinţii venituri suficiente şi la care cei 42 de lei nu contează” (sursa: Mediafax)

Mai mult, i-a dat temă și Rovanei Plumb, care a declarat astăzi că va întreba la Curtea Constituțională dacă alocaţia copiilor este drept universal sau diferenţiat!

WTF?!

În actuala situație, eu mă simt discriminat față de cei care au salariul minim pe economie datorită următoarelor aspecte:

1. plătesc impozit de venit peste medie, deci și peste cei cu venituri mici (”amărâți”, după cum i-a numit Ponta)

2. nu beneficiez de nicio deducere din impozit pentru copii pentru că depășesc limita stabilita prin lege

3. familia mea are un venit de peste 530 lei/membru, deci nu beneficiem de ajutorul de 42 lei/copil/luna (hotărâre luată chiar de Mr. Ponta în mijlocul campaniei din 2014).

4. nu beneficiez de niciun ajutor direct de stat (ex. ajutor pentru încălzire în sezonul rece)

5. am cumpărat aproape în fiecare an manuale din banii mei pentru că erau fie mizerabile, fie lipsă (recordul a fost cu manualul de istorie parcă tipărit în 2009 și atât, dar după care se preda și în anul 2014!). Pentru că nu a fost gata școala de renovat, noi părinții am decis în 2007 să achiziționăm bănci din banii noștri pentru ca să poată copiii noștri să învețe să scrie (clasa I-a). Și mai am n exemple similare din învățământ, sănătate, etc.

6. nu am primit casă de la ANL, deși îndeplineam mai multe condiții încă din anii 2000-2001 de când am depus cererea (căsătorit, copil, etc.). În schimb, au primit casă (achiziție sau închiriere) oameni care nu îndeplineau/îndeplinesc condițiile deloc sau aproape deloc. Unii le-au luat ”ca investiție, ca să le închiriem”, în schimb eu a trebuit să aștept câțiva ani să am posibilitatea de a-mi lua casă și de a plăti 20 de ani rate. Și, mulțumesc lui D-zeu, nici nu am încurcat băncile vreodată. Evident, nu am beneficiat de Prima Casă (un program foarte bun!).

7. Evident, nu am beneficiat de Prima Mașină (alt program, dar doar … bunicel!)

…..

Lista e lungă. Nu îmi propun nici să mă laud, nici să mă plâng. Înțeleg foarte bine protecția socială și mecanismele acesteia, inclusiv dpdv financiar.

Desigur, e absolut normal ca statul să ajute populația de ”amărâți”. Dar hai să nu întindem coarda prea tare, că se rupe. Să nu mai încurajăm țiganii să facă 10 copii care să trăiască din alocații și/sau din furtișaguri.

Eu unul, deși consider că e mică alocația, chiar și așa mărită la 84 de lei, este un plus pentru orice buget. Un copil, din care să iasă un om care să producă pe viitor, nu să fie un asistat social, costă mult lună de lună. Asta e datorita mea firească, normală, de părinte responsabil.

Dar tu pleci de la premiza că ăia cu bani nu își ridică alocațiile, că toți copiii au smartphone și alte aberații d-astea, înseamnă că ești rupt total de realitate.

Trezirea!

P.S. Pentru cei care au semnalat și nu numai… Greșeala cu 82 de lei în loc de 84 de lei îi aparține lui Ponta, nu mie!

Vodafone? Hai, pa!

Ca economist în general, dar mai ales ca profesionist în analiza costurilor, cel mai mult mă deranjează modul ”urechist” în care sunt construite prețurile în România. Se știe foarte bine că orice nimic se poate vinde la noi fie măcar și cu un ban în plus decât aproape oriunde în U.E.

Dincolo de rădăcinile psihologice ale lipsurilor din anii ’80 și apoi – din alte motive – în anii ’90, populația continuă de vreo 15 ani să cumpere orice i se bagă pe gât indiferent de preț sau de raportul preț-calitate. Cine mai merge pe afară știe clar despre ce vorbesc. Nu mă refer aici la puterea de cumpărare, ci la prețul final. Sigur, politica unor produse ar putea să aibă șansa de a benefica de politici care să țină cont și de puterea de cumpărare  – de ex. software – , dar aceasta se întâmplă datorită fricii marilor producători de a nu provoca scăderea prețurilor pe piețele mari aducătoare de profit (UK, Germania, etc.) prin re-exportarea lor din România. Probabil vă amintiți că în urmă câțiva ani țara noastră era mai mare exportator de banane decât de …morcovi 🙂

Însă nu toate aberațiile provin din operațiunile de import-export. Uneori vin pentru că …se poate! Cred că măcar acea jumătate din România care are internet a comparat prețurile din ”ofertele” marilor hypermarket-uri (nu compar vânzările din online cu cele din offline că acolo e altă poveste) și a remarcat că niciodată un produs aflat la ofertă în hypermarket-ul X nu îl vei găsi mai ieftin la hypermarket-ul Y sau Z, ceea ce este mai mult decât aberant într-o economie de piață. Se vede bine treaba, Consiliul Concurenței este un fel de lup paznic la oi sau, poate mai bine spus, o oaie paznică la lupi…că prea se înmoaie ușor 🙂

Mai concret, am să dau exemplul telefoniei mobile. Sunt Am fost client Vodafone încă de pe la începuturile lor (Connex, remember?! 🙂 ), mai întâi pe cartelă prepay, iar de vreo 15 ani abonat. La momentul inițial am preferat această rețea pentru că acolo aveam ceva mai multe contacte decât în Orange (Dialog, remember?! 🙂 ). Inițial, erau mai multe avantaje în a fi abonat decât posesor de cartelă prepay: tarife, minute incluse, progamul de loialitate, etc.  În ultimii 10 ani politica Vodafone a migrat treptat, dar semnificativ în ansamblu, pentru a oferi un produs mai bun pentru cartele decât cel pentru abonamente. Concret, eu am avut un abonament de 8 EUR cu 1000 minute/SMS-uri în rețea, 120 min/SMS naționale și 250 MB trafic internet, evident inferior cartelei deținute de fii-miu care la 6 EUR avea 4000 minute/SMS-uri în rețea, 500 min/SMS naționale și 250 MB trafic internet.

Nu sunt genul care vorbește mult la telefon și nu cred că am vorbit vreodată mai mult de 400, poate 500 de min în rețea, iar aceasta în luna decembrie de obicei. Însă minutele naționale erau evident puține…mai suni la un call-center sau un curier care nu te-a găsit acasă sau pur și simplu ai de vorbit și nu îți ajunge. O dată am fost la limită și cu traficul de net, dar în general aceasta nu e o problemă în condițiile în care WiFi găsesc aproape oriunde am nevoie.

Ca urmare, am decis să trecem pe DigiMobil. Sunt client vechi RCS&RDS și îmi plac foarte mult dpdv calitate, dar și preț. În decursul timpului m-a deranjat un singur aspect: relațiile cu publicul, dar și acesta a fost remediat acu’ vreo 5 ani. Acum sunt prompți și au servicii civilizate. Dar să nu insist că nu e articol publicitar 🙂

Primul pas – am solicitat Vodafone rezilierea contractului și trecerea pe cartelă (portarea dintr-o rețea în alta se poate face doar dacă e același nume, iar contractul cu RCS&RDS e pe numele soției). Am mai rămas 30 de zile la ei, conform contractului, ceea ce e logic și normal. M-au sunat a doua zi după solicitare, o fată amabilă m-a întrebat ce și cum. I-am explicat ce am spus mai sus: politica VDF față de abonați. Mi se explică un pic cât de avantajos e abonamentul de 19 EUR. O fi, dar nu am nevoie de toate alea așa că nu văd de ce aș trece de la 8 EUR la 19 EUR. Mă rog, fiind vorba de 2 abonamente, era vorba de o diferență propusă de 22 EUR, adică de vreo 100 lei. Pentru ce?! Le spun că decizia e luată și nu are rost să o lungim, ea mi-a explicat procedura și mi-a recomandat să îmi consum punctele de loialitate.

Buuun, zic, end of story. Pe naiba! Mai erau câteva zile și mă sună alt angajat VDF. Explic că am mai fost sunat și că decizia e luată, dar el nu și nu…să îl las să-și spună poezia cu oferta. Bine, mă, zi-o! Și iar mă ia că la aceiași 8 EUR îmi dă în plus mii de minute în rețea și în rest câteva minute naționale, câțiva mega … D’oh! Repet: NU mă interesează, plec la alt operator de telefonie mobilă. La cine, domnu’, că la concurență nu găsiți ofertă ca la noi. Haha, good one! La cine plecați? La Digi. Haideți, domnu’, client vechi … mă gândeam că plecați la Orange sau la Telekom, aberează ceva de calitate. Mă lași?!, am telefonie mobilă de la Digi de când a apărut și chiar s-a vorbit intens ani de zile și se aude bine, nu dă rateuri de rețea, etc. Iar acoperirea oricum e aceeași că datorită roaming-ului cu Vodafone 🙂 Plus că acolo unde îmi fac eu concediul semnalul VDF e slab, în timp ce Orange-ul are semnal full. Deci, despre ce vorbim?! Aaaa, păi haideți domnu’, una e să zici că pleci la Orange sau Telekom, așa vă duceți la Digi doar că vă dă abonamentul cu 4 EUR?! Da’ spusă așa…cu tupeu maxim, cu nesimțire în glas care trăda o expresie de genul ”ce dracu’ ești prost așa, bă … săracule?!”, mă rog stil de puști cocalar. I-am zis că nu tolerez nesimțirea, pa și am închis. A sunat instant de încă două ori, fără succes că i-am respins apelurile.

Dar am primit după 10 min un SMS cu o ofertă la 3 EUR inclusiv TVA, contract 6 luni: nelimitat în rețea și 100 de minute naționale/internaționale. Am râs în hohote atunci și acum cred că o iau de capăt :))

După mine oferta asta și, în general, toată această experiență finală cu VDF intră în categoria ”cât de prost să fii?!”:

1. În primul rând dacă tu, Vodafone, ai o politică de a targeta alte segmente decât ăsta al meu, te privește. Însă mă afectează și pe mine, iar asta e greșeala ta! A, dacă VDF plătește bine, cred că împreună cu unii dintre actualii și foștii subalterni le fac o segmentare mai bună decât ce fac ei acolo, bonus o estimare a impactului financiar pe câțiva ani. Și nu o să regrete, serios!

2. Dacă vrei să eviți plecările doar pe ultima sută de metrii, vino cu oferte personalizate. Erau suficiente maxim 5 minute să se documenteze că nu am ce să fac cu mii de minute în rețea sau chiar nelimitat, ci de minute naționale și chiar ceva trafic de internet.

3. Dacă departamentul de marketing (sau cine se ocupă la ei) îți spune că toată lumea pleacă pentru 2 EUR mai puțin la abonament, atunci dă-i afară. Sau, mai bine, șeful care chiar ascultă și crede asta, să plece. Că e în plus.

4. Cine subestimează concurența, face o mare greșelă. Cu atât mai mult cu cât această greșeală au mai făcut-o și alții în raport cu RDS. La lansarea telefoniei mobile în România, Vodafone s-a axat pe clienții de tip corporate (persoane juridice), iar Orange către retail (persoane fizice). Binențeles, primii au avut de câștigat pe termen scurt dpdv al cotei de piață, însă Orange este câștigătorul pe termen lung, de vreo 7-8 ani sunt fiind number one pe acestă piață foarte dinamică. Telekom e tot un fel de Romtelecom…rebrandingul este un eșec atâta timp cât faci asta fără să schimbi nimic altceva în afară de nume. Ceva, orice, măcar să lași clientului senzația că beneficiază de ceva în plus, dacă tot nu oferi ceva real, palpabil.

5. Exceptând clienții de tip corporate, Vodafone și-a focalizat atenția pe clienții tineri, interesați să aibă telefoane trendy (ex. iPhone 6) și servicii moderne (ex. 4G). Dacă se poate, premium. Binențeles, aceștia sunt dispuși să dea acești bani și chiar mai mult, căutându-și servicii sau produse suplimentare (gadget-uri). Cred că ei reprezintă în acest moment cash-cow-ul lor. Evident, ar trebui să fie stupizi să ignore acest segment. Însă  ignorând nevoile segmentul familist (35+) și al seniorilor (60+), pierd niște bani inutil. În acestă industrie costurile mari sunt cele investiționale (infrastructură, licențe, branding, etc.). Apoi, din ce știu, cheltuielile cu personalul sunt aproximativ jumătate din cheltuielile de exploatare, restul fiind servicii de întreținere a rețelei (upgrade-uri necesare ca urmare a creșterii rețelei, piese de schimb, etc.), energie electrică și nimicuri. Sigur, P&L-ul lor e grevat ani buni de cheltuielile de amortizare, dar până la urmă tot cash-ul este esențial. (Hmm, chiar ar fi interesantă o analiză comparatvă OpEx și CapEx între marii jucători de pe piață.) Nu o lungesc, ideea e că profiturile industriei sunt uriașe. Pe vârful crizei, marii operatori de telefonie mobilă aveau rezerve uriașe de cash. Evoluția averii lui Carlos Slim Helu este sinergic legată de evoluția America Movil. Și exemplele pot continua…închei aici acest punct în privința operatorilor de telefonie mobilă, deși ar mai fi multe de spus referitor despre repatrierea profiturilor, despre protecția de care s-au bucurat, mai ales în primii ani, din partea Consiliului Concurenței (și nu numai), etc.

6. VDF a pierdut mult în ultimii ani și la capitolul responsabilitate socială. Nu știu dacă au tăiat din buget sau pur și simplu este lipsă de inspirație. Ultima campanie cu adevărat bună a fost cea derulată în 2012 ”Împreună suntem mai puternici” (cu Rebengiuc, Iureș, etc.), care a dat putere brand-ului. Un proiect de responsabilitate socială trebuie dublat și de o comunicare pe măsură, altfel devine o aberație și au existat situații când chiar au făcut mai mult rău decât o neimplicare totală. Nu sunt specialist în branding/rebranding, dar percepția mea este că de câțiva ani Vodafone a încercat o repoziționare doar pe baza ”directivelor de la centru”, fără o adaptare/etalonare la cultura locală. RED este probabil cel mai bun exemplu.

7. Nesimțirea tarifelor la apelurile în alte rețele – mai scumpe decât apelul din roaming. O bună abordare a subiectului o găsiți aici.

În concluzie, prețurile le face piața. Atunci când e economie de piață. Adică acolo unde și clienții contează în ochii furnizorului. În UK – Vodafone, în România – RCS&RDS.

LE: Spelling. Și mă gândeam dacă nu cumva pierderea de câteva sute de mii de clienți suferită de Vodafone în 2014 nu cumva este și efectul plecării lui Mihai Ghyka din companie în urmă cu aproape doi ani?!

Tov. Petreanu

Românul se pricepe la orice. Nu doar la politică fotbal și medicină. Nuuu, la orice! Și ca să își poată etala calitățile la maxim, nu are nici dubii, nici dileme, pentru că el se pricepe, se descurcă, iar dacă are ocazia să vorbească despre subiect mai mult de cinci minute, începe să te convingă fără echivoc că el știe!

Este o combinație imbecilă de semidoctism/sfertodoctism, de snobism, de sindromul Oblomov, de grandilocvență și nesimțire, totul dublat de multă-multă prostie pentru că, nu-i așa?!, doar prostul nu are dubii. Şi dacă nu are dubii, e clar că el este în stare să judece orice şi pe oricine. Neuroni fără frontiere…

Mă lovesc tot mai des de chestiile astea, dar ca să nu mai fiu acuzat că generalizez prea mult, am să povestit un caz recent. Din politică de această dată, dar poate am să revin și cu alte teme de discuții.

De ceva vreme citesc blogul lui Vlad Petreanu. Mi-a fost simpatic la Tele 7 şi pe A1, aşa că îl mai urmăream când puteam şi la matinalul de pe Europa FM (apropo, formatul actual, fără Monica Anghel, pare ceva slab) şi nu o dată a avut idei interesante. Blogul l-am citit mai des doar în ultimele luni.

Ieri însă a sărit calul grav cu articolul acesta, iar eu am reacţionat, uitând proverbul „dacă te bagi în tărâțe, te mănâncă porcii”.  Sunt „vaccinat” şi nu mă atac când citesc băsisme ieftine, indiferent din gura cui vin. Dar un paragraf e chiar penibil: „Are rost să pariem cu privire la viitorul lor, având în vedere că DNA obţine condamnări în 86,15% din cazurile* trimise în instanţă? Poate că da, pentru că nu toţi sunt egali în faţa legii. ” Articolul se încheie cu apologia Monicăi Macovei – adică o rușine pentru justiție – cea care l-a făcut pe Bivolaru să dispară (citiți arhiva Cotidianul și Adevărul din anii cu pricina, dacă îmi amintesc bine).

Să pornești de la premiza că pe toți cei care sunt trimiși în judecată de DNA sunt automat și corupți este periculos, reprezintă o afirmație mai mult decât gravă. Dacă nu pornim cu prezumția de nevinovăție, unde ajungem? În comunism, tovarășe Petreanu!

De la comentariul meu, imediat criticat de autorul articolului pe motiv că ”îmi este afectată judecata”, grămada de postaci-aplaudaci a sărit și m-a făcut cu ou și cu oțet: am fost considerat antenist (apropo, ironia sorții…cred că nu am mai văzut 5 min la Antene de dinainte să plece tov. Petreanu de la ei!), prost sau Mircea Badea (am atras atenția că e pleonasm!). Am revenit și am atras atenția asupra limbajului pe care îl tolerează, răspunsul a instant a fost că eu nu am înțeles nimic!

Eu am dubii dacă am înțeles tot ce trece prin capul tovarășului Petreanu. Au încercat unii să mă ”lămurească” că motivația articolului este în principal de a anticipa că nu se va ridica imunitatea celor 3 parlamentari. Și eu cred că nu se va ridica imunitatea, ceea ce e păcat din mai multe puncte de vedere, dar nu la asta m-am referit și, mai mult!, chiar și la acest capitol este o abordare unde se ignoră prezumția de nevinovăție – aici însă acord circumstanțe atenuante pentru că avem o istorie destul de tristă a parlamentarilor în ultimii 25 de ani.

Domnul (sau tovarășul?) Petreanu nu pare să aibă dubii, el fiind capabil să judece orice şi pe oricine. De parcă nu a trăit în România unde au fost/sunt și n dosare fabricate de cam toate partidele importante.

Recunosc, sunt dezamăgit. Aș fi dat cu ușurință ”ignore” la limbajul de Ferentari pentru că nu am pretenții de la asemenea specimene, dar nu pot dacă autorul nu ar accepta (chiar încuraja) jignirile. Nu am permis niciodată nimănui,  nici măcar tatălui meu !, să derapeze la mine pe blog și să folosească un limbaj pe care să-l consider inadecvat. Indiferent de opinie.

Chiar dacă risc să se considere că ”m-am sensibilizat” prea mult la o amărâtă de postare nefericită marca tov. Petreanu, am preferat să scriu acest articol pentru că gândurile mele nu-și aveau locul ca pe un blog murdar ca al lui Vlad Petreanu. Și oricum, nu am motiv să mă deranjeze faptul că am sensibilități, în fond chiar e o calitate!

Dar eu mereu am o problemă cu oamenii care nu sunt corecți, cinstiți. Dar și cu cei care au probleme grave cu bunul simț. Oricare om, indiferent de statutul pe care îl are (ca în Constituție, indiferent de sex, religie, etc.), are pentru început respectul meu. Dar asta nu înseamnă că nu îl poate pierde. Sigur, pe Vlad Petreanu în doare fix în pix că a pierdut respectul meu. Tocmai din acest motiv nu îl voi putea situa niciodată decât mai jos față de Robert Turcescu, cel care și-a recunoscut greșeala.

În încheiere aș vrea să mai fac o observație referitor la un paradox: sunt antibăsist clar, dar au fost câteva momente în care i-am dat dreptate  pentru că așa am considerat fix față de acel moment. Am declarat public (aici, pe blog) că voi vota în primul tur cu Tăriceanu. Asta înseamnă că băsiștii mă consideră pontist convins, iar pontiștii mă consideră băsist. Nu admit nici 5 min să vizualizez B1 sau A3, dar sunt considerat un ”animal mai deosebit” de ambele tabere. Polarizarea societății s-a realizat încă din anii 90 de încăpățânarea lui Iliescu și a lui Coposu. Cei neconvertiți fie votează și altceva decât cei doi favoriți putere-opoziție (de data aceasta Ponta și Iohannis), fie nu se prezintă la vot. Eu în general am ales prima varianta, niciodată pe a doua. Dar a doua variantă – absenteismul – se datorează și atitudinii unor jurnaliști fără pic de discernământ care nu pricep urmările acțiunilor lor, așa cum a prestat tov. Petreanu (și) de această dată.

Nu contează foarte mult tov. Petreanu. Uneori nu înțelege (ex. comentariul meu de ieri), alteori nu vrea să înțeleagă (ex. comentariul meu de astăzi). Contează că se folosește de notorietatea sa pentru a manipula diverși agarici, iar aceștia nu sunt puțini deloc. Brusc, mi-am amintit de declarația sa ”M-a ferit Dumnezeu, dar şi educaţia de-acasă, să-mi ia celebritatea minţile. În televiziune, e o boală profesională comună. Ca jurnalist, prefer postura clasică, de observator, celei “moderne”, de vedetă. Sunt un demodat. În rest, unii spun despre mine că sunt un tip cu bun simţ (şi adaugă: “deci un inadaptat”). Uneori, când văd la ce ar trebui să mă “adaptez”, mă felicit pentru încăpăţânarea de fi a refuzat atâtea “oportunităţi” care au fluturat în jurul meu.” (de aici).

Mă umflă râsul amintindu-mi de un citat drag mie din Benjamin Franklin: „De bun simţ toată lumea are nevoie, puţini îl au şi fiecare crede că-l are.

P.S. Ca să vă amuzaţi şi voi: articolul este comentat de diverşi, dar în afară de tov. Petreanu, doar eu mi-am folosit numele real. 🙂

Unii nu au atribuții (atribute?!) să gândească

De mare excepție. Aseară poposesc din întâmplare la B1, unde moderatoarea întreabă pe un fost consilier băsist: cum era cu telefoanele care sunau la Președenție pentru tot felul de grațieri, cum vă gândeați, etc..

Fostul consilier al lui băsescu răspunde instant ”nu aveam în fișa postului să gândim…”. Ca să fiu clar, nu extrag nimic din context, chiar dacă nu rețin continuarea declarației. Recunosc, m-a umflat râsul atât de tare, încât nu am mai fi putut fi atent la ce a urmat.

Nu mai e nevoie de alte comentarii, CLAR!

Ideea de fapt, este aceeași în tot ce se aude de la băsiști de mai bine de 24 de ore: toți băsiștii încearcă să (se) scuze sau, cel puțin, să scuze cumva ceea ce s-a întâmplat.

De fapt, sunt oameni care se ascund fie în spatele lui băsescu,  fie indivizi care nu încearcă decât găsească explicații gen Hurezeanu, care atrage atenția că acum vreo luna Kaplan a atras atenția că în următorii ani serviciile secrete ruse vor lucra intens să submineze țările estice care sunt la graniță cu sfera de influență a Rusiei. Mai mult, Hurezeanu compară situația cu cea din Polonia, unde scandalul are cu totul alte conotații.

De fapt lucruri sunt mult mai simple: http://www.timesnewroman.ro/ovi/12776-basm-popular

 

 

Adrian Moraru – numai respect!

Se pot spune multe despre accidentul aerian din Apuseni. Mai ales că știrile reale sunt greu de identificat. Din păcate, la noi știrile, așa cum sunt ele definite de DEX sau așa cum se învață la Facultatea de Jurnalism, nu prea există. În media românească nu prea există știri, ci doar reacții la … reacții care comentează o declarație, care la rândul ei e o părere a cuiva care nu are habar sau nu știe să se exprime.

În acest context, la care adăugăm și lipsa de sațietate a românilor față de TV, evenimentul din Apuseni a creat un haos total în mintea multora. Mulți așa-numiți ziariști (și nu numai) s-au crezut foarte inteligenți, dar de fapt fiind semidocți, au înaintat tot felul de supoziții despre ce soluții s-ar fi putut găsi, dar nu au fost puse în practică. De exemplul, unii s-au gândit că trebuiau să folosească avionul SMURD cu care să recupereze victimele (UNDE ateriza?!), alții vroiau să-l trimită în recunoaștere (de parcă avea astfel de aparatură!) sau, altă idee năstrușnică!, că aeronava SMURD trebuia folosită să ducă medicii la Oradea (fără să țină cont că nu are autorizație și nici nu e amenajată pentru transport pasageri!).

Lista e lungă. Pe măsura prostie multora dintre cei care fac de rușine meseria de jurnalist.

Mai vreau să lămuresc un aspect, parcă prea neînțeles de mulți: ancheta guvernamentală a vizat modul greșit în care s-a acționat în vederea salvării victimelor (nota, foarte interesantă, o găsiți aici). Ancheta cu privire la cauzele care au condus la nefericitul eveniment aviatic este altceva și va dura probabil luni de zile (uneori durează ani).

Până una-alta, tot respectul pentru Adrian Moraru, pădurarul care a descoperit locul accidentului.

Promit că o să scriu când o să pot!

Am vreo trei articole începute în decursul anului 2012. Cel mai recent, scris spre sfârșitul anului, are doar o introducere neterminată de vreo 2 pagini.

Mă tot întrebam de ce nu le termin…Firesc, încep să caut ”buba” întâi la mine. Să fie stresul transpus în lipsa de răbdare? Nu cred. Întotdeauna am scris de plăcere și, mai ales, cu plăcere. Să fie viteza cu care știrea de ieri nu mai interesează astăzi nici măcar ca analiză decât un grup tot mai restrâns de oameni? Nici vorbă, cred cu tărie că apa trece, pietrele rămân – oamenii cu adevărat preocupați de subiect! Atunci, să fie ”the Kindle effect” – adică efectul datorat modificării preocupărilor mele asupra timpului disponibil? Nu, mai ales în contextul în care vacanța copiilor mi-a oferit în ultimele săptămâni niște rezerve importante de timp.

Stând strâmb și judecând drept, cred că ”defectul” nu este la mine. Fiecare are o părere bună despre el, nu?! 🙂 Esențial este să ne vedem lungul nasului, să ne acceptăm cu bune și cu rele. Ceea ce la români este foarte greu.

După 50 de ani de comunism și, mai ales, după anii 80 (anii foametei și ai antenelor întinse spre bulgari/sârbi/unguri), românul este în continuare ahtiat după TV: televizoare deschise atâta vreme cât e omul acasă, aparate TV în toată casa (doar la toaletă nu am auzit încă să fie, dar probabil am ratat un email!), goana dementă după tehnologii noi (plasma/LCD/led/3D) care să ofere o priveliște mai plăcută nu la un canal de filme artistice sau documentare, ci la așa-zisele știri și talk-show-uri ce îndobitocesc. Eu unul am rărit-o cu TV-ul mult de vreo 5 ani (cu unele mai de dinainte, cu altele mai recent) și mi-e tare bine. Iar televizor led nu o să-mi iau decât când o să crape actualul.

Generația celor care se uită la TV ca să audă fascinați cum un manelist ascultă Schopenhauer au și ei copii. Ei nu se uită la TV, ci se dau pe net. Pe net există însă un mare avantaj: poți găsi aproape orice. Poți găsi știri nealterate de la agențiile locale (Agerpres, Mediafax, etc.) sau străine (de la Reuters la Xinhua – China Nouă). Găsești cel mai recent album Muse sau Vivaldi, cărți și filme online gratis (legal sau nu, cine stă să verifice?!). Dar mulți preferă Libertatea.ro și Cancan.ro, înjurăturile pe hotnews.ro și site-urile de socializare unde să povestească unde au fost, ce au făcut, ce au mâncat și să răspundă la întrebări cretine. BTW, era și un banc: cum poți face bani? Ștergi contul de Facebook și te duci să te anagajezi. Păi cam da, asta e viața lor…online 🙂

În paranteză fie spus, ăștia sunt majoritatea celor care l-au votat pe băsescu și de OTV-ul PPDD-ul. Din acest motiv prefer populația conlocuitoare care nu știe să scrie și să citească prea bine, dar se uită la telenovele pentru că atât pricep și pentru că nu ar face rău nici măcar unei muște: au bun simț și, chiar dacă doar intuitiv, conștiința propriei valori. Din punct de vedere spiritual îi văd peste mulți alții, mai ales peste cei care își închipuie că dacă au citit Coelho sunt culți și au pretenții.

Cam ăștia au făcut scandal zilele trecute pe lângă sicriul lui Sergiu Nicolaescu. S-au obișnuit cu circul și cu lipsa pâinii. În curând o să poată trăi și fără o firimitură, dar e neimportant față de datoria lor de a fi futuți de grijă.

Poate că e bine că nu scriu. I-ar fute grija și, cine știe, mai fac un copil la fel de dobitoc.