Carrie
Carrie este un film care chiar m-a impresionat. Am dorit să-l văd deoarece ştiam că este realizat pe baza unui romanul de succes al lui Stephen King. De fapt Carrie este prima ecranizare după King.
Povestea m-a impresionat la fel de mult ca şi Shining sau Shawshank Redemption, acesta din urmă fiind de ani de zile filmul cel mai bine votat pe IMDB. Reţeta succesului nu a stat – din fericire! – doar pe seama scenariului. Brian de Palma a realizat câteva scene absolut memorabile, prin amplasarea perfectă a camerelor, iar apoi la montaj. Excepţional rolul principal interpretat magistral de Sissy Spacek, care la doar 27 de ani a primit o meritată nominalizare pentru cea mai pună actriţă în rol principal (avea să câştige premiul 4 ani mai târziu pentru prestaţia din Coal Miner’s Daughter.
Filmul prezintă eroina principală Carrie White, care îşi descoperă feminitatea concomitent cu abilităţile de telekinezie, fanatismul religios al mamei sale, drama acestei familii, dar şi liceenii Americii postbelice cu toate ingredientele obişnuite (maşini, bere la volan, sex oral în maşină), suficienţa directorului, dar şi pedagogia profesoarei de sport. Scopul tuturor devine balul la care toată lumea vrea să participe, dar şansele nu sunt egale, iar atunci adolescenţii încerc să-şi facă dreptate singuri în felul lor. În final, Carrie îşi face şi ea dreptate, răzbunându-se şi poate rânduind lucrurile aşa cum ar fi trebuit să fie.
Două simboluri sunt excelent reliefate de regizorul de Palma. Simbolul sângelui şi simbolul răstingnirii, care în final se unesc apoteotic în moartea Margaret White.
Ca de obicei, nu aş vrea să zăbovesc prea mult asupra scenariului, dar întrepătrunderea dintre fiecărui element cu fiecare personaj din film crează un tot unitar care nu merită disecat în mod barbar.
Pe lângă excelentele roluri interpretate de Sissz Spacek, Piper Laurie (Margaret White) sau John Travolta, mă simt nevoit să remarc pe William Katt în rolul lui Tommy Ross, sportivul liceului şi însoţitorului lui Carrie la bachet.
Personal, nu pot acorda o notă mare unui film numai pe baza regiei, scenariului şi actorilor, dacă acestea nu sunt dublate şi de o muzică pe măsură. Concluzia, o trageţi singuri, pe baza notei de mai jos.
Nota mea: 9/10.
