România pitorească (ediția 2011)

Dacă în ”edițiile” trecute v-am vorbit despre zone pe care le știam foarte puțin sau chiar deloc, acum este o vorba despre Sibiu, Mărginime, Munții Cindrel și nu numai, pe unde am mai fost în trecere de câteva ori timp de 2-3-4 zile, dar unde merită revenit mult mai des și, desigur, zăbovit mult mai mult. O să vedeți în continuare de ce pentru că acum, proaspăt revenit din concediu, cred că este cel mai indicat să vă povestesc.

Locația exactă unde am stat este Gura Râului, deși cred că mai aproape de realitate ar fi să îi spună Gura Raiului. Da, vorbesc despre o frumusețe simplă, dar ireală, de vis. Pensiunea care a contribuit din plin la aceasta impresie este Casa Lucas, care oferă condiții bune, iar oamenii sunt deosebiți și fac tot ce le stă în putere pentru a te simți bine, cu bun simț și discreție. Localnicii, atât cât am interacționat cu ei, mi-au plăcut: politicoși, dornici să te ajute dacă pot, chiar intervenind cu o sugestie fie și numai dacă te aud întrebându-te retoric ”pe unde o fi…”

Timpul a fost scurt, într-o săptămână am reușit să vedem mai puține locuri decât ne-am propus, dar am avut și șansa de a vedea și altele, pe care inițial nu ni le propusesem, dar care s-au dovedit a fi surprize foarte plăcute.

Drumețiile montane sunt minunate în primul rând prin sălbăticia lor. Rugii de zmeură și mure stau mărturie. Puținii oameni pe care i-am întâlnit au fost în general localnici care muncesc în munte la un gater, pădurari, ba am văzut și un grup mare de copii-cercetași. Drumurile au și variante forestiere sau sunt exclusiv forestiere, așadar gradul de dificultate este în general ușor, dar sunt de lungime medie 3-4 ore de mers/sens. Super OK din punct de vedere al marcajelor. În paranteză fie spus, un ghid cu o hartă cu Munții Cindrel pe care l-am luat din Sibiu atrage atenția că Salvamontul din Sibiu a refăcut marcajele și chiar pe alocuri a modificat ușor unele trasee, recomandând să fie folosite doar hărțile întocmite după 2007.

Noi am făcut 3 drumeții: două de la Gura Râului la Cantonul Strâmba și respectiv la Cabana Crăciuneasa, iar cel de-al treilea (și cel mai frumos dpmdv) un traseu circular Păltiniș-Poiana Găujoara-Poiana Muncel-Poiana Oncești – Păltiniș. Acesta din urmă a fost făcut pe o oarecare ceață, dând o atmosferă aparte traseului, mai ales că din Poiana Găujoara se vedea fain în jos ceața, iar în sus soarele vesel. Telescaunul a pornit undeva după ora 15-16, după ce ceața se risipise total, la ceva timp după ce noi ne întorsesem și mâncasem, dar chiar și așa clienții telescaunului îi puteai număra pe degete…De altfel, Păltinișul era cvasipustiu, turiștii erau în general pantofari care își dădeau fundurile jos din mașină doar pentru a se plimba câteva sute de metri. Altfel, o stațiune frumoasă cu acces facil pe o șosea cu astfalt bun dacă vii dinspre Dumbrava Sibiului-Rășinari, un alt drum de acces fiind cel forestier din Gura Râului care pleacă din spatele bisericii și urcă pâna pe la mijlocul distanței dintre Rășinari și Păltiniș. Apropo de biserica satului…în duminica plecării am pornit la drum încă de pe la ora 9 (o să vă povestesc și despre acel drum) și se vedea frumos cum din toate părțile se strâng oamenii la slujba de duminică. Toți porniseră hotărâți, frumos îmbrăcați, cum e la țară. Femeile în vârstă erau îmbrăcate în straiele populare, specifice zonei (ceva în genul acesta). Super și impresionant! Impresionant și superb!

Și celelalte zile în care nu am făcut drumeții au fost reușite.

Într-o zi am fost la ”bălăceală” la Ocna Sibiului. Mai fusesem de vreo trei ori în ultimii 10 ani, e plăcut scăldatul într-un lac adânc de 30 m în care apa este atât de sărată încât te împinge orice ar fi la suprafață. Nu este nevoie să știi să înoți, cel mult să dai din picioare ca te ridică de fund în sus. Și dacă ești prost, te îneci de fapt tot la suprafață :)) De data aceasta am fost plăcut surprins că au reamenajat locul la un nivel civilizat, mă refer în special la scările de lemn de intrat în lacuri, dușurile sunt mai multe, în stare bună și cu faianță, mult mai multe toalete ecologice (curate!) și cabine unde să te schimbi. Față de ceea ce vezi în alte locuri din România, este super OK și se justifică banul dat la intrare, dar și cel de la parcările special amenajate.

O altă zi ne-am rezervat-o muzeelor. Cu o organizare tipic nemțească, sibienii stau excelent la acest capitol. În primul rând recomand biletul tip abonament de 25 lei cu care intrii la toate muzeele din Sibiu. Cu o ocazia asta își fac cunoscute și celelalte muzee, nu doar Bruckental-ul, iar încasările cresc. Muzeul Bruckental este realmente impresionant (a câta oară folosesc adjectivul acesta?!). Deși nu sunt un mare amator de pictură, mi-am dorit să-l vizitez nu din snobism, ci datorită nenumăratelor recomandări primite. Și vă spun că într-adevăr merită. Pe lângă numeroasele picturi, mai remarc numeroasele piese de mobilier clasic, sobele copiii fidele ale celor de la Schonbrunn (un ghid ne-a spus că Bruckental a dorit foarte mult să copieze cât mai mult din Viena dragă lui), tapeturi originale și alte decorațiuni superbe. De asemenea, muzeul găzduiește și alte galerii, inclusiv expoziții cu caracter temporar, doar pe parcursul verii. Apoi, am fost la Muzeul de Istorie, de asemenea foarte bine pus în valoare și cu replici reușite ale unor ”scene” din epocile primitive cum numai ”afară” am mai văzut. Destul de slăbuț în camerele în care sunt expuse armele, prea înghesuite … le vezi pe toate și nimic… Dacă doriți să vizitați un muzeu al armelor din evul mediu, recomand cu căldură cel din Sighișoara. La polul opus, probabil cea mai frumoasă zonă a Muzeului de Istorie din Sibiu, este cea a tezaurului. O bună parte a acestor comori provin din biserica – cetate fortificată a Cisnădiei pe care am văzut-o în dupăamiaza aceleiași zile. Acolo, un ghid tânăr, dar plin de har (păcat că nu s-a prezentat, i-aș fi reținut numele pentru că este unul dintre cei mai buni ghizi pe care i-am întâlnit vreodată) ne-a povestit mult despre biserică și chiar ne-a arătat încăperea secretă în care a fost găsită comoara expusă în Sibiu, comoară ce valorează aproximativ 7 milioane de euro.

Oh, și câte mai sunt de zis! Toate acestea însă merită văzute cu proprii ochi. Am fost la Cisnădioara, atât sus pe dealul pe care este biserica-cetate, cât și la biserica din comună. Foarte interesant că băncile erau cu spatele la altar și cu fața la cor, un pictor-restaurator chiar glumea că nu a mai văzut așa ceva și spunea că probabil le place mai mult muzica decât pe D-zeu. Am mai vizitat un pic centrul istoric din Mediaș (excelentă înghețata turcească tradițională de lângă parc!), catedrala ortodoxă din Târgu-Mureș – chiar nu am crezut și știut că în România ortodoxă există catedrale impunătoare așa cum sunt cele din vest (în special țările germanice) și multe alte locuri frumoase din Sibiu și din Mărginime.

Nu pot să închei înainte de a spune câteva cuvinte despre aspectele culinare ale zonei. Pe lângă celebra palincă sibiană, slana bine afumată și brânzeturi delicioase care se găsesc atât în localuri, cât și în piețele curate (sic!), m-am mai delectat cu multe. Piesa de rezistență a fost ciorba de fasole în chiflă (de fapt o pâine mare rotundă bine prăjită). Multe minunății culinare specifice zonei am servit și la pensiune, remarc aici gulașul preparat cică așa cum se face în Ungaria – lângă excelentul sos cu carne sunt nu găluște, ci piure de cartofi -, dar și sosul de gălbiori după o rețetă austriacă, dar cu condimente care să placă românului. Pe lângă pensiune vreau să dau nota 10 și la restaurantului Crama Sibiană. Bulzul servit aici a fost de nota 11, dar porțile sunt atât de mari încât, după o respectiva ciorbă de fasole în chiflă, greu mai intră și felul al doilea…dar mai bine tac, că probabil salivați🙂

Știu, lipsesc pozele. Sper să am timp să le prelucrez un pic (un crop, un contrast) și să le urc pe net ca să vă lămuriți că toate cuvintele frumoase pe care le-am folosit aici sunt prea puțin față de ceea ce am văzut, am trăit și am simțit acolo.

Sper ca România pitorească 2012 să însemne dublul ediției din acest an, adică să fie două săptămâni minunate!

4 gânduri despre &8222;România pitorească (ediția 2011)&8221;

  1. serbanfl zice:

    Cum sa nu „te traga aţa” in acea zona, doar stii ca ai o strabunica paterna, care, desi nascuta in Regat, era din neamul lui Şovăială (Şovăilescu) din Marginimea Subiului!

  2. Extraordinara poveste,m-am simtit ca intr-un basm citind-o si am relizat inca o data cit de norocosi suntem sa traim in ea!
    Multumim pentru frumoasele impresii si sper sa ne vedem si la anul!
    Corina

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s