Despre schimbare

În urmă cu vreo două luni am ”împlinit” 50 mii de vizite și țin să vă mulțumesc pentru această mică performanță. Dacă voi ajunge la un astfel de trafic anual, ar fi o chestie, așa 7 mii de vizite / an sau, dacă preferați 20/zi, nu e mult, dar – sincer – nu mi se pare nici puțin.

Ca urmare, am simțit nevoia unor schimbări, despre care chiar vă rog să vă spuneți părerea sinceră. Încă nu sunt cu totul împăcat cu noul ”look”, am în vedere deja câteva modificări, deci vă puteți aștepta la unele schimbări.

În viață, nevoia de schimbare apare de obicei datorită unor nemulțumiri. În privința aspectului blogului, determinant a fost aerul vechi, îmbâcsit, de blog al deceniului trecut🙂

Vreau să insist un pic asupra nevoii de schimbare pe care o resimțim în anumite momente. Nu e vorba neapărat despre mine, dar – vorba lui Camil Petrescu – nu pot vorbi sincer decât la persoana întâia.

Există o mulțime de clișee: ”viața e o luptă”, ”viața e frumoasă”/ ”la vita e bella”, ”viața e o calatorie”, ”viața e o iluzie” sau – mai nou – ”viața e o telenovelă”. Până la urmă, dpmdv viața este TOT, iar viața noastră este ceea ce considerăm noi că este sau, dacă nu suntem prea filosofici, ceea ce facem noi cu ea.

Dar ce facem noi cu ea?! Nu am să discut aici și acum despre constrângeri sau obsesiile societății, despre limitările dăruite de sistemele sociale (învățământ, sănătate, muncă sau pensie) indiferent de timp sau loc, de maniile pro/contra internet/facebook/smartphone/etc.

Din multe puncte de vedere viața este (doar?!) o sumă de alegeri. Depinde de tine nu doar ce, când și cum alegi, ci și de viziune. Ca în strategia micro- sau macro-economică: misiunea și viziunea. Btw: nu știu pe nimeni care să aplice BSC (balanced scorecard) pentru viața sa, deși e clar că se poate măcar încerca. Ei bine, mai contează ceva: să ai pe cineva lângă tine. Nu mă refer aici doar la Dumnezeu, îngeri păzitori sau noroc și nu știu dacă acești trei factori sunt reprezentanții unici sau chiar dacă nu cumva am săvârșit un pleonasm! Mă refer la oameni: de la, în principal, partenerul de viață până la vânzătorul de ziare de la colț, toți pot să te ajute. De dărâmat însă o poți face singur, este atât de ușor și, probabil, o facem cu toții, fără excepție!

Ei bine, toți ne schimbăm, dar nu toți evoluăm. Pentru că nu toți învățăm din greșeli sau eșecuri. Însă cel mai prost lucru care ni se poate întâmpla nu este o eroare, un eșec sau o moarte, ci să nu înțelegem că viața merge mai departe și că acel lucru urât întâmplat trebuie interpretat firesc, ca un dat. Atenție!, trebuie luptat cu acel dat dacă nu ne convine, dar doar până se întâmplă. După ce s-a întâmplat, lucrurile stau deja total altfel și trebuie acceptate, iar viitorul judecat corect, nu cu ”ce ar fi fost dacă…”.

Am ajuns deja prea departe. Am discutat despre marile schimbări ale vieții, deși am pornit de la una măruntă. Poate că ar trebui să scriu mai des…

2 gânduri despre &8222;Despre schimbare&8221;

  1. serbanfl zice:

    Sigur, în lupta vieții contează să-ți actualizezi permanent, cu luciditate, starea și țintele.
    Eu am totuși o reținere.
    Susțin observația academicianului Oliviu Gherman care, la 83 e ani, declara: „Nici norocul în sine, nici talentul singur nu te urcă un centimetru, dar ghinioanele pot întrerupe orice urcuș.”
    Și, clar, nu vorbea despre propria viață.

  2. Mihnea Graur zice:

    Nu văd nicio contradicție între spusele sale și ale mele.🙂
    Exprimarea cu dărâmatul a vrut să puncteze faptul că dușmanul cel mai mare al fiecărui om este el însuși. Nimeni și nimic nu ar putea să-l lovească mai tare!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s