Fade to Black

Fade to Black nu este doar o melodie de mare excepţie a anului de graţie 1984, dar şi beneficiază de un videoclip care îl are ca coautor pe David Lynch la clip  şi realizator la  filmul de excepţie regizat de acesta în 1980 – “Elephant Man“.

2010 – primul an

Citind agenţiile de ştiri şi presa economică din acest început de an, m-am întrebat dacă nu cumva cineva acolo sus a dorit să ne păsuiască cu veştile până la început de ianuarie pentru a nu ne strica sărbătorile de iarnă.

2010 va fi un an greu, foarte greu, unul în care se va vedea cu adevărat ce înseamnă cu adevărat criza. Nu este vorba doar de români, ci de omenire în general.

2 noi argumete au venit astăzi:

- opinia lui Simon Johnson, fost director al Departamentului Cercetare al FMI, care avertizează că nu este sănătoasă convingerea oamenilor că după o criză nu poate urma o alta. Mai multe aici.

- poziţia purtătorului de cuvânt preşedintelui Obama care cere banii de la bănci într-un stil aparte. Particula “we” îl face periculos de aparte.

Nu cred că mai este timp pentru o nouă amânare a războaielor economice, capitalismul în versiunea actuală este pe moarte, o nouă amânare nu va face decât să crească valul ucigaş ce va lovi economiile naţionale – şi aşa grav afectate  de primul val -, iar apoi nu va mai putea nimeni să spună ce va urma…

E un an greu, primul cu adevărat greu al crizei…eu vă doresc sănătate!

P.S. Nu sună bine primele mele “vorbe scrise” din 2010? Hai să ascultăm ceva frumos!

10 cărţi de suflet din 2009

În anul ce abia mai respiră am reuşit să îmi revin cu cititul, ceea ce pentru mine înseamnă enorm, fiind – alături de muzică şi film - principala mea hrană sufletească din cele 7 arte.

Despre câteva dintre cele mai plăcute surprize v-am vorbit la timpul lor, cu accent pe “Prins” de Petru Popescu şi pe “O limbă comună” de Sorin Stoica, ca urmare, doresc să vă recomand cele mai frumoase 10 cărţi dintre cele care le-am citit şi m-au impresionat în 2009. Un top 10 ar fi cam deplasat din multe considerente, dar în principal că este vorba de genuri şi perioade foarte diferite în timp, din acest motiv le enumăr într-o ordine oarecare:

2009 – Cel mai…

Cel mai bun film produs în 2009 (din cele văzute): Star Trek. Nu am văzut încă Inglourious Basterds, despre care am auzit numai de bine. Avatar aştept să se liniştească treaba cu biletele la IMAX, dar din trailer şi din opiniile celorlalţi nu cred că mă va impresiona  decât la efecte speciale, prea puţin pentru mine – dovadă că 2012 a fost o mare dezamăgire pentru mine.

Cel mai bun film vechi văzut în 2009: ex equo – Vals Im Bashir (realizat în 2008, nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin) şi Khartoum (1966, nominalizat la Oscar pentru cel mai bun scenariu).

Cea mai bună carte citită în 2009: “Prins” de Petru Popescu. Dacă am timp, promit să revin zilele acestea şi cu un top 10 cărţi citite în acest an, din care vă asigur că nu poate lipsi Sorin Stoica. A fost un an în care mi-am dedicat mai mult timp literaturii decât filmului şi a fost bine!

Cel mai bună melodie lansată în 2009: “Moment of Surrender” – U2, binenţeles de pe cel mai bun album al anului “No Line on the Horizon“. Mai rar, dar uite că aici m-am potrivit cu topurile 2009 realizat de celebra revistă Rolling Stone atât la albume, cât şi la melodii.

Premiul special al anului 2009: concertul Kraftwerk din iunie de la Sala Palatului.

La graniţa economică dintre ani

Este arhicunoscută butada cu definiţia economistului – expertul care va şti mâine de ce ceea ce a prezis că se va întâmpla ieri nu s-a întâmplat azi. Sigur, şi eu pot să vă explic de ce previziunile mele din octombrie 2008 privind cursul de schimb nu s-au adeverit, însă cei care le-au citit la acea vreme probabil îşi amintesc că reiteram pericolul despre care am vorbit aproape obsesiv în ultimii 3-4 ani: dezechilibrul balanţei comerciale şi presiunea pe care o poate aduce leului.

Aici a fost şi va rămâne în continuare “cheia” rezolvării ecuaţiei economiei României. Evoluţia datoriei externe a fost determinantă, 2009 fiind un an de vârf al datoriilor pe termen scurt, în 2010 situaţia fiind cu totul alta, următoarele valuri urmând să le simţim în 2012-2015.

Dar nu este vorba numai de evoluţia leului sau datoria externă, lucrurile se leagă mai mult decât par la prima vedere şi au degenerat puternic pe fondul a doi ani foarte agitaţi din punct de vedere electoral. Îmi amintesc previziunile lui Eugen Ovidiu Chirovici, care chiar şi în varianta pesimistă anticipa pentru 2009 o mică creştere economică. Lista poate continua pe multe pagini, dar, după cum se spune în popor, mortul nu îl mai întoarcem de la groapă.

Anul 2009 exprimat în cifre ne indică doliu, dar acesta îl vom vedea abia în 2010. Da, anul viitor efectele negative îşi vor atinge punctul de maxim şi abia în partea a doua a anului vor apărea primele semne concrete de revenire. Reamintesc că evoluţia crizei în România are o ciclicitate similară cu cea din SUA, dar cu un decalaj de 9-12 luni.

Crăciun fericit!

Dragii mei, vă doresc un Crăciun minunat, iar din daruri pe care le primiţi de la Moş Crăciun să nu lipsească cele mai frumoase cadouri: sănătatea, bunătatea, spiritul înalt şi liber. Dăruiţi tuturor zâmbetele voastre şi tot ce aveţi mai bun, Sărbători Fericite!

Dedicaţia mea pentru voi este colindul meu preferat:

Guvernul ideal

În urmă cu câteva zile a fost desemnat (din nou) Emil Boc să formeze guvernul. Au apărut deja unele zvonuri privind membrii viitorului guvern. Sigur, zvonurile nu reprezintă nimic mai mult decât zvonuri şi trebuie tratate ca atare, dar unele dintre ele par plauzibile, pentru unele poziţii chiar sunt vehiculate oficial anumite nume.

Având în vedere că de obicei în decembrie am tendinţa de a face tot felul de topuri în cadrul rubricii “Top 10″ m-am gândit la un inedit Top all time 10 miniştrii ai României post decembriste din perspectiva unui cabinet ideal. Iată ce a ieşit:

Alte linkuri bune

- Strafor anticipează puternice mişcări de stradă în România începând de săptămâna viitoare. Citiţi atent!

- Dacă vă întrebaţi de unde porneşte mizeria umană în viaţa politică din România, aflaţi dintr-o lecţie de istorie explicaţia cea mai plauzibilă aici.

- În timp ce primăria din New York se pregăteşte să semneze un acord cu Google prin care ar putea digitaliza imaginile oraşului din anii ‘30, Sarkozy refuză digitalizarea operelor literare franceze. Refuză…hmm, mai bine spus amână inevitabilul. Detalii aici şi aici. (Sunt fanul carţii tipărite, dar nu pot să neg viitorul.)

- O poveste cu ouă – nu, nu este vorba de Năstase!

O vorbă bună despre Chrome

În primăvară, cu puţin timp înainte de trecerea de la Sempron 2600 la Phenom 8650 – un triple core foarte performant şi excelent la preţ – , până să mă lămuresc de ce sistemul meu este instabil, aveam probleme grave cu net-ul. Softurile îşi făceau update, download-ul era ok, dar navigarea decurgea anevoios. Foloseam IE, versiunea 7 cred, dar şi Mozilla Firefox.

Sigur, de IE nu pot să spun nimic nou, toată lumea fiind lămurită după ani şi ani de chinuială. Ca fost fan de Netscape, consider că Navigatorul versiunea 4.7 a fost depăşită abia de IE 8, iar clientul de email este şi astăzi peste Outlook. Binenţeles, am abandonat IE fără urmă de regrete şi am făcut toate update-urile la Firefox…surpriza a fost că funcţiona cel puţin la fel de prost. Este adevărat că aveam instalate câteva pluginuri, dar nimic deosebit, iar viteza nu a variat mult nici după dezinstalarea lor.

Soluţia s-a numit Chrome. Deşi sunt prieten bun cu Google, nu mă aşteptam la o surpriză chiar atât de plăcută! Argumnte pro:

1. În primul rând diferenţa de viteză faţă de IE se menţine chiar şi acum, cu configuraţia nouă din care nu lipsesc 4GB de RAM.

2. Se lucrează mult mai uşor cu taburile, cu history şi cu cele mai recent accesate site-uri.

3. Favorite, deşi par a fi mai complicate, sunt mai uşor de gestionat, mai cu seamă atunci când vrei să creezi un nou folder sau să deschizi simultan mai multe favorite.

4. Apropo de favorite…importă favoritele fără greşeală din celelalte browsere, dar şi setările, istoricul sau chiar parolele – asta dacă cumva faceţi greşeala să le lăsaţi la mâna browserelor,

5. Managerul de marcaje este foarte uşor de folosit, personal îl consider ideal la căutare.

Sigur, mai sunt şi alte elemente utile, între care vreau să remarc modul incognito, prea puţin testat de mine ca să pot spune cât de bine funcţionează.

Ca dezavantaje trebuie spus prin prisma personală că printarea este uşor peste mână, dar totodată am remarcat la utilizatorii prea puţin experimentaţi că se adaptează greu la Chrome, în ciuda faptului că interfaţa este disponibilă şi în limba română.

Overall diferenţa este la viteza de navigaţie şi se simte cu atât mai tare cu cât conexiunea este slabă. Rareori este depăşit de IE , în genere când este vorba de site-uri optimizate doar pentru IE vers 6 şi 7.

De ce v-am spus toate acestea? Pentru că din greşeală am intrat pe IE 8 şi mi se pare că se mişcă precum melcul obosit. Dar şi pentru că am remarcat că şi-a crescut cota de piaţă mai mult decât dublu faţă de începutul anului: de la 3,9% în ianuarie la 8,5% în noiembrie. Sunt mai multe statistici interesante pe acel site, deasemenea recomand amatorilor newsletterul şi statisticile de la Internet World Stats. Dar despre astfel de “linkuri bune”, cu altă ocazie…

Chrome nu a dat un singur rateu în 6 luni de utilizare zilnică, priviţi-l cu încredere! Tot cam atât a trecut de când s-a anunţat oficial că se pregătesc versiuni pentru Mac şi Linux, acestea fiind astăzi versiuni beta.

Va fi următoarea variantă de bază pentru Google OS?

Back in USSR

Ultimele 24 de ore au fost pline. Atât de pline încât este greu fie şi doar să enumerăm cele mai semnificative evenimente sau declaraţii, ce să mai spunem de o analiză la rece. Ştirile şi comentariile abundă, la 5 minute apare un nou scenariu, o nouă declaraţie, nimic nu apucă să se sedimenteze, că izbucneşte altceva altundeva. Lucrurile acestea nu au de-a face cu viteza informaţiei, cu reacţia instantă a internetului sau cu alltceva, ci cu anii băsescieni care ne-au obişnuit că este atributul unei zile foarte liniştite, că în rest domneşte scandalul…asta au votat peste 5 milioane de români!

Nu vreau să spun foarte multe, dar, fără să fiu paranoic, sfătuiesc sincer pe toată lumea, care este de altă părere decât matelotu’, să aibă grijă ce/unde/cu cine şi despre ce vorbeşte. Fix ca acu’ 20 de ani când ascultam ca şobolanii la Europa Liberă cum pică regim după regim în Est, iar noi ne uitam unii la alţii ca boii în ţeavă aşteptând…ce?! S-a ieşit când inevitabilul nu mai putea fi evitabil. Sărim peste 20 de ani şi iată că un fost autodeclarat comunist câştigă prin voturile turmei care se teme de …comunism.

Am primit printre altele pe email şi pe messenger tot felul de aberaţii sinistre, iată una dintre ele:

Pentru cei ce au votat/au avut gandul sa voteze cu PSD-ul sper ca sunteti constienti de ce s-a intamplat cu tara noastra din cauza celor pe care vroiati sau i-ati votat.

Sper ca poate intr-o buna zi va veti trezi intr-o dimineata nu numai voi ci si creierele voastre care se pare ca hiberneaza de vreo 2 decade.

Şi zdrang link de pe Youtube, chit că n-are legătură.

Lăsând deopate imbecilitatea formulării, bună parte dintre acestea vin aduse de tineri de 20-25 de ani. Ce ştiu ei ce s-a întâmplat în 1989 sau 1990?! Cum poţi să crezi că poate cineva – oricine! – să readucă în România de astăzi comunismul?!
Cel mai trist este că nu avem de-a face cu o întâmplare oarecare legată de alegeri, ci că aceasta este nota obişnuită. Citesc tot mai rar forumuri, dar observ discuţii aprinse în care tineri din segmentul de vârstă de care vorbesc aprins şi contrazic nişte evenimente la care în cel mai optimist caz erau la grădiniţă!
Deunăzi îmi povestea un amic cum “şi-a luat-o” pe un forum comentând despre ce s-a întâmplat în decembrie ‘89 la Timişoara, cu unele observaţii privind reacţia armatei şi alte detalii. Omul avea 19 ani şi era student în Timişoara, a stat chiar în campus până la evacuarea acestuia în 18 decembrie şi a văzut trasoarele care erau trase într-o veselie pe alei.  Când a spus că armata nu a tras în plin în oameni, au sărit toţi pe el că cine este el şi cum îşi permite, că de fapt lucrurile au stat cu totul altfel, etc. La vremea respectivă aveau doar câţiva ani…mă întreb ce vor spune peste 30-40 de ani despre ‘89 sau despre 2009.
Altcineva mă întreba cum de Băsescu tot “ghiceşte” rezultatele tuturor alegerilor/referendumurilor din 2004 încoace: în turul 2 cu Năstase, la referendumul cu suspendarea, la alegerile din 2008 şi cele de acum. Hmmm…aş vrea să-mi împrumute două zile globul de cristal că tot e report mare la 6/49.
Foarte mulţi îl acuză pe Geoană că a gafat joi. Pe bună dreptate, dacă ne luăm după datele Insomar, care spune că 14% dintre cei care au mers la vot s-au hotărât după ce au văzut întâlnirea televizată.  Chiar puţini dacă stai să te gândeşti ce înseamnă televiziunea în viaţa românilor!
Eu spun că cea mai mare greşeală a campaniei sale a fost prezenţa slabă pe internet, ceea ce îi depărtează de un segment tot mai larg de electorat, acelaşi de care vorbeam mai sus şi acelaşi care se distrează cum Berceanu face mişto de Badea şi votează în consecinţă. Îşi bat joc de noi pe faţă şi jumătate dintre noi se bucură, se distrează!

Însă votul este egal indiferent de gradul de educaţie şi cultură, de bun simţ sau IQ. Trebuie să acceptăm victoria majorităţii, nu să ieşim în stradă, deşi ei aşa ar fi făcut!, şi să înţelegem ţara în care trăim, fără a ne supăra că Brucan avea atâta dreptate în urmă cu două decenii…deşi eu aş adăuga ceva legat de moştenirea genetică.
Adevărata problemă a României de astăzi nu este cine e preşedintele, oricum dintre cei doi nu se putea alege decât strâmbând din nas, ci guvernul. Ori acum se prefigurează adâncirea crizei parlamentare, deci se va sta în continuare cu mâinile în sân până trece criza pe principiul că guturaiul trece (şi) de la sine.
Rămâne de văzut, dar numai ca formă, fondul problemelor pentru următorii 5 ani este deja stabilit!

P.S. Punctul comun al tuturor ideilor de mai sus sunt “tineretul din ziua de azi”, generaţia Y, mult diferită de generaţia X din care fac parte. De fapt, ei nu sunt tineri şi nici nu au fost, (fiind în general educaţi de generaţia anilor ‘50, despre care voi vorbi cu o altă ocazie), pentru că din fragedă pruncie s-au îndopat cu Mars şi alte chimicale stând pe scaun la pc sau tv, pentru ca apoi în adolescenţă să meargă la munte pentru beţii, iar acum să-şi cheltuiască salariul pe club şi benzină, în cel mai fericit caz citind Coelho.
Nu toţi sunt aşa…doar majoritatea!