China și SUA, încă umăr la umăr

PIB-ul Chinei continuă să avanseze imperturbabil: creștere de 9,7% în primul trimestru 2011 față de aceeași perioadă a anului trecut. Nu doar analiștii americani, tributari keynesianismului, atrag atenția asupra pericolului creșterii inflației (5,4% în martie. Aflat la Washington la reuniunea de primăvară a FMI și Băncii Mondiale, Yi Gang, vicepreședintele Băncii Centrale a Chinei (PBC), a avut declarații similare, subliniind ”măsurile comprehensive” îndreptate împotriva inflației. Pericol real sau doar declarații adormitoare pentru SUA, marele rival?

Măsurile comprehensive la care s-a raportat oficialul chinez sunt continuarea eforturilor de creștere a productivității în agricultură și politica monetară prudentă a PBC. În cursul anului 2010, rata rezervelor obligatorii a crescut de 6 (șase!) ori, iar dobânda de referință s-a dublat, la fel și cea la depozite. Conform Agerpres, care citează AFP, Banca Centrală a Chinei a decis o nouă creștere a rezervelor de lichidităţi a băncilor comerciale cu 0,5%.

          China stă pe un sac de bani

Rezervele valutare ale Chinei, cele mai mari din lume, au depășit nivelul record de 3.000 miliarde dolari, rod al unei creșteri economice de decenii dublat de un excedent comercial și de o strategie pe termen lung care, iată, funcționează. Jurnaliștii de la Financial Times și-a pus întrebarea ”Ce se poate cumpăra cu 3.045 miliarde dolari?” și tot ei au dat răspunsul, cu adevărat spectaculos:

  • datoria suverană a Italiei până în 2062;
  • 25 miliarde de barili de petrol (echivalentul a 13 ani de importuri de petrol);
  • cele mai mari zece firme listate pe bursa americană.

Dar, de fapt, ce cumpără China? Răspuns corect – tot ce vrea și își permite: aur, obiecte de artă, pământ (1,2 mil. ha în Filipine, 0,7 mil. ha în Laos, suprafețe largi în Africa și America de Sud), Geely a achiziționat Volvo, iar fondul China Investment Group – creat în anul 2007 pentru a investi rezervele valutare ale Chinei în active cu randamente ridicate – a cumpărat procente importante din acțiunile Morgan Stanley, VISA, KazMunaiGas, Nobel Oil Group, Noble Group, Blackstone Group, AES Corporation. În ultimii ani au mai existat tentative de achiziție a unor nume importante precum Yahoo sau diviziile europene Opel și Vauxhall ale General Motors. La începutul acestui an un fond de investiții din Australia, se pare susținut în secret de capitalul chinez, a cumpărat 1,6% din Sony, 2,1% din Hitachi și participații la două importante grupuri financiare nipone: Mitsubishi Financial și Nomura Holdings.

Președintele China Investment Group, Lou Jiwei a afirmat dorința fondului de a investi în Europa, deși aici piața nu își revine foarte repede, și caută oportunități pentru investirea în regiune a aproximativ 300 miliarde dolari – ”De exemplu, în probleme de infrastructură, modelul de parteneriat public-privat din Europa este mult mai bun decât cel din SUA.” Potrivit lui Song Zhe, ambasadorul chinez la Uniunea Europeană, China deja a cumpărat obligațiuni ale mai multor state din zona euro nu doar pentru a sprijina Europa, ci și pentru a-și diversifica rezervele valutare.

În acest context, a venit vestea istorică a retrogradării perspectivei ratingului SUA de către Standard & Poor’s pentru prima oară. Concret, scăderea de la AAA stabil la AAA negativ înseamnă că specialiștii agenției de rating consideră că este o șansă de 33% ca S&P să coboare ratingul economiei americane în următorii doi ani.

Datoria SUA este de aproximativ 14.000 miliarde USD, după ce a crescut cu 72% în ultimii 5 ani. Raportul dintre rezervele Chinei și datoria SUA este de 1 la 5. Datoria externă a SUA către China este de aproape 1.000 de miliarde USD (20,4% din datoria externă americană). Ce mai poate spera SUA?

          SUA mai speră în dolar

SUA merge pe o singură carte – cea a încrederii tradiționale la nivel internațional în dolar – și a pornit tiparnița de bani în ideea de a-și inflata datoriile și a crește exporturile. Putin a declarat că Washingtonul ”se comportă ca un huligan”, acuzând această politică de a inunda piața mondială cu dolari valorizați.

În aceste condiții, sunt firești noile recorduri pe care le atinge aurul, prețul acestuia a depășit 1500 $/uncia, în timp ce argintul a ajuns la 45$/uncia, cel mai ridicat preț din ultimii 31 de ani. Însă nu este vorba numai de reacție la anunțul S&P de retrogradare a ratingului SUA. Trendul cotațiilor metalelor prețioase (și nu numai!) este ascendent de mult timp, de asemenea și perspectivele.

SUA speră, prin politica sa monetară și a impactului pe care acesta îl generează asupra lichidităților și fluxurilor de capital la nivel mondial, să rezolve problemele economice cu care se confruntă în ultimii ani, dar criticile se înmulțesc, inclusiv la ei acasă. Richard Fisher, președintele Rezervei Federale din Dallas (unul dintre cei 12 membrii ai Fed), atrage atenția asupra semnalelor privind reluarea unor tipuri de tranzacții care au alimentat criza financiară și adaugă ”Dacă vom continua pe drumul pe care ne-au pus autorităţile fiscale, vom deveni insolvenţi. Întrebarea este când”.

De altfel, sistemul fiscal din SUA pare să fie depășit de situația actuală, ceea ce a condus la o veritabilă luptă între republicani și democrați pe marginea bugetului pe 2011, acesta fiind adoptat cu o oră înainte de un termen-limită care, dacă ar fi fost depășit, ar pus guvernul american în situația de a închide numeroase instituții și de a trimite acasă 800.000 de angajați. Deficitul bugetului pe 2011 este previzionat la 1.500 miliarde dolari în ciuda scăderea unor cheltuieli, dar mulți analiști de peste ocean afirmă că deficitul real este mult mai mare, fiind mascat prin artificii contabile. Altfel spus, lecţia Greciei perfecţionată.

Washingtonul pare să fi ”uitat” că actuala criză a pornit când banii scoși din activitățile productive au fost depășiți de cei obținuți exclusiv din tranzacții financiare, fără nicio valoare adăugată.

Confom unei estimări a IHS Global Insight, SUA a coborât pe locul 2 la capitolul producției de bunuri, fiind detronată de China, după o perioadă de supremație de 110 ani. Diferența este mică (China a produs 19,8% din producția mondială de bunuri, SUA cu 0,4% mai puțin), dar marchează un moment istoric. Analiștii americani s-au grăbit să remarce diferența enormă de productivitate: 11,5 mil. muncitori americani față de 100 mil. chinezi. Perfect adevărat, dar să nu uităm că actuala stare de fapt este într-o continuă schimbare, nu doar datorită trendului, ci și a anunțului premierului chinez privind reorientarea producției spre creşterea calităţii, de axare a comerţului pe calitate şi nu doar pe extinderea cantităţii exportate. Acesta, deşi a fost unul dintre obiectivele planului cincinal aprobat în 2006, necesită o perioadă de implementare.

La fix: la ieşirea din criză, China va vinde produse de calitate superioară şi, desigur, mai scumpe. SUA va putea concura doar cu o productivitate superioară? Slabe speranțe.

Schimbarea ștafetei

În acești an are loc schimbarea de ștafetă, în următorii ani China urmând să devină numărul unu mondial din punct de vedere economic. Trendul indicatorilor nu minte. Nu mă refer numai la producția de bunuri de care vorbeam mai sus. Un studiu FMI previzionează că în 2016 PIB-ul Chinei, calculat după paritatea puterii de cumpărare, va atinge 19.000 miliarde (față de 11.000 în 2011), în timp ce PIB-ul SUA va ajunge la ”doar” 18.800 (față de 15.200).

Una peste alta, singurul pericol al Chinei este cel al supraîncălzirii economice, dar se pare că lucrurile au fost gândite foarte bine, din moment ce creșterea economică nu a fost stopată pe parcursul ultimilor trei ani, marcați la nivel mondial de recesiune. Inflația yuan-ului reprezintă un pericol, dar acesta exagerat deliberat prin declarații pentru a crea iluzia unei slăbiciuni (tactică asiatică specifică), în realitate pentru economia chineză, unde intervenția statului pentru corectarea derapajelor este facilă, mai ales prin potențialul imens de creștere a consumului intern și a resurselor avute la dispoziție, în special în ceea ce privește forța de muncă – acesta este răspunsul la întrebarea de la început.

În schimb, marele pericol pentru SUA este falimentul. ”Statul american poate ajunge în fali­ment, oricât de hazardată ar părea această afir­maţie. Deşi dolarul este monedă de re­fe­rinţă, siste­me­le finan­ciar şi economic au fost afectate de criza fi­nan­ciară. În plus, SUA au probleme cu asu­ma­rea obligaţiilor faţă de cetăţean în cadrul sistemelor de pensii şi asigurări medicale”, declara recent Daniel Dăianu pentru Ziarul Financiar.

Suntem în deceniul în care Kung-Fu Panda îl întrece pe turnantă pe tot mai arțăgosul și mai obositul Unchi Sam.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s