Aventuri cu Kindle

De ziua mea mi-am făcut cadou, cu ajutorul colegilor, un Kindle. De fapt, inițial mă gândisem la o tabletă, probabil influențat și de avalanșa de oferte, care mai de care mai interesantă. Tableta însă nu-mi rezolva o mare problemă: nu pot citi mai mult de una-două pagini pe ecranul laptopului/calculatorului/whatever. Văzusem cât de bine se poate citi pe Kindle, așa că de la vorbe la fapte nu a fost distanță prea mare. De fapt, nu ar fi trebuit să fie…

Ca orice om normal la cap din țara asta, am citit specificațiile tehnice de pe pagina producătorului. Magazinul cel.ro e unul dintre puținele care au link-uri valide la majoritatea produselor (rareori am găsit la ei link-uri proaste), așa că am putut studia temeinic punctele forte și cele slabe. Emag-ul nu-mi mai place de mult, nu doar datorită prețurilor în general mai ridicate față de alte magazine online, ci și pentru că s-au cam obrăznicit cu multe dintre oferte: dacă e bună și se vinde, hai să mărim prețul!

Tot citind pe Amazon, am început să mă gândesc tot mai serios la varianta unei achiziții online chiar de pe site-ul producătorului. Ușor de zis, greu de făcut! Gândindu-mă la taxe și transport, mai întâi am încercat pe amazon.de, apoi și pe amazon.uk , dar am primit același răspuns: produsul nu poate livra în țara dvs. OK, $@%$^&%#, comand în State! Vroiam Kindle 4, cel mai ieftin, respectiv 69 $, are și el wifi, e OK. Fac comanda, se adăugau vreo 20 de dolari și cu totul era 89$, adică vreo 320 lei, deci ieșeam clar mai bine decât cei 489 lei – cel mai mic preț de pe piață. Nu m-am lămurit dacă trebuie sau nu să plătesc vamă, că deh! așa de ”clare” sunt exprimările în Codul Vamal de nu-ți mai trebuie nimic. Zic, nu-i nimic, risc și văd cum e, mai prost nu am cum să ies! Trag adânc aer în piept și dau să finalizez comanda pe amazon.com: bag datele cardului și … șoc și groază! De la 89 $ sărise pe la 152$! WTF?! Noroc că am fost atent. Mai băgaseră băieții încă o taxă de transport de vreo 30$ și ”import depozit” de 32 $….deci per total mă ducea pe la 540 lei. Anulez comanda, zic, asta e, o să mă înghesui și io cu restul lumii la Black Friday că mai e doar o săptămână.

Dar, ca un copil cuminte ce sunt, am continuat să verific prețurile zilnic. La emag creșteau. În 2 zile au băgat băieții 65 de lei în plus la o ”ofertă” de Kindle 4 cu o husă de neopren amărâtă (gen saculeț). Intru și la cel.ro. Oferta la 489 lei dispăruse. Grrrr…apoi fac ochii cât cepele: Kindle 3, care are și tastatură, și 4GB (față de doar 2 GB cât are Kindle 4), plus mp3, plus text to speech, plus baterie care ține dublu, etc.), era doar 515 lei. Spre comparație, pe amazon.com se găsește la 139 $ (500 lei) varianta cu 3G (aia e pentru cine nu are ce face cu banii, că dacă ai wifi totul e rezolvat). Superafacere, totul OK, supermulțumit!

M-am jucat cu …”jucăria” mult și bine, Kindle chiar mi-a rezolvat toate necesitățile. Inclusiv accesul la net. Chiar dacă browserul de net e considerat ”experimental”, funcționează bine. Singurele probleme le-am întâmpinat la citirea mailurilor de pe adresa de yahoo pentru că preferă varianta veche de afișare, dar asta nu e o problemă decisivă. Practic, față de tabletă, nu îmi lipsesc decât jocurile. De fapt există jocuri și pentru Kindle, dar nu mă pasionează…poate doar dacă găsesc un scrabble sau ceva asemănător, dar oricum nu asta mă pasionează, ci mobilitatea.

Enervant este că de aproape două săptămâni de când am jucăria asta, nu găsesc o husă tip carte la un preț decent. Cum nu am găsit nici măcar de Black Friday, am comandat la tmag.ro , care mi-a răspuns după o săptămână și după ce le-am dat email că de fapt nu au pe stoc blabla. Mai caut, dacă aveți ceva idei unde aș putea găsi, nu m-aș supăra dacă mi-ați spune.

Cărți online se găsesc. La câte site-uri sunt, ar fi și greu să nu găsești gratis mii de cărți. Probabil unele fără drepturi de autor. Îmi place că unele edituri, precum Polirom, au urcate pe site cărți electronice și cu bani, dar și fără. Oricum, dacă știți și alte site-uri, băgați link-urile mai jos la comentarii, că nu strică.

Vă doresc să vă luați și voi un e-reader, preferabil Kindle. Eu unul m-am apucat de câteva cărți pe care altfel probabil că nu le-aș fi citit niciodată.

One thought on “Aventuri cu Kindle

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s