Trecerea prematură la euro

Pentru autorităţile române, aderarea României la Uniunea Europeană a reprezentat ”Operațiunea Bifa”, adică doar o operațiune tehnică, de a bifa îndeplinirea criteriilor. Țelul a fost atins, exclusiv pe baza pașilor dictați de la Bruxelles, pregătirea efectivă a țării a căzut în subsidiar, iar la debutul crizei economice România s-a trezit nu doar în imposibilitatea de a acționa, ci chiar în postura de a reacționa strict dependent de ceea ce dictează FMI sau statele UE cu influență. Situația a fost similară și în cazul intrării în NATO sau acum pentru aderarea la spațiul Schengen. Trecerea la euro pare a fi privită după același calapod falimentar.

Guvenatorul Isărescu îşi doreşte, înainte de retragerea din fruntea Băncii Naţionale, să fie artizanul trecerii la euro. Deja intrat în Cartea Recordurilor ca fiind guvernatorul care a stat cel mai mult la conducerea unei bănci centrale, Mugur Isărescu își dorește și intrarea în cărțile de istorie, dar mai ales să fie considerat ca cel mai important conducător al BNR de la Ion Câmpineanu încoace. Sigur, dacă trecerea la euro se va realiza în 2015, istoria va consemna alături numele său, iar criticile contemporane vor fi privite ca firești controverse pentru o personalitate care a marcat timp de decenii viața economică a României.

În cei peste douăzeci de ani, Mugur Isărescu a avut multe provocări, care, dacă suntem obiectivi, trebuie să recunoaștem că au adus realizări importante, dar  și câteva eșecuri grave .

Trecerea la euro este singura provocare reală care i-a rămas actualului guvernator. Este însă necesar să înțeleagă că își asumă un risc major nu doar în plan personal, ci la nivel naţional.

Planurile BNR pe termen lung au prevăzut încă de la început trecerea la euro în prima jumătate a acestui deceniu. Vechea zicală, potrivit căreia e mai bine mergi după un plan prost decât fără niciunul, își are limitele ei. Strategia nu a fost însă adaptată la condițiile economice ale ultimilor ani și România a început să semene cu o mașină care merge drept înainte pe câmp pentru că pe șofer nu-l interesează că drumul a fost modificat prin adăugarea unor curbe noi și periculoase.

Totul pare fi făcut pentru atingerea acestui obiectiv, pe care în 2009 Mugur Isărescu l-a numit “catalizatorul necesar pentru coerenţa politicilor macroeconomice”. La acea vreme am apreciat ideea, tocmai pentru că venea pe fondul instabilității guvernului înainte de alegerile prezidențiale din acel an și a incoerenței măsurilor anticriză. Acum situația economică este alta, iar schimbările nu s-au încheiat.

 

Reacția,  ca lipsă a acțiunii

BNR sub conducerea actualului guvernator nu a acționat din vreme pentru a preîntâmpina efectele negative, ci cu precădere post-factum, încercând să diminueze efectele negative ale crizei sau al oricărui alt fenomen economico-financiar. Ne-am obișnuit cu aceste întârzieri în decizie, un bun exemplu în acest sens fiind evoluția ratei dobânzii de politică monetară. BNR a stopat târziu creditarea, brusc și într-un moment complet nepotrivit, adică abia în toamna lui 2008 când criza externă bătea la ușă.

Mai mult, în 2009-2010, când majoritatea țărilor est-europene s-au folosit de dobândă și de cursul valutar pentru reglarea pieței, iar Grecia regreta amarnic că nu poate folosi aceste pârghii tocmai datorită trecerii la euro, Mugur Isărescu a menținut o stare de fapt bolnăvicioasă, care s-a acutizat tot mai mult. Rămân în continuare la părerea că o bancă centrală responsabilă trebuia să purceadă la echilibrarea creditării nu doar pe baza controlului dobânzii, ci și prin construirea unor norme inteligente de creditare.

În acest context, BNR a continuat să vizezi obsesiv menținerea inflației fără a ține cont de toate celelalte dezavantaje: încurajarea producției și consumului intern, creșterea exporturilor, încurajarea creditării agenților economici, în mod special a IMM-urilor,menținerea dobânzii la un nivel care să permită achitarea în continuare a ratelor, etc.

De ce contează atât de mult rata inflației pentru Mugur Isărescu? Pentru că aderarea la ERM II – ca antecameră la trecerea la euro – presupune îndeplinirea unor criterii stricte, inclusiv stabilirea unui curs central, fix dar ajustabil, faţă de euro şi a unei benzi standard de fluctuaţie de +/-15 puncte procentuale. Inflația este cu totul alt fenomen decât deprecierea cursului de schimb valutar, totuși concepția BNR este că ele se tind să fie egale – gândire simplistă, bazată pe ”șmecheria” euroizării economiei naționale, fapt singular în economiile est-europene!

 

Estul retincent la euro

O recentă analiză Bloomberg sublinia pozițiile Poloniei, Cehiei și Ungariei, care se folosesc de criza datoriilor pentru a amâna trecerea la euro. Guvernele acestor state au încetinit deliberat implementarea măsurilor necesare de pregătire a trecerii la moneda unică europeană. Dacă la începutul crizei, o parte dintre țările est-europene au susținut accelerarea trecerii la euro, acum preferă amânarea pe un orizont  de timp cât mai larg, conștientizând eficiența politicilor financiare pe care le-au folosit în ultimii ani, în special a ratei de schimb flexibile.

Pericolul major este cel al declanșării unei noi crize economice, greu de suportat de către un pacient abia de curând stabilizat. Criza datoriilor este doar vârful aisbergului. Criza petrolului tinde să devină o criză energetică globală, care să grăbească debutul crizei alimentare, dar și să destabilizeze echilibrul precar dintre producție și consum. Situația tensionată din Orientul Mijlociu și Africa de Nord poate degenera într-o situație de tip Irak sau, mai rău, de tip Afganistan, greu de suportat din punct de vedere financiar și nu numai, cu efecte negative la nivel global.

Deocamdată criza datoriilor reprezintă pericolul major pentru declanşarea unei noi crize economice, fapt confirmat și de FMI. În consecință, Ungaria (80% ponderea datoriei publice în PIB), Polonia (50%) și Cehia (40%) nu se grăbesc să facă pasul la euro până când trendul economic va fi încurajator. Petr Necas, liderul guvernului de la Praga, a afirmat la finele anului trecut că statul său poate refuza intrarea în zona euro atâta timp cât pentru Cehia este mai avanjoasă păstrarea coroanei cehești.

În România, ponderea datoriei publice în PIB este de 35%. Dar recesiunea încă nu s-a încheiat, sărăcia şi nivelul de trai sunt la cote mult mai dramatice decât ale celor trei ţări de mai sus, iar infrastructura este net inferioară. Pentru Bulgaria procentul este de doar 16,2%.

Alt aspect, de asemenea foarte important, este cel al datorie externe. Şi la acest capitol cu 4973 $/capita, România încă stă mai bine decât celelalte ţări est-europene: Ungaria 14.840 $, Cehia 8.510$, Polonia 6.586 $ și Bulgaria 6.729 $.

Cu toate acestea, România – deși nu mai este fată mare – se grăbește la măritat.

 

Argumentele pro

Pentru adepții trecerii la euro, în frunte cu guvernatorul Isărescu, argumentul principal este economia românească deja euroizată. Teoretic, această situație este încurajatoare, iar prin intrarea sub umbrela euro pot crește investițiile directe ca urmare a dispariției riscului valutar, dar și prin protecția față de atacurile speculative.

Acestea ar fi doar avantajele. Practic, lucrurile nu stau chiar așa. În primul rând este necesar ca economia românească să poată suporta schimbarea. Este vorba aici în primul rând de competitivitate, de productivitatea muncii și chiar de echilibrarea balanței comerciale. Chiar Adrian Vasilescu scria într-un editorial din urmă cu 2 ani că ”Timp de doua decenii, am înțeles pe viu că trecerea la economia de piață constituie un proces îndelungat, complex și dificil. Am irosit prea mult timp și acum suntem nevoiți să învațăm repede lecțiile grele ale pieței. Mai cu seamă că atingerea țintei pe care o avem acum in față, integrarea în zona euro, cere din partea societății românești un efort uriaș de restructurare, de eficientizare, de perfecționare a întregii activități.

Au trecut 2 ani de atunci, iar realizările încă se lasă așteptate. Mai sunt mai puțin de 4 ani până la termenul propus de Mugur Isărescu, iar ritmul este în continuare ”bătuta pe loc”.

Nu se poate lua în discuție trecerea la euro, ci doar momentul acesteia. Nu doar pentru a nu avea regrete tardive precum cele ale Slovaciei – președintele Parlamentului declarând în 2010 că este necesar un plan de ieșire din zona euro, în care țara sa a intrat în 2009! Ci în primul rând pentru că această schimbare trebuie suportată de întregul mediu de afaceri și de toate categoriile sociale.

În zona euro nu vor fi doar BNR și băncile comerciale, instituții și structuri, multinaționalele și firmele mari autohtone, vor fi și IMM-uri, și PFA-uri și, mai ales, oamenii care să simtă beneficiul schimbărilor din ultimele decenii.

Reclame

2 gânduri despre &8222;Trecerea prematură la euro&8221;

  1. serbanfl zice:

    Am convingerea ca, cel putin de un an, Isarescu stie ca tinta 2015 nu se va atinge. Asa ca ma intreb: de ce se mentine in aceleasi coordonate?

  2. Mihnea Graur zice:

    Dacă UE ne vrea în zona euro, vom intra la fel cum am intrat şi în UE în 2007, nu văd nicio problemă la acest capitol.
    Aşa că se menţine în aceste coordonate pentru simplul motiv că asta şi-a planificat, fără să ţină cont de ce poate economia României. În acest moment, e de domeniul SF-ului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s