Când va avea nevoie zona euro de România?

Între alegeri locale, referendum și alegerile parlamentare, declarația guvernatorului BNR privind renunțarea la adoptarea monedei euro în 2015 nu a atras atenția suficient nici în mediul economic, nici în cel politic, nici măcar în rândul analiștilor financiari. Era un deznodământ așteptat?

România nu a intrat în primul val nici în NATO, nici în Uniunea Europeană. Motivele și, mai ales, dedesubturile nu mai sunt astăzi importante, deși e bine să le reținem, măcar pentru a învăța din greșelile trecutului.

Așadar, era firească aderarea României la zona euro înaintea Cehiei și, mai ales, a Poloniei? Binențeles că nu. În primul rând datorită diferențelor de natură economică, dar nu numai: ca să devii membru, nu este nevoie doar să vrei şi să îndeplineşti nişte criterii, mai trebuie şi să fi dorit acolo. România implementează reformele în ritm de melc obosit, în timp ce moneda unică europeană are nevoie astăzi de mobilitate, flexibilitate din partea țărilor membre ale zonei euro pentru a putea rezista în actualul climat economic mondial.

Cui îi convine să iasă din zona euro?

Utilizând analiza cost-beneficiu și teoria matematică a jocului, Bank of America Merrill Lynch a elaborat în luna iulie un raport privind care ar putea fi cele mai avantajate țări dacă părăsesc zona euro. Oarecum surprinzător, pe primul loc nu este Grecia, ci Italia, urmată de Irlanda. Abia apoi urmează Grecia, urmată imediat de Olanda. La polul opus se află Germania, statul european care ar avea cel mai mult de pierdut în cazul unui exit din Euro-zone.

De fapt, o ieșire voluntară a Germaniei este extrem de puțin probabilă fără o pregătire temeinică de durată. Tocmai din acest motiv Germania se bate cel mai aprig pentru Grecia, care – dacă ar abandona euro – ar tenta și alte țări să îi urmeze calea, de exemplu Italia –  a treia economie din zona euro.

Dacă Italia abandonează euro, Germania s-ar putea confrunta cu o mulțime de probleme: datoriile pe care le are către statul italian s-ar prăbuși, exporturile s-ar diminua considerabil, iar companiile germane ar putea avea neplăceri ca urmare a creșterii competitivității firmelor italiene (prin cursul de schimb).

În consecință, Germania preferă să plătească Italiei rămânerea în zona euro. Însă această situație nu poate dura la infinit, nu doar pentru că Germania nu are cum să susțină la infinit Italia, Irlanda, Grecia, etc., ci și datorită nemulțumirilor deja manifestate fățiș de nemțul de rând.

În acest raport, BofA Merrill Lynch avansează și o soluție: ”Only a weak EUR can save the EUR” (doar un euro slab poate salva euro) și exemplificând tot cu Italia, care – în scenariul unei devalorizări a EUR cu 20% față de USD – și ar reduce la jumătate pierderea de competitivitate pe care a avut-o față de SUA de la adoptarea monedei unice europene.

În perioada 2000-2010, costurile cu munca exprimate în USD au crescut cu 80%-100% în țări ca Italia, Spania, Grecia sau Portugalia și doar 40% în Germania, în timp ce în SUA creșterea a fost de 20%. Presiunea acestei categorii de costuri asupra competitivității produselor din Uniunea Europeană este evident imensă.

Urmează devalorizarea euro?

Produsele fabricate în țările membre ale Euro-zone pot deveni mai competitive dacă își reduc costurile de producție. Însă trebuie avute în vedere și alte categorii de costuri. O devalorizare a EUR cu 20% față de USD sigur că ar putea constitui un avantaj pentru exporturile U.E. către SUA, dar în același timp ar scumpi toate costurile ce sunt generate în dolari. Astfel, o devalorizare de 20% a euro echivalează pentru companiile europene cu o scumpire a petrolului cu …20%! La fel și pentru multe alte resurse, majoritatea acestora fiind cotate în dolari.

Așa că problematica concurențială nu este doar cea ridicată de BofA Merrill Lynch, care desigur are și niște interese (clare și firești) față de viitorul euro, ci ține de găsirea unui optim.

Un baril de petrol mai scump doar pentru țările europene înseamnă falimentul multor industrii importante, sute de mii de noi șomeri, creșterea nemulțumirilor  populației ca urmare a scumpirii alimentelor, acutizarea naționalismului, etc. – iar toate acestea punând și mai mult sub semnul întrebării viitorul monedei unice europene.

Ca urmare, jocul cotațiilor va fi continuat atât de SUA (în primul rând prin influențarea prețului petrolului), cât și de UE (prin cursul de schimb). De fapt, este vorba de un război economic de uzură în care vor pierde ambele tabere. În schimb, vor avea numai de câștigat statele emergente cu creșteri economice de lungă durată, în primul rând țările BRIC.

Conform celui mai recent raport al OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică), economia SUA va fi depășită de cea a Chinei în anul 2016, urmând ca până 2060 să fie depășită și de cea a Indiei (vezi situația detalită în tabelul alăturat).

An 2011 An 2030 An 2060
China 17% 28% 28%
India 7% 11% 18%
SUA 23% 18% 16%
Euro-zone 17% 12% 9%
Japonia 7% 4% 3%
Alte state OECD 18% 15% 14%
Alte state non-OECD 11% 12% 12%

Astfel, calculând în funcție de PIB-ul celor 34 de țări membre OCDE și al celor 8 state din G20 ne-membre ale OCDE, ponderea PIB-ului Chinei va crește de la 17% în 2011 la 28% în 2030 cu perspective de a se menține la acest nivel și în 2060, în timp ce ponderea economiei Indiei se va majora de la 7% în 2011 la 11% în 2030, respectiv 18% în 2060. Acestea evoluţie va conduce la creşterea de peste şapte ori a PIB-ului pe cap de locuitor atât în China, cât şi în India. Economia SUA va scăderea de la 23% în 2011 la 18% în 2030 și 16% în 2060.

Previziunile pentru statele zonei euro sunt și mai defavorabile, ponderea acestora în total urmând să scadă de la 17% în 2011 la 12% în 2030 și doar 9% în 2060.

În acest context, așteptările marilor puteri economice din zona euro, în primul rând a Germaniei, nu pot fi mai prea mari. Tocmai de aici și dorința lor de a poziționa cât mai bine pentru noua ordine mondială economică ce urmează a fi dictată de statele asiatice.

Un euro mai puternic prin extindere?

 Încă de la debutul crizei economice,  țările Uniunii Europene s-au comportat precum în celebra zicală ”Casatoria este ca o cetate asediata; cei din afara vor sa intre, iar cei dinauntru vor sa iasă”: unele state vroiau să adere la euro (în primă fază inclusiv Marea Britanie!), altele vroiau să renunțe. Proverbialele neînțelegeri intraeuropene au determinat repoziționarea repetată a mai multor state U.E., inclusiv a României.

România este ultimul stat est-european membru al U.E. care amână pe o durată de timp nedeterminată aderarea la moneda unică europeană. După ce în anii trecuți Polonia, Cehia și Ungaria au anunțat amânarea trecerii la euro, iar Bulgaria în septembrie 2012, România – prin eternul și fascinantul guvernator B.N.R. Isărescu – renunță și ea la început de noiembrie 2012 la termenul propus pentru 2015.

Sunt convins că pentru Mugur Isărescu a fost o decizie dureroasă (era ultima sa provocare), dar merită totuși apreciată pentru că a reușit să nu arunce în derizoriu o decizie importantă pentru întreaga națiune.

Chiar dacă, conform majorității opiniilor, economia României este ”euroizată”, realitatea este alta. Adepții acestei teorii fac mereu referire la faptul că o bună parte dintre prețurile bunurilor și serviciilor sunt exprimate în euro și transformate în lei la cursul zilei. Aici vorbim în primul rând de case și terenuri, de mașini, de telefonia mobilă, turismul și transportul internațional etc. Parțial relevant, mai ales că în mediul rural, unde trăiește aproximativ jumătate din populația României, moneda de bază rămâne leul, inclusiv când vine vorba de vânzarea caselor. Mai mult, prețurile la bunurile și serviciile de bază – alimente, facilități (apă, energie electrică, etc.), îmbrăcăminte și încălțăminte, turismul și transportul național – sunt exprimate cvasiexclusiv în lei. De asemenea, trebuie avut în vedere că prețul benzinei este fundamentat pe cotația internațională a petrolului, care – după cum bine știm – este în USD. Iar despre salarii…numai de bine, dar, cu excepția multora dintre marile companii (în special a multinaționalelor) din marile orașe, restul se raportează la RON. Exemplele pot continua, esențial este mereu să ne raportăm la majoritate, nu doar pe principii democratice, ci pentru că până la urmă ne raportăm la oameni, care vor putea să adauge plusvaloare dacă vor avea pentru ce și dacă vor vedea că lucrurile au sens și pentru ei, nu doar pentru conducători ce se autoizolează în turnuri de fildeș virtuale și decid pentru cei pe care îi consideră ”praful de pe drum”.

Faptul că majoritatea companiilor multinaționale prezente în România preferă – cu acordul autorităților statului român, în primul rând a Băncii Naționale! – să facă hedging aruncând toată presiunea pe consumator și pe IMM-uri, nu este deloc normal. Încă de la debutul crizei financiare internaționale, BNR s-a aflat în imposibilitatea de a avea o politică monetară flexibilă, așa cum a avut Polonia, singurul stat membru U.E. care a avut creștere economică în anul 2009.

Trecerea la euro implică o pregătire mai temeinică din mai multe puncte de vedere astfel încât România să facă față cu adevărat acestei provocări (competitivitate, sistem bancar sănătos, etc.).

Abia când economia României va putea face față acestei provocări (aspect valabil și în cazul Bulgariei, Ungariei, Cehiei sau chiar a Poloniei), zona euro și România ar putea avea nevoie reciprocă una de cealaltă pentru a se putea ajuta/întări reciproc.

România nu are nevoie acum de trecerea la euro, ci de reașezarea prețurilor în lei acolo unde este cazul (de ex. ce mare nevoie au operatorii GSM de exprimarea tarifelor în EUR?!) și mai ales de o creștere economică reală care să îi confere stabilitate pe termen mediu și lung. Doar astfel, zona euro ar putea avea nevoie de România, iar României să-i convină aderarea la moneda unică europeană. Nu trebuie doar să știi ce și cum să negociezi, ci și să ai ce oferi, iar acesta nu pe 2 bani speranță…

 

Având în vedere situația economică actuală a României, un orizont realist de timp nu poate fi înainte de 2020.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s