Turul al doilea

Primul tur al alegerilor a trecut, câteva concluzii sunt evidente:

1. Cel mai agresiv scrutin electoral. A depăşit precedentul record negativ din urmă cu 10 ani. Ca şi atunci, factorul generator al perturbaţiilor este băsescu. Ca şi Ceauşescu, se lasă dus greu, foarte greu.

2. Nu înțeleg tembelismul de a considera în anul 2014 că electoratul pesedist e plin de proști. Nu doar că îl dezavuez, dar efectiv nu pricep resorturile unei astfel de mișcări. Sigur, înțeleg că se află în spate se află un ”menșevic” precum Liiceanu (epitetul îi aparține lui Michnik, nu mie!), la care mulți pun botul, dar asta nu înseamnă că are vreo logică…mai ales că, așa cum toată lumea cu bun-simț a remarcat că Ponta a câștigat alegerile în București, în premieră pentru PSD.

3. Valoarea cumulată/totală a „specialiştilor” în marketing politic al celor 14 este de fix 2 lei. Fiecare s-a axat în primul tur să atragă exact segmentele cele mai uşor de atras, care le controlează mai bine, ceea ce a accentuat polarizarea pe zone, pe grupe de vârstă, etc. Trebuie să avem însă în vedere o excepție care întărește regula: excelenta campanie făcută de Macovei pe Facebook.  Sigur, asta a adus și aberația tinerilor de 20-25 de ani care vorbesc despre cât de rău a făcut Iliescu la începutul anilor 90. Sigur că greșelile nu au fost puține, dar cei care nu le-au trăit mi-e greu să cred că pot avea o părere cât de cât obiectivă. Fac pariu că lista mea cu greșelile lui Iliescu sau a PSD-ului din perioada 1990-1996 nu are multe puncte în comun cu lista lor.🙂

4. Respect foarte mult munca, indiferent de natura ei. Implicit, respect românii plecați la muncă afară. Însă nu la modul în care este făcut de majoritatea sau de agarici gen Guran sau Petreanu, care doar se bucură de faptul că oamenii aceștia trimit bani în țară încurajând astfel consumul. Acest aspect este important, dar nici pe departe cel mai important. Eu îi apreciez la modul cel mai serios cu putință pentru sacrificiile care le fac (înstrăinarea de familie, înstrăinarea de prieteni, de munți și de tot ce înseamnă ”acasă”). Tocmai din acest motiv cred că este dreptul acestor oameni să voteze atâta vreme cât sunt cetățeni români. Nu mai suntem in 1990 să judecăm în termeni de cine a mâncat salam cu soia (și atunci era o aberație colosală, deși nu se realiza asta de prea multă lume!), putem să judecăm ceva mai corect. În primul rând este evident că nu se poate vota chiar și în localitățile unde se află doar 1-2 români, mod normal vine Mahomed la munte. Dar nu-mi place faptul că sunt mulți plecați ”afară” fără nici un fel de forme legale, nu sunt ”prinși” pe nicio listă de rezidenți ai acelei țări, dar au pretenții ca și cum ar fi. Asta nu se poate! Atâta vreme cât nu îți plătești impozitele, nu ai asigurări de sănătate, nu faci parte din niciun sistem, nu poți fi luat în calcul, indiferent că îți convine sau nu. Pentru că trebuie întâi să te respecți tu pe tine însuți, abia apoi poți cere celorlalți să te respecte. Indiferent că ești muncitor necalificat sau director general!

5. Nu îmi place Iohannis, nu-mi place Ponta. OK, dar mergeți, fraților, la vot și în turul al doilea! Gândiți-vă la cine a trădat, la cine a aberat și cine v-a făcut să trăiți mai bine și mai rău. Nu în ultimul rând, luați în calcul și cine va fi pe post de premier! Și mai mult, nu mai judecați cu patimă excesivă. Până la urmă rămânem tot în NATO și UE, vom fi conduși – la fel de mult ca și celelalte țări est-europene (și nu numai!) de cele două structuri sus-amintite – , iar rolul președintelui – indiferent care va fi acesta – va fi mai puțin important decât al lui băsescu, care a încălcat Constituția de nenumărate ori.

Cu alte cuvinte, ieșiți, vă rog, la vot! Ponta nu va băga România în Rusia, iar Iohannis nu va vinde Ardealul. Eu unul voi vota cu cel care îmi lasă senzația nu doar că îl voi ”înjura” mai puțin, ci în primul rând cu cel care are mai mult bun-simț și mai mic apetit pentru trădare. Că așa mă duce pe mine capu’.

P.S. Mă regăsesc foarte bine în rolul bătrânului din celebrul banc de mai jos.🙂

Intr-una din zilele insorite ale lui Ianuarie 2015 un batran se apropie de intrarea in Palatul Cotroceni. Se apropie de ofiterul de garda si ii spune:
– As vrea sa intru sa vorbesc cu presedintele Basescu.
Ofiterul il priveste bland pe batran si ii spune:
– Domnule, Basescu nu mai este presedinte si deci nu mai are resedinta aici.
Batranul ii spune ca e in regula si se indeparteaza incet de intrarea in Palat. A doua zi acelasi batran se indreapta catre intrarea in Palatul cotroceni si se adreseaza ofiterului de garda (acelasi din ziua precedenta):
– As vrea sa intru sa vorbesc cu presedintele Basescu.
– Domnule, asa cum v-am spus si ieri, Basescu nu mai este presedinte si deci nu mai are resedinta aici.
Batranul ii multumeste si pleaca incet spre locuinta sa. A treia zi batranul se duce din nou la intrarea in palatul Cotroceni si se adreseaza aceluiasi ofiter:
– As vrea sa intru sa vorbesc cu presedintele Basescu.
Iritat, ofiterul se incrunta usor la batran si ii spune:
– Domnule este a treia zi consecutiva cand veniti aici si cereti sa vorbiti cu Basescu. V-am spus deja ca Basescu nu mai este presedinte si deci nu mai are resedinta aici. Nu intelegeti?
– Ba inteleg foarte bine, insa nu ma mai satur sa aud asta.
Ofiterul ia pozitia de drepti, il saluta respectuos (ca pe un superior) si ii spune batranului:
– Atunci ne vedem maine, domnule!

One thought on “Turul al doilea

  1. serbanfl spune:

    Falsul mit al „proștilor” este contrazis vehement de Tolontan, care susține cifrele dintr-un sondaj exit: au venit la vot 71% dintre cei cu studii superioare și 33% dintre cei cu studii primare.
    Mie mi se pare interesant și că s-au prezentat la vot 51% dintre cei cu 18 – 24 ani alături de 44% dintre cei peste 65 ani. Să fie oare efectul „plimbării” cu autocarul la DNA a VOTANȚILOR de la Referendum? Nu, imposibil, justiția reformată de macovei este apolitică!
    Referitor la afirmația lui Michnik – catalogarea ca menșevic este o glumă ca urmare a intervenției lui Pleșu, prima reacție la cuvântarea lui Liiceanu a fost: BOLȘEVIC.
    Pentru votanții din străinătate, țin să-ți amintesc declarația, după alegerile din 2004, a unui reprezentant al comunității românești din USA: românii din America votează, majoritar, cu republicanii, adică suntem de dreapta! Ce legătură o fi cu situația din țară?
    Dar acestă intervenție a mea este legată de persistența curentului anti oricui ar fi în fruntea PSD, de fapt a PSD.
    De aceea vreau să amintesc de Octavian Paler, care a avut o emisiune la PRO TV, pe vremea guvernelor CDR. Unul din invitații săi a fost academicianul Răzvan Teodorescu și, în urma discuțiilor, în direct, O.Paler a recunoscut: „este adevărat că PSD-ul are mai buni gospodari!”
    Situația este dovedită și de cei 2 1/2 ani ai guvernelor Ponta.
    Când gașca băsistă n-a făcut altceva decât să fure și să mintă, cum să mai aibă unii dileme?!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s