Mesaj pentru colegii din Liceul Gh. Lazăr – promoția 1992 / După 20 de ani (II)

Într-un fel sau altul fiecare dintre noi avem crizele noastre, când ne gândim la diferența dintre aspirații și rezultatele concrete. Am citit într-o carte că un om realizat este cel care la 40 de ani și-a împlinit visele de la 20. Adevărat sau fals?

Nu am un răspuns final la această întrebare, în fond, retorică. Rumeg și eu la această dilemă de câteva săptămâni, când am aflat de întâlnirea de 20 de ani de la absolvirea liceului. În fond, cred că un răspuns final nu există pentru că în noi va fi mereu diferența dintre cei de atunci și cei de acum. Este vorba de mult mai mult decât de a cataloga visele puștiului care eram atunci în vise împlinite sau ratate, în vise realiste sau naive. Oricum, erau vise dintr-un motiv elementar pe care atunci nu-l știam: modul în care urma să mă schimb ca om.

La finalul liceului era ”febra” admiterii la facultate, care ne împingea pe toți să ne gândim la viitorul profesional, la reușita în carieră, la satisfacțiile materiale și nemateriale ale viitoarelor noastre meserii sau hobby-uri.  Atunci nu știu să fi fost cineva care să se gândească profund la ce fel de familie să-și întemeieze, pe ce baze morale sau cum își va educa copii. Astăzi, mai toți avem familiile noastre, copii. Visele erau,  firesc!, spre facultate, știam doar din poveștile celor mai mari de emoțiile din sesiune, de iubirile mai profunde, de trăirile și toate cele care urmau să șlefuiască maturizarea noastră aflată atunci doar într- formă incipientă.

Fiecare dintre noi a apucat-o pe drumul propriei vieți marcate de obstacole, de momente de cotitură și de mii de decizii luate după nopți nedormite sau fracțiuni de secundă de inspirație sublimă. Uneori am fost și singuri, alteori am fost prea preocupați de lucruri mărunte ce ni se păreau esenţiale, am bătut la uşi greşite sau unde nu ne-a răspuns nimeni. Deseori am greşit, unii asumându-ne greșelile, alții nu, pentru că așa este omenesc și pentru că sensul vieții noastre încă îl căutăm. De altfel, asta vom face și în continuare, așa cum au făcut-o și părinții noștrii, pe care acum nu avem timp și răbdare să-i ascultăm din cauza eternelor alergături pe care le facem pentru job, pentru copii, pentru cumpărături sau mai știu eu ce. Iar mai târziu nu vom înțelege cum proprii noștri copii nu vor avea timp, la rândul lor, să ne mai asculte și să învețe ceva din experiența și înțelepciunea noastră.

Așadar, ne aflăm astăzi cu toții fix în mijlocul râului care este viața noastră. Visele, aspirațiile de acum două decenii pe care nu am reușit să le  realizăm, le privim poate ca ratări sau poate doar le-am amânat pentru vremuri viitoare. În fond, Arghezi a publicat primul volum de poezii la 46 de ani, iar Chaplin a făcut 9 din cei 12 copii după 54 de ani. Viața începe în fiecare dimineață când deschidem ochii, depinde doar de ce sens vrem noi să-i dăm în continuare. Mereu vom fi nemulțumiți fie de carieră, fie de bani, fie de familie, fie de timpul liber pentru hobby.

Am reușit performanța să trecem de la teorie la practică multe ”teorii” despre viață. Una dintre cele mai importante este aceea că ”niciodată să nu spui niciodată”, aproape un motto al generației noastre de lăzăriști.

P.S. Contact: http://groups.yahoo.com/group/Liceul_Lazar_1992/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s