Câteva idei despre salariul minim

Salariul minim pe economie a devenit o problemă tot mai spinoasă și, ca în toate cazurile când decizia este amânată la infinit, tensiunile tind să se acumuleze. Cine judecă la nivel macroeconomic după butada ”timpul le rezolvă pe toate”, ori este leguma în așteptarea ploii, ori agronomul care așteaptă ploaia ca să crească leguma. Dar să vedem de ce s-a ajuns aici și, mai important, ce soluții există.

Nu trebuie să fi mare specialist ca să înțelegi că disputa este între a pune pe primul plan factorul economic sau cel social. Nu este vorba atât de mult de prioritizare cât este vorba de lipsa unei strategii la nivel național. Repet obsesiv acest aspect pentru că el reprezintă cheia de boltă a majorității problemelor economico-financiare cu care se confruntă România de vreo 8 ani, adică de la intrarea României în Uniunea Europeană.

După ce strategia de aderare la U.E. a fost elaborată de guvernul condus de Mugur Isărescu, au urmat două guverne (Năstase și Tăriceanu) care sunt considerate unanim ca fiind cele mai performante din ultimii 25 de ani. Reușita acestora se datorează și faptului că s-au ținut de planul inițial. Dar cea mai mare eroare a acestor guverne este faptul că nu au construit la rândul lor strategii pe termen mediu sau lung.

Din punctul meu de vedere în acest moment este nevoie la nivel național de:

– o strategie pe termen mediu, care să vizeze trecerea României la euro în anul 2020; o variantă câștigătoare ar putea fi ca sarcina elaborării să îi revină lui Mihai Tănăsescu consiliat de Mugur Isărescu;

– o strategie pe termen lung care să aibă ca obiectiv poziționarea economiei românești pe locul 7 în Europa; cel mai indicat pentru acest proiect pare a fi Călin Popescu Tăriceanu secondat de Mihai Tănăsescu.

Nu, nu este utopie, chiar dacă – din nefericire – șansele de realizare sunt scăzute.

Scrisoarea deschisă pe tema salariului minim a fost semnată de mai mulți oameni de afaceri, profesori universitari și analiști tocmai datorită lipsei de încredere vecină cu pesimismul în a vedea un mediu economic stabil pe termen lung. Obișnuința cu eternele modificări de legislație, de fiscalitate, etc. a creat sechele grave, care determină pe mulți să pună argumentele economice în plan secund.

Am să aplec asupra unuia dintre cele mai importante paragrafe:

Aşa cum atestă studiile ştiinţifice, economiştii, în marea lor majoritate, s-au declarat de-a lungul timpului împotriva instituirii salariului minim sau a creşterii acestuia, exact din motivele enumerate mai sus. Poate cel mai apreciat manual universitar modern de economie, cel al profesorului N. G. Mankiw de la Universitatea Harvard, se referă explicit la această problemă, menţionând că 79% dintre economişti sunt de părere că salariul minim creşte rata şomajului în rândul tinerilor şi al persoanelor slab calificate.

Trec repede peste faptul că nu mi se pare cel mai fericit mod de a prezenta acest argument: o scrisoare descrisă trebuia să motiveze clar (mai facil și pentru nespecialiști) opțiunile lui Mankiw, de ce consideră semnatarii că se aplică această teorie și la noi, eventual un calcul estimativ de impact, etc.

Teoria le dă dreptate semnatarilor. Parțial, dar le dă dreptate. DA, sunt de acord că afectează rentabilitatea și – în condițiile actuale – chiar existența unor firme.Practic, mărirea cu 1 leu a celui mai slab plătit angajat conduce la creșterea salariului celorlalți angajați cu ceva mai mult, creșterea fiind progresivă, în funcție de grila de salrii a firmei. Dar, atenție mare!, o creștere cu 8% a salariului minim nu va aduce după sine la o majorare a întregului fond de salarii cu 8%…decât dacă plătești pe toți la minim ”pe hârtie”, iar restul ”la negru”. În plus, este evident că nu este afectată nicio firmă unde cel mai mic salariu este de 1200 sau cât o fi, oricum peste minimul național.

Problematica rentabilității ține mai mult de IMM-uri, iar impactul real este depinde de mulți factori precum domeniul de activitate, salariile din acel domeniu, competitivitate, suprasaturarea pieței sau, din contră, insuficiența produselor/serviciilor din piață, etc. Dacă doriți un exemplu, primul care îmi vine la îndemână este cel al agențiilor imobiliare și evoluția lor din ultimii 25 de ani.

Mai importante sunt alte aspecte despre care se vorbește prea puțin sau, atunci când cineva o face, nu se remarcă. Mă refer aici la diferența mică între salariul minim și venitul minim garantat de stat, lipsa școlilor de meserii și, în general, lipsa oricărei calificări a tinerilor absolvenți de liceu, riscul inflaționist (dacă creșterea salarială este prea mare față de creșterea competitivității), etc.

Acestea sunt prolemele care trebuie să fie prioritare. Sigur că rezolvarea acestor probleme este mai puțin în sarcina firmelor, mai mult în ceea ce privește autoritățile (educație, protecție socială – dar cu încurajarea muncii, un cod al muncii echilibrat și, în general, reglementări clare, etc.), dar să nu exagerăm. Mai exact, să nu uităm responsabilitatea socială a agenților economici.

Nu ajută pe nimeni nici salariile mici, nici lipsa (sau lipsa de performanță) a grilelor salariale. Un angajat care nu are cu ce să-și plătească iarna întreținerea nu poate performa și va avea mereu nu doar un handicap de productivitate, o dorință perpetuă de a căuta un loc de muncă mai bine plătit sau pur și simplu un loc de muncă mai bun (condiții de muncă, etc.). Piața muncii s-a calmat dpdv al mobilității față de perioada 2001-2008 aproape exclusiv datorită fricii de schimbare în contextul crizei economice. Dacă nu mă credeți, vorbiți cu cei care lucrează în HR. Întrebați cum s-a ajuns ca pe multe posturi să fie preferați candidați cu atribute care aparent nu au nicio legătură cu postul (de la modul de a vorbi până la bun-simț). Multe companii se plâng de costurile cu recrutarea, din acest motiv și externalizarea ia proporții – grilele prost gândite și frica de diferențe prea mari a născut aberații (ex. economiști care fac de fapt doar introducere de date, dar primesc 3500-4000 lei în condițiile în care în firmele mici există directori financiari care câștigă la jumătate!).

Nu cred că majorarea salariului minim rezolvă toate aceste probleme. Dar cred că poate ajuta. Personal, în condițiile actuale, cred că salariul minim ar trebui să fie undeva pe la 1200 lei. Aceasta însă cu menținerea actualului venit minim garantat pentru persoanele până în 60 de ani, cu creșterea alocației lunare pentru copii undeva la 200 lei și a indemnizației de creștere a copilului la 85% din salariu cu un minim de 1200 de lei. Totodată, este necesară elaborarea unui nou Cod al Muncii care să aibă în vedere că firmele pot da afară fără probleme oamenii care le fac probleme fără procese care să dureze ani și ani (de la furt calificat până la minciunile de la interviu că știe japoneză și chineză…). Mai e nevoie de forțarea punerii în practică a unor o minime obligații atât pentru angajatori (fișă de post, evaluarea salariaților, etc.), cât și pentru angajați.

Cel mai mult vor avea de pierdut angajații puturoși, dar cui îi pasă?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s