Marele Guru de Lipscani

BNR a anunțat zilele trecute o nouă scădere a dobânzii de politică monetară, adică o scădere de 1 pp în decurs de 5 luni. Totuși, se menține în continuare  eterna întrebarea retorică: ”vor proceda și băncile la reducerea dobânzilor la credite?”.

Răspuns final: NU!

Motive sunt multe, dar principalul este că băncile preferă să câștige din marjă decât din volum. Încă este criză, populația nu se mai înghesuie de mult să mai ia credite, așa că în lipsa cererii pe care îl prinde, îl rupe. Am spus-o încă din 2005 (articolul: aici, chiar vă invit să-l recitiți ca să realizați ce și cât s-a schimbat în acești ani) că acesta este comportament de cămătari, nu de instituție financiară de secolul XXI. Cu atât mai mult când vorbim de creditarea în lei, mai puțin în cazul creditării în euro.

Prin încurajarea creditării în euro, băncile au transferat riscul cursului de schimb la client. Pentru băncile străine, care judecă cvasiexclusiv în euro, leul reprezenta un risc pe care nu i-a interesat o clipă, deși timp de aproape un deceniu economia a avut o creștere solidă. La această situație a contribuit și BNR, care a menținut multă vreme dobânda de politică monetară prea sus. Deși la vremea respectivă l-am apreciat pe Mugur Isărescu că declara cu orice ocazie: faceți credite în moneda în care aveți veniturile, acum tind să cred că am fost naiv. Guvernatorul BNR are o frică patologică față de inflație, sechelele provenind din perioada anilor ’90când inflația o luase razna.

În consecință, după ce creșterea economică a venit mai mult ca urmare a încurajării consumului din import (a se citi euro), BNR s-a trezit prin 2009 că pentru a încuraja economia este nevoie să umbli la cursul de schimb. Dar schimbarea cursului ar fi dus la inflație pentru că bună parte din consum este întemeiat în continuare pe importuri. Plus că o devalorizare a leului în raport cu moneda europeană ar provoca creșterea și mai abruptă a restanțelor la credite. Un astfel de scenariu – deși logic din punct de vedere economic – nu putea conveni lui Mugur Isărescu pentru că ar supăra rău pe toată lumea: de la băncile străine la populația îndatorată și implicit partidele politice aflate la guvernare, care ar fi avut de făcut față unor nemulțumiri sociale cu mult mai vehemente.

Ca urmare, BNR (a se citi Mugur Isărescu) nu a făcut altceva decât să se învârte în jurul cozii menținând o stare de fapt gravă și cumpărând liniștea tuturor (populație, partide, bănci, etc.) printr-o îndatorare dobitocească. Acum sute de ani plăteam bir la turci, acum îl plătim la austrieci.

Folosindu-se de faptul că puțină lume are habar de fenomenele economice pe care le generează măsurile BNR, Mugur Isărescu consideră că a găsit soluția de ieșire din acest cerc vicios: aderarea cât mai rapidă la euro.

Ca de fiecare dată, din calculele Marelui Guru de Lipscani este exclus mediu de afaceri, mai ales firmele producătoare de bunuri şi servicii (nu importatorii!), deși este evident că o creștere economică reală, sănătoasă se poate fundamenta doar pe aceștia.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s