După 45 de ani de istorie mistificată de comuniști și apoi mistificată 30 de ani de incultură și curente antinaționale mondene, publicul larg este debusolat și împărțit în tabere așa cum au fost mereu românii: între steliști și dinamoviști, între pesediști și peneliști sau, mai nou, useriști, etc. Că așa sunem noi mereu dezbinați fifty-fifty, că dacă se rupe echilibrul, cealaltă tabără are mereu grijă să fie cât mai vocală să pară că-s mulți.
Asa și acum, în prag de război. Majoritatea pro-rusă din România este dată de cei care știu doar istoria învățată la școală în anii comunismului și-s iremediabil prinși de propagandă rusă, deci cei cam peste 45-50 ani. Argumentele lor sunt specifice manipulării, concentrându-se doar pe ce le convine, fără niciun fel de substanță. În mod voit nu vreau să comentez absolut deloc jumătățile de adevăr invocate de aceștia pentru că scopul lor este ca lucrurile să fie neclare și discutabile. Doar așa pot obține avantajul pe care și-l doresc: dezbinarea.
În materie de istorie, cultura românilor de peste 50 de ani este dată de manualele școlare în care se vorbea de ajutorul ”prietenesc” dat de poporul rus și filmele istorice ale lui Sergiu Nicolaescu, despre care se știe că au avut o importantă componentă de ficțiune. Probabil și o doză mare de nostalgie, dat fiind faptul că oamenii au tendința să vadă cu ochi buni tot ce s-a întâmplat în anii frumoși ai tinereții.
Dar hai să ne uităm doar 5 minute la un film care ne arată cele 13 vizite ale rușilor în România și pe scurt ce a însemnat asta pentru România:
Așadar, dacă rezumăm aceste lucruri la aspectele esențiale, este evident că dorința rusească de a domina această zonă, obsesia pentru flancul sudic și controlul strâmtorilor Mării Negre, ne-au făcut mult rău. Și am să dau doar trei exemple.
- În 1812 când au semnat pacea cu Napoleon, au falsificat în mod grobian harta pentru a anexa Bucovina de Nord.
- În 1878, când trupele ruse au refuzat să se retragă rămânând pe teritoriul României ca trupe de ocupație, au declarat Giurgiu ca port rusesc, iar în Dobrogea au avut un comportament barbar cu populația (tâlhării, violuri, crime, etc.), ceea ce a determinat o parte a populației să migreze spre Muntenia, iar alții în sud pe teritoriul bulgar al Imperiul Otoman. Da, repet, românii au preferat să se întoarcă sub ocupația musulmană decât sub cea ”ortodoxă” rusească.
- După 23 august 1944, s-au comportat tot ca o trupă de ocupație, deși România a participat pe frontul de Vest cu un efort de război important. Deși trupele germane stătuseră ultimii 4 ani în România, s-au purtat decent, fără a stresa populația. Bunicii mei povesteau cum soldații germani ofereau pe stradă copiilor ciocolată, iar când au venit rușii își ascundeau fetele pe unde puteau ca să nu fie violate. Și asta în București! Despre barbariile din țară se pot scrie romane întregi. Apoi, în 1945 când România era a patra ţară cu efective pe frontul împotriva Germaniei, Marea Britanie a propus să ni se acorde statutul de țară cobeligerantă, dar URSS-ul s-a opus. Mai mult, ne-au fost impuse condiţii grele, politice şi economice, atât prin Convenţia de la Moscova din septembrie 1944, cât şi prin prevederile Tratatului de pace semnat în 10 februarie 1947.
Cred că este suficient pentru cine are o minimă deschidere. Că pentru nostalgicii și filorușii îndoctrinați și activi în aceste zile, nu cred că există leac…poate o deportare în Siberia pe post de vizită de lucru!
Pentru cine vrea ore suplimentare de istorie recomand înregistrarea unei emisiuni în care istoricul Alex Mihai Stoenescu explică argumentat care-s cele ”10 motive pentru care nu-i iubim pe ruși”.
Blogul unei nopţi de vară 