Cod portocaliu pentru economia mondială
Recentele evenimente de pe piaţa americană a creditelor ipotecare au produs efecte pe mai toate pieţe mondiale, aducând din nou în discuţie pericolul unei crize economice mondiale. Va fi sau nu va fi? – aceasta este întrebarea!
Piaţa creditelor ipotecare din SUA pare a fi buba care s-a spart. Parcă urmând principiul vaselor comunicante, puroiul s-a răspândit cu o viteză ameţitoare. În logica economică a zilelor noastre, era limpede că această criză de lichiditate nu avea cum să rămână doar un fenomen american. Băncile s-au ferit să mai acorde credite, implicit – au crescut şi dobânzile. Dând dovadă de o surprinzătoare, dar benefică solidaritate, băncile centrale şi-au unit eforturile injectând pe pieţe sute de miliarde, numai în ultimele două zile (9-10 august) Banca Centrală Europeană aruncând pe piaţă 150 miliarde de euro.
Lipsa de lichiditate a condus însă la vânzări importante la bursele internaţionale. Dow Jones şi NASDAQ au încheiat săptămâna cu scăderi semnificative. Unda de şoc a trecut uşor Atlanticul şi Pacificul, afectând cele mai importante burse europene şi asiatice cu scăderi de 2-4%.
Parafrazându-l oarecum pe Mark Twain, aş spune că nici noi nu ne simţim prea bine: atât indicele BET al Bursei de Valori Bucureşti, cât şi indicele ROTX de la bursa vieneză prezintă scăderi. Deşi unii au acreditat ideea că este vorba doar de simpla dorinţă a investitorilor de a-şi marca profiturile, situaţia este mult mai complexă. Investitorii străini sunt puşi în situaţia de a vinde plasamente rentabile de pe bursele mai mici tocmai datorită lipsei de lichidităţi. Dovada a venit indirect de la şedinţa valutară a BNR-ului, unde leul a avut o puternică tendinţă de depreciere (şi) ca urmare a cumpărărilor de valută de către nerezindenţi.
Deşi media românească este plină de mame omida, bocitoare şi nostradamuşi care prevăd apocalipsa, că situaţia nu reprezintă decât un răspuns firesc al pieţei româneşti la ce se întâmplă pe plan mondial. Ce se întâmplă pe plan mondial afectează şi România. Indiferent că ne place sau nu.
Un adevărat pericol pentru România poate fi adus de creşterea dobânzilor la euro, caz în care noi am suferi o dublă lovitură: în primul rând asupra economiei naţionale, dar şi asupra populaţiei împrumutată în valută. Guvernatorul BNR a tras suficient de multe semnale de alarmă, dar au fost prea puţine urechi de auzit.
De urmărit săptămâna viitoare evoluţiile pieţelor internaţionale. De ce? Comisia de Supraveghere a Pieţei de Capital din SUA a pornit controale la marile bănci în vederea identificării creditelor neperformante, BNP Paribas a suspendat joi retragerile din trei fonduri ipotecare, alte bănci franceze şi germane au suferit din pricina lipsei de lichidităţi. Sunt posibile căderi. De capete, de cotaţii şi nu numai. Să sperăm că solidaritatea americano-europeană se va menţine. Doar eforturile conjugate pot alunga pericolul unei crize economice mondiale de genul celei din ’29-’33 despre care se vorbeşte (poate) prea des în ultima vreme.
august 16, 2007 at 4:42 pm
Ierirea din criza sau evitarea agravarii ei (!) nu se obtine prin reducerea importurilor, mai ales din tarile care detin deja multi $ ?