(De)Căderea presei

Presa nu se va mai vinde niciodată ca în ’90. Tirajele atinse atunci au fost facilitate nu doar de nebunia politică a acelor ani, de absenţa internetului şi a televiziunilor alternative, ci mai ales de foamea de ştiri postdecembristă. Alegerile din ’96 au marcat o schimbare, în principal datorită fenomenului EVZ, în special datorită lui Ion Cristoiu şi modului său inovativ la aceea vreme de a face presă şi a critica regimul Iliescu. S-a spus atunci că (şi) Cristoiu a influenţat schimbarea. Alegerile din 2000 au repetat în oglindă ce se întâmplase cu 4 ani mai devreme.  Într-o oarecare măsură  acelaşi fenomen s-a petrecut în 2004, dar argumentele şi corectitudinea au lăsat mult de dorit. Scăderea treptată a nivelului în care se face presă a condus la căderea tirajelor, iar acum în 2008 fenomenul continuă să se manifeste, deşi ne aflăm în an electoral.

Motivele le vom vedea mai jos, le prezint într-o ordine oarecare, neavând la îndemână statistici detaliate şi/sau studii (inclusiv de ordin sociologic).

1. Tabloidizarea presei româneşti este un fenomen remarcat de toată lumea. Remarcat şi comentat. Inclusiv de numele importante din presă. Cu toate acestea nu se face nimic pentru echilibrarea situaţiei. Spre exemplu – mă uit cu plăcere la Mircea Badea, care este într-o formă de zile mari de peste un an, şi observ că deşi critică puternic şi argumentat manifestările de „fiţe” de la mall-uri sau din Dorobanţi, râde şi comentează spumos declaraţiile unor „vedete”, etc., ei bine cu toate acestea are obiceiul să prezinte spre finele emisiunii în două-trei vorbe şi subiectele tabloidelor. Nu trebuie să aducem în discuţie nevoia de prezentare a tuturor informaţiilor şi opiniilor sau de obligaţia de a aduce în faţa publicului toate alternativele şi a-l lăsa să decidă. Nu este cazul, fiind vorba de a decide efectiv ce articole merită şi ce nu.

Avem aici o problemă care a depăşit graniţa infuenţei, fiind o problemă de educare. În ’97 când a fost accidentul de maşină în urma căreia a decedat Lady D, cred că vă amintiţi povestea cu paparazzi care o urmăreau, Octavian Andronic – atunci la conducerea „Liberatăţii” a făcut o similitudine între acest tip de a face presă şi dealerii de droguri: servesc puţin câte puţin până crează dependeţă şi apoi clienţii vin ei şi cer. Pare dură comparaţia, dar este cât se poate de reală, dovada fiind în însăşi evoluţia tirajelor tabloidelor vs. presa serioasă.

Treptat s-a ajuns la o lipsă crasă de bun simţ, discutându-se în acelaşi spirit deochiat atât despre o persoană publică de tipul celor care caută astfel de reclamă pentru a-şi vinde marfa, cât şi despre un politician/sportiv/artist/etc. serios.  Toate panaramele care sunt afone, dar arată bine, după ce au lansat o melodie de trei cu versuri de 2 bani sunt considerate vedete. Deşi în cartea de muncă scrie că sunt jurnalişti, aceştia habar nu au semnificaţia cuvântului „vedetă” (definiţia se poate citi aici), dar nu mă mir, grupul de cuvinte folosite de ei nu depăşeşte câteva sute şi nu diferă faţă de limbajul de cartier decât prin folosirea termenilor anatomici.

Însă molima se răspândeşte. Cazul fetiţei de 11 ani care a fost violată de unchiul ei este cât se poate de elocvent, fiind în ultimele săptămâni cap de afiş cu toate detaliile şi invenţiile posibile şi imposibile. Mitocănia la ea acasă, fără a se ţine seama de drama fetiţei, oricum marcată psihic, în general de drama familiei. Şi ca să fie tacâmul complet, într-o conferinţă de presă ministrul Eugen Nicolaescu s-a trezit vorbind şi făcând public numele fetiţei. În timpul debandadei se discuta despre avort: dacă să se facă sau nu, ce spune un medic sau altul, care mai de care mai specialist cu idei puţine, dar fixe, dând verdicte în ziare sau la TV de parcă ar fi ei deţinătorii adevărului absolut sau măcar implicaţi cumva. Am încercat să fug de astfel de ştiri butonând rapid telecomanda, dar nicio şansă: în ziua avortului cu pricina vroiam să urmăresc ştiri, dar un titlul mare pe Antena 3 şi Realitatea dezbătut acerb cu telefoane în direct şi tot dichisul îmi provocau o mare stare de vomă.  CNA-ul are însă cu totul alte preocupări şi decade tot mai mult de când ne-a părăsit Ralu Filip. De Clubul Român de Presă nu mai spun nimic…chiar nu am ce!

2. Presa scrisă este concurată astăzi tot mai mult de televiziuni, care prin tot felul de comentarii şi talk-show-uri consumă o bună parte din timpul limitat al consumatorilor. Acest fenomen este mult mai prezent în ultimii ani ca urmare a creşterii numărului de televiziuni, dar şi a apariţiei televiziunilor de ştiri. Aşa-zisele televiziuni de ştiri nu sunt capabile să dea o ştire brută lipsită de comentarii personale, apar comentariile reporterului, ale prezentatorului, ale invitaţilor din platou, cei contactaţi telefonic, transmisii în direct în paralel, astfel încât dacă vrei să te lămureşti mai bine deschizi radioul sau, şi mai bine, citeşti comunicatul de presă pe net. Astfel, televiziunile au început să sape în tirajele ziarelor centrale şi e firesc: ce sens are să citeşti ziarul, când aseară până tărziu au fost date pe toate posturile opiniile tuturor celor implicaţi sau nu, pricepuţi sau neofiţi, logici în exprimare sau grandilocvenţi?!

3. Internetul si blogurile au o influenţă similară cu cea a televiziunilor. Să nu uităm că primele căderi serioase ale tirajelor au fost în anii ’90 după apariţia televiziunilor particulare şi dezvoltarea reţelelor de cablu TV.

În deceniul actual România a crescut puternic la capitolul internet, ceea ce a dus nu doar la accesarea online a ziarelor în detrimentul cumpărării, ci şi la înmulţirea blogurilor de succes ale ziariştilor angajaţi (ex. Ciutacu) sau de tip freelancer (ex. Dan Andronic), dar şi ale politicienilor (vezi vizitele – record pe blogul de prim-ministru) sau artiştilor (ex. – Mircea Baniciu). Că au apărut şi multe bloguri de tipul celor care l-au enervat pe Marius Tucă, este adevărat, precum la fel de adevărat este că acesta este un subiect separat tratat anterior asupra căruia nu revin acum.

Evoluţia de la tipărit la online este o experienţă pe care societatea de azi o experimentează, fiind încă în perioada de căutări. Nu accept însă ideea celor care plâng după veniturile din publicitatea tipărită în ziare, este o falsă idee, cel puţin atâta timp cât publicitatea online are creşteri spectaculoase an de an, iar unii au fructificat la maxim acest potenţial. Alţii au ştiut cum să-şi promoveze produsul şi au succes în continuare atât în varianta clasică, dar şi online -vezi exemplul Ziarului Financiar care are trei tipuri de articole: free, pentru cei înscrişi pe site şi cele pentru abonaţii care plătesc. Simplu, eficient, echitabil.

Presa care se ocupă de politic şi social poate fi considerată dezavantajată de Internet dacă ne referim la publicitate vs. segmentul de cititori cărora se adresează pentru că de votat votează toată lumea, indiferent de nivelul de cultură şi educaţie, de profesie sau de atracţia cumpărăturilor online. Dar şi aici lucrurile se vor aşeza. Va dura mult şi bine, dar ţine numai de ei.

4. Seriozitatea ziariştilor este o altă mare problemă care aduce decăderea presei. Lipsa de verticalitate şi obiectivitate este foarte posibil să le fi adus unora bani frumoşi. Dar doar pe termen scurt, pe termen lung şi-au pierdut credibilitatea şi, implicit, numărul de cititori.

Fenomenul a fost vizibil în general în campaniile electorale, după alegeri lucrurile se linişteau şi abordarea devenea mai normală. Nu neapărat corectă, dar fără atacuri bizare şi mizerii inventate. Dupa alegerile din 2004 lucrurile nu au mai stat la fel. Campania a fost una agresivă, incorectă. S-a vorbit, uneori pe bună dreptate, alteori nu, despre corupţie, dar absolut deloc de faptul că după mai bine de un deceniu de cădere economică, anii 2000 au adus o creştere economică sănătoasă care s-a simţit favorabil nu doar pe hârtie, ci şi în buzunarele oamenilor. Stilul Băsescu a fost transmis spre presă, care la rândul ei nu a mai ţinut seama de nimic – nici de argumente, nici de principii jurnalistice, nici măcar de bunul simţ care ar fi trebuit să prezinte echilibrat cu bune şi cu rele ambele tabere.

Pentru Traian Băsescu Campania din 2004 nu s-a terminat nici până astăzi, nu ştie, nu i-a spus nimeni. Ziariştii care-l propăvăduiesc precum o făceau ei sau alţii înainte de ’90 cu Ceauşescu, ar trebui să-i dea un sms măcar, mai ales că şi ei pierd din încredere, nu doar primul marinar al ţării.

Robert Turcescu realiza emisiuni excelente acum 4 ani atât la tv, cât şi la radio, iar articolele aveau fond. Trecerea bruscă de partea electoratului băsescian a reprezentat o opţiune – bună sau rea, el ştie! – , dar şi asumarea unui eşec. Trecerea sa la Cotidianul imediat după marea înscăunare de la Cotroceni nu a făcut decât să-mi sugere achitarea unor datorii, iar Cotidianul nu a făcut decât să decadă, reuşind performanţa postdecembristă de a fi supranumită „Scânteia Cotrocenilor”, iar apoi să o ia la vale şi la Realitatea TV.

Robert Turcescu este doar un caz, sunt şi alţii în aceeaşi situaţie, ca să nu mai spun de cei care au reuşit chiar mai mult căzând în penibil (de ex. TRU) sau în şi mai penibil (de ex. Patapievici). Dacă doriţi, rezultatele acestor evoluţii se văd în evoluţia ratingurilor la ceas de seară între Antena 3 şi Realitatea TV.

Aceste sunt doar patru motive directe pentru căderea presei româneşti. Sigur, ea nu poate fi desprinsă din contextul presei internaţionale, dar greşelile neprovocate se plătesc scump, iar acum este timpul scadenţei mass-mediei cu salmonella.

Într-adevăr, scleroza managerială şi conceptuală a marilor grupuri media este o realitate, dar calitatea scrisului şi a subiectului ţine de jurnalist. Unii s-au vândut, alţii doar scriu la ordin, alţii nu pot să scrie decât de silicoane şi violuri.

Multe oi negre? Da, multe oi negre – oile care l-au promovat pe Gigi Becali. Când acestea spunea că el s-ar ridicat de pe urma oilor, se referea şi la aceste oi negre?

5 gânduri despre &8222;(De)Căderea presei&8221;

  1. doar atat? cam slabutz… 😦

    despre calitatea ziaristilor ce zici? Un Pavel Lucescu, ce foloseste intr-un singur text agramatisme gen “Cum ar fii“, “Ce-o fii prin restul tarii“, “Va fii funy“, ce denota? Ca mai buna gramatica stie unul de 12 ani…

    De acord cu tabloidizarea, dar ar fi jurnalistii actuali capabili sa abordeze si subiecte mai delicate, daca n-ar trebui doar sa-si vanda ziarul? Am discutat de ex la mine faptul ca pe mai nici un blog de „mare” jurnalist n-am vazut pomenite (fie si in treacat) rezultatele de exceptie ale elevilor si studentilor romani, an de an. Dar „capsunari” si „migratori” stiu sa ne faca… 😦

  2. mihneagraur zice:

    Da, doar atât. Sunt multe de spus, aş mai putea să mai mai adaug cel puţin încă pe atât, dar am vrut să punctez aspectele care dpmdv au influenţat decisiv situaţia prezentă.
    Cât despre calitate – am spus-o de n ori, nu ştiu dacă era necesar să reiau. Aici este însă în principal vina patronatului, care preferă un şmecheraş cu tupeu maxim şi IQ minim în locul cuiva care ştie să scrie cu substanţă, adăugând plus-valoare. Şi tot vina lor este pentru că trec de corectură exprimări a la Lucescu.
    Cât despre subiectele pozitive, cum este exemplul tău cu olimpiadele, ai dreptate doar pe jumătate: un jurnalist bun trebuie obligatoriu să puncteze astfel de evenimente, dar fiind mai mult subiect de ştire şi mai puţin de comentarii, cred că locul lor este în ziar, nu pe blog.

  3. Constantin zice:

    Pe langa argumentele din articol simt nevoia de a adauga:

    – noul limbaj de lemn;
    – o stire- mai mult sau mai putin verificata- se transforma intr-o certitudine;
    – multi jurnalisti dezbat orice subiect; cunosc orice, se pricep la toate, nimic nu le este strain;
    – au idei putine si le repeta cu orice ocazie; va spune ceva : ” …statul este cel mai prost administrator…”?
    – partizanatul politic nedisimulat;
    – implicarea fatisa a intelectualilor in politica si degradarea increderii in acestia. Cand a aparut prima data la Iosif Sava, H.R.P m-a cucerit; acum este o caricatura, scuzati cuvantul, l-am folosit doar pentru exemplificare.
    – stirile au luat locul – daca au fost pe acolo- informatiilor; eu unul nu am nevoie de stiri, dar de informatii sunt avid. Si de comentarii avand substanta, cu care sa-mi hranesc sufletul si mintea.

  4. mihneagraur zice:

    @Constantin
    Într-adevăr, mulţi au senzaţia că pot fi vectori de opinie indiferent de subiect. Sunt încurajaţi şi de oamenii politici care au comportament similar (vezi exemplul lui Radu Vasile care confunda inflaţia cu devalorizarea leului faţă de dolar).
    Eu n-am nimic împotriva ziariştilor care dovedesc partizanat politic nedisimulat, ci doar împotriva acelora care caută să găsească o scuză şi pentru gafele monumentale, încercând să sublinieze că de fapt a fost o chestiune pozitivă. Regretatul Octavian Paler a susţinut clar CDR-ul în 1996 şi DA în 2004, dar a fost mereu printre primii care au criticat vehement şi cu argumente concrete, bine întemeiate. Câţi au mai făcut ca el?!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.