Conform obiceiului, şi în acest an prefaţez COTY 2010 (Car of The Year 2010), unul dintre multele evenimente anuale auto din păcate prea puţin urmărit de media românească, chiar de publicul avizat, interesat. Deşi am condus relativ puţine tipuri de maşini (desigur am mers cu mult mai multe), urmăresc foarte atent domeniul din punct de vedere al inovaţiei şi siguranţei, fiabilităţii şi preţului, mai puţin elementele strict tehnice, mă gândesc că într-o zi poate am să încerc un fel de “myths busted” vizavi de legendele pe care românii le-au ţesut de-a lungul anilor asupra mărcilor de maşini.

Revin un pic grăbit la  COTY 2010 – luni va fi anunţat numele maşinii îmvingătoare – şi reamintesc, pe scurt, că din cei 33 de candidaţi au fost nominalizaţi pe 2 noeimbrie pentru finală 7 nume importante: Citroen C3 Picasso, Mercedes Benz E Class, Opel Astra, Peugeot 3008, Skoda Yeti, Toyota iQ, VW Polo.

Să le luăm pe rând:

- Citroen C3 Picasso vine să-şi încerce norocul pe segmentul monovolumelor din clasa mică, unde Opel Meriva şi Renault Modus n-au reuşit mare lucru. Nici Citroen nu va reuşi pentru simplul motiv că în acelaşi buget poţi achiziţiona un van gen Peugeot Partner sau Fiat Doblo, care – deşi se descurcă mai greu în urban, oferă stabilitate şi manevrabilitate în regim extraurban.

- Mercedes Benz E Class este …Mercedes, iar cu aceasta am spus multe. Nu este o noutate în sine, ci o generaţie updatată ce vine să îşi consolideze poziţia în piaţă. În primăvara anului viitor se va lansa varianta cabrio şi se anunţă un model de succes încă de acum. Nicio maşină de lux nu a mai câştigat COTY

- Opel Astra a ajuns la generaţia I. Este una dintre maşinile despre care s-a vorbit mult în acest an, având de partea sa un design “ucigător” şi mult-lăudatele motoare turbo pe benzină de 1,4 şi 1,6. Parte din acesta este folosit şi la surata mai mare Insignia – COTY 2009. Greu de crezut că Opel poate câştiga din nou, chiar dacă merită!

- Peugeot 3008 este pentru mine o surpriză plăcută. De fapt nu doar pentru mine – citeam recent că toată producţia pe acest an este deja vândută, ceea ce nu înseamnă deloc puţin pentru o maşină-experiment lansată în plină criză economică. Mulţi ziarişti de specialitate au descris-o ca o combinaţie inspirată de SUV, monovolum, hatchback şi…nu sunt sigur că le-am enumerat pe toate! O maşină cu şanse să câştige titlul, dar pentru aceasta trebuie să învingă scepticismul conservatorilor surprinşi de mixul de clase al modelului.

- Skoda Yeti este  o versiune low cost a Tiguan-ului. Mult prea pătrăţoasă, nu are de partea sa nici motorizările, dotările sau altceva. Doar cu preţul este de mirare că a intrat în finală, din cadrul grupului ar fi fost mai indicat Seat Exeo.

- Toyota iQ poate fi câştigătorul actualei ediţii. Japonezii au investit mult în ultimii ani şi iată că în acest an au avut 5 candidate. Totuşi, în finală a ajuns iQ, un model mic autointitulat “cea mai mică maşină premium de 4 locuri” şi desigur toată lumea o vede un concurent serios pentru Smart Fortwo. Genială a fost munca de a face o maşină atât de mică cu un interior atât de … spaţios. O mulţime de inovaţii, poate mai bine zis “găselniţe”, revoluţionează clasa liliputană, iar lista atuurilor continuă cu consumul, nivelul noxelor, etc.

- VW Polo se află la a V-a generaţie şi VW vrea să spele păcatele modelului predecedent la fel cum a făcut şi cu Golf-ul anul trecut. Lucrurile nu mai sunt la fel de simple aici, vorbim de o altă istorie cu alte tradiţii, dar şi de o concurenţă mult diferită. Golf-ul este OK dacă merge pe stilul clasic, conservator, pe alocuri chiar spartan, dar îşi are locul său bine determinat în clasa compactă. În schimb Polo este într-o altă situaţie cu atât mai mult cu cât succesele recente Corsa, Fiesta sau Clio au înregistrat deja succese importante.

Cine va câştiga? Mulţi anticipează că pe primele două locuri vor fi noile modele de Astra şi respectiv Polo. În această situaţie, Astra va pierde dezavantajată de succesul Insignia de anul trecut.

Eu unul merg pe ideea că dacă doi se ceartă câştigă … al treilea! Mizez pe Toyota iQ, japonezii chiar merită titlul în acest an!

… te iubesc!

Punctul pe i într-un articol vechi de aproape o lună, dar în continuare atât de actual: “Mitocanul public nr.1 – viitorul Preşedinte al României“.

Vă rog, mergeţi la vot! Votaţi cu cine vreţi, dar votaţi, nu lăsaţi lucrurile la întâmplare, manipulaţi de cei care încearcă să itereze ideea că oricine ar ieşi, lucrurile vor decurge la fel. Pe astfel de principii s-a ajuns ca tot felul de demenţi să conducă tot felul de state şi nu mă refer doar la “clasicii” comunişti sau fascişti.

Şi dacă tot sunt aici şi pentru că n-am avut timp să vă zic două vorbe despre întâlnirea de vineri, iată-le acum:

1. Formatul emisiunii nu putea împinge lucrurile decât în direcţia grandilocvenţei. S-a vorbit mult şi fără rost, folosul lipsind chiar şi celor 3 care nu au avut de câştigat electorat. Poate Antonescu, care a avut câteva intervenţii de efect, în special la cea mai frumoasă faptă din viaţă “N-am părăsit pe nimeni cu care am plecat împreună, nici în viaţa personală, nici în politică” şi nominalizare lui Tudor Chirilă dret model al societăţii româneşti. Probabil câştigă 1-2%. La gestică a punctat foarte bine Geoană, care a câştigat câteva procente de la femeile nehotărâte (scuze de pleonasm!) prin oferirea buchetelor de trandafiri la final.

2. Băsescu nu este nici obosit, cum majoritatea afirmă, nici serios, inadecvat sau stresat cum afirmă alţii. Nu. Băsescu este foarte liniştit, sigur că va intra în turul doi şi moment în care va şti direcţia în care să scuipe. În calitatea sa de fost matelot, rămâne de văzut dacă mai să se orienteze, să vadă de unde bate vântul.

3. Geoană a greşit puternic acuzând hypermarketurile şi producătorii de medicamente. În turul doi mulţi bani se vor duce (din nou) către Băsescu. Nu ştiu cât a fost strategie şi cât populism, dar ştiu sigur că a fost o greşeală, care, dacă va fi lăsată la voia întâmplării, îl va scoate din şomaj pe marinar câştigând al doilea mandat.

4. La multe subiecte din cele 9 mi-a fost lăsată impresia că Antonescu şi Geoană se încăierau parcă puşi de Băsescu, de parcă el ar fi făcut un pact separat cu fiecare dintre cei doi (poate referitor la viitorul guvern!) astfel încât dacă doi se ceartă al treilea câştigă! Scenarita a ajuns şi la mine? Poate da, poate nu…

Atât deocamdată, acum plec la vot!

Mai sunt câteva zeci de ore până la finele campaniei şi mă aştept ca noi surprize – poate semnificative – să vină abia între cele două tururi de scrutin. Ca urmare trag concluziile.

Când spun “surprize” mă gândesc la evenimente precum cel de din 2004 când Geoană a gafat puternic spunând că PSD va fi la guvernare cu UDMR şi mişcând electoratul peremist de la Năstase la Băsescu, suficient pentru a schimba istoria. Sigur, chiar şi aşa victoria lui Băsescu a fost facilitată de decizia lui Adrian Năstase de a nu cere renumărarea voturilor pentru a evita o revoluţie portocalie de tipul celei ucrainiene, fapt pe care l-a recunoscut recent:  ”În 2004 am fost învins de MISA. Şi, mai mult decât atât, faptul că în acea seară în care rezultatele votului au fost de 50% -50% nu am cerut o renumărare a votului a salvat România de un fenomen de tip Kiev, care ne întorcea ca imagine cu mult în urmă. Se aflau deja adunate grupuri portocalii, cu cărămizi, cu borduri, pregătiţi pentru o revoluţie portocalie ca la Kiev. Aceste informaţii le aveam primite de la serviciile secrete. Nu puteam risca să arunc ţara în haos, mai ales după ce abia încheiasem negocierile cu Uniunea Europeană. Foarte mulţi tineri MISA au venit la vot în secţiile speciale din Gara de Nord” (sursa Mediafax, alte precizări în emisiunea Gabrielei Firea).

Revenind în 2009 observăm schimbări mari la actorii politici: Băsescu are o atitudine pasivă/defensivă faţă de cea activă/agresivă din 2004, Geoană nu mai este naivul (“prostănac” cum l-a numit Iliescu), şi-a dezvoltat uimitor abilităţile de leadership – probabil în urma unui training serios – , Antonescu a devenit din “ambasador” un veritabil conducător de oşti. Pata de culoare este doctorul Oprescu, care a încearcat atragerea unui electorat ce părea până nu de mult a fi de nişă – este vorba de nehotărâţi sau cei nedispuşi să meargă la vot, scârbiţii de politica dâmboviţeană. Ceilalţi au procente prea mici pentru a îi pomeni, doar amintesc că participă motivaţi de a face campanie electorală partidelor pe care le conduc sau mânaţi din umbră doar pentru a lua voturi de la cei din top 3.

În aceste condiţii era de aşteptat ca lucrurile să se cearnă în dezbaterile televizate, aşa cum am fost obişnuiţi în ultimele două decenii. Lucrurile nu au stat aşa şi nici nu aveau cum atâta timp cât atât Băsescu cât şi Geoană – (teoretic) cei cu şansele cele mai mari – sunt vulnerabili în astfel de confruntări. A rezultat o campanie în care fiecare a vorbit singur, Oprescu pierzând şansa turul 2 şi implicit a revanşei pe care şi-a dorit-o poate prea mult. Întâlnirile televizate repetate precum cele din ‘96 sau 2000 ar fi putut aduce mult mai mult electorat spre doctor, dar n-a fost să fie…De altfel el a fost acuzat pe rând că are înţelegeri cu fiecare din primii trei, o strategie ce a convenit atât lui Băsescu, cât şi lui Geoană şi Antonescu. Faptul că Sorin Oprescu s-a tot plâns ba că este subminat de sondaje, ba că i se pun beţe în roate de către media, ba că s-au făcut tot feluri de blaturi gen Blaga cu Mitrea, Mitrea cu Băsescu, Băsescu cu Geoană ş.a.m.d. Strategia “victimei” nu avea cum să aducă victoria, ci înfrângerea, ceea ce s-a şi întîmplat deja.

Prin urmare în turul 2 vor fi 2 din 3: Băsescu, Geoană, Antonescu. Caracterizarea fiecărui candidat şi a campaniei aferente nu se poate face fără a ne raporta la partidele care îi susţin. Având în vedere prerogativele preşedintelui, susţinerea partidelor pare nefirească, dar electoratul care merge la vot este în general cel fidel partidului şi mai puţin persoanei. Nu mă refer atât la electoratul disciplinat, cât mai ales la electoratul cel mai numeros, adică cel care alegere mereu “răul cel mai mic”. Aici ne confruntăm cu o aberaţie de proporţii: electoratul are memorie scurtă şi se raportează cu precădere la cine şi cât a furat, ignorând argumentul primordial atât din punct de vedere logic, cât şi emoţional, că – vorba lui Bogdan Teodorescu  - “nu am trăit la fel sub fiecare regim”. Astfel, dispare argumentul şi votul va fi decis de “partipri-ul” fiecărui alegător.

Electoratul băsescian este cel mai simplu şi totodată cel mai greu de definit. Cel mai uşor pentru că nu au decât o opţiune, cel mai greu pentru că se referă pe lângă “ultraşii portocalii” şi la populaţia care semidoctă, cel puţin din punct de vedere politic! (mă strădui să nu jignesc pe nimeni!), pentru care spectacolul contează mai mult decât faptele şi “naraţiunea”, spectatorul de cinema comercial care nu pricepe o iotă la un film de artă.

Electoratul lui Geoană provine din electoratul pesedist: are cea mai puternică bază de plecare, dar şi posibilităţile cele mai mici de creştere în turul întâi. Geoană s-a aflat în încurcătură că nu putea acuza aripa Iliescu pentru că ar fi pierdut foarte multe voturi, invers nu ar fi avut nicio şansă pentru că şi-ar fi îndepărtat electoratul tradiţional antiiliescian. Ca urmare a mers exclusiv pe cartea electoratului pesedist în ideea că va ajunge în turul al doilea şi va reprezenta candidatul antibăsescian. Strategia pare bună, logică, dar riscantă atâta timp cât el s-a menţinut la un procent relativ constant în timp ce Antonescu a punctat tot mai puternic în ultima vreme şi prezintă un trend crescător în ultimele 2 săptămâni.

Antonescu este susţinut nu doar de electoratul liberal, acesta nu i-ar fi permis nici măcar să spere la turul al doilea, ci şi de o parte dintre cei nehotărâţi şi cei care mod normal nu ar fi mers la vot, deci vorbim de segmentele electorale către care şi-a aplecat atenţia şi Oprescu. Prestaţia excelentă de la Cluj de sâmbăta trecută vine însă prea târziu şi este puţin probabil că îl va ajuta să intre în turul doi şi implicit să câştige.

Da, a devenit evident că Băsescu va fi învins în turul al doilea indiferent de numele contracandidatului. Tocmai de aici şi prestaţia sa lamentabilă din ultima perioadă.

În aceste condiţii zarurile par a fi aruncate în favoarea lui Geoană:

- a reuşit, ca şi Băsescu, dar mai elegant, să evite confruntările directe, posibila confruntare de mâine de la TV este puţin probabil să schimbe prea multe;

- modul în care a ieşit de la guvernare i-a fost favorabil şi îi permite să acuze PDL-ul şi pe mentorul acestuia Băsescu;

- are de partea sa susţinerea partidului celui mai consistent şi totodată cel care are cei mai disciplinaţi membrii;

- are susţinere externă – argumentul decisiv nu pentru atragerea electoratului, ci pentru rezultatul alegerilor (nu mă refer doar la relaţiile prieteneşti cu democraţii americani, ci mai ales la vizita recentă a vicepreşedintelui american Joe Biden care s-a întânit cu principalii trei contracandidaţi, dar doar candidatul pesedist fiind “my friend Geoană“.

În condiţiile în care Băsescu a reuşit mai mult să distrugă decât să facă ceva, opţiunile viabile sunt Geoană sau Antonescu. Primul ar putea fi din punct de vedere al politicii externe un bun preşedinte, al doilea din punct de vedere intern. Prin urmare, votul de duminică va fi pro-extern sau pro-intern. Indiferent de opţiune, vă rog să mergeţi la vot!

La mulţi ani mie!

Am anticipat că în aceast sezon de toamnă-iarnă se va atinge un punctul maxim al tensiunii sociale, ultima oară chiar spuneam că Se adună norii. Fenomenul este prea puţin vizibil deoarece oamenii speră să schimbe ceva la alegeri şi probabil o vor face. Dar plecarea lui Băsescu de la Cotroceni va fi însă mai agitată decât pare acum, iar aceasta nu depinde numai de noul preşedinte. Social – stăm pe un butoi cu pulbere.

Vom avea un nou preşedinte şi un nou guvern, dar problemele sociale se vor perpetua inevitabil, situaţia economiei naţionale nepermiţându-ne să fim optimişti. Noul guvern va trebui aşadar să facă faţă pe mai multe fronturi: politic – pentru ca iniţiativele legislative să nu fie blocat în parlament, economic – pentru a face faţă în 2010 unui buget mult mai sărac decât cel actual, social – pentru că aşteptările populaţiei au un orizont de timp foarte scurt.

În acest context cheia rezolvării este nu doar un guvern care să aibă o susţinere puternică pe toate planurile:

- preşedinte – pentru a evita veşnicile discuţii inutile, fără nicio finalitate;

- parlament – pentru transpunerea legislativă a unui pachet de legi, altfel istoria ne-a învăţat că ordonanţele reprezintă o variantă acceptabilă doar dpdv al urgentării aplicării;

- BNR – pentru coerenţa cu Ministerul de Finanţe, mai necesară acum ca niciodată, cu atât mai mult cu cât trecerea la euro o cere cu prisosinţă.

Teoretic, ar fi necesar şi o înţelegere mutuală cu sindicatele şi cu societatea civilă. Acestea însă sunt de 20 de ani împărţite pe afinităţi partinice şi nu aşa cum ar trebui, adică pe cele ideologice sau de o altă natură apartinică, nu neapărat apolitică. Ca urmare, nici nu este nevoie de o înţelegere, lucrurile se vor aşeza ca de obicei. De aici şi starea de scârbă, silă şi sictir a naţiunii lămurită definitiv şi irevocabil că opinia sa nu contează indiferent dacă şi cum şi-o exprimă. Aici includem şi dezinteresul tot mai mare faţă de alegeri, prezenţa la vot scăzând la un nivel periculos.

Întotdeauna am avut guverne şi cu incompetenţi, trişori sau corupţi, mari comunişti şi mici dictatori. Dar nu am trăit la fel fiecare an din ultimii 20 de ani. Este necesar ca fiecare să-şi ordoneze obiectivele şi apoi, în funcţie de aşteptările pe care le au, să se ducă la vot şi să voteze. Altfel, va fi tot mai rău şi pentru ei.

Norii s-au adunat. Ce va urma? O furtună în plină iarnă – pe cât de rară, pe atât de periculoasă.

Via Cristi Banu am aflat de Busola politică.

Hmm, la mine este destul de apropiată de realitate…deci un quiz foarte bine gândit! Felicitări celor de la Institutul European pentru Democraţie Participativă – Qvorum.

În ultima vreme sunt ocupat – “se vede” vine şi replica – , prin urmare mă simt nevoit să fac o confesiune: puţinul timp liber îl canalizez spre cărţi (acum citesc “Supleantul” lui Petru Popescu) sau filme (ultimul vizionat: The Arrival), dar recunosc că uneori pierd juma’ de ora cu FIFA2010, un joc foarte reuşit.

În aceste condiţii resuscitez categoria linkurilor bune cu câteva dintre cele mai frumoase ale ultimilor zile:

- Brian May a scris o carte nu despre Queen, chitări electrice cu efecte inventate de el sau de astronomie, ci despre fotografii 3D făcute unui mic sătuc englez în anul de graţie 1850. Articolul îl găsiţi aici, iar cartea este disponibilă amatorilor pe Amazon, dar şi în România la un preţ ceva mai mare.

- Fotografia anului 2009 - superbă şi fără comentarii.

- Singurul lucru bun la mall-uri este că apar săli moderne de cinema, AFI Palace Cotroceni va găzdui 21 de săli de cinema, din care una va fi IMAX de 400 de locuri. Merită văzut acolo mult-aşteptatul 2012 (vezi detaliile şi trailer-ul pe site-ul oficial).

- Mai bun ca radioul online nu poate fi decât un calup de posturi de muzică bună grupate în online. Preferatul meu Rock 90s TV.

Când eşti mult rămas în urmă într-un domeniu, ai şansa de a face salturi peste etape preliminare, atât din punct de vedere tehnologic, cât şi al investiţiilor. În ceea ce priveşte internetul, România a trecut aproape direct la broadband, capitol la care suntem pe locul 9 în lume.  Ştirea aceasta îmi amitneşte că în istorie este celebrul cazul Mongoliei care a “sărit” din Evul Mediu direct în comunism.

La noi nu se înţelege că este mai rentabil să investeşti direct într-o tehnologie mai nouă, de viitor, şi se practică politica paşilor mărunţi. În special la stat, dar nici mediul privat nu este departe. Inclusiv dacă vorbim de IT, unde se importă deseori soluţii software deja “mestecate şi digerate”, chiar dacă sunt depăşite  şi vor necesita noi investiţii pentru upgrade.

Revenind, avantajul românilor provine din bătălia marilor operatori de cablu tv care au crescut spectaculos în anii ‘90 ca urmare a fructificării oportunităţii imense care o reprezenta setea de televiziune pentru un popor neobişnuit cu acest canal media. Rata de creştere a conexiunilor la internet era cea mai mare din Europa anul trecut, iar în 2009 – pentru că avem o rată de penetrare încă destul de redusă - mai mult ca sigur am rămas printre primii – conform ANCOM, pe primul semestru creşterea conexiunilor broadband fix a fost de 5%, iar de fix 58%. Rata de creştere se va tempera, atât datorită problemelor de infrastructură, nivel de educaţie şi de trai din oraşele mici şi de la sate, cât şi a numărului mic de gospodării care deţin calculatoare, abia în 2010 jumătate din ele vor fi dotate cu PC-uri.

Ideea guvernului Tăriceanu cu încurajarea achiziţiei de PC-uri a fost mediatizată mai mult în spiritul cârcotaş românesc de a acuza populismul măsurii. În parateză fie spus, orice măsură cu impact social este privită a fi populistă indiferent de cât de necesară şi benefică este sau nu. Ziarişti-argaţi.

În concluzie: unul dintre puţinele domenii unde avem calitate, dar nu cantitate. O soluţie care poate rezolva şi alte probleme sociale şi economice pe termen mediu şi lung (scăderea şomajului, creşterea nivelului de educaţie şi a gradului de informare, etc.) este copierea modelului finlandez.

În prezent există la nivelul autorităţilor locale destul de multe localităţi unde există proiecte de tip Netcity sau de a oferi internet gratuit prin wireless. Un program la nivel naţional poate însemna şi costuri mai mici decât ar părea că sunt necesare la prima vedere. La proiect ar putea participa toţi marii provideri (RDS, UPC, Romtelecom), dar şi cei mici, locali, iar pentru zonele greu accesibile furnizorii de broadband mobil. Vorbim de sume mari, dar împărţirea caşcavalului pe felii se poate face după algoritmi clari, la care să nu conteze numai simple criterii de licitaţie ca de ex. preţul cel mai mic, ci şi prezenţa în teritoriu şi interesul furnizorilor pentru anumite zone, etc. Ideea este de a nu afecta prin acest proiect cotele de piaţă şi interesele furnizorilor.

Vi se pare că propun un proiect greu realizabil pentru România? Eu spun că este un proiect fezabil, tocmai pentru că IT&C -ul românesc este domeniul cel mai de succes, este în fapt singurul business care a reuşit un veritabil “boom” recunoscut nu doar intern, ci pe plan mondial.