Starea economică a națiunii în 2014

După cum probabil ați observat, în 2014 m-am abținut să comentez situația economiei naționale. Situație care este oarecum paradoxală și aș adăuga malițios: cum altfel când e vorba de România?! Mediul de afaceri este deja de prea mulți ani în standby.

Băncile și-au restructurat parțial creditele, rețelele și resursele umane, dar continuă să piardă procesele și preferă să stea în continuare pe un sac de bani datorită fricii că exemplul ungar al lui Orban ar putea fi pus în aplicare și la noi. Ca urmare, deși în ultimii 6 ani am asistat la o scădere cu 20% atât a unităților, cât și a angajaților din sistemul bancar, activele nete au un ușor trend descrescător, iar pierderile sunt în continuare ridicate. Rata creditelor neperformante a scăzut la 15% în 2014, dar nu m-aș entuziasma prea tare deocamdată: multe credite luate până în 2008 s-au încheiat, dar nu au fost luate altele nici de persoanele juridice, nici de cele fizice. (Mai multe statistici: aici). Să nu ne grăbim, mai e mult până departe…

Antreprenorii români – care au rezistat vârfului crizei din 2010 – fie continuă să se zbată să supraviețuiască, fie așteaptă vremuri mai bune. Anii economici 2006-2007 nu o să revină prea curând sau, ca să fiu mai exact, nu cu aceeași frenezie. Tocmai din acest motiv asistăm la o schimbare a generațiilor din business – aproape 40% dintre antreprenori au până în 39 de ani, creștere semnificativă față de 25% în anul 2010 pentru același segment de vârstă. Glumind puțin, am putea spune că o parte din merit aparține DNA. Adevărul este că o parte importantă a acestei schimbări este artificială, datorându-se restructurărilor mascate (angajați tranformați în PFA sau SRL, unii rămânând ulterior fără nici un angajament…).

Multinaționalele sunt un factor de stabilitate din punct de vedere al PIB-ului și al forței de muncă. Însă, cu excepția companiilor care continuă să investească în comerțul modern (mall-uri, hypermarket-uri, etc.), apetitul pentru investiții continuă să fie redus, mai ales în sfera investițiilor directe în capacități industriale de producție. Cu toate acestea, există însă numeroase oportunități pentru că există multe zone defavorizate cu forță de muncă disponibilă și calificată. Am să dau aici un exemplu oarecum atipic, cel japonez care tace și face, mă refer la puțin mediatizatele investiții Sumitomo la Drobeta Turnu Severin sau Yazaki la Caracal.

Consumul este însă o piatră tare, fiind departe de ce își doresc firmele, băncile, guvernul sau …analiștii. Motivul este evident din punctul meu de vedere și este reprezentat în primul rând de faptul că singura problemă comună este TVA-ul uriaș de 24%. În al doilea rând este faptul că sunt prea puțini cei care pricep că soluția reală este protejarea producției interne și a consumului de astfel de produse, cu respectarea tuturor directivelor europene. Deși poate părea o contradicție de termeni (protejare vs. respectarea legislației europene), eu spun că nu este și că există soluții. Am să nominalizez aici una singură, cea mai ușor de pus în practică și cu efect major pe termen scurt: o nouă lege a concurenței (cea din 1996 este complet depășită) prin care să se acorde Consiliului Concurenței atribuții practice și reale de a-și exercita ”protectia, mentinerea si stimularea concurentei si a unui mediu concurential normal, in vederea promovarii intereselor consumatorilor”, așa cum se prevede în statutul instituției. Primul efect s-ar vedea chiar în comerțul modern, unde marii jucători (Carrefour, Kaufland, Auchan, etc.) ar putea să joace cinstit, nu după reguli românești – de la șpăgile de a intra în hypermarket-uri până la taxele de raft și, mai ales, înțelegerile mutuale de a nu introduce în oferte aceleași produse în aceeași perioadă. Black Friday-ul românesc a fost o rușine…

În concluzie, starea de așteptare se prelungește nejustificat, Fata Morgana din urmă cu 7-8 ani este dispărută definitiv și doar un naiv mai poate crede că va reveni. Sunt necesari mai mulți ani ca să se îndrepte erorile prostești din 2009-2011. Trei ani de tâmpenii sinistre se pot rezolva probabil în 5-6 ani, poate chiar mai mult.

Nu cred în politica pașilor mărunți. O scădere cu 2-3 pp a TVA nu va contrabalansa nici jumătate din creșterea cu 5 pp din 2010. La fel, creșterea salariului minim cu 50-100 de lei nu va ajuta pe nimeni pentru că săracul va rămâne în continuare muritor de foame pentru că nu va putea să cumpere mai mult, iar angajatorul tot evazionist fricos de lupta cu productivitatea muncii și orice alt calcul de eficiență economică. În realitate, cei care nu vor putea face față competitivității vor dispărea, dar unii dintre concurenții acestora vor supraviețui sau se vor ivi alții capabili să facă față.

Se preferă soluția românească de tipul ”legat cu sârmă și îndopat cu cârpă” pentru că nici măcar un guvern nu a avut puterea de a elimina starea de (cvasi)asistați sociali pe care o are jumătate din populația țării. Și asta din reală rea-voință: scade puterea cumpărării/manipulării votului prin metodele clasice – de la găleți și sacoșe până la celebrele promisiuni fantasmagorice (asfaltare, conducte de gaz, etc.).

P.S. Știu că micii antreprenori mă vor ”înjura” un pic, mai ales cu privire la salariul minim, dar nu numai. Nu vreau să fac pe lupul moralist și am să fac o mică destăinuire. În această toamnă am vrut să înființez o firmă împreună cu un amic. Ne-am oprit când am realizat că niciunul dintre noi nu ne permitem să renunțăm la job, pentru că scenariul inițial pe care ni l-am propus presupunea să ne întâlnim dupăamiaza cu clienții, ceea ce era greșit. A fost o experiență interesantă, chiar dacă totul s-a încheiat  la un stadiu nu chiar incipent…

Una dintre cele mai interesante concluzii a fost cea determinată de reacțiile celor din jur. Am primit sprijin moral (”bravo, e o afacere bună, o să meargă bine”), am primit și ajutor nemijlocit (de la recomandare de avocat bun și ieftin până la construcție de site gratis), dar am avut parte și de scepticism (de la ”sunt prea mulți care oferă asta” până la ”nu există piață pentru așa ceva”). Nu m-a uimit nici faptul că nu mi s-a răspuns la întrebări, nici că unii erau deja invidioși (repet: moarte caprei vecinului e sport național!). Nici măcar de faptul că mi s-a sugerat că nu voi reuși fără evaziune!

Am rămas însă surprins cu adevărat pentru că unii nu pot crede că o firmă mică poate ajunge la succes în condițiile actuale (legislație, fiscalitate, concurența greilor – în principal a marilor companii, în special multinaționale). Românii continuă să fie sceptici în ceea ce privește inițiativa privată și după un sfert de veac de economie de piață. Sigur că există riscuri, sigur că nu este nimic sigur și, mai ales, sigur că e necesară o doză de … nebunie frumoasă să te arunci un pic măcar cu capul înainte.

Tinerii sub 30 de ani arată că se poate și de fiecare dată se invocă lipsa constrângerilor acestora (nu au familie, copii, datorii la bănci, etc.). Nu este vorba numai de asta, contează mult și educația non-comunistă primită.

Poate că la un moment dat voi face firma respectivă sau o alta, fie măcar pentru ca să nu zic că nu am încercat. Dar mai ales pentru că știu că pot și că am câteva idei grozave.

D-aia spun marii antreprenori români și străini că oportunitățile de business în România sunt imense! Și vor fi mai fi, cel puțin încă vreo două decenii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s