Ieri am fost la Interstellar. Film foarte intens, am preferat să las această mini-cronică pe azi.
Întâi de toate să notăm câteva nume care îl recomandă. Scenariulși regia: Christopher Nolan, rolul principal Matthew McConaughey. Muzica excelentă Hans Zimmer.
Overall, l-am notat pe IMDB cu 9/10 (nota generală de a votanților site-ului este pe aproape, mai exact 8,9).
Așadar, film bun, dar greu – poate și pentru că eu am intrat un pic cam greu în atmosferă. OK, poate am fost prea relaxat și a durat ceva până să mi se activeze neuronu’, dar modul de construcție – atât în ceea ce privește atmosfera, dar mai ales povestea – a fost ușor cam ”împiedicat”. Ceea ce mi-a amintit oarecum de Inception…care, deși a avut alt stil, a avut același regizor. Ei bine, Inception este singurul film la care am avut așteptări ridicate (vezi comparațiile exagerate cu Matrix) și am reușit doar să adorm. Pe de altă parte, tot Nolan a performat cu The Prestige…poate cel mai bun al său. De filmele din seria Batman nu comentez pentru că nu m-a pasionat niciun film din această serie.
Pe de altă parte, după vreo jumătate de oră din cele trei pe care le are filmul, ca spectator începi să îți pui multe întrebări. Sunt mai multe teme destul de uzitate în ultimii ani: un Pământ decăzut care nu mai are decât puterea de a se lupta pentru a scăpa de foamete. Nu mai e nevoie de ingineri, ci doar de fermieri. Atmosfera e resemnată, gri, dar nicidecum disperată sau creepy cum obișnuiesc producțiile hollywoodiene. Adevărul ascuns populației este că situația se va înrăutăți și ultima generație care va supraviețui foametei este deja născută. Foarte mișto scena în care bunicul povestește cum pe vremea lui se lansau zilnic tot felul de gadget-uri, iar acum toate acestea au dispărut, NASA nu mai există, astfel accentuând declinul, lipsa de progres, finalmente – de opțiuni.
Cooper (Matthew McConaughey cred că are șanse reale să ia al doilea Oscar după cel de anul acesta!) este fost pilot NASA – și inginer, după cum îi place să puncteze – transformat în fermier. Neîmpăcat nu doar cu noul său statut, cât mai ales cu lipsa de ambiție și de perspective a omenirii, Cooper are șansa de a descoperi că de fapt NASA există și are planuri de a salva omenirea, fie ca sumă de indivizi, fie doar ca specie.
Binențeles, Cooper devine pilotul acestei misiuni extraordinare, plină de aventuri, de noi și noi provocări, de dileme filosofice sau fizice. Iar fimul devine altceva decât ați mai văzut până acum, probabil unul dintre cele mai realistice SF-uri. Oarecum poate fi comparat acest film cu Odiseea Spațială a lui Arthur Clarke…de fapt atât cu 2001, cât și cu 2010.
Nici de această nu am să povestesc mai mult, scopul meu fiind doar de a vă tenta să-l vizionați. 🙂
Pe final, doresc să mai punctez câteva aspecte:
– un număr mare de roluri secundare sunt interpretate de actori buni (Matt Daemon, Anne Hathaway, Michael Caine, John Lithgow, Casey Affleck, etc.), care ridică mult valoarea unor scene-cheie;
– SF de succes bazat foarte mult pe poveste și mai puțin pe efecte speciale – deși acestea nu sunt slabe;
– bugetul a fost destul de generos, IMDB estimându-l la 165 mil. $. Poate surprinzător, filmările au durat doar 4 luni (august – decembrie 2013). Totuși, având în vedere că a durat aproape un an până la lansarea sa oficială din 7 noiembrie (atât în SUA, cât și în România), lălăiala din debutul filmului îmi aruncă o umbră de îndoială asupra filmului.
De altfel, Interstellar are multe ingrediente ce îl recomandă în a fi multi-oscarizat: are scenariu bun, are și o poveste de dragoste sugerată, are un actor bun în formă, are actori buni în roluri secundare să-l susțină, are o muzică de nota 11 și are un suspans bine susținut.
P.S. Din mai multe motive, pot spune că Lucy mi-a plăcut mult mai mult. După cum am scris aici, i-am dat 10 cu felicitări. Din și mai multe motive, pe care nu are niciun rost să le reiau, prevăd că Interstellar se va prezenta foarte bine la gala din 22 Februarie 2015, Lucy să zică merci dacă va fi nominalizat(ă). 🙂
Limba română – ca orice limbă vie – e în continuă schimbare. Pentru că am primit ”reclamații” referitoare la ”realistic”, invit cârcotașii de serviciu să arunce un ochi de dicționarele actuale:
http://dexonline.ro/definitie/realistic 🙂