Top 10 cele mai frumoase (interesante) videoclip-uri

Cei 4 magnifici

O zi frumoasă de Paște…ouă roșii și nu numai, drob de miel și alte bunătăți, o masă frumoasă și fericită cu a mea familie și ai mei părinți. Dar și o discuție interesantă: cui nu-i place Beatles?!

Ei, care ar putea fi un Top 10 Beatles? Sincer, habar nu am. Știu doar că White Album e cel mai tare album marca Beatles, poate cel mai bun album din istoria muzicii rock sau măcar cel mai de suflet album pentru mine.

Dar … hai să încercăm!

1. While My Guitar Gentle Wheeps – probabil prima baladă hard rock din istorie!
2. Eleanor Rigby – melodia mea de suflet
3. Hey Jude – cel mai tare hit al maeștrilor din Liverpool
4 – 10. A Day in the Life
Yellow Submarine
With a Little Help from My Friends
She’s Leaving Home
Strawberry Fields Forever
Let It Be
Yesterday

Așadar, mulți vor spune că e prea mult Ringo sau că de ce e compoziția lui George Harrison pe primul loc…ei bine, știți răspunsul: D’AIA!

Adevărul e că m-am tot ”foit” făcând acest top…scoate „Lucy In the Sky With Diamonds”, bagă „Across the Universe”, gândește-te la „Penny Lane” pentru ca până la urmă să rămână „Strawberry Fields Forever”. 🙂

Ei bine, de copil, Ringo a fost favoritul meu pentru stilul său simplu de a fi, inclusiv acela de renunța greu la ideea de a fi frizer când succesul deja era clar. Ulterior, Ringo mi-a plăcut mult când am aflat că a fost un liant al grupului. Nu în ultimul rând mi-a plăcut mult de tot pentru că a fost tipul de percuționist care a știut să echilibreze o formație de ”grei”.

George a reușit poate prea puțin, față de cât putea, ca membru Beatles. Dar a reușit mult!

Probabil că mai toți putem vorbi ore în șir despre Beatles.

Un prieten vechi din liceu cu care am dezbătut toate problemele omenirii, în general, dar și ale omului în particular – implicând în lungile noastre dezbateri deseori degenerând până aproape de violență -, a spus o vorbă de duh de care îmi amintesc și azi ”Adevărul este că singurul lucru care ne-a unit cu adevărat este Beatles”.

Vineri, oarecum întâmplător, am aflat că superba ”Norwegian Wood” a inspirat și un roman cu același nume al unui scriitor japonez de mare excepție Haruki Murakami. Am pus mâna pe carte și am citit deja cam două treimi și pot să vă spun de pe acum că este efectiv fabuloasă.

Documentarele despre Beatles m-au făcut să nu-l mai subapreciez pe Sir Paul, mi-a plăcut și o mărturie englezească a acelor ani ”Când apărea o melodie nouă și nu știai cine din cei patru cântă, era sigur Paul”. Divergențele cu John au fost însă exacerbate și mulți au intrat fie într-o tabără, fie în cealaltă, deși acum mi-e evident că e o abordare aberantă și că trebuie să ne bucurăm de ce au reușit împreună cei 4 magnifici!

Deocamdată dedicație pentru toată lumea: A day in the life

P.S. „Înregistrarea orchestri a avut loc pe data de 10 februarie, iar unii dintre membrii orchestrei au fost costumați cu pălării comice, nasuri de clovn și labe de gorilă. Au fost invitați și alți muzicieni renumiți ai timpului, precum Mick Jagger, Marianne Faithfull, Keith Richards, Michael Nesmith și Donovan. Sesiunea a fost filmată de către NEMS Enterprises, care intenționa să facă un film de televiziune. Filmul n-a fost terminat niciodată, dar fragmente pot fi văzute în filmul promoțional A Day in the Life.”

”Aripi pentru un vis”

În viața fiecărui om sunt întâmplări pe care nu le poate uita niciodată. De cele mai multe ori sunt legate de alți oameni care te-au făcut fericit sau cu care te-ai simțit fericit. În timp, amintirea unui moment fericit valorează mai mult decât fericirea trecătoare pentru că o poți retrăi de câte ori vrei.

Mai aparte este fericirea ca împlinire a unui vis de-o viață. Ne petrecem viața visând la împlinirea unor dorințe. Atunci când aceste realizări chiar se întâmplă este mare lucru să știm să le apreciem, să ne bucurăm de ele cu adevărat, să fim fericiți ca un copil. Am constatat că, de fapt, cei mai pricepuți în a primii fericirea sunt copiii și bunicii – probabil din acest motiv și relația dintre ei este una specială, puternică.

Apropo. Recent am citit concluziile unui studiu interesant (nu făcut de ”cercetătorii britanici”) care preciza că oamenii în vârstă au nevoie de timp mai mare de gândire ca să spună ceva sau să-și amintească pentru că au cumulat în timp un volum mare de informație/experiență și se comportă ca un calculator supraîncărcat. Fabulos!

Ei bine, nu vreau să o lungesc prea mult pentru că vă așteptă un material pe care l-am urmărit de câteva ori și de tot atâtea ori m-a impresionat puternic.

Vizionare și gândire plăcută!

”Poate că nu ne este dat să părăsim pământul prin propriile puteri şi de aceea zborul este una din noţiunile pe care nu le putem deprinde. De la Icar încoace zborul rămâne doar un vis, pe care din păcate mulţi nu şi-l pot permite. La Frătăuţi, in jud. Suceava, aerodromul devine din ce în ce mai aglomerat, hangarul tinde să fie neîncăpător şi tot mai mulţi tineri susţin examenele de obţinere a brevetului de pilot. Păşind încet, o femeie de optzeci şi doi de ani, îşi face loc printre piloţi şi elevi. Zborul, visul ei de o viaţă se va împlini peste câteva minute, graţie pilotului Alexandru Scheul.” Corneliu Cirdeiu (mulțumesc aviația.ro, fără de care nu aș fi aflat de acest film excepțional).

Filmul aici:

Up in the Air

După cum probabil ați remarcat, de vreo 2 ani am scris aici foarte rar despre filme. În schimb, am punctat câteva recomandări pe Facebook. Adevărul este că și eu mi-am creat contul de FB tocmai pentru că nu puteam citi anumite lucruri din sferele mele de interes (atât cele profesionale, cât și cele personale – inclusiv cele legate de hobby-uri) decât dacă aveam și eu cont. Acesta este unul din avantajele care m-au convins (alături de superioritatea față de RSS, reluarea contactelor cu foști colegi de școală, etc.). Dezavantajele majore sunt legate de viteză/mobilitate, adică fix ce le place tinerilor (inclusiv copiilor noștri!), eu însă aș numi concret aceste dezavantaje: condensarea și volatilitatea până la atingerea unei nivel de superficialitate specific sfertodocților.

Dar nu despre FB vroiam să scriu, ci despre filme. Am văzut ceva filme în ultima perioadă și totuși nu am scris aici. Dar tocmai ce am văzut Up in the Air și nu mi s-a părut că se potrivește doar o scurtă recomandare pe FB. Într-un fel, ar fi chiar în potriva ideilor filmului, nu?

Up in the Air am vrut să-l văd încă de acum 5 ani când a apărut. Deși de obicei îmi pare rău că întârzii să văd filmele bune, de data acesta cred că a fost de bun-augur. Analizând post-factum atmosfera din SUA de la începutul crizei, lucrurile îmi par mai interesante decât atunci. Probabil va deveni un film de referință și pentru generațiile viitoare, mai ales prin prisma următoarelor crize economice ce vor lovi omenirea.

Ryan Bingham (George Clooney) este angajat ca să …concedieze oameni. Cu asta se ocupă firma la care lucrează și, prin urmare, criza este o mare oportunitate… Filmul nu este doar doar povestea lui Ryan sau doar o lecție (americană) de viață, ci un îndemn de a medita asupra drumului pe care îl alegem în viață – în mod special prin prisma dezechilibrului dintre viața profesională și cea personală. Chiar și evoluția pe care o are Natalie (Anna Kendrick – nominalizată la Oscar pentru rol secundar la doar 24 de ani) cred că ar trebui să dea de gândit generației Y.

Regizorul Jason Reitman a reușit să creeze câteva scene absolut antologice, printre care și cea a afișului filmului. La polul opus este scena când Ryan este premiat de comandantul aeronavei – a vrut să includă prea multe trăiri și s-au simțit prea puține.

Remarc și scenar cu un joc interesant de cuvinte:

Flight Attendant: Would you like the cancer?

Ryan Bingham: What?

Flight Attendant: Would you like the can, sir?

Ca fapt divers, recent am revăzut Juno – Oscar pentru scenariu în 2008, Reitman ”doar” nominalizat pentur regie. Tot Reitman a fost regizorul filmului Thank You for Smoking.

Clooney este magistral, așa cum ne-a obișnuit de mulți ani. De fapt, cred că în ultimii 10 ani este cel mai în formă actor al generației sale, deloc săracă în talente: Tom Cruise, Brad Pitt, Johnny Depp, Colin Firth, Woody Harrelson, Hugh Grant, etc. Clooney a fost nominalizat an de an la Oscar, nu mai puțin de 8 nominalizări din care a câștigat 2 premii (pentru rolul secundar din Syriana și ca producător la Argo). Marile realizări precum Good Night, and Good Luck sau Ides of March au ratat de puțin mult râvnitul trofeu probabil datorită deranjului provocat clasei politice americane.

Film de neratat. Nota 9/10.

Top 10 (x 2) melodii românești

Ce poate fi mai greu ca un top 10 la care ai vrea să selectezi peste 100 de melodii?!

Nu am selectat 100 – deși nu ar fi fost greu deloc! – , ci doar 20.

Așadar, un top 10 x 2pentru că nu m-am priceput să mă restrâng mai mult, cu precizarea că primul loc este cvasiexclusiv datorită faptului că e primul hit românesc ce mi s-a fixat în minte, următoarele sunt într-o ordine aleatoare:

1. Ducu Bertzi – M-am îndrăgostit numai de ea

2. Mondial – Iubire Bibelou de Porțelan

3. Semnal M – La Fereastra Ta

4. Vali Sterian – Amintire cu haiduci

5. Aura Urziceanu & Nicu Alifantis – Aproape liniște

6. Bere Gratis – Vacanță la Roma

7. Mircea Baniciu – Înțelegere

8. Doru Tufiș – Natașa

9. Tatiana Stepa – Copaci fără pădure

10. Direcția 5 – Seducție

11. Cargo – Doi prieteni

12. Phoenix – Muzica și Muzichia

13. Doru Stănculescu – Hai, hai, haidi, hai

14. Florin Pittis – Ploaia care va veni

15. Tudor Gheorghe – Ludmila
16. Iris – Baby
17. Mihaela Runceanu – Pentru voi, muguri noi

18. Carla’s Dreams feat. INNA – P.O.H.U.I.

19. Voltaj – 20 De ani

20. Florin Chilian – 10

Știu, lipsesc o mulțime de nume mari precum Celelalte Cuvinte, Holograf, Compact, Vintilă, Socaciu, Șeicaru, Hrușcă, Vank, Vama Veche, Krypton, Pro Musica, Roșu și Negru, etc. O mulțime lipsesc – iar la cei prezenți în top, nici măcar nu sunt sigur că am ales cele bune melodii ale acestor mari artiști! -, dar acesta este topul meu, pentru topul vostru vă invit să faceți și voi Top 10. Dacă puteți!

Top Ten Covers

În general nu îmi plac cover-urile. De ce? Pentru simplul motiv că rareori reușesc să mă facă să simt același lucru cu originalul. Cu toate acestea, există unele care sunt reușite sau, mai mult, personal le consider mai bune ca originalul. Sigur, în concerte este altceva.

Iată un top ten al celor mai bune melodii cover:

10. Metallica – Stone Call Crazy

9. Jimi Hendrix – All Along The Watchtower

8. Various Artists – Perfect Day

7. Limp Bizkit – Behind Blue Eyes

6. Nirvana – The Man Who Sold The World

5. Joe Cocker – With A Little Help From My Friends

4. Robbie Williams – My Way

3. Gary Jules – Mad World

2. The Corrs and Bono – Summer Wine

1. Pet Shop Boys – Always On My Mind

POHUI (Cu căștile pe cap)

POHUI…unii sunt deja stresați de această melodie, alții abia o descoperă, eu unul încă sunt capabil să o ascult de 10-20 ori la rând, în special când admir videoclipul.

Adevărul este că melodia asta, deși lansată încă de anul trecut de Carla’s Dream, a cunoscut o veritabilă explozie odată cu relansarea ei în varianta cu Inna.

De ce? E foarte simplu: are tot ce îi trebuie. Are o linie melodică genial de simplă (îți intră în sânge imediat, de parcă ar fi Beatles), videoclip de nota 11+, versuri de mare excepție și, mai ales!, un mesaj pe care îndrăznesc să-l numesc cel mai bun din istoria muzicii moderne românești.

Din nefericire, nu sunt semne că ar putea atinge și afară celebritatea pe care au avut-o cei de la O-zone cu porcăria lor de melodie. Poate că lipsește o variantă în limba engleză, dar nu știu cât de ușoară ar putea fi menținerea mesajului.

Cam greu de adăugat altceva, mai bine ascultăm a 1001 oară POHUI:

P.S. Pohui = Russian slang word shortened of pohui mainly used in the internet chats that means kind of „i dont give a fuck”.

Două cărți și jumătate

Două aspecte mi-au plăcut întotdeauna la Polirom. În primul rând preocuparea continuă pentru promovarea literaturii române contemporane și, în special, pentru promovarea autorilor tineri (inclusiv a debutanților). În al doilea rând ofertele făcute cu cap și care ajută și editura, și cititorul. Probabil din acest motiv o consider de mulți ani cea mai bună și mai românească editură din țară. Cu excepția colecțiilor de la Cotidianul, Adevărul și Jurnalul Național, cred că vreo 80% din cărțile cumpărate în ultimii 5 ani au fost de la Polirom și vă asigur că nu au fost puține.

Ultimele două cărți pe care le-am achiziționat recent sunt ”Sunt o babă comunistă” de Dan Lungu și ”Celelalte povestiri de dragoste” de Lucian Dan Teodorovici, pe care vi le recomand cu cea mai mare căldură.

Dan Lungu este cel care m-a încântat acum câțiva ani cu ”Raiul găinilor”. Personajele și situațiile sunt construite cu același umor despre care pot spune deja că mi se pare inconfundabil. Problematica este însă mult mai complexă, atacând subiectul regretului față de epoca comunistă. Dan Lungu nu judecă anii comunismului și nu trage concluzii vehemente, ci le transferă cititorului – nesurprinzător, fiind absolvent, iar acum conferențiar la sociologie.

Ca orice carte bună, se citește ușor, dar te pune pe gânduri. Mie mi-a readus în memorie tot felul de episoade din anii ’80 și chiar de la începutul anilor ’90, unele din tristețea anilor gri, dar și mai vesele – pentru că mesajul romanului este obiectiv: aceasta este istoria noastră și trebuie să ne-o asumăm la nivel de individ. Mai mult, trebuie să acceptăm ideea că au fost și unele lucruri bune. Puține, dar acestea au existat și e necesar să fie acceptate, așa cum admitem că am fost călcați în picioare de reprezentanții analfabeți și infecți ai comunismului.

Succesul romanului nu l-aș raporta numai la tiraj, ci și la faptul că este una dintre cele mai traduse cărți din ultimii ani (germană, spaniolă, italiană, maghiară, turcă, polonă, bulgară, turcă). Urmează și ecranizarea romanului sub bagheta regizorală a lui Stere Gulea. Premiera? Pe 23 august! 🙂

”Celelalte povestiri de dragoste” este altceva. Nu mă refer doar la diferența față de romanul scris de Dan Lungu, ci chiar față de precedentele romane ale lui Teodorovici pe care le-am citit – ”Cu puțin timp înaintea coborârii extratereștrilor printre noi” și ”Atunci i-am ars doua palme”. Originalitatea romanului constă în abordarea unor teme mai rar abordate în cărți, cel puțin ca scene centrale. De altfel, titlul spune totul (l-am apreciat cu adevărat după ce am terminat de citit cartea!): întâmplările secundare care ne influențează viața (iubirile?!), din care ar fi trebuit să învățăm ceva, dar e necesar să ni le tot reamintim până le înțelegem rostul cu adevărat. Mai multe detalii nu aș spune despre romanul lui Teodorovici, cred că e mai bine să le descoperiți voi. 😉

Tot recent am ”consumat” şi ”Blazare” de Petre Barbu – un roman interesant ca parabolă, dar la care scârţâie rău limbajul deseori voit infect, deşi nu era necesar. Dacă citiţi cronica semnată de Marius Chivu în România Literară, probabil că nu vi se va părea o carte tentantă. Nu este chiar aşa, sunt mai multe idei suficient de interesante încât să merite timpul alocat.