Un gest surprinzător
Ieri seară a fost anunţat salariul minim pentru 2008 stabilit în urma negocierilor dintre sindicate, patronate şi guvern. “Baletul din rigul de box” despre care am discutat în urmă cu o lună, s-a încheiat cu verdictul 500 RON. Sindicaţii susţin că acest nivel a fost acceptat cu condiţia indexării lui la rectificare.
Evident, un aspect important avut în vedere a fost cel al impactului asupra inflaţiei care a început din nou să crească.
Imediat după anunţ, mai exact astăzi, guvernatorul Mugur Isărescu a făcut un gest unic: s-a dus în Parlament şi a participat la şedinţa comiilor reunite ale comisiilor de buget - finanţe din cele două camere pentru a susţine proiectul de buget pentru 2008, pe care l-a catalogat ca fiind unul “prudent”. Şeful Băncii Naţionale a afirmat că într-un an electoral este foarte important a politicile economice să fie întărite, apreciind că nu este cazul pentru o nouă relaxare fiscală.
Prezenţa surprinzătoare a lui Mugur Isărescu în Parlament poate fi comentată în fel şi chip, fiind într-adevăr interpretabilă. Dar dacă reuşim performanţa să scăpăm de scenarita românească, vom putea observa că Mugur Isăreascu a dat un vot de blam celor care nu vor sau nu pot să priceapă necesitatea aprobării bugetului înainte de începutul anului. Mai bine mergi pe un buget cu unele erori ce pot fi remediate la rectificare, decât să mergi haotic (a se citi păgubos), fără nici un plan.
Mugur Isărescu a gafat foarte puţin de când se află la cârma Băncii Naţionale. Chiar şi atunci când a făcut-o, a ştiut să iasă din situaţiile neplăcute cu inteligenţă şi eleganţă. Tocmai de aceea cred că gestul său a fost pe cât de surprinzător, pe atât de convins că este cea mai bună soluţie a momentului. Că bugetul va trece sau nu, aceasta e deja o altă discuţie.
Nu ştiu câte scenarii şi câte aberaţii vor fi aruncate în presă, posibil ca “Scânteia Cotrocenilor“ şi suratele mai mici să se aprindă la comandă - conform obiceiului - şi vor bate apa în piuă.
Dar dacă vine vorba despre scenarii, să vi-l spun totuşi pe al meu. Mugur Isărescu a declarat într-un interviu din urmă cu 2-3 ani că este posibil să revină în politică atunci când va fi momentul. Personal, mă aşteptam ca acest moment să fie după 2014, când România va trece la euro. Acum, mă gândesc serios că este singurul candidat serios care îl poate înfrange pe cel care acum este preşedintele României doar cu numele. Ne vom lămuri în 2009.
noiembrie 13, 2007 at 8:19 pm
=))
Bună asta… În ce ţară trăieşti de trei ani de când fugăreşte el inflaţia şi nu o prinde? Ca să nu mai vorbesc de cămătăria din sistemul bancar, de furatul căciulii cu RMO…
noiembrie 14, 2007 at 6:43 pm
Aşa cum amândoi bine ştim, inflaţia nu vine din neant, ci este expresie a economiei naţionale, a măsurilor fiscale sau populiste luate de guvern, este influenţată (mai mult sau mai puţin) de rata de schimb, etc. În condiţiile în care în 3 ani am avut 3 miniştrii ai finanţelor şi nici unul nu a ascultat de ce a spus BNR-ul, te miri că fugăreşte inflaţia şi nu o prinde?!
Mai întâi să văd calculele care au condus la luarea deciziei de impozitare cu 16%, apoi mai vorbim. Aşa cum am spus-o de nenumărate ori, se pare că mult mai aproape de realiutate ar fi fost 18-20%. Toată lumea se gândeşte la impactul salariilor, dar despre faptul că impozitul pe profit a scăzut cu 1/3 şi impactul generat, analiştii “uită” să vorbească.