România pitorească – ediția 2015

A doua oară în Moldova. Prima oară am fost în 2010 și am văzut zona Neamț (povestea: aici) și, oricât ne-am fi străduit atunci, nu am fi reușit să facem mai mult. 10 zile au părut inițital suficiente, dar cam la limită.

Acum, 5 ani mai târziu, ne-am hotărât să vedem și cealaltă jumătate turistică: zona Sucevei, Bucovina. 9 zile am zis noi, că mai puțin nu prea merită pentru că e lung drumul. Și unde puteam să stăm mai bine dacă nu în Pojorâta, comuna unde începe Transrarăul. În plus, vroiam să petrecem mai multe zile făcând trasee montane și mai puțin să stăm cu fundul în mașină și să mergem să le vedem pe toate mai mult ca să le bifăm.

Apropo de mașină! Drumul până la Roman este OK. Zice lumea că sunt 2 benzi, eu spun că e o exprimare cam metaforică, prima bandă fiind îngustă ca o bandă de urgență. Drept urmare la depășiri cam trebuie să treci un pic sau mai mult pe sensul celălalt. Nu ar fi niciun bai, dar grijă mare că sunt destul de mulți șoferi-berbeci. După Roman, o bandă. Până la Fălticeni, e OK de depășit. Apoi, treptat, cu cât intrii mai mult în munte, sunt puține zone în care poți depăși camioane, tiruri și alți melci obosiți. Dar cum ieși de pe ”european”, drumurile se cam strică. Cu excepția drumurilor asfaltate spre mănăstirile celebre. Închei paranteza cu un sfat: grijă mare când intrați pe drumurile neasfaltate, spre deosebire de Neamț, aici majoritatea lor sunt foarte grele, nu merge decât cu mașini înalte, de la Duster în sus.

Ei bine, indiferent că mergi cu mașina pe ”european”, pe Transrarău sau urci muntele cu piciorul, peisajele sunt extraordinare. Oriunde te uiți, Bucovina este foarte frumoasă.

Desigur, cele mai frumoase priveliști le-am văzut din Rarău-Giumalău. În Rarău am fost la Pietrele Doamnei (există un traseu circular de 2 ore), la Piatra Șoimului (15 min de urcat de la Cabana Rarău) și aproape pe Vărful Rarău – ”pădurea” de antene ne-a determinat să ne oprim pe un pisc un pic mai jos. Dar cel mai frumos nu e Rarăul, ci Giumalăul. Este mai înalt (1858m, cu 200 de m mai mult ca Rarăul), iar panorama de sus îți taie respirația…iar dacă ai noroc ca noi să fie senin vezi 360 grade aproape toți munții Moldovei: Călimani (una dintre cele mai impresionante priveliști din tot ce am văzut vreodată), Suhard, Bistritei, Obcinile și, dacă m-am orientat corect, cred că am văzut în depărtări și Rodnei (99% sigur), și Ceahlăul (50%). Peisaj de vis!

Concediu 2015_132

Concediu 2015_119Toate bune și frumoase, dar traseele din Giumalău sunt prost marcate. Cabanierul, om de treabă, ne spunea că au fost remarcate acum 2 sau 3 ani. Așa o fi, dar nu s-a făcut treabă bună, fiind semnul fiind din 2 în 2, plus că din ce am înțeles sunt și destui moldoveni proști care au tăiat fix copacii cu semne…

Prima oară am vrut să urcăm Giumalăul venind dinspre Rarău. Țeapă! Am lăsat mașina pe șosea și am luat-o prin pădure după semn, care se pierde nu după mult timp … am rătăcit în două direcții vreo oră și jumătate, după care am renunțat pentru că am considerat că era deja prea târziu și cald. A doua zi, a plecat pe jos din Pojorâta pe un drum de car nemarcat făcut de un localnic care își duce vara vacile sus pe Giumalău. Da, eu pe drum nemarcat!, prima oară și probabil ultima… Așa că în loc să fie traseu de 8 ore dus-întors, am făcut 11 ore. Pentru mine, un record. Alt record…că ne-am rătăcit. La o intersectie aveam de ales 3 drumuri și, evident, nu am luat-o pe cel bun. Am cotit dreapta și ne-am dus și tot dus până ne-am intersectat cu drumul marcat cu bulina roșie (tot prost marcat!) care venea din Pojorâta, mergând pe el am ajuns într-o poiană unde se vedea Rarăul, am înțeles că am mers în sensul greșit de mers și am luat-o în sens invers ca să ne intersectăm cu traseul cu bulina albastră care ducea, în sfârșit!, spre vârf. Pe la ora 14, plecați de la 9-9:15….și evident că nu mai aveam decât juma de litru din cei 4 cu care plecasem. (Cât să car și eu?!) Drept urmare luăm decizia să coborâm la Cabana Giumalău, aflată mai jos, pe la 1600-1650m altitudine, spre care scria că se fac 30 minute. Poate, dar nu noi, nu deja obosiți și, mai ales, nu coborând panta aia abruptă. Deși aveam ceva de gustărit la noi, am zis că și mâncăm o ciorbă caldă la cabană, dar … din nou țeapă! Nu se poate mânca. Ne-am odihnit un pic, am băut o bere și…urcă panta aia la loc! Pfoa! Ajungem înapoi în vârf la ora 16:50, devorăm rapid ce aveam la noi (o conservă, o pâine, o ciocolată și 2 banane) și tai-o în jos pe drumul cel bun de această dată, lămuriți de cabanier. Ora târzie și teama că nu avem lanternă la noi au pus picioarele la spinare și, cu ajutorul lui Dumnezeu, am coborât până să se întunece, pe la ora 20-20:15 eram înapoi. Rupți, dar satisfăcuți! Totuși, nu satisfăcuți pe de-a întregul…putea să fie mai frumos dacă nu ne rătăceam și aveam mai mult timp de stat sus, dacă se putea mânca la cabană (orice!). Așa, oboseala fizică și-a spus cuvântul și nu ne-am putut bucura de traseu. Când a auzit cât și pe unde am umblat, a spus că e o performanță! Și, pentru noi, chiar a fost!

Munțomani, drumurile nu sunt foarte lungi, dar pantele sunt foarte abrupte și par nesfârșite. Diferit față de ce am văzut în restul Carpaților, d-aia e o destinație de neratat.

Am vrut să mergem și pe Vf. Oușoru din Suhard, dar și aici aceeași țeapă cu lipsa marcajelor. Localnicii ne-au zis să o luăm fix în sus, dar nu ne-am mai riscat…

În celelalte zile am avut activități mai mult sau mai puțin sedentare. Într-o zi am fost la Moldovița-Sucevița-Putna. În altă zi la Muzeul Oului (extraordinar, de neratat dacă ajungeți în zonă!) și la Voroneț. Mănăstirile astea mega-vizitate au ajuns să fie mai mult oaze de comerț decât orice altceva! Nu sperați că mă înșel, dezamăgirea va fi cu atât mai mare!

În primul rând nu am înțeles ideea de a cere taxă de intrare…mai mult ca sigur, ideea lui Daniel…Dom’le, dacă vrei să vizitezi muzeul mănăstirii, e OK să ceri bani, dar lasă-mă să intru să văd mănăstirea și să decid eu dacă intru și la muzeu, mai ales că nu la toate exponatele chiar merită văzute! Plus, altă taxă, pentru fotografiat mănăstirea din exterior! Din interior, înțeleg, dar din exterior…să fim serioși!

În al doilea rând, iar asta e strigător la cer!, se șterg picturile exterioare de pe bisericile acestor mănăstiri celebre! Nu știu ce se urmărește, dacă e prostie sau răutate sau ce o fi, dar așa ceva este inadmisibil! În loc să fie conservate, picturile sunt șterse. Că o să le repicteze ei sau nu, nu are nicio relevanță, ceea ce se petrece acolo este o distrugere deliberată a patrimoniului național!

Iar la Voroneț…să mă ierte Dumnezeu, dar abia așteptam să plec! Traseul de la parcare (altă taxă!) până la intrarea în mănăstire, lung de vreo 300-400 m era plin și pe stânga și pe dreapta de buticuri care vând orice. ORICE! Și la ce prețuri, nu mai spun…o ie care costa 75 de lei în C-lung Moldovenesc, aici era 150-200 lei. Icoane, linguri de lemn, jucării, cărți de joc, ceramică de Voroneț și ceramică de 2 lei, brelocuri cu plusuri vândute ca ”handmade”, dar mai mult ca sigur ”Made in China”…o industrie permisă care distruge toate semnificațiile istorice, religioase și culturale.

O zi frumoasă a fost când am mers la Suceava. Din copilărie mi-am dorit să văd Cetatea. Am văzut-o, din păcate, doar de afară, consolidarea urmând să se termine la o săptămână după. Însă ne-am scos pârleala cu Muzeul Satului Bucovinean, probabil singurul obiectiv turistic bine administrat de către Statul Român din tot județul Suceava! Deși se află pe o suprafață destul de mică, este foarte bine organizat și la fiecare casă sunt trecute specificațiile necesare (zona, când a fost construită și când a fost adusă la muzeu, etc.) astfel încât să și pricepi ce vezi. Ne-au plăcut mult cele 3 case tematice cu cele 3 momente importante din viață: nașterea, căsătoria, moartea. Cu manechine îmbrăcate în costume populare, cu acareturile lângă ei, cu înregistrări audio care să sublinieze mai bine atmosfera (cântec de leagăn, bocitoarele, etc.). Foarte frumos și interesant, bravo lor!

Lângă Suceava, la vreo 20 km, se află Mănăstirea Dragomirna. Nu foarte celebră, dar foarte frumoasă și, nefiind foarte populată de turiști, chiar m-am simțit ca la o mănăstire. Aici și la Schitul Ioan-Iacob Corlateni, 1 km prin pădure din Transrarău.

Nu pot să închei fără să vorbesc și de mult lăudatele bucate moldovenești. Se gătește bine, gustos, dar gras și greu. Cel mai bine am mâncat în prima zi, pe drum, la Hanul Ancuței. Toți patru aproape că ne-am lins degetele. În rest, după cum spuneam, mâncare bună, servire proastă. Recordul a fost la Hanul lui Miron (C-lung Moldovenssc) unde cele patru porții au venit în trei ture, pe parcursul a vreo 40 min… Mă întreb dacă nu eram 4, ci 7 sau 10 oameni, cum ar fi fost…pentru primul era prânz, iar pentru ultimul cina?! De când sunt nu am pățit așa ceva nici la cea mai proastă crâșmă.  Servire bună a fost în schimb la Cabana Zugreni, situată pe o insulă de pe Bistrița, dar și în Vatra Dornei. În fine, în zonă recomand ciorba rădăuțană, tochitura și ciupercile de orice fel.

Așadar o vacanță plăcută, amintiri frumoase și cu aventuri.

Mai mult ca sigur, la anul mergem iar la Gura Râului. Abia aștept!

2 gânduri despre &8222;România pitorească – ediția 2015&8221;

  1. serbanfl zice:

    M-ai făcut mat!
    Am fost în zonă în 2003 și 2004, dar nu mi-a spus nimeni de Muzeul Oului.
    Bănuiesc că-i vorba de ouă încondeiate și acolo-i zona și cu influiență ucrainiană, atât la cromatică cât și la modele.
    S-ar putea să nici nu fi existat acest muzeu atunci, dar, în schimb, noi am apucat epoca decentă a comerțului din preajma mănăstirii. Decența era dorită și pentru vizitatori – mai ales pentru femei: cine nu avea cu să-și acopere goliciunea picioarelor deasupra genunchilor sau goliciunea umerilor primea ceva ca niște prelate pentru a se „ambala”.

  2. Mihnea Graur zice:

    Da, cred că trebuia sa vorbesc mai mult de el, fiind ceva deosebit. Este muzeu privat, chiar în casa Letiției Orșivschi, care are o colectie de peste 6000 de ouă, din care jumătate sunt din străinătate, dacă rețin bine peste 80 de țări!, adunate de la târgurile pe la care a fost.
    Frumusețea este că la intrare îți dă ghid audio (intră în prețul de intrare) și îți prezintă frumos vitrinele în ordine. Am și felicitat-o la sfârșit…”Credeam că o să fie frumos, dar este extraordinar!”.
    Probabil în 2003-2004 încă nu fusese înființat.
    Detalii aici: http://www.muzeuloului-vama.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s