Venus
Venus, un alt film nedreptăţit de Oscar. Peter O’Toole, un alt actor nedreptăţit de Oscar.
Nominalizările reprezintă recunoaşterea valorii, premiile aduc mai mult decât atât: de la cebritate, până la confirmarea geniului şi împlinire. Peter O’Toole a câştigat un singur premiu Oscar, dar ce premiu!, cel pentru înteaga activitate acordat în 2003 de Acadamie pentru “remarkable talents have provided cinema history with some of its most memorable characters”.
Peter O’Toole, deşi a împlinit recent 75 de ani, a declarat că încă speră să câştige un Oscar pentru cel mai bun actor. A sperat, pe bună dreptate, pentru rolul lui Maurice din acest film. Nu a fost să fie, nu mai are rost să comentăm, dar având în vedere modul imperial în care a evoluat în acest film, cred că – în ciuda vârstei înaintate – are şanse sporite pentru această împlinire.
Un film bun aduce deseori cronici slăbuţe, aşa că nu mă îndoiesc că nu voi reuşi să redau nici un sfert din valorile filmului. Nu este o capodoperă, nici un rol epocal ca multe din cariera lui O’Toole (”Lawrence of Arabia“, “The Lion in Winter“, “How to Steal a Million“, “The Night of the Generals” etc.), dar este un rol frumos, emoţionant.
Maurice este un actor bătrân, nu foarte celebru, dar respectat, care îşi petrece anii bătrâneţii alături de bunul său prieten Ian (interpretat de Leslie Phillips) cu care îşi împart micile bucurii şi marile probleme de sănptate. Deseori, pentru bani, interpretează roluri secunde, de mică avergură.
Maurice află că trebuie să se opereze de postată, iar Ian se pregăteşte să primească în casă pe fata unei nepoate de la ţară. Nepoata Jessie (Jodie Whittaker) prin specificului vârstei începe să distrugă liniştea bătrâneţilor sale. Apoi, o dragoste aparte apare în inima lui Maurice faţă de tânara fată, a cărei frumuseţe îl determină să o asemuiască cu Venus şi faţă de care se trăieşte o nouă dragoste, comportându-se uneori ca un adolescent. Maurice nu o uită nici pe fosta sa soţie Valerie (Vanessa Redgrave), faţă de care manifestă şi acum afecţiune.
Povestea este frumoasă, regizorul Roger Michell şi actorii pe măsură; nu vreau să stărui asupra aspectelor evidente. Totuşi, trebuie să fac două excepţii. În primul rând pentru a o remarca pe tânăra Jodie Whittaker, un nume care cred că se va impune în cinematografia engleză şi, foarte probabil, la Hollywood. Apoi pentru a puncta că un film remarcabil se poate turna în doar două luni fără un buget extraordinar.
Atât, restul ar fi de prisos…nu rataţi filmul, este “a must see movie”.
Nota mea: 8/10.
