Năpădiți de ignoranță

Motto: „Tine minte ce-ti spun eu: daca poporul asta va fi candva sters de pe harta, nu va fi nici fiindca l-ar ocupa rusii, turcii, americanii, indienii, chinezii; ci din indolenta, pasivitatea, lipsa de civism, din propria nepasare si din complicitatile interne oferite oricarui inamic.” ILEANA VULPESCU

De mai bine de un deceniu, vorbele celei mai mari doamne a literaturii române, devin de la o zi la alta tot mai actuale. Că rădăcinile răului sunt în politică, e relativ, nu despre politică vreau să vorbim acum. Deși tradiția de a vota gunoaie se regăsește foarte bine în tema noastră: IGNORANȚA.

România este astăzi mai mult decât oricând un simplu exemplu de ignoranță, este însăși definiția ei. Parcă îl aud pe tata spunând că da, așa este, dar nu suntem toți așa. Sigur, nu suntem toți, dar majoritatea covârșitoare este ignorantă.

Ni se trage de la exodul masiv al românilor plecați la muncă prin Europa sau chiar mai departe. Marea majoritate au reușit, dacă nu să-și facă un rost acolo, măcar să supraviețuiască împreună cu familia într-un mod decent. Da, majoritatea a reușit,  dar nu așa cum se vehiculează doar pentru că „românul este muncitor”, ci mai ales pentru că s-au adaptat la reguli. Orice societate supraviețuiește prin reguli, nu prin haos și descurcăleală. 

Acolo, dacă ai călcat strâmb, ai încurcat-o, aici poate scapi dacă ai noroc să cunoști pe cine trebuie sau poate nu te-a văzut nimeni sau nu există legi sau poate există legi, dar nu există norme, etc. Iar dacă totuși ești găsit vinovat, se găsesc destui să spună că ai greșit și că greșeala este umană.

Și uite așa ajungem la subiectul care m-a intrigat foarte-foarte tare (și nu doar pe mine): tânărul de 30 de ani care a murit înecat după ce a sărit în apă să salveze o mamă și copilui ei de 9 ani (știrea aici). Toată lumea îl consideră erou și chiar este! Dar de ce a murit?

L-a omorât ignorața. Nu, nu ignoranța sa. Ci a imbecilei care s-a gândit că dacă s-a chinuit un an de zile să strângă bani sa poată duce copilul la mare, ce dacă e steagul roșu ridicat?! Mai mult, aflu astăzi cu stupoare, că acel copil de 9 ani a înțeles mai bine pericolul decât maică-sa!

Din câte relatau azi şi ieri pe plajă vecinii de şezlong ai celor implicaţi în incident, au spus că femeia era în apa cu un copil (fetiţă) de 9 ani şi copilul zbieră din valuri «Mami, mami, hai să ieşim că mi-e frică!», dar ea nu voia nicicum să iasă. La un moment dat a venit un val mai mare şi i-a tras sub el… în larg.” (Citeste mai mult: adev.ro/oufdi3 )

Dacă aceasta este situația reală (la câtă lume era pe plaja, e imposibil să se nu poată afla adevărul), atunci autoritățile trebuie să se autosesizeze în 2 privințe:

  1. femeia aia trebuie decăzută din drepturile părintești pentru că a pus copilul în pericol de moarte și l-a traumatizat psihic.
  2. procurorii trebuie să o trimită în judecată pentru omor din culpă, iar instanța să decidă.

Frica fetiței față de mare, de apă, nu știm dacă exista de dinainte sau a fost doar o sperietură când a văzut natura dezlănțuită. Dar îmi amintește de altă aberație românească: majoritatea românilor își învață copiii să înoate aruncându-i în apă și forțându-i să se descurce. Chiar dacă ignorăm posibilele traume psihice pe care le pot dezvolta acei copii, cred că nu putem caracteriza metoda asta decât ca fiind barbară.

La fel ca și forțarea copilului să scrie cu dreapta deși este stângaci. Stânga se lega la spate și hai, scrie cu dreapta. Iar asta se întâmpla în anii 70-80 și nu doar prin cine știe ce comune izolate, ci inclusiv în București!

Sau să discutăm despre cum se circulă pe șoselele patriei? Păi hai să spunem cum se dau carnetele și, mai ales, cum nu se iau. Îmi povestea cineva cum puștanii care stăteau la coadă la Pipera se întrebau unii de alții cât au dat șpagă. În sediul poliției rutiere! Să discutăm despre cei de vârsta a treia pe care nu-i verifică nimeni dacă mai au skill-urile necesare să conducă o mașină (nu mă refer doar la reflexe, ci mai ales la văz, auz, etc.). Într-o zi făceam giratoriul și ieșeam pe a 4-a strada din cele 5, iar un batrân de peste 70 de ani a intrat cu aproximativ 70-80 km/h (apropo, strada de pe care venea are limitare la 40 km/h) în giratoriu și era să ne facă muci. Că acu’ 50 de ani când și-a luat el carnet era prioritatea celui care intra în giratoriu! Ce mai contează că s-a schimbat legislația rutieră de vreo 20 de ani?!

Asta ca să nu mai vorbim de ignoranța din spitale, veritabile centre de creștere a stafilococului auriu. Sau de ignoranța din sistemul de învățământ unde la examenul de tituarizare a educatorilor unul dintre subiecte este „capodepera” Hanul Ancuței, după o programă ticluită în mare parte acum 50 de ani și care ignoră până la a destesta importanți scriitori actuali (de la Vișniec la Lucian Dan Teodorovici, de la Dan Lungu la Radu Paraschivescu). Și pe urmă te miri de ce nu mai citesc copiii cum citeau pe vremuri…

Ignoranții ne-au năpădit. De vreo 10 ani sunt majoritari. Asta e realitatea. D-aia nu ne mai mirăm că ditamai șeful diviziei Telecom de la Samsung România spunea anul trecut că este de preferat să avem tablete în şcoli şi pe urmă să rezolvăm problema toaletelor din curte. 

Știu, devine trist. E cazul să mă opresc.

Soluții? Oho, există, nu-i bai. Toată treaba e să se înceapă și să se continue, iar dacă adăugăm un strop răbdare, avem șanse mari să reușim. Dar dacă nu vom face legi, reguli și norme care să pună punct cretinismelor din țara asta, atunci să nu ne mirăm dacă se va adeveri, Doamne-ferește!, ce spune Doamna Vulpescu!

Anunțuri

Război civil pentru un „false flag”

Eu am ajuns aseară la concluzia că Dragnea vrea sa pice guvernul.
În plus, TOATE trusturile de presă au reacţionat prea rapid (evident, o eficienţă tipică partizanatului lor), ca şi cum ştiau de dinainte ce sa spună. Fuseseră pregătiţi să fie în alertă. Inclusiv TVR, care la faze d’astea se mişcă greu, a transmis live din Pţa Victoriei.
Cel mai grav/trist/ etc. este ca nu ştim cine cu cine se bate pe România acum.
La cum au procedat toţi (PSD, opoziţie, preşedinte, etc.) am avut mereu senzaţia că deciziile ai fost luate de mult şi totul se rezumă la un teatru prost. După ce am văzut aseară în media (TV, presa online, FB, etc.) cât de bine erau pregătiţi toţi „formatorii de opinie”, senzaţia a devenit certitudine.
Deşi au o mare tradiţie în materie de teatru, în ceea ce priveşte teatrul politic…ruşii au stat mereu prost. Spun asta clar pentru că dpmdv e clar că sunt principalii diavoli care şi-au băgat coada.
Reamintesc că în 2014 Kaplan a spus ca trebuie să ne aşteptăm în următorii ani ca serviciile secrete ruse să lucreze intens la subminarea țărilor estice care sunt la graniță cu sfera de influență a Rusiei. Şi a pus accentul pe România şi Polonia, care au luat poziţie critică faţă de criza ucraineană din 2013.
În plus, întotdeauna când Rusia şi Germania au bătut palma, Romania a avut de pierdut. În urmă cu aproape 8 decenii a fost Pactul Hitler-Stalin (mai cunoscut în România sub denumirea de Pactul Ribentrop – Molotov), acum avem Pactul Merkel – Putin sau cum o să-l numească istoricii. La fel de învrăjbiţi eram şi atunci, la fel suntem şi acum. Şi asta nu doar datorită altora (duşmani direcţi sau nu), ci în primul rând datorită nouă.
Aşa că dpmdv în stradă nu se rezolvă nimic mai mult decât se creează atmosferă.  Sigur, asta nu înseamnă să stăm cu mâinile în sân, să punem mâinile pe piept şi să ne aşteptăm moartea. Dar nici să fim precum cavaleria poloneză trimisă să lupte împotriva panzerelor germane.

Oricum, indiferent de amploarea mişcărilor de stradă, guvernul Grindeanu va cădea la momentul potrivit, parte a planului pe care Dragnea doar îl execută…

Eu îl detest sincer pe Dragnea. Nu de acum, ci cu mult înainte, probabil dintotdeauna. Este la fel de malefic precum Blaga, însă i s-a dat acces la funii mai serioase. Şi, pe româneşte, îl doare-n c** de orice şi de oricine. Inclusiv de România.
Iohannis este însă cu mult mai rău. Nu ştiu dacă este malefic, dacă e slugoi sau ce IQ are, dar este incredibil de incompetent pentru ceea ce scrie în fişa postului său. Se ştie, România funcţionează după Principiul lui Peter – „În orice ierarhie, fiecare angajat tinde să avanseze până atinge propriul prag de incompetenţă”. Însă Iohannis operează după Legea lui Godin „Generalizarea incompetenţei este proporţională cu înălţimea ierarhică”. Mai facem haz de necaz, că aşa-i românul, dar reţineţi ideea asta: este periculos de incompetent!
Înainte de a fi romani, suntem oameni. Şi mulţi se întreabă astăzi de ce nu au plecat. Sau dacă ar trebui să plece acum. Strict ca om, te gândeşti cel mai mult la copii. Ei bine, mărturisesc că şi eu am trăit acest sentiment în ultima vreme. Şi, judecând exclusiv din acest punct de vedere, probabil ar fi fost mai bine să plec. În fond suntem datori (faţă de noi înşine, faţă de Dumnezeu, depinde de fiecare) să ne împlinim menirea. Pentru copiii mei ar fi fost mai mult ca sigur mai bine din punct de vedere al sistemului de învăţământ sau a celui de sănătate. Plus multe alte oportunităţi pe care le-ar fi avut…
Dar au fost luate în calcul multe alte lucruri. Iar acum e cam târziu.
Generaţia mea, chiar dacă a făcut schimbarea – sau cel puţin a început-o!, nu a reuşit să rupă pisica in două. Ne-am agitat mult, am crezut în forţa exemplului şi ne-am trezit acum la vârse de peste 40 de ani că de fapt fiecare a tras în altă direcţie. Fix ca generaţia părinţilor noştri.
În concluzie, asistăm la o operaţiune tipică de „false flag”, problemele mari sunt altele.
De aceea ar fi bine întâi să gândim şi apoi să acţionăm. Şi întotdeauna să alegem libertatea de a crede şi respectul de a lăsa pe ceilalţi să creadă ce vor. Altfel, nu avem şanse decât să inventăm forme moderne de război civil…
P.S. Au trecut aproape 20 de ore de când s-au lansat ordonanţele şi văd că nimeni nu a observat ceva evident…modificarea articolului privind favorizarea făptuitorului – şi anume că nu se pedepseşte pentru rude până la nivel de afin de gradul 2 este pe faţă o dedicaţie pentru băsescu. Era chiar aşa se greu să se prindă „formatorii de opinie”?

Adio 2016, bun venit 2017!

De prin primăvară tot aștept anul 2017. Nu că aștept ceva anume, dar 2016…nu mi-a plăcut. A fost un an plin, dar parcă prea a fost plin de rele…parafrazând un film celebru pot spune că am avut parte de doua nunți și-o înmormântare. Și multe spitale, și mulți medici, implicit și multă alergătură, multe emoții, bătaie de cap cât cuprinde.

Mai mult, 2016 nu mi-a luat doar pe cineva drag, ci și mulți artiști dragi mie, dar și alte personalități de calibru.

În primul rând Leonard Cohen, un artist de geniu. A fost de două ori în România, dar nu am putut ajunge prima oară pentru că eram în concediu în perioada aia, a doua oară nu am mai găsit bilete când m-am întors din concediu (cred că de atunci nu mai plec în concediu fără laptop).

Prince – o altă mare dispariție. Când spun Prince, îmi vin în minte două melodii: Purple rain, dar mai ales celebrul live de la ”While my guitar gentle weeps”

Apoi…David Bowie, Natalie Cole, Greg Lake (ex.King Crimson, Emerson, Lake & Palmer), George Michael, Adrian Enescu, Gene Wilder, Robert Vaughn, Michael Cimino, Andrzej Wajda, Bud Spencer, George Kennedy, Alan Rickman sau foarte tânărul Anton Yelchin. Plus John Glen , plus Muhammad Ali, Elisabeta Polihroniade, Cornel Patrichi, Solomon Marcus, Umberto Eco, etc.

Din nefericire, avem o listă lungă și de actori români care ne-au părăsit în 2016: Beligan, Albulescu, Marin Moraru, Papaiani, Gyuri (un artist complet, nu doar actor), George Alexandru.

În paranteză fie spus, Nick Serpell de la BBC are o explicație – încep să plece generația baby-boomers (cei născuți după Al doilea război mondial, aproximativ între 1946 și 1964): ”Cei care au început să devină faimoși în anii 1960 trec în această perioada de pragul celor 70 de ani și încep să se stingă”.

Sigur, vârsta e o explicație, dar cine nu ar vrea să vadă un film în regia lui Wajda cu Alan Rickman în rol principal și cu o coloană sonoră compusă de Adrian Enescu?!

Mai mult și fără echivoc, vârsta nu e o consolare pentru apropiații celui care a murit!  Sună a platitudine, lucrurile evidente nu se spun, dar uneori sunt necesare să ne reamintească aspectele primordiale.

Așadar, adio 2016! Nu mă plâng de tine, alții – inclusiv persoane de lângă mine – au avut un an muuult mai greu. Dar am prins și vremuri mai bune…

Bine ai venit mult-așteptatule 2017! Să fim sănătoși și să dea Dumnezeu să ne meargă bine!

Am zis!

 

 

The World is Changing

Lumea a început de astăzi să se schimbe. În ultimele secole, schimbările majore au fost date de obicei de Europa. Acum, la un secol de când este principala putere mondială, SUA a dat și un semnal al schimbării mondiale. Trump, chiar dacă va eșua, a pornit tăvălugul implacabil al schimbărilor sistemice. Istoria va consemna momentul ca fiind primordial în ceea ce privește schimbarea SISTEMULUI.

Mai întâi, aș vrea să demontez ideea aparent spectaculoasă că asistăm la un moment istoric prin faptul că un om de afaceri învinge în alegeri un om politic. Nimic mai fals! Au existat alte 6 cazuri mai înainte, din care două în istoria recentă Bush Sr. și Bush Jr. (ceilalți au fost, pe rând, Harding, Hoover, Truman și Carter). Fără a fi mare specialist în istorie, dar cred că toți putem identifica cu ușurință faptul că datorită spiritului antreprenorial pronunțat au reușit – cu bune și cu rele – să fie vector imporanți ai schimbării.

În al doilea rând, este important de subliniat faptul că americanii au reușit să treacă peste niște tabuuri clasice mai mult de tip monden decât elitist. Mod normal, un scandal de genul celui prin care a trecut Trump în septembrie fiind catalogat drept misogin, ar fi fost imposibil de învins în ultimele decenii. Se pot găsi n argumente, dar faptul că față de 2012 doar 1% dintre femei s-au mutat de la republicani la democați demonstrează că americanii au pus de această dată mai mare preț pe aspecte importante decât pe chestiuni de imagine.

Hillary reprezintă pentru oricine omul Sistemului. Pentru cei amatori de teoria conspirației, reprezintă ”oculta mondială”. Este soția lui Bill Clinton, fost de 2 ori președinte SUA și de 5 ori guvernator de Arkansas, calitate pe care multe voci au considerat-o ca fiind principalul criteriu de calificare în postul de secretar de stat în timpul celui de-al doilea mandat al lui Obama. Nu în ultimul rând, a fost indirect parte a unui scandal sexual mult mai mare decât cel cu Donald Trump.

Cifrele vorbesc de la sine

Cătălin Tolontan a scris azi de dimineață un articol excelent ”Donald Trump încremenește lumea! Și nu, să nu spunem că au votat ”cei din Teleorman”! Cronica unei nopți americane. ”Perdanții globalizării” au vorbit și au vorbit clar”. În media românească a fost primul (cred singurul până la această oră) care a atras atenția că nu este cazul să explicăm surpriza în stilul clasic:

Nimeni nu e imun la demagogie și nici la insultele dinspre cei care se consideră superiori. Chiar echipa lui Clinton recunoaște că ”în multe locuri din America rurală au ieșit cu 10% mai mulți oameni la vot decît ne-am așteptat”. Ceva i-a scos din case ca să voteze cu Trump. Dorința de cineva diferit?

Instrumentele guvernării sunt grele, Donald Trump nu va putea reinventa binele public, iar viața nu se poate îmbunătăți decît cu răbdare, iar oamenii nu mai au. Pericolul autoritarismului e mare.

Democrația liberală suferă.

Se va spune ca netul a cîștigat alegerile, că presa și televiziunea sînt moarte.

Vor începe răfuielile și se va scanda după paternalism în numele libertății. Siteul autorității de emigrare din Canada a căzut din cauza cererilor bulucite de la americanii care vor să ia cetățenie la vecini. Cei răniți de rezultat îi vor răni în continuare pe cei care au votat pentru că au fost răniți.

Totodată, Tolontan face și o excelentă paralelă – pe care toți cred că am simțit-o – cu turul doi de la prezidențialele din anul 2000. Surpriza a fost la ei, a câștigat Trump, echivalent demagogic al lui Vadim. Citiți articolul, e de neratat!

Parcă vrând să-i dea dreptate lui Tolontan, The New York Times a publicat un exit-poll care arată detaliat profilul votanților de la aceste alegeri. Multe aspecte le știam cu toții de dinainte de vot. Tocmai din acest motiv, cred că e necesar să NU ne apucam să căutăm acele elemente care să ne confirme teoriile. Din contră, să vedem de unde vine surpriza!

Personal, cred că trebuie să ne atragă atenția următoarele aspecte:

  • 83% au considerat că Trump poate aduce schimbarea ”Can bring needed change”;
  • 58% dintre protestanți, respectiv 52% dintre catolici au votat Trump. Mai mult, 56% merg cel puțin o dată la biserică (față de 40% în cazul democratei H.C.) și 49% merg cel puțin o dată pe lună (față  de 46%);
  • 53% dintre căsătoriți au fost de partea lui Trump (față de 43%)
  • 61% dintre cei care au efectuat serviciul militar au fost de partea republicanului Trump (față de doar 34% în cazul lui Hillary)

Din punctul meu de vedere, americanii au votat ”back to the roots”. Aici problematica devine discutabilă. Fanii lui Hillary vor spune că cei de vârsta a doua și a treia sunt cei care au înclinat votul spre Donald Trump. Ceea ce este perfect adevărat. Dar nimic negativ în situația dată.

Vârsta a treia înseamnă în mare măsură generația hippie, care a marcat istoria prin rock, prin ridicarea împotriva războiului din Vietnam, care mai apoi a înfrânt comunismul în anii 80 și l-a propulsat la putere pe Bill Clinton în anii 90.

Vâsta a doua este generația care facut din anii 90 și prima parte a anilor 2000 o veritabilă relansare economică din revoluția IT, au pornit globalizarea și liberalizarea piețelor

Grupele de vârstă tinere 18-29 ani și 30-44 ani au prins prea puțin din cele de mai sus. În schimb, au trăit la cote înalte criza economică, drept urmare nu doar că nu au avut ocazia să schimbe prea multe, dar nici nu prea au termeni de comparație.

Întoarcerea situației

Mă așteptam să câștige Hillary. Tocmai datorită Sistemului. Dar și datorită sondajelor de opinie din ultimele luni. Aici este vorba nu doar de caracterul manipulativ (depinde cine comandă sondajul!), ci și de faptul că nehotărâții s-au îndreptat în mod decisiv spre Trump.

Pe de altă parte, CNN – supranumită mai în glumă, mai în serios ”Clinton News Network” – nu mai are aceeași putere de influență/manipulare. Trăim în epoca internetului, evident supus acelorași tendințe de manipulare de care vobeam mai sus, dar care oferă oportunitatea de alege sursele și de a trage concluziile, dacă omul chiar își dorește asta.

Stilul exagerat elitist a fost înfrânt. În fond, aceasta este esența democrației așa cum a fost reinventată de francezi în secolul XVIII: drepturi egale. Indiferent de rasă, de etnie, de opțiuni politice, de sex, de orice. Inclusiv indiferent de nivelul de educație sau de cel de trai. Pentru că înainte de a fi american sau român, bărbat sau femeie, protestant sau ortodox, ei bine înainte de orice sunte oameni și ar trebui să ne preocupe interesul speciei, nu doar cel individual izvorât din interese meschine neoliberale (nu neapărat copooratiste).

Ceea ce în România se numește capitalism sălbatic a ajuns să deranjeze o lume întreagă. Și în SUA, dar și în România se mai numește Sistem. Indiferent cum e numit sau supranumit, deranjează. Mult mai mult decât a deranjat problema lui Hillay numită Benghazi, scandalul Lewinsky sau orice altceva.

Încă ceva. Alegerea lui Trump este considerată o surpriză la fel de mare ca Brexitul. De fapt, privind prin această prismă, putem spune încă o dată că asistăm la eșecul Uniunii Europene așa cum este ea condusă de Merkel. Putem spune că acesta este motivul – da nu și scuza – pentru care un maniac precum Putin are tot felul de adepți  ai stilului său comunist în toată Europa.

În aceste condiții, victoria lui Trump nu este nici pe departe întâmplătoare și va genera schimbări importante la nivel mondial. Pentru că lumea se schimbă.

The World is Changing!

 

Explicații logice pentru români

Noi, „regăţenii”, avem multe metehne moştenite după sute de ani de stăpânire otomană, fanariotă şi rusească. Aşa cum şi ardelenii au după ocupaţia austro-ungară. Dar, pentru că toţi suntem români, avem şi metehne comune, pur româneşti.

Unul dintre cele mai mari defecte româneşti este spiritul justiţiar deformat. Se manifestă la iresponsabili: atunci când apare o problemă, vinovat este altul. Se manifestă la pupincurişti: de la „da, doamna dirigintă, aşa e, cum spuneţi dvs.” până la „da, şefu’, sigur că ai dreptate”. Se manifestă la frustraţi: de la dinamoviştii care sunt convinşi că Steaua a avut rezultate mult mai bune în cupele europene datorită norocului până la grasa care înfulecă 3 meniuri de 5 lei de Mc şi nu înţelege că nu neapărat metabolismul o salvează de la obezitate pe vecina care-şi cumpără la aceiaşi bani un McTasty. Acest spirit justiţiar deformat se manifestă în fel şi chip, influenţat – desigur – şi de educaţie, de IQ şi EQ, aşa cum este oriunde pe lumea asta.

Noi însă suntem mai deosebiţi: atunci când românul nu poate găsi o explicaţie logică, plauzibilă, dă vina pe forţe superioare, oculte, paranormale.

Exemplul 1 „aşa a vrut Dumnezeu”

Dacă se urcă unul beat la volan, sigur se găseşte un idiot „să-l înţeleagă” şi să ofteze „aşa a vrut Dumnezeu”.  Poftim?! Sigur, viaţa ne învăţă că multe lucruri se întâmplă pentru că „aşa a vrut Dumnezeu” (alţii, în funcţie de preferinţe pot spune soartă, coincidenţe, fiecare cu sistemul său de valori), dar asta nu înseamnă că poţi fi un dement iresponsabil fără consecinţe.

Exemplul 2 „străinii sunt vinovaţi” 

În ultima vreme o bună parte din presă şi din reţele de socializare vehiculează ideea că austriecii sunt vinovaţi de despădurirea şi deşertificarea României, nu legile proaste care permit prea multe şi nu pedepsesc suficient, nu partea coruptă a autorităţilor locale şi centrale, nu vecinii care tac complice când văd şmenarii care coboară sâmbăta seară cu camioanele pline, etc. Sau nu ştiţi faza cu 100 de maramureşenii care au luat cu asalt maşina poliţiştilor de frontieră calmaţi brusc abia când a venit primarul?…

Exemplul 3 „scenarita”

Dacă oamenii ar fi luat de bun doar ceea ce îi spun alţii, probabil am fi trăit tot în peşteri, neştiind nici măcar că Pământul e rotund. Stresaţi de anii comunismului, când propaganda era pe cele mai înalte culmi ale succesului, iar Europa Liberă contracara, aşa cum aveam să constatăm ulterior, utilizând exagerări sau minciuni prin omisiune, dupa 1989 românii au furat această manie, dând crezare aproape oricărui scenariu. Vă mai amintiţi desigur isteria miliardelor de dolari pe care i-ar fi avut Ceauşescu la băncile elveţiene şi câte altele! Sigur, stresul, secretomania, lipsa de transparenţă a unor subiecte de larg interes şi alte metehne comuniste a generat o creştere spectaculoasă a interesului faţă de scenarita – la început serialele din reviste, precum Zig-Zag, apoi EVZ, OTV, ajungând acum pe tot felul de site-uri. Temele sunt foarte variate: de la cele politice la cele de ştiinţă.

Am să  zăbovesc un pic aici datorită diversităţii de situaţii la care mă refer. Am să dau două exemple de tip … MTV ca să spun aşa! Then & Now (Atunci şi acum).

Exemplul 1:

Then

În 1994 aflam cu uimire de la un amic care lucra în media, că Adrian Năstase şi Dinu Patriciu fac afaceri împreună. Un pesedist cu liberal?! Cine credea aşa ceva atunci? S-a convins lumea mult mai târziu, când Năstase a continuat cu pomana începută de Isărescu.

Now

În exclusivitate! Breaking news! Nu o să-ţi vină să crezi! Dă click aici să vezi ce ţi se potriveşte! Dar de ce e prieten Băsescu cu Oprea….n-ai să afli! Sau nu din presă!

Exemplul 2:

Then

Zig-Zag 1990: rubrica de fenomene paranormale este coordonată de Dan Mirahorian.

Now

Un cercetător britanic spune că Pământul e plat şi că suntem manipulaţi de sute de ani să credem asta. Informaţia este preluată de toată media (agenţii de presă, TV, etc.) şi expusă ca teorie pe picior de egalitate cu teoria lui Galileo Galilei, de fapt cu tot ce se învaţă în şcoală la fizică şi geografie! Doar e libertate, putem abera orice!

Nu-mi place Nicușor Dan

Nu-mi place Nicușor Dan.
99% din programul lui pe care îl share-uiți mulți într-o veselie sunt lozinci, nimic concret. Plus că le-am tot auzit …. și la băsescu, și Geoană, și la Videanu, și la Blaga, și la Oprescu. Bine, Oprescu e singurul care a făcut ceva, nu-i corect să-l pun alături de celelalte hahalere.
Ce nu-mi place mie la Nicușor Dan e altceva: vine cu un alt tip de minciună. Una care prinde bine la naivi și la spălații pe creier cu ajutorul Internetului. Mișcarea e gândită bine, excelent față de data trecută (am scris aici), pentru că în București nu iese la vot ca in Suceava, Teleorman sau Alba. Să explic un pic de ce…
– Electoratul bucureștean e mult mai influențabil de Facebook decât de toate televiziunile la un loc. Sigur, ține și de faptul că media de vârstă în București este printre cele mai reduse din țară, dacă nu cumva chiar e pe primul loc.
– Numărul mare de votanți de tip ”emoțional-neinformat” – nu au timp sau nu vor să se informeze, dar votează … că așa e moda! (trendy!).
– Sictirul populației față de reprezentanții partidelor politice parlamentare.
Bucurestenii sunt un barometru mai sensibil, un electorat care a inceput sa urasca partidele. Timp de 15 ani a respins stanga, acum respinge partidismul.
In plus mai este si un electorat imprevizibil, mobil, nu este usor de prins la evenimente electorale. Din perspectiva marketingului electoral Bucurestiul are cel mai mare electorat indecis si cel mai mare numar de electori neafiliati politic.
Indecisii sunt intr-un procent de peste 40% si jumatate dintre ei sunt oameni intre 35 si 50 de ani. Populatie tanara, interesata de viitor. Sunt interesati de proiectele candidatilor, vor sa vada bilantul candidatilor.” Vasile Dâncu 2012
– Aparent, electoratul bucureștean iese ușor în stradă. Da, dar numai când îl deranjează ceva. Nu prea merge la manifestații publice, de lansare a unui candidat, când are 1001 alte posibilități de a-și petrece seara (mai mult sau mai puțin) gratis.
Revin la Nicușor Dan. Programul lui e plin de idei care par a rezolva probleme stringente, de care nu a reușit nimeni să se atingă sau, dacă a încercat, s-a ales praful.
Cum a fost ideea aia năstrușnică de a fluidiza traficul: să învețe toți elevii dimineața, că știe el că se poate. Pe bune?! Nu cred ca există 10% din școlile Capitalei în care se învață acum într-un singur schimb. Cum faci cu celelalte? Faci clase de 60 de elevi sau construiești școli (unde?!) și dublezi numărul de profesori?! Un alt exemplu este propunerea privind încălzirea blocurilor, pentru care și-a și luat-o chiar pe FB pentru ideea aberantă cu firma care a implementat la Iași și care presupunea, pe lângă investițiile importante, și ciopârțirea tuturor blocurilor pentru o iluzorie scădere a prețului gigacaloriei. Sute de mesaje (inclusiv tehnice, de la specialisti) care îi spuneau că bate câmpii, dar nu a catadicsit să răspundă…
În plus, este o prostie (nu naivitate!) să spui că îl votezi pe N.D. pentru că nu este politician. În primul rând că atât campania electorală, cât și activitatea ca primar presupune nu doar abilități administrativ-gospodărești, ci și negocierea cu Consiliul Local, fără de care nu poți face nimic. Oricum, dacă nu știți, Uniunea Salvați Bucureștiul este partid politic înregistrat la Tribunal încă din decembrie 2015, cu Nicușor Dan președinte.
Mă opresc aici și nu spun nimic de micile scandaluri în care se spune că ar fi implicat și despre care am tot citit pe Internet în ultimii ani.
Omul ăsta, cât o fi el de geniu al matematicii și de om bine-intenționat, nu e OK nici dpdv management. Nu judec pe nimeni, dar la peste 40 de ani te privește dacă nu ai familie, dar…o casă e cam musai! A se vedea declarația de avere din 2012 (sursa: aici)
E vorba aia românească…omul în viață trebuie să realizeze 3 lucruri: să facă un copil, să aibă o casă și să planteze un copac. În acest context, ori este naiv, ori ne crede naivi. Oricum, e de rău.
Dar cel mai rău aspect este altul: singurul contracandidat anunțat oficial și cu șanse teoretice este madam Firea, pe care nu dau 2 bani. La cât mai multe voturi anulate!

România pitorească – ediția 2015

A doua oară în Moldova. Prima oară am fost în 2010 și am văzut zona Neamț (povestea: aici) și, oricât ne-am fi străduit atunci, nu am fi reușit să facem mai mult. 10 zile au părut inițital suficiente, dar cam la limită.

Acum, 5 ani mai târziu, ne-am hotărât să vedem și cealaltă jumătate turistică: zona Sucevei, Bucovina. 9 zile am zis noi, că mai puțin nu prea merită pentru că e lung drumul. Și unde puteam să stăm mai bine dacă nu în Pojorâta, comuna unde începe Transrarăul. În plus, vroiam să petrecem mai multe zile făcând trasee montane și mai puțin să stăm cu fundul în mașină și să mergem să le vedem pe toate mai mult ca să le bifăm.

Apropo de mașină! Drumul până la Roman este OK. Zice lumea că sunt 2 benzi, eu spun că e o exprimare cam metaforică, prima bandă fiind îngustă ca o bandă de urgență. Drept urmare la depășiri cam trebuie să treci un pic sau mai mult pe sensul celălalt. Nu ar fi niciun bai, dar grijă mare că sunt destul de mulți șoferi-berbeci. După Roman, o bandă. Până la Fălticeni, e OK de depășit. Apoi, treptat, cu cât intrii mai mult în munte, sunt puține zone în care poți depăși camioane, tiruri și alți melci obosiți. Dar cum ieși de pe ”european”, drumurile se cam strică. Cu excepția drumurilor asfaltate spre mănăstirile celebre. Închei paranteza cu un sfat: grijă mare când intrați pe drumurile neasfaltate, spre deosebire de Neamț, aici majoritatea lor sunt foarte grele, nu merge decât cu mașini înalte, de la Duster în sus.

Ei bine, indiferent că mergi cu mașina pe ”european”, pe Transrarău sau urci muntele cu piciorul, peisajele sunt extraordinare. Oriunde te uiți, Bucovina este foarte frumoasă.

Desigur, cele mai frumoase priveliști le-am văzut din Rarău-Giumalău. În Rarău am fost la Pietrele Doamnei (există un traseu circular de 2 ore), la Piatra Șoimului (15 min de urcat de la Cabana Rarău) și aproape pe Vărful Rarău – ”pădurea” de antene ne-a determinat să ne oprim pe un pisc un pic mai jos. Dar cel mai frumos nu e Rarăul, ci Giumalăul. Este mai înalt (1858m, cu 200 de m mai mult ca Rarăul), iar panorama de sus îți taie respirația…iar dacă ai noroc ca noi să fie senin vezi 360 grade aproape toți munții Moldovei: Călimani (una dintre cele mai impresionante priveliști din tot ce am văzut vreodată), Suhard, Bistritei, Obcinile și, dacă m-am orientat corect, cred că am văzut în depărtări și Rodnei (99% sigur), și Ceahlăul (50%). Peisaj de vis!

Concediu 2015_132

Concediu 2015_119Toate bune și frumoase, dar traseele din Giumalău sunt prost marcate. Cabanierul, om de treabă, ne spunea că au fost remarcate acum 2 sau 3 ani. Așa o fi, dar nu s-a făcut treabă bună, fiind semnul fiind din 2 în 2, plus că din ce am înțeles sunt și destui moldoveni proști care au tăiat fix copacii cu semne…

Prima oară am vrut să urcăm Giumalăul venind dinspre Rarău. Țeapă! Am lăsat mașina pe șosea și am luat-o prin pădure după semn, care se pierde nu după mult timp … am rătăcit în două direcții vreo oră și jumătate, după care am renunțat pentru că am considerat că era deja prea târziu și cald. A doua zi, a plecat pe jos din Pojorâta pe un drum de car nemarcat făcut de un localnic care își duce vara vacile sus pe Giumalău. Da, eu pe drum nemarcat!, prima oară și probabil ultima… Așa că în loc să fie traseu de 8 ore dus-întors, am făcut 11 ore. Pentru mine, un record. Alt record…că ne-am rătăcit. La o intersectie aveam de ales 3 drumuri și, evident, nu am luat-o pe cel bun. Am cotit dreapta și ne-am dus și tot dus până ne-am intersectat cu drumul marcat cu bulina roșie (tot prost marcat!) care venea din Pojorâta, mergând pe el am ajuns într-o poiană unde se vedea Rarăul, am înțeles că am mers în sensul greșit de mers și am luat-o în sens invers ca să ne intersectăm cu traseul cu bulina albastră care ducea, în sfârșit!, spre vârf. Pe la ora 14, plecați de la 9-9:15….și evident că nu mai aveam decât juma de litru din cei 4 cu care plecasem. (Cât să car și eu?!) Drept urmare luăm decizia să coborâm la Cabana Giumalău, aflată mai jos, pe la 1600-1650m altitudine, spre care scria că se fac 30 minute. Poate, dar nu noi, nu deja obosiți și, mai ales, nu coborând panta aia abruptă. Deși aveam ceva de gustărit la noi, am zis că și mâncăm o ciorbă caldă la cabană, dar … din nou țeapă! Nu se poate mânca. Ne-am odihnit un pic, am băut o bere și…urcă panta aia la loc! Pfoa! Ajungem înapoi în vârf la ora 16:50, devorăm rapid ce aveam la noi (o conservă, o pâine, o ciocolată și 2 banane) și tai-o în jos pe drumul cel bun de această dată, lămuriți de cabanier. Ora târzie și teama că nu avem lanternă la noi au pus picioarele la spinare și, cu ajutorul lui Dumnezeu, am coborât până să se întunece, pe la ora 20-20:15 eram înapoi. Rupți, dar satisfăcuți! Totuși, nu satisfăcuți pe de-a întregul…putea să fie mai frumos dacă nu ne rătăceam și aveam mai mult timp de stat sus, dacă se putea mânca la cabană (orice!). Așa, oboseala fizică și-a spus cuvântul și nu ne-am putut bucura de traseu. Când a auzit cât și pe unde am umblat, a spus că e o performanță! Și, pentru noi, chiar a fost!

Munțomani, drumurile nu sunt foarte lungi, dar pantele sunt foarte abrupte și par nesfârșite. Diferit față de ce am văzut în restul Carpaților, d-aia e o destinație de neratat.

Am vrut să mergem și pe Vf. Oușoru din Suhard, dar și aici aceeași țeapă cu lipsa marcajelor. Localnicii ne-au zis să o luăm fix în sus, dar nu ne-am mai riscat…

În celelalte zile am avut activități mai mult sau mai puțin sedentare. Într-o zi am fost la Moldovița-Sucevița-Putna. În altă zi la Muzeul Oului (extraordinar, de neratat dacă ajungeți în zonă!) și la Voroneț. Mănăstirile astea mega-vizitate au ajuns să fie mai mult oaze de comerț decât orice altceva! Nu sperați că mă înșel, dezamăgirea va fi cu atât mai mare!

În primul rând nu am înțeles ideea de a cere taxă de intrare…mai mult ca sigur, ideea lui Daniel…Dom’le, dacă vrei să vizitezi muzeul mănăstirii, e OK să ceri bani, dar lasă-mă să intru să văd mănăstirea și să decid eu dacă intru și la muzeu, mai ales că nu la toate exponatele chiar merită văzute! Plus, altă taxă, pentru fotografiat mănăstirea din exterior! Din interior, înțeleg, dar din exterior…să fim serioși!

În al doilea rând, iar asta e strigător la cer!, se șterg picturile exterioare de pe bisericile acestor mănăstiri celebre! Nu știu ce se urmărește, dacă e prostie sau răutate sau ce o fi, dar așa ceva este inadmisibil! În loc să fie conservate, picturile sunt șterse. Că o să le repicteze ei sau nu, nu are nicio relevanță, ceea ce se petrece acolo este o distrugere deliberată a patrimoniului național!

Iar la Voroneț…să mă ierte Dumnezeu, dar abia așteptam să plec! Traseul de la parcare (altă taxă!) până la intrarea în mănăstire, lung de vreo 300-400 m era plin și pe stânga și pe dreapta de buticuri care vând orice. ORICE! Și la ce prețuri, nu mai spun…o ie care costa 75 de lei în C-lung Moldovenesc, aici era 150-200 lei. Icoane, linguri de lemn, jucării, cărți de joc, ceramică de Voroneț și ceramică de 2 lei, brelocuri cu plusuri vândute ca ”handmade”, dar mai mult ca sigur ”Made in China”…o industrie permisă care distruge toate semnificațiile istorice, religioase și culturale.

O zi frumoasă a fost când am mers la Suceava. Din copilărie mi-am dorit să văd Cetatea. Am văzut-o, din păcate, doar de afară, consolidarea urmând să se termine la o săptămână după. Însă ne-am scos pârleala cu Muzeul Satului Bucovinean, probabil singurul obiectiv turistic bine administrat de către Statul Român din tot județul Suceava! Deși se află pe o suprafață destul de mică, este foarte bine organizat și la fiecare casă sunt trecute specificațiile necesare (zona, când a fost construită și când a fost adusă la muzeu, etc.) astfel încât să și pricepi ce vezi. Ne-au plăcut mult cele 3 case tematice cu cele 3 momente importante din viață: nașterea, căsătoria, moartea. Cu manechine îmbrăcate în costume populare, cu acareturile lângă ei, cu înregistrări audio care să sublinieze mai bine atmosfera (cântec de leagăn, bocitoarele, etc.). Foarte frumos și interesant, bravo lor!

Lângă Suceava, la vreo 20 km, se află Mănăstirea Dragomirna. Nu foarte celebră, dar foarte frumoasă și, nefiind foarte populată de turiști, chiar m-am simțit ca la o mănăstire. Aici și la Schitul Ioan-Iacob Corlateni, 1 km prin pădure din Transrarău.

Nu pot să închei fără să vorbesc și de mult lăudatele bucate moldovenești. Se gătește bine, gustos, dar gras și greu. Cel mai bine am mâncat în prima zi, pe drum, la Hanul Ancuței. Toți patru aproape că ne-am lins degetele. În rest, după cum spuneam, mâncare bună, servire proastă. Recordul a fost la Hanul lui Miron (C-lung Moldovenssc) unde cele patru porții au venit în trei ture, pe parcursul a vreo 40 min… Mă întreb dacă nu eram 4, ci 7 sau 10 oameni, cum ar fi fost…pentru primul era prânz, iar pentru ultimul cina?! De când sunt nu am pățit așa ceva nici la cea mai proastă crâșmă.  Servire bună a fost în schimb la Cabana Zugreni, situată pe o insulă de pe Bistrița, dar și în Vatra Dornei. În fine, în zonă recomand ciorba rădăuțană, tochitura și ciupercile de orice fel.

Așadar o vacanță plăcută, amintiri frumoase și cu aventuri.

Mai mult ca sigur, la anul mergem iar la Gura Râului. Abia aștept!