Marea bătălie de ziua celor mici

Am explicat p’aici mai de mult considerentele care mă îndeamnă să nu scriu despre politica românească, dar am spus că în acest an voi analiza şi comenta postând aici opiniile mele.

Încep acum, în pragul campaniei electorale pentru alegerile locale, cu bătălia pentru Bucureşti atât datorită faptului că sunt interesat direct în calitatea mea de locuitor al capitalei, dar mai ales pentru că întotdeauna aici campania a avut rol de simbol.

Bucureştiul nu a avut primar în ultimele două decenii. Toţi cei care s-au perindat pe acest post în ultimele două decenii au avut prestaţii jalnice, nici măcar unul dintre ei nu a dovedit calităţi de gospodar.

Este vina în primul rând a unui electorat care nu a priceput că la locale contează omul, capacităţile sale organizatorico-administrative, partidul de provenienţă contând prea puţin. Pe de altă parte, vina este şi a partidelor care au reuşit să-şi dea cu stângul în dreptul vreme de mulţi ani promovând candidaţii doar pe principiul imaginii avute de aceştia. Nici la sectoare situaţia nu a stat altfel, dar lucrurile au început să se mişte, la sectoarele 2 şi 3 apărând Onţanu şi respectiv Negoiţă. Şi ei sunt contestaţi de mulţi, dar în mod cert au rezultate care se văd şi nu sunt de faţadă. Nu-l adaug aici şi pe Vanghelie preocupat excesiv doar de o anumită zonă electorală.

Anul 2008 aduce acelaşi tip de alegeri ca şi în trecut, dar probleme grave cu care a ajuns să se confrunte Bucureştiul determină electoratul să spună “aşa nu se mai poate”. Avem practic doar 4 candidaţi cu şanse: Blaga, Diaconescu, Orban şi Oprescu.

Primul va fi împins înainte de partidul pe care îl reprezintă, dar tras în jos de faptul că se va afla între ciocan şi nicovală: va trebui să îşi precizeze poziţia faţă de “măreţele realizări” avute de Băsescu şi Videanu, dar şi să propună soluţii noi/idei efective pentru problemele stringente. Chiar şi la imagine va avea o problemă mare, mai mult ca sigur pierzând voturi pentru că şi-a făcut buletin de Bucureşti doar pentru a participa la locale, în plus nu cred că au fost uitat mandatul său de ministru.

Diaconescu şi Orban vin cu electoratul fidel al PSD şi respectiv PNL şi cam atât. Diaconescu a dovedit în scurta perioadă de prim-ministru interimar calităţi administrative, fiind lăudat la acea vreme inclusiv de reprezentanţii partidelor adverse. Este însă la fel de “moale” ca şi Geoană, total inadecvat pentru electoratul bucureştean. Orban a pierdut mult ca ministru, vremurile în care avea o imagine bună (era în Primărie) s-au dus de mult.

Surpriza a fost adusă de Oprescu. Am anticipat că sentinţa finală îi va permite aceasta, totul fiind – în opinia mea – o mişcare care a avut drept scop creşterea popularităţii sale. Modul în care s-a desfăşurat recursul mă face să cred că ideea a fost aceeaşi. De altfel, în sondajul Gallup stătea cel mai bine încă de acum două săptămâni, luând voturi de la electoratul tuturor partidelor. Aripa care-l sprijină pe Sorin Oprescu a jucat dur, scoţându-l din joc pe Vanghelie, dar nereuşind să-l impună pe doctor. O luptă internă din care nu avea de câştigat nimeni sau cel puţin nu PSD-ul. Grupul lui Geoană-Vanghelie se mulţumesc cu puţin, motivaţiile sunt probabil de altă natură (voi reveni asupra acestui aspect altă dată). Grupul Iliescu-Năstase este însă călit şi, fiind mai greu de mulţumit, aşteptările sunt altele după 3 ani de haos marca Geoană. Ca urmare au decis să joace totul pe o carte, încercând să împuşte doi iepuri dintr-un foc cu Oprescu  primar: recâştigarea partidului şi revenirea în prim-planul vieţii politice în dauna PD-L (a se citi Băsescu) – pentru că o victorie  în premieră pentru PSD la Bucureşti ar avea un impact puternic dacă ne gândim la alegerile generale din toamnă.

Trebuie să recunosc că în articolul de astăzi Ion Cristoiu este plauzibil, el avansând ideea că Sorin Oprescu este victima vechilor comunişti din PSD. Dacă are dreptate, întrebarea firească este: care din cele două tabere a fost la butoane?  Dacă discutăm pe principiile scenaritei româneşti, nu m-ar mira să aflăm că grupul Geoană a fost influenţat de “o idee nevinovată” venită din partea unui amic din PSD aripa Iliescu-Năstase.

Orice este posibil, cert însă este că domnul doctor participă cu şanse mari. Manevrând sau fiind manevrat, cert este că Sorin Oprescu este singurul care chiar poate face ceva la Bucureşti, “antecedentele” de la spitalele Elias şi Municipal fiind o carte de vizită de invidiat. Totodată el este singurul care poate beneficia de voturile celor nehotărâţi, a celor scârbiţi de clasa politică, dar – foarte important – poate aduce la vot electoratul care stă acasă, înclinând decisiv balanţa în favoarea sa.

Dacă nu va face vreo gafă majoră, Sorin Oprescu este deja în turul 2, fiind greu de crezut că se poate rezolva ecuaţia încă din rimul tur. Cu cine va concura în turul doi este marea întrebare a zilei. Ce poate aduce PD-L prin Blaga după mandatele Băsescu şi Videanu? Absolut nimic. Orban nu poate emite pretenţii de nicio natură că poate rezolva problemele de bază ale bucureşteanului – traficul şi parcările – atâta vreme cât la Transporturi nu a reuşit. Diaconescu nu poate intra în turul doi cu Oprescu, Bucureştiul fiind mereu fieful dreptei.

Sorin Oprescu se află astăzi în poll postion, are viteză superioară, iar demarajul este puternic. Cred că el va fi alesul Bucureştenilor de ziua copilului sau, cel târziu, pe 15 iunie. Acum depinde numai de el.

Explore posts in the same categories: Social-Politic

3 Comments on “Marea bătălie de ziua celor mici”

  1. neo geo Says:

    iti spune asa un insider : Oprescu e din aripa lui Nastase si Iliescu ;) … cealalta aripa o reprezinta Geoana + Vanghelie care asigura sprijin financiar!

  2. mihneagraur Says:

    Este evidentă aparteneţa sa la aripa Iliescu-Năstase, de altfel am şi spus-o…
    Interesant este de ştiut – dacă tot eşti insider – de la cine a plecat ideea cu pensionara manpulată ;)

  3. Raisa Says:

    Eu sincer nu stiu ce sa cred, intr-adevar prezenta la vot va fi foarte mica, insa ca intotdeauna voturile vor fi impartite confom claselor sociale…daca zice sefu’ (mi-a placut cu “a se citi Basescu” =))) ca Blaga e bun, prostimea il voteaza pe Blaga. Dar intelectualii vor avea de ales intre Oprescu si Orban, zic eu. Si eu sunt insider, si da-mi voie sa te contrazic, ca Orban e destul de bine vazut desi a facut chiar foarte multe greseli, am mai vorbit cu oamenii pe strada si nu este totul asa negru in privinta lui.
    Cat despre Elias, nici nu vreau sa aud!! Numai gandindu-ma la medicii de acolo, cat de nenorociti sunt (si nu sunt singura care a trecut prin mana lor) cand nu le convine suma de bani pe care le-o dai…Nimic legat de Elias nu cred ca a fost facut cum trebuie.


Comment: